Disparity in judicial salary increments across the 2010 legislative transition and non-discrimination under distinct statutory regimes

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al ÎCCJ prin care a solicitat anularea hotărârii contestate în sensul admiterii contestaţiei formulate, anulării Ordinului nr. 147 din 14.06.2013 şi emiterii unui nou ordin care să respecte principiul de salarizare egală la muncă şi încadrare egale, astfel încât salarizarea sa să fie identică salarizării magistraţilor care au îndeplinit aceleaşi condiţii de vechime la data de 31.12.2010, respectiv la data de 14.06.2013, data emiterii ultimului ordin.

În motivarea plângerii, contestatoarea invocă, în esenţă, încălcarea principiului discriminării arătând că dispoziţiile Legii cadru nr. 284/2010 prevăd o remuneraţie egală pentru muncă egală pentru toate persoanele care se află încadrate în aceeaşi gradaţie şi clasă de salarizare, astfel că, discriminarea şi greşita stabilire a salariului său rezultă din aplicarea greşită a legii.

În raport cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 284/2010, contestatoarea susţine că, atât timp cât principiul instituit de lege este acela că salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare, nu poate fi primită interpretarea conform căreia legiuitorul a dorit o nouă abordare în materie de salarizare prin acordarea unor sporuri de vechime mai mici.

Susţine contestatoarea că deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că sunt constituţionale prevederile art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 284/2010 nu sunt incidente în cauză, întrucât discriminarea nu rezultă din lege, ci din aplicarea greşită a acesteia.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a trece într-o nouă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, comparativ cu personalul care, în acelaşi an, ocupă pentru prima dată o funcţie ori primeşte un grad sau o treaptă şi pentru care salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi.

Astfel, chiar dacă reglementarea drepturilor salariale în cazul celor cu o vechime mai mică în muncă şi în funcţie, a reprezentat o prioritate, o opţiune a legiuitorului, aceasta nu poate fi impusă cu scopul de a discrimina o anumită categorie de persoane fără o justificare raţională şi obiectivă.

Arată contestatoarea că discriminarea a fost constată prin prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, care au fost introduse prin Legea nr. 71/2015.

2. Apărările formulate de intimată

Intimata ÎCCJ a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. A solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În esenţă, intimata a susţinut că diferenţele de salarizare între magistraţii care au împlinit anumite condiţii de vechime în muncă şi în funcţie până la data de 31.12.2010 şi cei care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 1.01.2011, sunt rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispoziţiilor legale în materie de salarizare, în vigoare la momentul îndeplinirii condiţiilor respective.

Au arătat că la calculul indemnizaţiei de încadrare s-au avut în vedere, pentru vechimea în funcţie, prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, iar pentru vechimea în muncă, dispoziţiile art. 11 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevăd modalitatea de aplicare a tranşelor de vechime în muncă, respectiv, numărul de clase de salarizare suplimentare, pentru categoriile de gradaţii corespunzătoare.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, în raport cu apărările intimaţilor şi faţă de prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând cu prioritate excepţia indmisibilităţii contestaţiei, Înalta Curte o va respinge în considerarea următoarelor argumente.

Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plată, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 prevăd faptul că "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Se reţine că aceste dispoziţii legale reglementează competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate de ordonatorul de credite în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative emise de aceştia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte a fost învestită, în temeiul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, cu o plângere împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de conducere al ICCJ, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de doamna judecător împotriva Ordinului nr. 147 din 14.06.2013 emis de preşedintele ÎCCJ.

Prin Ordinul contestat, doamnei judecător A. i s-a stabilit indemnizaţia de încadrare brută, cu data de 1.06.2013, dată la care a fost promovată în funcţia de judecător, prin acordarea unei majorări a indemnizaţiei cu 2,5% ca urma a îndeplinirii condiţiilor de promovare în tranşe de vechime în funcţie (corespunzătoare a 20 de ani de vechime în funcţie).

Din preambulul ordinului contestat rezultă că, aplicarea acestor majorări a indemnizaţiei de încadrare brută, prin acordarea claselor de salarizare succesive corespunzătoare pentru fiecare tranşe de vechime în funcţie şi în muncă s-au efectuat: pentru vechimea în funcţie, conform Legii nr. 284/2010, pentru vechimea în muncă conform Legii nr. 284/2010, care prevede la art. 11 alin. (3) modalitatea de aplicare a tranşelor de vechime în muncă, respectiv numărul de clase de salarizare suplimentare, pentru cele 5 categorii de gradaţii.

Dispoziţii legale relevante în cauză:

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 10. - […]

(5) Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.

Art. 11. - […]

(2) Clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.

(3) Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.

(4) Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

(5) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare."

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:

"Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 4. - […]

(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. […]

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar."

Susţinerile contestatoarei vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiţie, în vigoare la data promovării într-o altă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, sunt neîntemeiate.

Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă şi/sau în funcţie, dobândită de o persoană.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2)-(5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% şi 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziţii, se observă că, în cazul modificării gradaţiei ulterior datei de 01.01.2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.

În ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că, prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că dispoziţiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă din Legea-cadru nr. 284/2010 se aplică începând cu data de 01.01.2011.

Astfel, prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabileşte valoarea de referinţă de 600 RON, se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru, dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care îşi modifică tranşele de vechime începând cu data de 01.01.2011, intră sub incidenţa noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranşe de vechime în muncă un procent de 2,5%, faţă de 5%, cât era prevăzut anterior.

Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată şi modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; pentru anul 2015, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.

Referitor la sporul de vechime în funcţie, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabileşte că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nemaifiind astfel aplicat sistemul creşterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Rezultă că magistraţii care au împlinit o anumită vechime până la 31.12.2010, sunt îndreptăţiţi să păstreze acelaşi cuantum al salariului, însă, pentru magistraţii nou încadraţi pe funcţii, precum şi pentru cei promovaţi în funcţii sau grade/trepte după data de 01.01.2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010.

În ceea ce priveşte plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

Acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noţiunea de funcţie similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

În contextul prezentat, existenţa unor diferenţe de salarizare între magistraţii care au îndeplinit anumite condiţii de vechime în muncă şi în funcţie anterior datei de 31.12.2010 şi cei care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 01.01.2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispoziţiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidenţă s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiţii.

Revenind la datele concrete ale speţei, aşa cum rezultă din Nota Departamentului economico-financiar şi administrativ din cadrul ICCJ, se reţine că, prin Ordinul nr. 147 din 14.06.2013, în mod corect în privinţa contestatoarei a fost recalculată indemnizaţia de încadrare brută, prin acordarea unei majorări a indemnizaţiei cu 2,5%, conform art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de promovare în tranşe de vechime în muncă şi prin acordarea unei majorări de 2,5%, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de promovare în tranşe de vechime în funcţie (corespunzătoare a 20 de ani vechime în funcţie).

În ceea ce priveşte starea de discriminare invocată de către contestatoare, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, având în vedere că, în plan naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie, numai atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituţionalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile ordonanţei de guvern sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferenţa de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situaţii juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

De altfel, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate".

Prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, invocate de către contestatoare, nu sunt incidente în cauză, nefiind în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al ÎCCJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.