Mandatory judicial suspension upon indictment for intentional crimes and proportionality of indefinite status interruption
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as having lost its object, thereby upholding the prior suspension orders, after a separate decision by the same court section annulled subsequent CSM resolutions and ordered the reinstatement of the plaintiffs' salary and seniority rights for the period from their suspension in June 2014 to their formal reinstatement in February 2016. The dispute involved three judges who challenged the plenary resolutions of the Superior Council of Magistrates (CSM) that rejected their petitions for immediate reinstatement to their judicial posts, arguing that the suspension imposed upon their indictment for intentional crimes violated the presumption of innocence, the principle of proportionality, and their right to work, while contending that the disciplinary section, not the plenary, had jurisdiction. The decisive legal basis relied on Article 62(1)(a) of Law No. 303/2004, which mandates compulsory ex lege suspension of a judge upon indictment for an intentional crime, a provision whose constitutionality was affirmed by the Constitutional Court in Decision No. 242/2017, establishing that the suspension duration matches the pendency of the criminal case to ensure judicial independence and impartiality, rendering the initial suspension orders legally valid despite the later resolution to restore specific economic rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004; Mandatory judicial suspension upon indictment for intentional crimes and proportionality of indefinite status interruption: S-a reţinut în cuprinsul hotărârilor Plenului că prin art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 se prevede un caz de suspendare obligatorie, "ope legis" şi nu facultativă, secţiei pentru judecători revenindu-i doar obligaţia de a constata incidenţa respectivei cauze de suspendare, fără a aprecia cu privire la oportunitatea măsurii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată, s-a solicitat anularea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 611 din 10 iunie 2015, nr. 612 din 10 iunie 2015 şi nr. 613 din 10 iunie 2015, prin care au fost respinse cererile magistraţilor privind reintegrarea lor pe funcţiile deţinute anterior suspendării şi, în consecinţă, obligarea intimatului la reintegrarea magistraţilor în funcţiile deţinute, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea cererii, s-a învederat că la data de 30.06.2014 contestatorii au fost trimişi în judecată printr-un rechizitoriu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, astfel încât prin Hotărârile nr. 679-682 ale secţiei pentru judecători s-a dispus suspendarea magistraţilor din funcţie până la soluţionarea cauzei penale.
Contestatorii au arătat că au formulat cereri privind reintegrarea lor în funcţiile deţinute anterior, cereri care, în mod greşit, au fost considerate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind contestaţii împotriva hotărârilor prin care s-a dispus suspendarea lor din funcţie.
În opinia contestatorilor, secţiei pentru judecători îi revenea competenţa de soluţionare a cererilor privind reintegrarea în funcţie şi nu Plenului, prin raportare la dispoziţiile art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004.
În acest sens, părţile contestatoare au făcut referire la Hotărârea nr. 254 din 19 martie 2015 a Plenului, prin care s-a stabilit că este necesară adoptarea unei hotărâri de secţia Consiliului, pentru repunerea în funcţie a unui judecător sau procuror suspendat.
Contestatorii au apreciat că menţinerea suspendării raporturilor de serviciu încalcă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază până la momentul soluţionării definitive a procesului penal.
Actul de inculpare prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului nu este de natură să limiteze efectele principiului prezumţiei de nevinovăţie.
De asemenea, contestatorii au apreciat că interdicţia de a exercita funcţia de judecător nu respectă principiul proporţionalităţii, neexistând nicio justificare pentru ca suspendarea din funcţie să dăinuie la acest moment.
Contestatorii au apreciat că suspendarea din funcţie nu se justifică nici instituţional, prin raportare la deficitul de judecători şi la faptul că posturile lor nu pot fi ocupate pe perioada suspendării.
În fine, au mai arătat că suspendarea din funcţie aduce atingere dreptului lor la muncă, fiind puşi în postura de a exercita activităţi în alte unităţi, fără nicio legătură cu experienţa şi pregătirea deţinute ca magistraţi şi fără a putea anticipa perioada pentru care trebuie să identifice o altă activitate pentru întreţinerea propriilor familii.
Prin Hotărârea nr. 611 din 10 iunie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de doamna A., judecător la Curtea de Apel Oradea, împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 679 din 30 iunie 2014.
Prin hotărârea anterior menţionată, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţie a doamnei judecător, începând cu data de 30.06.2014, ora 14, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie.
Prin Hotărârea nr. 612 din 10 iunie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de doamna B., judecător la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 681 din 30 iunie 2014.
Prin hotărârea anterior menţionată, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţie a doamnei judecător. începând cu data de 30.06.2014, ora 14, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie.
Prin Hotărârea nr. 613 din 10.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de domnul C., judecător la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 682 din 30 iunie 2014.
Prin hotărârea anterior menţionată, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţie a domnului judecător, începând cu data de 30.06.2014, ora 14, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie.
S-a reţinut în cuprinsul hotărârilor Plenului că prin art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 se prevede un caz de suspendare obligatorie, "ope legis" şi nu facultativă, secţiei pentru judecători revenindu-i doar obligaţia de a constata incidenţa respectivei cauze de suspendare, fără a aprecia cu privire la oportunitatea măsurii.
De asemenea, s-a constatat că prelungirea perioadei suspendării, în acelaşi timp cu durata procesului, nu poate justifica o reevaluare a măsurii suspendării, întrucât această situaţie nu este prevăzută de lege. De altfel, s-a arătat că textul de lege menţionat stipulează suspendarea magistratului pe toată durata soluţionării cauzei, or cauza penală în care contestatorii sunt inculpaţi se află pendinte la Curtea de Apel Cluj.
În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie invocată de contestatori, s-a reţinut că aceasta nu este ştirbită de măsura suspendării din funcţie luată faţă de aceştia, raţiunea măsurii fiind tocmai aceea de asigurare a independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar.
La 11 decembrie 2015, cauza a fost suspendată şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. 1, a art. 62 alin. (3) şi a art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Prin decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017 Curtea Constituţională a respins excepţia invocată.
La data de 20 iulie 2017, prin rezoluţia preşedintelui, cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a referatului întocmit, la data 14 iulie 2017, de grefa instanţei.
La termenul din 10 noiembrie 2017, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 2650 din 18 octombrie 2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a admis contestaţia, astfel cum a fost precizată, formulată de A., D., B. şi C., a anulat Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunţată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să repună în situaţia anterioară pe contestatari în privinţa drepturilor salariale şi a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie, 30.06.2014 şi până la data repunerii în funcţie, respectiv 24.02.2016.
Înalta Curte luând act de decizia nr. 2650/2016 constată că prezenta contestaţie a rămas fără obiect motiv pentru care o va respinge contestaţia ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de A., B. şi C. împotriva Hotărârii nr. 611 din 10 iunie 215, Hotărâri nr. 612 din 10 iunie 2015 şi Hotărârii nr. 613 din 10 iunie 2015, pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2017.