Compatibility of parliamentary mandate with unregistered resignation from commercial company administrator position

Asupra recursului de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.03.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2479 din 24 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2479 din 24 septembrie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea legii (art. 40 alin. (1) din Constituţia României, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990) şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 82 alin. (1)lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (1) şi (2) şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.

Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Reclamantul a susţinut şi a dovedit că la data de 12.10.2012 (anterior dobândirii calităţii sale de deputat - 20.12.2012) prin acte cu dată certă a renunţat la calitatea de administrator, situaţie de care Adunarea generală a luat act în aceeaşi zi, cesionând prin act separat şi părţile sale sociale.

Instanţa a considerat că aceste acte juridice nu sunt suficiente pentru încetarea unor astfel de raporturi, fiind necesară şi înregistrarea în Registrul comerţului.

Prin aceasta se aduce atingere principiului constituţional al libertăţii de asociere al cărui corolar este şi dreptul de a se retrage dintr-o asociaţie.

Analizând natura juridică a funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale nu se poate ajunge decât la concluzia unanim admisă în literatura şi practica juridică, devenită elementară, în sensul că în concepţia clasică a dreptului comercial, raporturile dintre administrator şi societate au fost considerate ca raporturi izvorâte dintr-un mandat de drept comun.

Voinţa mandantului se manifestă nu numai prin numirea mandatarului şi fixarea sferei sale de acţiune, ci şi în revocarea mandatarului. Fiind un mandatar, administratorul este revocabil conform art. 137 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Principiul simetriei impune ca, dacă revocarea este ad nutum şi renunţarea are un caracter discreţionar.

Decizia nr. 178 din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj exprimă cel mai sintetic această situaţie.

Faptul că înscrierea de menţiuni nu are nicio relevanţă cu privire la încetarea calităţii de administrator este concluzionat în mod ferm în Decizia nr. 930 din 16 februarie 2011 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Situaţia este cu atât mai relevantă în cauză cu cât atât actul de renunţare, cât şi cel de cesiune menţionează expres persoana care va face acele înregistrări.

Prin actul său unilateral de voinţă, reclamantul s-a derobat expres de raporturile juridice de drept privat înaintea naşterii celor de drept public, astfel că problema incompatibilităţii nu se poate pune decât prin încălcarea normelor de drept şi prin interpretarea vicioasă a raporturilor juridice, denaturându-se grav conţinutul, dar mai ales raţiunea incompatibilităţii, care este astfel compromisă.

În concluzie, pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat şi nefondat, prevalându-se în special de următoarele apărări:

În mod corect prima instanţă a interpretat şi aplicat prevederile Legii nr. 161/2003 şi cele ale Legii nr. 26/1990, aplicabile în speţă, constatând, prin prisma materialului probator administrat în cauză, caracterul legal şi temeinic al Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014.

Simpla procedură prin care se depune demisia nu este suficientă, dacă ulterior nu se duc la îndeplinire procedurile legale de publicitate şi opozabilitate.

Astfel, prin aceste demersuri, legiuitorul a dorit să evite situaţiile în care se pot realiza artificii juridice, care dacă nu sunt înregistrate în cadrul Registrului comerţului, pot avea doar caracterul unor aparenţe de legalitate.

În situaţia de faţă, reclamantul a făcut demersuri pentru încetarea calităţii de administrator doar la societatea comercială, dar nu a epuizat toate mijloacele stabilite de lege pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, în sensul depunerii diligenţelor necesare privind publicitatea şi opozabilitatea în Registrul comerţului, rămânând în continuare administrator al S.C. B. S.R.L.

Contrar susţinerilor recurentului, pentru a fi opozabil terţilor, înscrisul de care se prevalează trebuie să aibă dată certă potrivit art. 1182 C. civ.. Nefiind îndeplinită niciuna dintre formalităţile prevăzute de acest text de lege, înscrisul care atestă faptul că recurentul ar fi renunţat la calitatea de administrator nu poate fi opus terţilor, deci nici Agenţiei Naţionale de Integritate, neputând face dovada datei înscrise în cuprinsul acestuia.

Înscrierea făcută în registrul societăţii nu poate fi opusă terţilor, acest registru nefiind unul public, astfel cum cer dispoziţiile legale.

