Contravening fine for passive discrimination: local authority liability for insufficient adaptation of public transport fleet for persons with locomotive disabilities

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamantul Primarul Municipiului Tulcea a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând a se dispune admiterea acţiunii şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării amenzii contravenţionale aplicate Primarului Municipiului Tulcea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 24 din 19 decembrie 2014 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Tulcea, în contradictoriu cu pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 24 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Tulcea a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că la aplicarea sancţiunii stabilite împotriva Primarului Municipiului Tulcea nu s-a luat în considerare răspunsul comunicat referitor la starea celor 34 de mijloace de transport în comun, din care 20 sunt adaptate parţial nevoilor persoanelor cu dizabilităţi (fiind fabricate cu scări fixe de acces, apropiate solului, ce permit urcarea şi coborârea în şi din autobuze cu un minim ajutor, respectiv 10 au locuri/spaţii marcate corespunzător, special destinate transportului acestor persoane).

Acest aspect a fost eludat şi de către instanţa de fond, care a reţinut faptul că reclamantul nu a contestat situaţia de fapt reţinută, respectiv existenţa pe teritoriul Municipiului Tulcea a unor mijloace de transport în comun care nu au fost adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Recurentul consideră că această concluzie este în totală contradicţie cu realitatea, întrucât la nivelul Municipiului Tulcea au fost duse la îndeplinire măsurile specifice ce revin autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura transportul în comun al persoanelor cu handicap prin achiziţionarea de mijloace de transport în comun adaptate, respectiv de adaptare a mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare.

În susţinerea dovezii că nu se poate reţine un comportament pasiv în sarcina Primarului Municipiului Tulcea, se arată că, la data de 26.07.2014, Unitatea Administrativ Teritorială a iniţiat procedura de achiziţie publică pentru cumpărarea a 3 (trei) autobuze pentru transport uman (prevăzute cu rampe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, iar sub aspectul dotărilor, prevăzute cu locuri pentru persoane cu mobilitate redusă) în urma căreia, a fost încheiat contractul de furnizare înregistrat sub nr. x din 08 octombrie 2014.

În aceste împrejurări, recurentul consideră că nu poate fi reţinută în sarcina Primarului Municipiului Tulcea nicio formă de culpă în ceea ce priveşte defavorizarea nejustificată a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, neputându-se reţine incidenţa prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, reiese că sancţiunea aplicată este prea mare, prin raportare la împrejurările săvârşirii contravenţiei (lipsa fondurilor bugetare necesare, parc de autobuze cu vechime mare şi grad de uzură avansat), la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei şi la urmările acesteia.

4. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2017, recursul a fost admis în principiu.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa la data de 17.06.2014, reclamantul Primarul Municipiului Tulcea a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva Hotărârii nr. 251 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D) solicitând a se dispune admiterea acţiunii şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării amenzii contravenţionale aplicate Primarului Municipiului Tulcea.

La data de 02.06.2014 a fost comunicată Primăriei Municipiului Tulcea Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 251 din 30 aprilie 2014 având drept obiect neasigurarea condiţiilor de transport local, prin mijloace de transport în comun, a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, încălcarea dreptului la demnitate prin modul în care persoanele cu dizabilităţi locomotorii sunt obligate să utilizeze transportul în comun în municipiu, reşedinţă de judeţ, neluarea unor măsuri concrete pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii la transportul local.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 112 din 25 septembrie 2008, s-a aprobat delegarea gestiunii serviciului de transport public local în Municipiul Tulcea, prin atribuire directă societăţii comerciale Transport Public S.A.

Delegarea gestiunii serviciului de transport public local în Municipiul Tulcea s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de unităţi publice, potrivit căreia gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ teritoriale atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind prestarea serviciilor de utilităţi publice, pe baza unui contract de delegarea gestiunii.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 65 din 27 martie 2008 privind serviciile de transport public local în Municipiul Tulcea s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de transport public local.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din acest Regulament, transportul public local de persoane cu autobuzele prin curse regulate pe raza Municipiului Tulcea se poate efectua numai cu vehicule a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice circulaţiei pe drumurile publice, având inspecţia tehnică periodică valabilă şi clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.

Fapta reţinută în sarcina recurentului reprezintă un comportament pasiv, constând în încălcarea art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede că "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului sunt nefondate, instanţa de fond reţinând corect o îndeplinire numai parţială a obligaţiei care îi revenea, în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 şi art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităţilor administraţiei publice locale le revine obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligaţia de a lua măsurile specific prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.

În cazul Municipiului Tulcea numai o parte dintre mijloacele de transport pot fi folosite de persoanele cu dizabilităţi (20 mijloace de transport în comun din 34 au fost adaptate parţial), astfel că în mod corect atât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cât şi instanţa de fond au reţinut în sarcina recurentului un comportament pasiv care, prin efectele lui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care atrag răspunderea contravenţională a recurentului în condiţiile art. 10 lit. g) şi h), art. 15 şi art. 26 din acelaşi act normativ.

Împrejurarea că o parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilităţi locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanţă pentru individualizarea sancţiunii, care a fost orientată spre minimul prevăzut de lege (2.000 RON).

Înalta Curte constată că discriminarea şi implicit, incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, este dată de existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin neasigurarea condiţiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii aceştia fiind nevoiţi să aştepte în staţii autobuzele dotate cu facilităţile necesare sau adaptate pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Primarul, ca autoritate executivă, are obligaţia de a coordona serviciul public de transport aflat în subordinea autorităţii publice locale acesta răspunzând de modul în care se realizează efectiv acest serviciu.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Tulcea, prin Viceprimarul Municipiului Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 24 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.