Inadmissibility of administrative challenge to Integrity Agency report referring criminal conflict of interest to prosecution authorities

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x din 03.07.2014, emis de pârâtă şi comunicat la data de 11.07.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de pârâtă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a fost anulat Raportul de evaluare nr. x din 03.07.2014 şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei, în esenţă, pentru următoarele motive:

Raportul de evaluare contestat nu se referă la starea de incompatibilitate a intimatei-reclamante, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă, ci la indicii privind încălcarea legii penale, prin actul respectiv fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu privire la existenţa de indicii privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen.

Raportul de evaluare prin care se sesizează organele de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, este un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 din Codul de procedură penală şi nu reprezintă un act administrativ, pentru a face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Prin urmare, poate constitui obiectul controlului jurisdicţional raportul de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a stabilit existenta unei situaţii de conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, situaţia din speţa supusă judecăţii fiind diferită.

4. Apărările formulate de intimata-reclamantă A.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a invocat, în principal, excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 33, art. 35 şi art. 241 C. proc. civ. şi excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport cu soluţia pronunţată în dosarul penal nr. x/2014, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, pentru motivele arătate în continuare.

Litigiul dedus judecăţii vizează Raportul de evaluare nr. x din 03.07.2014, prin care s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală în vederea analizării îndeplinirii condiţiilor privind răspunderea penală, căreia i se circumscrie şi soluţia dată în dosarul penal nr. x/2014, prin Ordonanţa din 25.11.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Distinct de acesta, Raportul de evaluare nr. x din 08.09.2014, prin care s-a dispus clasarea lucrării nr. 21231/S/II din 17.05.2013, vizează răspunderea administrativă în materia regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictului de interese.

În consecinţă, în raport de obiectul prezentei acţiuni judiciare, urmează fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, invocată de intimata-reclamantă.

Pentru aceleaşi argumente, va fi respinsă ca neîntemeiată şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimată, întrucât soluţia pronunţată în dosarul penal nr. x/2014, nu este aptă să valideze sau să infirme, din punct de vedere al raporturilor de drept administrativ, raportul de evaluare contestat în cauza de faţă.

2. Pe fondul recursului, analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este întemeiat, soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei reflectând interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, în raport cu circumstanţele de fapt ale cauzei

Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare nr. x/03.07.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă a stabilit în Capitolul IV - "Concluzii", că în urma evaluărilor efectuate au rezultat indicii privind încălcarea prevederilor art. 301 alin. (1) din C. pen., deoarece intimata, în calitate de director al Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a semnat contractul de închiriere nr. 1882 din 21 decembrie 2012 cu Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti, instituţie cu care se află în raporturi de muncă şi în cadrul căreia exercită funcţia de prodecan.

Raportul de evaluare întocmit în condiţiile Legii nr. 176/2010, a fost comunicat reclamantei şi s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu privire la existenţa de indicii referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

Din enunţul rezumativ al raportului de evaluare, rezultă că în cazul reclamantei s-a pus în discuţie un conflict de interese de natură penală, iar nu un conflict de interese de ordin administrativ sau o stare de incompatibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică persoanei care a făcut obiectul evaluării şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.

Raportul de evaluare poate fi contestat de persoana care a făcut obiectul evaluării în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ, conform art. 22 alin. (1) din legea menţionată.

Cele două texte de lege enunţate impun interpretarea acestora, ca operaţiune logico-raţională, în sensul de a se lămuri înţelesul exact şi complet al dispoziţiilor normative, în scopul de a oferi soluţia adecvată acestei categorii de speţe, lipsa de claritate a legii urmând a fi suplinită prin interpretare.

Din interpretarea logică a conţinutului normativ al art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care reglementează comunicarea raportului de evaluare şi art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, care se referă la contestarea raportului de evaluare, Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ şi nu la cel de natură penală, deşi textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

Raportul de evaluare prin care se sesizează organele de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ, pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

În acest context, trebuie precizat că sesizarea pe care o face Agenţia Naţională de Integritate către organul de urmărire penală, priveşte cercetarea existenţei infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 301 alin. (1) C. pen.

Sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate nu formează obiectul analizei judiciare de către instanţa de contencios administrativ, existenţa faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

Acest raport, în speţă actul de sesizare a organelor de urmărire penală, nu îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ci este un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 Cod procedură penală.

Dreptul unei autorităţi sau instituţii de a sesiza existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esenţa regimului de putere publică şi nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăşi efecte juridice.

Ca urmare, poate forma obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare, prin care se concluzionează cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă, respectiv a stării de incompatibilitate.

Sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acţiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalităţii sesizării organelor de urmărire penală.

În consecinţă, în speţa supusă prezentului control judiciar, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că actul contestat este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte juridice de sine stătătoare, fiind un act de sesizare a organelor de urmărire penală.

În acest sens, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut în mod constant că este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată împotriva raportului de evaluare prin care nu se constată existenţa unui conflict de interese de natură administrativă sau a unei stări de incompatibilitate, ci este sesizat organul de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de conflict de interese (deciziile nr. 3457/2012, nr. 4718/2012, nr. 6035/2013, nr. 1474/2014, nr. 1992/2015).

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecând cauza, va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de pârâtă şi va respinge contestaţia formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

În raport de soluţia dată prezentei contestaţii, va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va obliga intimata-reclamantă la plata către recurenta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 237 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei.

Respinge contestaţia formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a sumei de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.