Confirmation of Securitate collaborator status upheld on appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2313 din 09.09.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea promovată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 09.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând că informaţiile furnizate de recurs prin notele informative olografe considerate ca fiind relevante, se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Recurentul nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta securitate şi nici că a furnizat informaţii acestei structuri, ci doar conţinutul şi efectele notelor informative referitoare la cele trei persoane care se aflau în atenţia organelor de securitate. Aşadar, în mod greşit judecătorul fondului a apreciat că afirmaţiile referitoare la MD, PC sau vechiul C ce se desprind din lecturarea conţinutului notelor informative, corespund exigenţelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care acestea, fie au caracter general, fie reprezintă percepţii personale ale recurentului, fie se referă la aprecieri personale sau la fapte deja cunoscute organelor de securitate.

Totodată, instanţa de fond apreciază eronat asupra contextului în care informaţiile erau prezentate, majoritatea persoanelor despre care recurentul furnizează informaţii, furnizau la rândul lor informaţii despre recurent.

Nu se poate nega faptul că, informaţiile respective aveau aptitudinea de a leza un drept fundamental, acela la viaţă privată, şi într-adevăr judecătorul fondului, în mod corect a reţinut acest fapt, dar analiza condiţiei menţionate a devenit de prisos de vreme ce nu este îndeplinită condiţia denunţării unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie îndeplinite cumulativ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din data de 14 octombrie 2015, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de şedinţă din data de 06 aprilie 2016, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţă publică.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând se constată că, în faţa primei instanţe, reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 raportat la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Cu privire la această excepţie, Curtea Constituţională a reţinut că prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a admis în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea categoriilor de funcţii şi persoane vizate de prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 reprezintă expresia opţiunii legiuitorului preocupat de deconspirarea, prin consemnarea publică, a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Ca atare, s-a constatat că prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind principiul egalităţii în drepturi, care nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, în timp ce situaţiile în mod obiectiv diferite justifică un tratament diferit.

Curtea Constituţională nu reţinut încălcarea normelor constituţionale privind accesul liber la justiţie, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs. Aşadar, în condiţii de independenţă şi imparţialitate, instanţa de judecată competentă este cea care, în urma administrării întregului probatoriu în cauză, pronunţă soluţia de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii. Procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea şi dreptul la apărare, părţile beneficiind de posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.

Or, instanţa de fond a analizat cauza pendinte în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 672 din 26 iunie 2012 pronunţată de Curtea Constituţională, constatând că dispoziţiile acesteia nu sunt incidente, având în vedere faptul că reclamantul a folosit în dovedirea acţiunii note informative scrise de pârât personal, iar nu consemnări ale lucrătorilor Securităţii pe baza relatărilor verbale ale acestuia.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de norma legală.

În mod corect prima instanţă a înlăturat apărarea formulată de recurent reluată şi în recurs în sensul că pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: persoana să fi furnizat informaţii, informaţiile să denunţe activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Or, recurentul nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate şi nici că a furnizat informaţii acestei structuri, ci contestă doar conţinutul şi efectele respectivelor note informative care, în opinia sa, au fost greşit interpretate de instanţa de fond.

Într-adevăr, existenţa sau nu a unui angajament scris al pârâtului-recurent cu Securitatea nu are relevanţă legală, deoarece analiza cu privire la calitatea de colaborator al Securităţii se realizează prin raportare la condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De altfel, recurentul nu neagă faptul că informaţiile respective aveau aptitudinea de a leza un drept fundamenta, acela la viaţă privată, însă susţine fără temei că nu ar fi îndeplinită condiţia denunţării unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Sub acest aspect se constată că, în Nota olografă din 03.11.1983 relatează că numitul M.D. "şi-a manifestat din nou dorinţa de a emigra în străinătate (…); se pare că vrea să emigreze legal" justificând afirmaţiile din notă prin sublinierea faptului că "din acest motiv a refuzat şi bursa de studii la care ar fi avut dreptul pentru a plăti o taxă mai mică de emigrare". În aceeaşi idee informează că numitul M.D. ar fi avut, cu ani în urmă, o tentativă de trecere frauduloasă a graniţei în grup, deci intenţia de emigrare este certă. În aceeaşi discuţie şi-a manifestat o profundă nemulţumire la adresa situaţiei economice de la noi din ţară, negând până şi aspiraţiile fireşti ale fiecărui om".

