Jurisdictional conflict: Civil liability for failure to publish administrative regulations excluded from administrative litigation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 760 din 2 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1416 din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 27.04.2016, sub nr. x/302/2016, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 100.980 RON, reprezentând prejudiciul produs reclamantei prin fapta ilicită constând în nepublicarea Regulamentului nr. 4/2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I;

- actualizarea sumei de 100.980 RON cu indicele preţurilor de consum;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data de 29.04.2013 şi până la data plăţii efective, conform art. 10 din O.G. nr. 13/2011, coroborat cu art. 1535 C. civ. (reclamanta a indicat valoarea dobânzii legale, respectiv 21.115,60 RON, calculată de la data de 29.04.2013 şi până la data de 29.04.2013);

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., art. 1357-1371 C. civ., art. 148-151 C. proc. civ., art. 192 C. proc. civ., art. 194-195 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În înţelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege).

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, pot fi soluţionate, în principiu, doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluţionarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative.

Astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, cauza prezentă nu se încadrează în niciuna din cele trei categorii de litigii, solicitându-se prin cererea introductivă obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu produs reclamantei prin fapta ilicită constând în neîndeplinirea unei obligaţii legale, respectiv nepublicarea Regulamentului nr. 4/2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Înalta Curte constată, astfel, că litigiul de faţă nu are ca obiect analiza legalităţii unui act administrativ - tipic sau asimilat, ci obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând despăgubiri pentru un pretins prejudiciu, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume.

Având în vedere faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, care în speţă este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, precum şi dreptul de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.