Presidential order interim measure for forced inclusion of medication in compensation list rejected for lack of urgency and preclusion of merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to declare the plaintiff's request inadmissible. The dispute concerned a civil procedure where the plaintiff sought a presidential order obligating the state healthcare authorities to include a specific anticancer medication in the 100% compensated list, arguing that urgent interim measures were necessary due to a refusal to provide the drug. The court ruled that the conditions for granting interim measures under Article 996 of the Code of Civil Procedure were not met because the claimed urgency relied on a future event rather than an existing refusal to dispense an already listed medication. Furthermore, the court determined that granting the interim order would prejudge the merits of the main lawsuit regarding the justification for excluding the medication from the compensation list, rendering the action inadmissible under Articles 966 and 488 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 din C. proc. civ, art. 1000 alin. (4) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 966 C. proc. civ; Presidential order interim measure for forced inclusion of medication in compensation list rejected for lack of urgency and preclusion of merits: Analizând criticile formulate de reclamanta A., în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicitând pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună obligarea pârâţilor să asigure reclamantei medicamentul Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf), pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2304 din 09 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca inadmisibilă.
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, admiterii cererii de chemare în judecată.
Având în vedere dispoziţiile art. 1000 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte a calificat prezenta cale de atac intitulată "apel", ca fiind "recurs".
În raport cu dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă A., nu a indicat expres vreunul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă motivele formulate pot fi încadrate în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În argumentele prezentate în susţinerea motivelor de recurs, reclamanta reluând susţinerile de fond, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greşită a legii, având în vedere că sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 966 C. proc. civ.
În acest sens a susţinut că a solicitat instanţei includerea medicamentului Vemurafenibum pe lista medicamentelor compensate, pe calea ordonanţei preşedinţiale şi în niciun caz obligarea pârâţilor la emiterea unui act administrativ.
A mai susţinut recurenta că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 996 C. proc. civ. întrucât există aparenţa unui drept în favoarea sa, măsura cerută este provizorie cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale având un caracter temporar, există un caz grabnic.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecării cauzei.
Apărările formulate în cauză
Intima-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingere recursului, ca nefondat.
În esenţă, a arătat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea ca inadmisibilă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 996 C. proc. civ.
De asemenea şi intimatul Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
Procedura derulată în recurs
Prin încheierea pronunţată la data de 15 noiembrie 2016, instanţa a stabilit ca soluţionarea căii de atac să se realizeze în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând criticile formulate de reclamanta A., în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Aşa cum reiese din practicaua prezentei decizii, recurenta-reclamantă A. a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâţilor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, pentru a sigura reclamantei medicamentul Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf), pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) precum şi obligarea acestor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.
Faţă de solicitarea reclamantei, instanţa de fond a reţinut în mod corect, aşa cum reiese din considerentele sentinţei că pentru a obliga pârâţii să asigure reclamantei medicamentul Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf), pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), trebuie implicit să se constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a include în Lista medicamentelor compensate acest medicament, în regim de compensare 100%, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzute de art. 996 C. proc. civ. (în prezent art. 996C. proc. civ.) potrivit cărora "Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."
Astfel, aşa cum a arătat Curtea de Apel Bucureşti, urgenţa invocată de reclamanta - recurentă (cazul grabnic) se întemeiază pe un eveniment viitor, respectiv includerea în Lista medicamentelor compensate acest medicament, Vemurafenibum (denumire comercială Zelboraf), în regim de compensare 100%, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, ceea ce s-a solicitat practic prin acţiunea de fond.
Ceea ce înseamnă că, raportat la data formulării cererii dată în raport cu care se analizează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii), condiţia urgenţei nu era îndeplinită deoarece evenimentul pretins nu era realizat.
În ipoteza în care, acest medicament s-ar fi aflat pe Lista medicamentelor compensate, în regim de compensare 100%, iar pârâte refuzau punerea lui la dispoziţie a reclamantei, ar fi putut fi luată în discuţie o analiză a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 996 şi urm. din C. proc. civ.
Distinct de cele de mai sus, acţiunea este inadmisibilă şi pentru alt considerent.
Aşa cum se arată explicit în cerea de chemare în judecată precum şi în cererea de recurs, prin intermediul ordonanţei preşedinţiale recurenta-reclamanta urmăreşte la data formulării cererii,(introducerea pe Lista medicamentelor compensate acest medicament, Vemurafenibum până la data la care instanţa se va pronunţa asupra acţiunii de fond (dosar nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti).
Or, admiterea acestei cereri ar însemna o prejudecare a fondului şi din perspectiva faptului că potrivit adresei nr. P67396 din 28 august 2014 emisă de Ministerul Sănătăţii există medicamente citotoxice care pot înlocui medicamentul Zelboraf solicitat de reclamantă, ceea ce presupune o analiză pe fondul lipsei oportunităţii sau, a refuzului apreciat a fi nejustificat al pârâtului Guvernului României de a include pe Lista medicamentelor compensate acest medicament, în regim de compensare 100% acest medicament.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar nu poate primi criticile recurentei -reclamante, iar în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., pentru toate argumentele expuse, va respinge ca nefondat recursul declarate în cauză.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2304 din 09 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 decembrie 2016.