Din conţinutul notei scrise de recurent la data de 19.03.1978 prin care informa Securitatea că domnul T.N. "ajunge să facă opinie de opoziţie faţă de politica internă a partidului nostru privitor la: reducerea consumului de energie, stimularea gândirii tehnice, retribuţie, durata săptămânii de lucru", rezultă că recurentul a furnizat Securităţii informaţii despre persoane care îşi exprimau tranşant opoziţia faţă de regimul comunist. Cu privire la domnul T.N. se mai menţionează că:

"laudă realizările tehnice ale unor ţări capitaliste" şi "situează pe poziţii inferioare gândirea tehnică românească". Prin aceeaşi notă domnul T.C. era denunţat întrucât afirmase că "şedinţele de partid din cadrul facultăţii sunt o mascaradă".

În urma acestui denunţ, Securitatea a hotărât sesizarea unui reprezentant al Partidului Comunist cu privire la informaţiile cuprinse în notă.

Prin nota scrisă de recurent la 18.12.1984 erau denunţaţi mai mulţi colegi ai acestuia care discutaseră despre emisiunile difuzate de Radio Europa Liberă şi care fuseseră de acord cu opiniile exprimate la postul de radio interzis de regimul comunist.

Prin nota scrisă de recurent la 18.11.1984 denunţa atitudinea critică a doamnei P.C. faţă de reprezentanţii locali ai regimului comunist, precum şi ironiile aceleiaşi persoane la adresa "primirilor în partid".

Prin nota din 15.02.1985 denunţa faptul că doamna P.C. afirmase că "va asculta Radio Europa Liberă, chiar dacă autorităţile vor întreprinde cele mai dure măsuri pentru a limita posibilităţile de audiere a acestui post. Aceeaşi persoană era denunţată pentru că, pe biroul său de lucru, recurentul văzuse un ziar în care o fotografie de propagandă era haşurată cu creion verde, situaţie care îi determinase pe colegii persoanei denunţate să o avertizeze că "i s-a urât cu libertatea".

Din analiza acestor note se constată că, în ceea ce priveşte cerinţa legală în sensul ca informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită, întrucât este de notorietate că în perioada respectivă criticarea condiţiilor de trai din capitală şi din ţară, precum şi intenţia unei persoane de a părăsi ţara reprezentau atitudini considerate împotriva regimului comunist.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că cerinţa legală pe care trebuie să o îndeplinească informaţiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reţine calitatea de "colaborator" este aceea ca denunţarea să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşadar, pentru a se reţine calitatea unei persoane de "colaborator al Securităţii" este suficient ca informaţiile furnizate să urmărească, să aibă potenţialul, să fie apte să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informaţiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conştientiza faptul că informaţiile respective pot atrage consecinţe în ceea ce priveşte persona vizată, consecinţele constând în măsuri de urmărire şi verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că informaţiile furnizate de pârât Securităţii au, fără putinţă de tăgadă, acest potenţial, în sensul că, în raport de conţinutul lor, sunt de natură să expună persoanele la care se referă unor consecinţe grave.

În ceea ce priveşte informaţia referitoare la intenţiile numitului M.D, de a părăsi ţara şi de a se stabili în străinătate, este de notorietate că în timpul regimului comunist, intenţia unei persoane de a-şi stabili definitiv domiciliul într-un alt stat era considerată o atitudine extrem de gravă iar persoanele care luau o astfel de hotărâre erau considerate trădători de patrie, supravegheate de Securitate, li se îngrădea accesul la anumite profesii sau funcţii.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte informaţia furnizată de pârât, aceasta nu numai că a avut potenţialul, dar a încălcat efectiv drepturile fundamentale ale persoanei la care se referă (numitul M.D.).

De asemenea, este în afara oricărei îndoieli faptul că pârâtul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate, acceptând că asupra persoanelor respective urma să se desfăşoare acţiuni care vizau încălcarea dreptului la viaţă privată, prin ingerinţele autorităţilor în viaţa acestora (acţiuni de investigaţii).

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că informaţiile furnizate de pârât Securităţii au vizat îngrădirea şi chiar au încălcat dreptul la viaţă privată al persoanelor la care se referă, drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În cauză calitatea recurentului - pârât de urmărit de către organele de securitate nu exclude calitatea sa de colaborator al Securităţii în prezenta cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece informaţiile furnizate Securităţii de către recurentul-pârât în perioada 1978-1988 priveau activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi aceste informaţii erau de natură a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale.

7. Temeiul juridic al soluţiei

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 09.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2016.