Inadmissibility of judicial review over integrity agency referral to criminal authorities as a non-administrative act

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.04.2014 sub nr. x/33/2014, reclamantul Şulea A. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate ANI a solicitat instanţei anularea raportului de evaluare nr. 16145/G/II din 10.04.2014.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 346 din data de 17.09.2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul Şulea A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că actul atacat nu constată existenta unui conflict de interese, ci este un act de sesizare a unei autorităţi ce urmează o altă procedură, act care nu are natura unui act administrativ în sensul definit de legea contenciosului.

În atare situaţie, fiind vorba de un act ce urmează o altă procedură este incidentă norma art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împrejurare ce determină inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul Şulea A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării Raportului de evaluare din data de 04.10.2014, precum şi obligarea intimatei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În esenţă, prin cererea de recurs, recurentul - reclamant a reiterat susţinerile dezvoltate în motivarea cererii de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinare.

Astfel, a arătat recurentul că raportul de evaluare este un act administrativ în sensul legii pentru că el produce efecte juridice, având în vedere că în lipsa emiterii acestuia pârâta nu şi-ar putea desfăşura activitatea prevăzută de lege. De altfel, indiferent de considerarea sau nu a raportului de evaluare ca fiind act administrativ, posibilitatea contestării la instanţa de contencios administrativ este dată de lege, respectiv de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi nu poate fi respinsă ca inadmisibilă o cerere de anulare a raportului de evaluare întocmit de ANI prin care se constată existenţa unui conflict de interese sau de incompatibilitate.

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimata - pârâtă prin întâmpinare a fost greşit admisă de instanţa de fond.

Apărările formulate de intimata Agenţia Naţională de Integritate

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 februarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26 aprilie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 noiembrie 2016, fiind prorogată discutarea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu întrebările preliminare formulate de recurentul - reclamant.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2016, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate de recurentul - reclamant.

Tot la termenul de judecată din 15 noiembrie 2016, recurentul - reclamant a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. f) şi ale art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Având a aprecia asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că nu se impune investirea instanţei de contencios constituţional, nefiind întrunite cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Potrivit acestui text de lege, excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Pentru ca mecanismul excepţiei de neconstituţionalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" sau, altfel spus, relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate trebuie evaluată în raport de circumstanţele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanşarea controlului de neconstituţionalitate, ţinând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii şi de stadiul în care se află litigiul.

În speţa supusă judecăţii, condiţia "legăturii cu soluţionarea cauzei"nu este îndeplinită, întrucât judecata recursului nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care sunt interpretate şi aplicate normele vizate de excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, recurentul - reclamant a dedus judecăţii un raport de evaluare prin care s-a constatat existenţa indiciilor privind încălcarea de către acesta a legislaţiei privind conflictul de interese în materie penală prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu privire la care autoritatea intimată a propus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj.

Or, dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată se referă la activitatea şi procedurile prin care intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate îşi îndeplineşte scopul pentru care a fost înfiinţată.

În atare situaţie, Curtea apreciază că dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu obiectul cauzei, hotărârea pronunţată de Curtea Constituţională neputând determina soluţia instanţei de recurs.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. f) şi ale art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanţa a fost învestită cu acţiunea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 10.04.2014, încheiat de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care s-au identificat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzut de art. 301 alin. (1) din C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, recunoaşte persoanei care face obiectul evaluării dreptul de a contesta raportul de evaluare a conflictului de interese la instanţa de contencios administrativ.

Însă, Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ şi nu la cel de natură penală, deşi textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

În condiţiile în care raportul de evaluare conţine dispoziţia de sesizare a parchetului cu privire la existenţa indiciilor infracţiunii de conflict de interese, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, competenţă pe care instanţa de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate nu formează obiectul analizei judiciare de către instanţa de contencios administrativ, existenţa faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

În cauză, raportul de evaluare reprezintă actul de sesizare a organelor de cercetare penală şi nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ, ci este un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 C. proc. pen.

Dreptul unei autorităţi sau instituţii de a sesiza existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esenţa regimului de putere publică şi nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăşi efecte juridice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că raportul ce constituie obiectul cauzei nu constată existenţa unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul, ci, prin acest raport, intimata-pârâtă a dispus sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Poate forma obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă.

Sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acţiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalităţii sesizării organelor de urmărire penală.

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în acest sens, sunt avute în vedere, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5301/2011, nr. 5998/2011, nr. 3457/2012, nr. 4718/2012, nr. 6035/2013, nr. 175/2014, nr. 3482/2014, nr. 2434/2015 şi nr. 2735/2015), în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. (f) şi ale art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Cu recurs în termen de 48 de la pronunţare la Completul de 5 judecători.

Respinge recursul declarat de Şulea A. împotriva sentinţei nr. 346 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2016.