Procedural culpability and court costs following mootness in an administrative information access dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să fie obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să îi comunice actele, datele şi informaţiile, grupate în 4 puncte, din data de 14.01.2015, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 74 din 14.07.2015 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin întâmpinare, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 62,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 74 din 14.07.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea judecătorească atacată, instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii formulate de către reclamantul A. ca fiind rămasă fără obiect, însă a obligat instituţia pârâtă la plata sumei de 62,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în considerarea faptului că în cauză sunt incidente prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. .

Recurentul constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală deoarece solicitările reclamantului prin acţiunea formulată nu vizează în mod direct soluţionarea unui interes personal şi nici obţinerea unor informaţii cu caracter general ce rezultă din activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 25.05.2017, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată la data de 23.04.2015, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la soluţionarea cererii înregistrată la data de 14.01.2015, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a susţinut că la data de 14.01.2015 a adresat o cerere pârâtului, prin care a solicitat să îi fie comunicate acte, date şi informaţii, grupate în 4 puncte, însă pârâtul nu a comunicat un răspuns, deşi legea îl obliga la această conduită, în termen de 30 de zile de la primirea cererii.

Reclamantul a mai arătat că a trecut un termen de 94 de zile de la înregistrarea cererii şi pârâtul nu a comunicat un răspuns, deşi a revenit asupra acesteia.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare, în condiţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, motivat de faptul că, petiţia formulată de către reclamant şi care i-a fost remisă de către Ministerul Justiţiei cu adresa din 19 septembrie 2014, a primit răspuns prin adresa nr. x/2015.

Deci, până la data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 23.04.2015, pârâtul nu a comunicat reclamantului nici un răspuns, însă, prin adresa din 02 iunie 2015, pârâtul a răspuns fiecăreia din cele patru solicitări formulate de către reclamant.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că acţiunea reclamantului a rămas fără obiect şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că acesta se află în culpă procesuală pentru necomunicarea unui răspuns în termen util.

Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii.

Cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi. Astfel, se poate vorbi şi de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivităţii excesive a unor justiţiabili.

Dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinţei implică respectarea întocmai a dispoziţiilor procesuale şi justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată).

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.

În jurisprudenţa CEDO s-a stabilit, cu valoare de principiu, regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudenţa CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real şi caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa CEDO sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) împotriva sentinţei civile nr. 74 din 14 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.