Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3229/2016 AI generated

Judicial review of CSM contest-validation decision: inadmissibility of challenging non-enforceable response instead of operative act

Case Number Decizia nr. 3229/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative appeal as inadmissible, ruling in favor of the Superior Council of Magistracy, and consequently rejected the plaintiff’s request to recognize the rank of appellate court judge and the associated constitutional challenge as inadmissible. The dispute arose when a judge, who had achieved the minimum passing score at a promotion contest but placed outside the limited number of positions approved by the Superior Council of Magistracy (CSM), challenged the CSM’s decision rejecting her request for rank recognition, arguing that the limit on positions constituted discriminatory legislative treatment compared to other legal professionals. The court held that the contested decision, which merely responded to her application, lacked independent legal effect and did not modify her legal status; instead, the effective administrative act producing legal consequences was the prior CSM decision validating the contest results, which the plaintiff had failed to challenge, rendering her action inadmissible under procedural law because the proper subject matter for judicial review was absent.

Legislator headnote

AI generated

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 201 C. proc. civ, art. 87 din Legea nr. 303/2004, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; Judicial review of CSM contest-validation decision: inadmissibility of challenging non-enforceable response instead of operative act: Face trimitere contestatoarea la considerentele Deciziei nr. 785/2009, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, unde s-a reţinut că "tipul de activitate desfăşurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administraţiei Prezidenţiale este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicţională".

Keywords

AI generated
judicial review challenge of administrative decisions cassation review enforceable decision action for failure to act matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
785/2009, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 44 alin.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul unei acţiuni în contencios administrativ nu poate fi decât anularea unui act tipic sau asimilat, act care să producă efecte juridice prin el însuşi, de natură să afecteze drepturile şi interesele reclamantului printr-o modificare a situaţiei sale juridice.
art. 201 C. proc. civ
După parcurgerea procedurii de regularizare a contestaţiei, prevăzută de art. 201 C. proc. civ., pentru termenul stabilit la 3 noiembrie 2016, contestatoarea a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art.
art. 87 din Legea nr. 303/2004
45, care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri pentru concursul de promovare în funcţii de execuţie, prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 şi art.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, invocată de contestatoare, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul contestaţiei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iulie 2016, contestatoarea A. judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 710 din 16.06.2016 pronuţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, admiterea cererii sale de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor sale obţinute la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pentru recunoaşterea gradului profesional de curte de apel, începând cu data de 01.07.2016.

În fapt, arată că a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 41 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pentru a obţine gradul profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, obţinând nota finală mai mare de 7, respectiv 5, la fiecare dintre cele două probe de concurs, conform art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Ulterior, a formulat cerere de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, iar, prin Hotărârea nr. 710 din 16.06.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cererea i-a fost respinsă.

Recunoaşterea gradului profesional de curte de apel obţinut prin promovare pe loc se impune indiferent dacă nota pe care a obţinut-o nu se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia drept civil, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea Plenului CSM nr. 92 din 28 ianuarie 2016, important, pentru validarea rezultatului, fiind îndeplinirea condiţiilor de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Astfel, stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţii de execuţie pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţioanl de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii asimilat magistraţilor, inclusiv sub acest aspect.

Apreciază contestatoarea că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcţii de execuţie pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri, lăsat la latitudinea ordonatorului de credite, este discriminatoriu, întrucât categoria profesională a judecătorilor, precum şi cea a procurorilor, este dezavantajată, sub acest aspect, în raport cu alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor are posibilitatea de a promova în funcţii de execuţie, în cadrul instituţiilor unde îşi desfăşoară activitatea, prin participarea la examenele organizate în baza regulamentelor edictate la nivelul acelor instituţi, fără, însă, a concura pe un număr limitat de locuri, promovare depinzând, exclusiv, de atingerea notei minime la concurs. Prin instituirea, în cazul magistraţilor, a unui concurs pentru promovarea pe loc se creează o discriminare faţă de categoria asimilaţilor, adică a celor care copiază statutul magistraţilor.

Legea foloseşte noţiunea de "examen" în cazurile care nu impun, în mod neapărat, o concurenţă pe loc, şi noţiunea de "concurs" cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraţilor în funcţii de conducere sau în funcţii de execuţie, însă, analizând comparativ definiţiile celor două noţiuni, se constată că diferenţa o face nu modalitatea de examinare, ci concurenţa, examenul nepresupunând o competiţie între participanţi.

