Appeal challenging suspension of EU-funded project penalty deemed moot; appeal dismissed for lack of interest after underlying annulment action final rejection.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 02.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 iulie 2015 privind proiectul "Înfiinţarea microintreprinderii S.C. A. S.R.L. prin dotarea cu echipamente performanţe în comuna Tinteşti, jud. Buzău" ce face obiectul contractului de finanţare  din 18 aprilie 2011, respectiv contractul prin care s-a stabilit că investiţia realizată de reclamantă a devenit neeligibilă şi corelativ, că datorează suma de 654.324,85 RON cu titlu de creanţă bugetară pentru săvârşirea unei nereguli, şi anume pentru nerespectarea clauzelor contractului şi a Anexei 1 la contract, precum şi a legislaţiei în vigoare. Astfel, a solicitat suspendarea efectelor Procesului-verbal până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa nr. 826 din 11 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă.

Prin sentinţa nr. 462 din 10 iunie 2016, Tribunalul Buzău a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin Decizia nr. 2207 din 20 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.10.2016, sub nr. x/114/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3626 din 18.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 3626 din 18.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea pe fond a pricinii, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă, motivând respingerea cererii de suspendare a făcut o serie de aprecieri ce vizează fondul motivelor de nelegalitate, iar pe de altă parte, că hotărârea recurată ar fi nemotivată.

Consideră că dispoziţiile imperative ale O.U.G. nr. 66/2011 obligă la realizarea controlului într-un termen dat, nefiind necesar să existe o sancţiune expresă în caz de nerespectare a acestor dispoziţii.

Susţine că dreptul de aplicare a corecţiei şi de stabilire a creanţei este de 5 ani, sub condiţia existenţei unei constatări prealabile a neregulii, respectiv a preexistenţei unui act constatator, conform art. 45 alin. (1) raportat la art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi că în speţă, avem de a face cu o situaţie creată sub imperiul O.G. nr. 79/2003, dar sancţionată conform O.U.G. nr. 66/2011, act normativ al cărui art. 66 a fost declarat neconstituţional.

Mai arată că acest aspect putea fi opus exclusiv la data depunerii cererii de finanţare şi nu mai târziu de data plăţii efective; că în speţă prejudiciul trebuie demonstrat; că Măsura 312 nu interzice funcţionarea pe acelaşi segment de piaţă şi că nu s-a demonstrat că între recurentă şi ceilalţi patru beneficiari au existat raporturi economice.

Recurenta-reclamantă apreciază că întrucât în speţă sunt incidente acte normative ale Uniunii Europene (cum ar fi Regulamentele nr. 65/2011, nr. 1698/2005, nr. 2988/1995, nr. 1290/2005, nr. 1083/2006, nr. 1848/2006, nr. 1828/2006, nr. 1861/1994 şi nr. 1831/1994), se impunea a se da eficienţă acestora, în temeiul prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Totodată, se arată că fondul cauzei nu a fost nici un moment antamat în susţinerea cererii de suspendare, deşi unele aspecte pot viza şi fondul cauzei şi că anterior procesului-verbal ce face obiectul cauzei de faţă, a existat un alt proces-verbal ce conţine aceleaşi constatări, a verificat aceleaşi aspecte, respectiv modul de utilizare a fondurilor europene şi respectarea clauzelor contractuale, finalizat printr-o concluzie diametral opusă şi nerevocat.

Recurenta-reclamantă opinează că este îndeplinită în speţă condiţia cazului bine justificat, având în vedere că intimata a stabilit că se impune rambursarea finanţării pe care a acordat-o, în baza suspiciunii de neregulă privind crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile prin depăşirea plafonului stabilit la Măsura 312, deşi tocmai intimata, în calitate de autoritate contractantă, a aprobat finanţarea proiectului şi a efectuat ulterior plăţile aferente şi în condiţiile în care şi celelalte patru societăţi menţionate în procesul-verbal au depus cereri de finanţare şi despre care intimata-pârâtă avea cunoştinţă.

Ulterior, în urma unui control ex-post, intimata-pârâtă a constatat elemente ce ar releva, încă de la data depunerii cererilor de finanţare, legăturile şi coordonarea dintre beneficiarii acestora, precum şi faptul că cele cinci proiecte ar fi fost susţinute, coordonate şi controlate de o altă societate, care nu a fost beneficiara finanţării şi care a achitat prestaţiile de care a beneficiat.