Prin urmare, se poate constata că recurentul nu a dovedit faptul că ar fi renunţat la calitatea de administrator la data la care acesta susţine.

Legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilităţile funcţiei de deputat, una dintre acestea fiind calitatea de administrator la o societate comercială, iar faptul că reclamantul nu a depus la timp înscrisurile necesare pentru a respecta regimul de publicitate şi opozabilitate prevăzut de legile privind societăţile comerciale, atrage starea de incompatibilitate.

În concluzie, faţă de argumentele expuse, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 2479 din 24 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x din 12.03.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că reclamantul a încălcat prevederile art. 82* alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, referitoare la nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, prin aceea că în perioada 20.12.2012 - prezent a deţinut/deţine simultan funcţia de deputat şi calitatea de administrator-preşedinte la S.C. B. S.R.L.

Susţinerile recurentului-reclamant privind nelegalitatea Raportului de evaluare se fundamentează atât pe dispoziţiile legale incidente pricinii, cât şi pe probatoriul administrat în cauză în faţa primei instanţe.

Astfel, mandatul de administrator reglementat de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 este asimilat, potrivit art. 72 din acest act normativ, mandatului reglementat de C. civ.

Potrivit art. 2034 alin. (1) din C. civ., mandatarul poate renunţa oricând la mandat, notificând mandatarului renunţarea sa.

De asemenea, art. 1326 din C. civ. prevede că:

"(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că renunţarea la mandat este un act juridic unilateral supus comunicării, singura condiţie impusă de lege pentru existenţa sa valabilă fiind aceea a notificării mandantului.

Referitor la forma de comunicare a renunţării la mandat, potrivit art. 1326 alin. (2) din C. civ., comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări, dacă legea nu prevede altfel.

În acord cu dispoziţiile legale expuse, reclamantul, fiind desemnat să candideze la alegerile parlamentare din anul 2012, şi-a depus la data de 12.10.2012 demisia din funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., arătând în mod expres că renunţă la mandatul încredinţat urmând ca Adunarea Generală a Asociaţilor să se ocupe de formalităţile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 29/1990 la Registrul comerţului.

La aceeaşi dată, Adunarea Generală a Asociaţilor s-a întrunit şi a luat act de retragerea reclamantului din societate prin cesionarea părţilor sociale deţinute în favoarea numiţilor C. şi D.. Alături de reclamant a renunţat la părţile sociale şi asociatul E..

Contractul de cesiune a părţilor sociale a fost atestat de Cabinetul de avocat F., în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 în aceeaşi zi, respectiv 12.10.2012.

Totodată, a fost actualizat la data de 12.10.2012 şi actul constitutiv al S.C. B. S.R.L., acesta fiind atestat de Cabinetul de avocat F., cu precizarea în art. 23 că dreptul de a reprezenta societatea revine noilor administratori C. şi D.

Toate împrejurările expuse evidenţiază renunţarea legală a reclamantului la funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., anterior validării sale în funcţia de deputat în Parlamentul României (20.12.2012).

În privinţa susţinerilor intimatei - pârâte, validate de prima instanţă, ce vizează pretinsa neînregistrare în Registrul comerţului a renunţării la mandatul de administrator, este esenţial de subliniat faptul că obligaţia de a solicita înscrierea de menţiuni în Registrul comerţului revine exclusiv comercianţilor, astfel cum aceştia sunt enumeraţi la art. 2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, republicată.

Cum reclamantul nu face parte din categoria comerciaţilor, în sarcina acestuia nu exista obligaţia de a solicita înregistrarea renunţării la mandatul de administrator în Registrul comerţului, pentru ca această operaţiune să devină opozabilă terţilor.

Menţiunile existente în cuprinsul cererii de renunţare la mandatul de administrator, Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor şi Actului constitutiv al societăţii, actualizat, conform cărora renunţarea la mandatul de administrator a avut loc la data de 12.10.2012, anterior validării în funcţia de deputat, fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost făcută în cauză.

Aşadar, renunţarea la mandatul de administrator făcută de reclamant la data de 12.10.2012 este pe deplin valabilă şi operează cu această dată, inclusiv din perspectiva dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2479 din 24 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, admite acţiunea formulată de reclamantul A.

Anulează Raportul de evaluare nr. 10360/G/II/ din 12.03.2014 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2017.