Din modul consecvent în care legiuitorul a folosit noţiunea de examen, respectiv la situaţiile care nu impun o concurenţă, reiese că acesta, în mod voit, a acordat personalului de specialitate juridică asimilat un drept la promovare mai favorabil decât magistraţilor cu care se asimilează.

Reglementările aplicabile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor nu impun competiţia pentru promovarea în funcţii de execuţie, în vreme ce magistraţii sunt obligaţi să concureze între ei pentru a putea promova pe un număr dat de locuri scoase la concurs.

Mai mult, în vreme ce judecătorii pot promova, în baza regulamentului adoptat prin HCSM nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel, personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de ÎCCJ.

Astfel, statutul profesional al magistraţilor este identic, potrivit legii, cu cel al personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, însă cel asimilat beneficiază de un drept în condiţii mai favorabile.

Face trimitere contestatoarea la considerentele Deciziei nr. 785/2009, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, unde s-a reţinut că "tipul de activitate desfăşurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administraţiei Prezidenţiale este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicţională".

În cazul magistraţilor, promovarea pe loc se face în limita unui număr dat de locuri, spre deosebire de alte categorii profesionale de bugetari, medicii, cadrele didactice, militarii, funcţionarii publici, care pot promova în funcţii de execuţie fără a avea locurile limitate la un anumit număr, promovarea depinzând exclusiv de atingerea notei minime la concurs.

Categoria magistraţilor care obţin gradul de tribunal/curte de apel prin promovarea pe loc nu poate accede la ocuparea efectivă a posturilor la instanţa superioară corespunzătoare gradului lor decât în urma transferurilor şi ca urmare a parcurgerii unui alt filtru bazat pe criterii de selecţie reglementate prin regulamente.

În ceea ce priveşte argumentele pârâtului, în sensul că prin acordarea gradului profesional tuturor magistraţilor care susţin concursul de promovare pe loc s-ar obţine o supradimensionare a schemelor instanţelor pe diferitele grade de jurisdicţie sau că s-ar crea un dezechilibru bugetar în acest sens, nu sunt întemeiate pentru că schema instanţelor ar rămâne neschimbată şi obţinerea, de către toţi judecătorii, care obţin nota minimă de 7 la concursul de promovare pe loc, ar asigura un fond consistent de judecători cu grad profesional corespunzător din care ar putea fi ocupate, la nevoie, locurile libere după criteriile reglementate.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea pârâtului referitoare la drepturile salariale ce ar trebuie acordate, aşa cum există fonduri pentru plata drepturilor salariale pentru personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor în mod nelimitativ, în aceeaşi măsură trebuie să existe fonduri pentru plata drepturilor salariale ale judecătorilor.

Mai arată contestatoarea că relevant este şi faptul că, prin Hotărârea nr. 892 din 14.07.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a însuşit punctul de vedere al Direcţiei legislaţei, documentare şi contencios prin care se propune reglementarea a două proceduri distincte de concurs/examen de promovare a judecătorilor şi procurorilor, una pentru obţinerea gradului ierarhic superior, iar cealalată pentru promovarea efectivă la instanţele sau parchetele superioare.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, în principal, ca inadmisibilă, sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, intimatul a arătat că prin Hotărârea Plenului CSM nr. 710 din 16 iunie 2016 s-a constatat că rezultatele finale obţinute la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie organizat la 03.04.2016 au fost validate prin Hotărârea Plenului CSM nr. 420 din 26 aprilie 2016.

Actul administrativ care produce consecinţe juridice, în ceea ce priveşte concursul de promovare în funcţii de execuţie din aprilie 2016, este Hotărârea Plenului CSM nr. 420/2016 prin care au fost validate rezultatele acestui concurs.

Hotărârea ce face obiectul contestaţiei este un răspuns dat petentei în urma solicitării sale prin care tinde, de fapt, la revocarea Hotărârii Plenului CSM nr. 420/2016.

De asemenea, motivele de nelegalitate invocate, privind o pretinsă discriminare legislativă derivată din existenţa unui număr limitat de posturi scoase la concurs, nu pot fi invocate decât în raport cu Hotărârea Plenului CSM nr. 420/2016, care a produs efecte juridice.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul unei acţiuni în contencios administrativ nu poate fi decât anularea unui act tipic sau asimilat, act care să producă efecte juridice prin el însuşi, de natură să afecteze drepturile şi interesele reclamantului printr-o modificare a situaţiei sale juridice.

Astfel, solicitarea contestatoarei de invalidare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie pe loc a judecătorilor, cu consecinţa promovării sale în grad de judecător de curte de apel, este inadmisibilă.

