Mandatory suspension of judge following referral to trial: compatibility with presumption of innocence and right to work under Law No. 303/2004

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin Hotărârea nr. 227 din 28 februarie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de domnul A., judecător la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 31 din 19 ianuarie 2017.

Prin hotărârea anterior menţionată, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţie a domnului judecător, începând cu data de 19.01.2017, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie.

S-a reţinut în cuprinsul hotărârii Plenului, contestate în prezentul litigiu, că prin art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 se prevede un caz de suspendare obligatorie, "ope legis" şi nu facultativă, secţiei pentru judecători revenindu-i doar obligaţia de a constata incidenţa respectivei cauze de suspendare, fără a aprecia cu privire la oportunitatea măsurii.

În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie invocată de contestator, s-a reţinut că aceasta nu este ştirbită de măsura suspendării din funcţie luată faţă de acesta, raţiunea măsurii fiind tocmai aceea de asigurare a independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar.

S-a menţionat că suspendarea din funcţie este o măsură luată pe o perioadă limitată de timp, astfel încât restrângerea dreptului la muncă este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu afectează însăşi existenţa dreptului.

Împotriva Hotărârii nr. 227 din 28.02.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestaţie, solicitând anularea Hotărârii cu consecinţa reintegrării în funcţie.

Prin contestaţia formulată, s-a solicitat anularea Hotărârii Plenului nr. 227 din 28 februarie 2017, cu consecinţa reintegrării în funcţie a părţii.

În susţinerea cererii, s-a învederat că prin hotărârea atacată a fost respinsă contestaţia formulată de parte împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 31 din 19 ianuarie 2017, prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a contestatorului ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Contestatorul a apreciat că menţinerea suspendării raporturilor de serviciu şi interdicţia exercitării profesiei de judecător încalcă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază până la momentul soluţionării definitive a procesului penal.

A mai arătat contestatorul că nu este membru al Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, astfel că apartenenţa sa la această asociaţie nu trebuia menţionată în declaraţiile anuale de interese.

De asemenea, s-a învederat că faţă de acesta nu s-a dispus măsura controlului judiciar cu interdicţia de a exercita profesia sau activitatea în desfăşurarea căreia ar fi săvârşit fapta.

A apreciat contestatorul că suspendarea din funcţie nu se justifică nici instituţional, prin raportare la deficitul de judecători şi la faptul că posturile lor nu pot fi ocupate pe perioada suspendării.

Contestatorul a precizat că singurele categorii de persoane pentru care trimiterea în judecată echivalează cu o suspendare de drept din funcţie sunt miniştrii şi judecătorii Curţii Constituţionale.

Contestatorul a considerat că suspendarea exercitării profesiei îi aduce atingere dreptului la muncă, măsura dispusă de secţia pentru judecători nefiind proporţională cu motivul pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei introdusă de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare precum şi cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin Notele scrise formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a apreciat, în principal, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă şi în subsidiar că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este neîntemeiată. Totodată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a judecăţii cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei formulată de A.

Contestaţia este neîntemeiată.

Potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie "când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni".

Contestatorul consideră că măsura suspendării sale din funcţie pe acest temei conduce la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la muncă.

Înalta Curte apreciază că, prin dispunerea măsurii de suspendare din funcţie, în situaţia în care judecătorul/procurorul este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, nu conduce la nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de art. 23 alin. (1) din Constituţia României, conform cărora până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare orice persoană este considerată nevinovată.

Scopul măsurii suspendării prevăzută de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 este unul provizoriu şi nu este de sancţionare a judecătorului împotriva căruia a fost luată, nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia.

Măsura are şi un obiectiv de protecţie şi de apărare a interesului public, precum şi a independenţei justiţiei.

De asemenea, suspendarea din funcţie îl protejează chiar pe judecător, asigurând imparţialitatea actului de justiţie.

În plus, măsura este obligatorie pentru autoritatea ce are competenţe în acest sens, întrucât legiuitorul nu a lăsat acestuia nicio marjă de apreciere în aplicarea dispoziţiilor legale analizate.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la muncă, Înalta Curte constată că dispoziţiile constituţionale restrâng exerciţiul provizoriu al acestui drept, sub condiţia ca măsura să fie necesară şi proporţională.

Având în vedere raţiunea pentru care a fost instituită măsura şi anume, protecţia independenţei şi imparţialităţii, atât a sistemului judiciar cât şi a judecătorului însuşi, se apreciază că hotărârea luată de Plenul CSM este proporţională cu scopul urmărit cât şi necesară.

Măsura este provizorie şi în situaţia în care se dispune achitarea, etc., acesta are dreptul la repunerea în funcţie şi plata salariului pe toată perioada suspendării.

Faţă de acestea, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 contestaţia va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 va fi admisă, urmând a se întocmi o încheiere de trimitere în acest sens.

Referitor la cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe disp. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se va reţine că legiuitorul a prevăzut un caz de suspendare facultativă, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

În speţă, ipoteza legală nu este îndeplinită deoarece, după abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care reglementa suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul poate aprecia, în anumite situaţii particulare şi cu titlu de excepţie, dacă dispune suspendarea facultativă.

În speţă, ţinând seama că dispoziţiile legale invocate au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în acest sens pronunţându-se şi o soluţie recentă, de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 242/2017, una dintre părţi fiind chiar contestatorul din prezenta cauză, iar noul C. proc. civ. a prevăzut cazul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 11, cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Respinge cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 227 din 28 februarie 2017 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2017.