Competence to review EU-funded administrative acts issued by regional public authorities under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1639/3/2016, reclamantul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Bucureşti - Ilfov, anularea Deciziei nr. 31 din 30 iunie 2015 emisă de pârât şi implicit a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 04 mai 2015, precum şi exonerarea sa de la plata sumei de 120.031,15 RON, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a solicitat şi suspendarea tuturor formelor de executare ce decurg din emiterea actului administrativ atacat, până la soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa nr. 3439 din 26 mai 2016, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că în cauză s-a solicitat anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, or, potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, actualizată, toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.07.2016.

La data de 20.09.2016 a fost înregistrat pe rolul Curţii şi dosar nr. x/2016, conexat de Tribunalul Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 06.09.2016, la dosar nr. x/2016, în care au calitatea de părţi reclamantul CENAFER, pârâtul OIRPOSDRU Bucureşti-Ilfov şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene, iar obiectul cauzei îl reprezintă anularea Deciziei nr. 34 din 29 iulie 2015 emisă de pârât şi implicit a scrisorii de informare nr. 7122 din 18 iunie 2015, cu consecinţa exonerării reclamantului de la plata sumei de 120.031,15 RON, precum şi suspendarea tuturor formelor de executare întreprinse în baza actului atacat, până la soluţionarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2734 din 26 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, pe pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU Regiunea Bucureşti - Ilfov şi pe chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, întrucât actele atacate emană nu de la o autoritate centrală, ci de la o autoritate regională, asimilată, raportat la aria sa de competenţă, celor locale şi judeţene, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care, în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.

Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite contracte încheiate de autorităţile publice în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public - privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

Înalta Curte reţine că în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora, în baza cărora au fost emise actele contestate, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este stabilită exclusiv în raport de nivelul autorităţii publice care emite actul administrativ, în condiţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 76/2012, fără a mai fi pusă în discuţie valoarea şi natura creanţei în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din lege, privind competenţa materială comună în materia contenciosului administrativ.

Art. 10 alin. (11) instituie aşadar o renunţare la criteriul valoric în determinarea competenţei şi o revenire la criteriului rangului autorităţii emitente.

Însă, în prezenta cauză, astfel cum a reţinut şi Curtea de apel, prin cele două acţiuni conexate s-a solicitat anularea unor acte administrative privind finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene emise de OIR POSDRU Regiunea Bucureşti-Ilfov, care privesc o creanţă bugetară în sumă de 120.031,15 RON stabilită în sarcina reclamantului.

După cum se observă, actele atacate nu emană de la o autoritate centrală, ci de la o autoritate regională, asimilată celor locale şi judeţene în raport de aria sa de competenţă.

Drept urmare, în cauza de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 deoarece obiectul acţiunii priveşte acte emise de Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti-Ilfov, care se înfăţişează ca o autoritate publică asimilată autorităţilor locale, astfel că litigiile privind anularea actelor emise de această autoritate având ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene sunt de competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, în primă instanţă.

După cum bine a remarcat curtea de apel în motivarea soluţiei de declinare a competenţei, împrejurarea că OIR POSDRU Bucureşti-Ilfov a acţionat în baza unui acord de delegare de funcţii încheiat cu AM POSDRU prezintă relevanţă exclusiv din perspectiva verificării competenţei de emitere a actului, iar existenţa delegării este lipsită de orice relevanţă pentru stabilirea autorităţii care are calitatea de emitent al actului contestat, pentru stabilirea rangului acesteia şi, pe cale de consecinţă, pentru determinarea instanţei competente teritorial. Ca efect al delegării de competenţă, autoritatea publică dobândeşte o capacitate administrativă proprie şi nu se poate considera că, în exercitarea atribuţiilor astfel dobândite, se înfăţişează ca un simplu mandatar.

Ca atare, în speţă fiind supuse cenzurii acte administrative emise de o autoritate publică locală, competenţa se va stabili în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, prin aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU Regiunea Bucureşti-Ilfov şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.