Recurenta-reclamantă susţine că întrucât intimata a emis trei opinii în baza aceloraşi documente, se impune a fi reţinute prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, conform cărora "obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente şi eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Pe de altă parte, se susţine că a fost sancţionată în lipsa unui temei legal, deoarece: verificările erau supuse unei limite de 2 ani, respectiv în interiorul perioadei de monitorizare; sancţiunea a fost prematur aplicată, întrucât din chiar procesul-verbal reiese că la momentul verificărilor nu deţinea documentaţia supusă verificării, respectiv documentaţia contabilă pe care se întemeiază aplicarea sancţiunii; a fost încălcat principiul proporţionalităţii, sancţiunea fiind aplicată pentru întreaga finanţare, în condiţiile în care proiectul a fost integral finalizat. Consideră că aceste elemente sunt de natură a demonstra cazul bine justificat şi a crea o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o.

De asemenea, critică faptul că instanţa de fond nu a verificat îndeplinirea condiţiei pagubei iminente şi nu a reţinut aspectul că împotriva societăţii recurente s-a început executarea silită prin poprirea conturilor acesteia, aspect de natură să îi afecteze activitatea economică şi să îi producă un prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce, prin retragerea integrală a finanţării, ar fi lipsită de echipamentele achiziţionate, destinate activităţii sale.

4. Apărările intimatei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală.

Arată că deşi s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a indicat normele de drept material aplicate greşit de către instanţa de fond prin sentinţa recurată, iar în privinţa cazului bine justificat, nu a făcut dovada acestuia, respectiv nu a invocat aspecte de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, ci a invocat împrejurări ce vizează fondul cauzei.

Susţine că în cauză nu s-a reliefat nici existenţa unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi, o pagubă, apreciind că din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Consideră, contrar celor afirmate de către recurenta-reclamantă, că prima instanţă prin soluţionarea cererii de suspendare, nu a dat dezlegări care să vizeze fondul cauzei şi că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 iulie 2015 a fost emis cu respectarea normelor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia.

Intimata-pârâtă mai arată că pot fi făcute verificări în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv 5 ani de la data semnării contractului de către ambele părţi, perioada de monitorizare nefiind de natură a modifica perioada de valabilitate a contractului, iar obligaţia de recuperare fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu şi nu încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunilor.

Totodată, precizează că în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.G. nr. 41/2014, una dintre atribuţiile instituţiei intimate constă în efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

De asemenea, consideră că nu sunt incidente speţei prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, invocate de către recurenta-reclamantă, deoarece dacă se dovedeşte intenţia beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condiţiilor de obţinere a ajutorului financiar nerambursabil, nu se poate pune în discuţia o eroare ce nu a fost depistată de beneficiar în mod nerezonabil, ci doar de nedepistarea neregulii de către autoritatea contractantă într-o anumită etapă procedurală a proiectului, astfel cum s-a pronunţat C.J.U.E. în cauzele C-465/10 şi C-94/05.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, cu o cerere întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 iulie 2015 ce vizează contractul de finanţare din 18 aprilie 2011, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2017, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a rămas în pronunţare cu privire la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului de faţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond şi nu până la soluţionarea definitivă a cauzei, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă.

O asemenea solicitare nu poate fi reţinută atât în raport de temeiul de drept pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat prezenta cerere de suspendare executare, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi faţă de împrejurarea că la data sesizării instanţei cu prezenta cerere de suspendare a executării nu era formulată o cerere în anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, care să permită formulată unei cereri de suspendare executare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Prin sentinţa civilă nr. 3353 din data de 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2016, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, având ca obiect anularea Deciziei nr. 34515 din 17.09.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 iulie 2015, în cadrul acestei acţiuni nefiind formulată vreo cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte interesul în susţinerea recursului de faţă, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de faţă, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond, instanţă care s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii în anulare.

În consecinţă, cum instanţa de fond s-a pronunţat asupra acţiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, la data de 02 noiembrie 2016, respingând-o, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depăşit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să îşi producă efectele.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia lipsei de interes, excepţie care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3626 din 18 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3626 din 18 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2017.