Misdirected administrative challenge: Supreme Court lacks material jurisdiction for information access disputes under Law 544/2001, referring case to competent tribunal.

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.10.2017, petentul A. a chemat în judecată pe intimaţii Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor, invocând refuzul nejustificat de a soluţiona cererea înregistrată la data de 13.06.2017, depusă în atenţia preşedintelui Tribunalului Bihor, B., în baza dispoziţiilor date prin Adresa nr. x/37/A/BIRP/2017 din 19.01.2017 de judecător C. - Curtea de Apel Oradea.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, petentul a solicitat introducerea în cauză a doamnelor B. şi D., pe motiv că acestea au refuzat să rezolve cererile reclamantului conform Legii nr. 544/2001, precum şi obligarea acestora la plata daunelor, în echivalent cu valoarea prejudiciului dovedit din 10.03.2017, pentru refuzul de a elibera înregistrările cf. fila 260-261 - dosar x/2010

În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că cererile formulate de acesta au fost rezumate şi înregistrate sub nr. x din 13 iunie 2017 la Curtea de Apel Oradea şi nr. x/36/A din 25 mai 2017 la Tribunalul Bihor, iar judecătorul B., pe motive de corupţie şi participare, a refuzat să răspundă/rezolve cererile justificate ale petentului.

Prin Rezoluţia din data de 12 octombrie 2017 s-a fixat termen la data de 27 octombrie 2017, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru discutarea obiectului şi naturii juridice a cererii petentului şi a regularităţii formulării acesteia, raportat la cerinţele art. 200 C. proc. civ.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este competentă material să soluţioneze cererea formulată de petentul A., pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, petentul A. a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, act normativ care:

- reglementează procedura de urmat pentru obţinerea informaţiilor solicitate;

- indică instanţa competentă a soluţiona acţiunile întemeiate pe dispoziţiile acesteia.

Astfel, conform art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public:

"(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public;

(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea; b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public; c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului."

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 544/2001:

"(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.

(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.

(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat."

Art. 22 din Legea nr. 544/2001 prevede că:

"(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanţă, în procedură de urgenţă, şi sunt scutite de taxă de timbru."

Pe de altă parte, petentul a invocat în susţinerea cererii sale prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 16 alin. (1) şi art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004:

"(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;"

Art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că:

"(1) Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

(2)Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul."

Conform prevederilor art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004:

"(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale."

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim".

Prevederile art. 8 alin. l din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Astfel, în raport de conţinutul său şi de temeiul de drept invocat de către petent, cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată prin dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Potrivit dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ.:

"Tribunalele judecă:

1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;

3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor."

Astfel, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa.

Or, în raport dispoziţiile legale anterior menţionate, care cuprind norme de competenţă de ordine publică, precum şi în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de calitatea pârâţilor, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cererea formulată de petent spre soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă care va proceda la verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cererea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor, la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.