Unconstitutionality exception barred: lack of direct nexus to merits where main action dismissed for lack of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 108 din 19 ianuarie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de interes a capătului de cerere referitor la anularea prevederilor cap. 3.8 din Anexa 1 la Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 387/2012, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă, a respins cererea reclamantei de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare in Comunicaţii şi intervenientul accesoriu Serviciul Român de Informaţii reprezentat de Oficiul Juridic - B. Bucureşti, ca lipsită de interes.

Calea de atac exercitată

La data de 21 ianuarie 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. e) şi k) din O.U.G. nr. 111/2011.

În motivarea recursului se arată că sentinţa nr. 108 din 19 ianuarie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Recurenta consideră că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încălcând prevederile legale conţinute în Legea nr. 47/1992, referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate într-un litigiu pendinte, a cărui rezolvare depinde de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, cum este şi cazul litigiului ce face obiectul prezentului dosar.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost introdusă în contextul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi priveşte dispoziţii neconstituţionale ale O.U.G. nr. 111/2011 în baza cărora a fost emis actul administrativ normativ a cărui anulare parţială s-a cerut, respectiv Decizia ANCOM nr. 987/2012.

Excepţia de neconstituţionalitate ridicată împotriva dispoziţiilor din O.U.G. nr. 111/2011 are legătură directă cu soluţionarea cauzei pe fond, respectiv a acţiunii în contencios administrativ care a vizat anularea pentru nelegalitate a prevederilor din Decizia ANCOM nr. 987/2012 anterior menţionată.

Excepţia de neconstituţionalitate este introdusă în faţa instanţei de judecată şi priveşte dispoziţiile dintr-o ordonanţă de urgenţă care are legătură cu soluţionarea cauzei pe fond, recurenta având un interes în promovarea acţiunii.

În faţa instanţei investite cu cererea de suspendare a executării actului atacat se poate primi cel mult susţinerea existenţei unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ, în speţa de faţă indiciul fiind reprezentat de aceea că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr 79 din 30.01.2015, s-a reţinut că "trimiterea la acte administrative, cu o forţă juridică inferioară legii, într-un domeniu critic pentru securitatea naţională, cu impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în Art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii".

Acest indiciu de nelegalitate este evident, deoarece în O.U.G. nr. 111/2011, legiuitorul deleagă atribuţia sa de legiferare către ANCOM, tocmai prin formularea de la art. 8, mai precis:

(1) ANCOM elaborează şi actualizează autorizaţia generală pentru tipurile de reţele şi de servicii, prin care stabileşte condiţiile în care acestea pot fi furnizate, determinând astfel drepturile şi obligaţiile care revin furnizorilor fiecărui tip de reţea sau de serviciu.

(2) Condiţiile stabilite potrivit alin. (1) vor fi obiectiv justificate în raport cu tipul de reţea sau de serviciu în cauză, nediscriminatorii, proporţionale şi transparente. Acestea pot viza:

[...]

k) interceptarea legală a comunicaţiilor de către autorităţile şi instituţiile abilitate în acest sens, inclusiv suportarea de către furnizorii de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice a costurilor aferente, şi asigurarea confidenţialităţii prin sisteme proprii, acreditate în condiţiile actelor normative în vigoare.

Astfel, suspendarea actului administrativ cu caracter normativ se poate solicita chiar dacă încă nu au fost provocate pagube severe deoarece, dacă acele pagube ar fi fost deja provocate, atunci ar deveni o cerere de anulare a unui act administrativ individual, aşa cum este o contravenţie.

Prin urmare, susceptibilitatea ca A. să fie amendată de ANCOM pentru nerespectarea regimului de autorizare generală, în speţă asigurarea posibilităţii de interceptare legală, reprezintă un caz bine justificat.

Or, atâta vreme cât ordinele sau deciziile sunt emise de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice desemnate de lege - sau chiar de alţi funcţionari cu drept de semnătură, prin delegare a preşedintelui ANCOM, cum este cazul în prezenţa speţă - apare cu evidenţă că legea relativizează în mod nepermis reglementarea acestui domeniu.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluţia instanţei asupra recursului formulat la data de 21 ianuarie 2016 împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. e) şi k) din O.U.G. nr. 111/2011.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în ceea ce priveşte respingere cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată iniţială, reclamanta a înţeles să se îndrepte atât împotriva Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 987/2012, cât şi împotriva Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, a cărei constituţionalitate o critică, solicitând instanţei să dispună prin încheiere asupra suspendării cauzei şi trimiterea acesteia în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (2) şi art. 8 alin. (2) lit. e) şi k) din O.U.G. nr. 111/2011, prevederi care apar ca fiind neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 26, art. 28, respectiv art. 78, art. 108 alin. (4), art. 115 alin. (5), precum şi art. 16, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 1 alin. (4), art. 53, art. 27, art. 44, art. 136 din Constituţie.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. k) din O.U.G. nr. 111/2011, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, s-a constatat de către instanţa de fond că acţiunea este în totalitate lipsită de interes, reclamanta nejustificând niciun interes în contestarea unor astfel de dispoziţii normative.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu cauza în condiţiile în care instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, ce avea ca obiect anularea unor prevederi din Decizia nr. 387/2012 a Preşedintelui ANCOM, ca lipsită de interes. Or, această excepţie ar putea avea, eventual, o legătură numai dacă s-ar analiza fondul cauzei.

În acest context, întrucât acţiunea recurentei-reclamante a fost respinsă ca lipsită de interes, fără ca instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, devine evident faptul că lipseşte interesul şi în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat şi va dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 19 ianuarie 2016 şi a încheierii din data de 20 octombrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 19 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

Dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 19 ianuarie 2016 şi a încheierii din data de 20 octombrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 decembrie 2016.