Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3207/2016 AI generated

Pharmacy operating license derogation: private interest admissibility in challenging demographic exception under administrative litigation

Case Number Decizia nr. 3207/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's judgment, and remanded the case, ruling in favor of the appellant regarding the admissibility of the suit. The dispute concerned a challenge by a pharmacy operator against an administrative annotation on a competitor's operating license, which granted a derogation from demographic criteria for new pharmacy openings; the Court of Appeals had previously dismissed the action for lack of interest. The Supreme Court held that the lower court erred by conflating the substantive merits with the admissibility exception, establishing that the operator possessed a legitimate private interest in challenging a public administrative act that allegedly violated legal conditions for market entry in its immediate vicinity. The decision was grounded in Article 1(2) and Article 21(1)(c), (o), and (p) of Law No. 554/2004, clarifying that a private interest exists when a subject can claim a specific conduct based on a future and predictable right, and that the legality of competition restrictions must be analyzed on the merits, not at the admissibility stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Pharmacy operating license derogation: private interest admissibility in challenging demographic exception under administrative litigation: The dispute concerned a challenge by a pharmacy operator against an administrative annotation on a competitor's operating license, which granted a derogation from demographic criteria for new pharmacy openings; the Court of Appeals had previously dismissed the action for lack of interest. The Supreme Court held that the lower court erred by conflating the substantive merits with the admissibility exception, establishing that the operator possessed a legitimate private interest in challenging a public administrative act that allegedly violated legal conditions for market entry in its immediate vicinity. The decision was grounded in Article 1(2) and Article 21(1)(c), (o), and (p) of Law No. 554/2004, clarifying that a private interest exists when a subject can claim a specific conduct based on a future and predictable right, and that the legality of competition restrictions must be analyzed on the merits, not at the admissibility stage.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions public interest grounds restriction of competition derogation from law administrative competition established right

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, quashing the lower court judgment, and remanding the case.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată

Substantive basis cited in the dispositive governing the specific procedural remedy and its consequences in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L. suspendarea executării şi anularea menţiunii din 12.04.2012 cuprinsă pe autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 10026/CSA4813 din 4 mai 2011.

Prin întâmpinarea formulată, S.C. B. S.R.L. a invocat excepţiile prescripţiei dreptului de a formula plângere prealabilă, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării şi a acţiunii în anulare ca neîntemeiate.

Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Sănătăţii s-a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru tardivitatea procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării şi a acţiunii în anulare ca neîntemeiate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2124 din 3 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile tardivităţii formulării plângerii prealabile, tardivităţii formulării acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâţi, ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca lipsită de interes, a respins cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.

3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2016, completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs S.C. A. S.A. invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat aplicarea şi interpretarea eronată a disp. art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), o) şi p) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, susţinând faptul că are interes în promovarea acţiunii şi anularea actului administrativ atacat.

În speţă, recurenta invocă atât un interes de ordin social, cât şi un interes privat, ce decurge din afectarea negativă a vadului comercial şi a clientelei prin deschiderea în imediata proximitate a farmaciei sale a unei alte farmacii, pentru care s-a emis autorizaţie de funcţionare cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege pentru exceptarea de la criteriul demografic.

Mai precizează recurenta că interesul său este de a-şi păstra clientela şi este susţinut chiar de preambulul O.U.G. nr. 130/2010, pe care, deşi instanţa de fond l-a invocat, i-a dat o interpretare denaturată.

II. Considerentele Înaltei Curţi. Analiza motivelor de casare

Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Principalele argumente pentru care prima instanţă a admis excepţia lipsei unui interes legitim sunt cele referitoare la faptul că reclamanta urmăreşte să denatureze intenţia legiuitorului la momentul instituirii criteriului demografic şi să îngrădească libera concurenţă, prin anularea menţiunii de pe autorizaţia de funcţionare a pârâtei.

De asemenea, se reţine că justificarea pentru care s-a instituit criteriul demografic este evidenţiată în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 130/2010 prin care s-a modificat Legea nr. 266/2008 şi că tocmai criteriul demografic este de natură să aducă atingere liberei concurenţe între agenţii economici, astfel încât Consiliul Concurenţei a avizat doar menţiunea criteriului demografic pe termen de un an, până la data de 31.12.2011, inclusiv.

Criteriul demografic nu a fost instituit, a menţionat instanţa de fond pentru protejarea agenţilor economici, ci pentru apărarea unor interese publice, protejarea populaţiei rurale, asigurarea accesului la medicamente, etc.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, consideră că sunt întrunite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (1) lit. c), o) şi p) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Interesul vătămat privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Recurenta-reclamantă pretinde o anumită conduită ce derivă din existenţa autorizaţiei sale de funcţionare ca farmacie în imediata vecinătate a sediului farmaciei pârâtei.

Împrejurarea că legiuitorul ar fi acceptat restrângeri ale concurenţei, în anumite situaţii, nu poate fi analizat decât prin soluţionarea fondului pricinii, aspectele neputând fi analizate cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei de interes, conform art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea contenciosului administrativ.

În atare condiţie, fiind titulara autorizaţiei de funcţionare, recurenta-poate invoca încălcarea unor dispoziţii legale ce i-ar produce afectarea desfăşurării activităţii sale, ca urmare a emiterii unui act administrativ adresat unui alt subiect de drept.

În concluzie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul formulat, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2124 din 3 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2016.