Salary difference claim: negative conflict between civil labor and administrative jurisdiction due to absence of challenged administrative act

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 266 din 30 martie 2017, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Tîrgu Mureş şi Tribunalul Mureş.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2376 din 15 iunie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet competent a soluţiona cauze având ca obiect conflicte de muncă, a suspendat judecarea cauzei şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet competent a soluţiona cauze având ca obiect conflicte de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1)şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite, prin raportare la o indemnizaţie majorată cu 18%, ţinându-se seama de majorările de 5%, 2% şi 11% dispuse prin sentinţa civilă nr. 38 din 15.01.2008 a Tribunalului Mureş (îndreptată prin încheierea din 16 februarie 2016), pronunţată în dosar nr. x/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 709/R din 25.04.2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, despăgubiri calculate pe 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv începând de 20 decembrie 2013 până la data de 1 decembrie 2016, actualizarea sumelor cuvenite în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Art. 7 din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Legii - cadru nr. 284/2010, stabileşte că:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)" [s.n.].

Din analiza acestui text legal, Înalta Curte constată că revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa materială de judecată doar atunci când personalul salarizat, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor sale salariale, a contestat în prealabil actul administrativ de stabilire a acelor drepturi salariale, adresându-se ulterior instanţei cu o acţiune îndreptată împotriva soluţiei date de colegiul de conducere din cadrul curţii de apel sesizat cu procedura contestaţiei.

În cauză, reclamanţii nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, respectiv nu solicită anularea deciziilor iniţiale privind salarizarea, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Legii - cadru nr. 284/2010.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet competent a soluţiona cauze având ca obiect conflicte de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.