Pe fondul contestaţiei, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor sunt două categorii socio-profesionale distincte, ceea ce determină reglementări diferite în procedura de promovare în funcţii de execuţie, iar finanţarea posturilor scoase la concurs revine Ministerului Justiţiei, spre deosebire de ordonatorii principali de credite diferiţi pentru personalul asimilat magistraţilor.

Între alte diferenţieri incidente celor două categorii comparate de către contestatori, intimatul CSM a evidenţiat unele referitoare la frecvenţa organizării concursurilor/examenelor în cursul unui an calendaristic sau la nevoie, schemele de personal de la nivelul instanţelor şi parchetelor, posibilitatea de exercitare a profesiei la instanţa sau parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, modul de organizare a examenului de capacitate.

În privinţa discriminării invocate în contestaţie, intimatul CSM a făcut trimitere la hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-310/10 Agafiţei şi alţii şi la jurisprudenţa CEDO.

3. Excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză

După parcurgerea procedurii de regularizare a contestaţiei, prevăzută de art. 201 C. proc. civ., pentru termenul stabilit la 3 noiembrie 2016, contestatoarea a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 45, care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri pentru concursul de promovare în funcţii de execuţie, prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 din Constituţie.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, contestatoarea, în esenţă, a reiterat argumentele expuse în contestaţie, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată ambilor intimaţi cu menţiunea de a-şi formula punctul de vedere.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat punct de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivând că norma vizată de excepţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care, în principal, a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

În subsidiar, în măsura în care se va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, intimatul CSM a opinat că excepţia invocată are un caracter nefondat, fiind pe deplin aplicabile argumentele expuse pentru respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

4.1. Instanţa urmează a analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Obiectul contestaţiei priveşte anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 710 din 16 iunie 2016 prin care a fost respinsă cererea contestatoarei A. de validare a rezultatelor obţinute la concursul de promovarea pe loc în funcţii de execuţie din data de 03.04.2016 şi de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel.

Contestatoarea a participat la concursul menţionat şi a obţinut media generală peste 7.

Aspect necontestat în cauză, rezultatele concursului au fost validate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420 din 26 aprilie 2016, în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Regulamentul privind organizare şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006, cu modificări şi completări, contestatoarea fiind declarată respinsă, ca urmare a faptului că, deşi a obţinut media generală peste 7, s-a clasat peste limita locurilor scoase pentru promovare pe loc la curţile de apel.

După validarea rezultatelor concursului, contestatoarea A. a formulat cerere de validare a rezultatului obţinut la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie din 03.04.2016 şi de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, apreciind că promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care a obţinut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat.

Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 710 din 16 iunie 2016, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte concursurile organizate de Consiliul Superior al Magistraturii privind accesul sau promovarea, actul administrativ producător de efecte juridice îl reprezintă hotărârea de validare a concursului pe care Consiliul Superior al Magistraturii o adoptă potrivit competenţelor sale.

Hotărârea Plenului CSM nr. 710/2016 ce face obiectul prezentei contestaţii nu are aptitudinea de a produce efecte juridice în mod autonom, nefiind altceva decât un răspuns la cererea contestatoarei prin care se constată că rezultatele finale la concursul de promovare pe loc în funcţie de execuţie organizat la data de 03.04.2016 au fost validate.

Prin urmare, cererea de examinare a legalităţii acestei hotărâri, în raport cu finalitatea urmărită prin aceasta - recunoaşterea gradului profesional de curte de apel şi promovarea pe loc în gradul profesional de curte de apel, în afara locurilor stabilite pentru concurs -, are un caracter inadmisibil, cât timp contestatoarea nu a atacat şi Hotărârea nr. 420/2016, care reprezintă, de fapt, validarea rezultatelor obţinute la concurs şi care a produs efecte juridice în ceea ce o priveşte.

În raport cu considerentele prezentate mai sus, contestaţia formulată împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 710/2016 va fi respinsă, ca inadmisibilă.

4.2. Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45, în ceea ce priveşte sintagma "în limita numărului de locuri aprobat anual de CSM", şi art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, invocată de contestatoare, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Condiţia legăturii cu cauza nu este îndeplinită, dată fiind soluţia pronunţată asupra contestaţiei, cea de respingere a acesteia ca inadmisibilă. Mai mult, excepţia vizată presupune analiza pe fond a susţinerilor de fapt şi de drept în legătură directă cu Hotărârea nr. 420/2016, care nu formează obiectul cauzei deduse judecăţii.

Pentru aceste considerente, în cauza de faţă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele textului de lege care reglementează sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, va fi respinsă această sesizare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2016.