Nullity of sub-leased land documents and failure to prove agricultural revenues as grounds for cancelling a rural development funding contract

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agentia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti anularea Deciziei nr. 812 din 10 ianuarie 2014, precum şi a Procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 04 noiembrie 2013.

1.2. Prin sentinţa nr. 250 din 10 octombrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. PFA în contradictoriu cu pârâta Agentia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti, în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii. Se susţine că judecătorul a motivat confuz şi sumar situaţia contractelor de arendă analizate în cauză, astfel că nu se poate stabili cu certitudine de care contract de arendă este vorba şi care dintre acestea este legal sau nu.

O altă critică se referă la faptul că prima instanţă nu a analizat punctual aspectele contestate, ci le-a condensat, or, în opinia recurentei pentru o analiză temeinică era necesară tratarea în mod separat a fiecărui aspect, făcându-se astfel confuzie între documentele contabile depuse.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 7 iunie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivarea sentinţei

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că sentinţa fondului răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul argumentând logic şi coerent soluţia adoptată.

Pretenţiile recurentei de a-i fi examinate toate susţinerile sunt excesive, câtă vreme judecătorul fondului a analizat clar şi explicit criticile de nelegalitate, arătând pe larg motivele pentru care le-a înlăturat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 04.11.2013, înregistrat la instituţia intimatei-pârâte sub numărul 35.607, în urma verificărilor ce au avut ca scop respectarea prevederilor contractului de finanţare încheiat cu recurenta-reclamanta la data de 10.06.2010, s-a concluzionat în sensul rezilierii contractului şi a recuperării sumelor plătite în cadrul acestuia.

În esenţă, în sarcina recurentei, s-au reţinut neregulile semnalate prin Raportul de control nr. 24.402 din 02 august 2013, cu privire la proiectele realizate de 6 beneficiari pe Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, printre care şi reclamanta, în privinţa cărora s-au constatat deficienţe ale documentelor justificative pentru suprafaţa de teren luată în arendă, în vederea executării obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare. Astfel, s-a constatat lipsa menţionării vecinilor şi nedelimitarea suprafeţelor de 0,95 ha luate în arendă, conform contractului nr. x din 10 martie 2009, precum şi nedepunerea de către beneficiar, la dosarul de finanţare, a unui extras din registrul agricol pentru justificarea suprafeţei mai mici de 1 ha, conform prevederilor Ordinului nr. 302/2005.

Referitor la cererea de plată II, instituţia intimatei-pârâte a reţinut nulitatea contractului de arendă nr. 34 din 18 mai 2012, încheiat ulterior de recurenta-reclamantă, întrucât suprafaţa de teren arendată de 0,95 ha face parte dintr-o suprafaţă de teren mai mare, deţinută de arendatorul S.C. B. S.R.L., nu în proprietate, ci tot în arendă, conform contractului nr. x din 27 mai 2006 - fapt interzis de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea arendării, şi ulterior de art. 1747 din Noul C. civ.

De asemenea, intimata-pârâtă a mai constatat că beneficiarul nu a putut dovedi existenţa activităţii propuse prin proiectul de finanţare, existând suspiciunea că nu au fost desfăşurate activităţile agricole propuse, în condiţiile în care, în anul 2010, reclamanta nu a făcut dovada că a înregistrat venituri din activităţi agricole, cu extrasul registrului agricol al anului 2010.

Prin Decizia nr. 812 din 10 ianuarie 2014, s-a respins contestaţia administrativă formulată de recurenta-reclamantă, organul de soluţionare a contestaţiei validând constatările procesului-verbal menţionat şi concluzionând că "reclamanta nu a putut susţine cu documente legale că a realizat obiectivul privind creşterea dimensiunii exploataţiei agricole şi nu a prezentat documente justificative concludente care să dovedească realizarea producţiei preconizate în planul de afaceri."

Aşa cum corect s-a reţinut, ceea ce este esential pentru a stabili conformitatea proiectului constă în analiza legalităţii celor 2 contracte de arendă încheiate în mod succesiv, în condiţiile în care unul dintre obiectivele proiectului este reprezentat de extinderea exploataţiei şi activităţii agricole.

Pentru conformitatea proiectului solicitantul trebuia să depună ca documente proprietate/folosinţă terenuri "pentru suprafeţe mai mici de un hectar-extras din Registrul Agricol emis de primăriile locale, iar lipsa acestui document trebuia să conducă la neconformitatea proiectului.

Astfel, cel de - al doilea contract a fost încheiat cu S.C. B. S.R.L. pentru o suprafaţă de 0,95 ha, suprafaţă care făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare, de 40 ha, deţinută de arendatorul S.C. B., tot în arendă, conform contractului nr. x din 27 mai 2006, de la Asociaţia C..

Or, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea arendării nr. 16/1994: subarendarea totală sau parţială este interzisă; orice act de subarendare este nul.

Legea arendării a fost abrogată prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., însă prevederile art. 22 din lege se regăsesc în Capitolul V, Secţiunea a 3-a art. 1747 C. civ.

Prin urmare, contractul de subarendare încheiat în 2010 şi 2012, prezentat de recurentă în vederea creşterii numărului de Unitate de Dimensiune Economică este lovit de nulitate, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de nelegalitate constatat de intimata-pârâtă, respectiv lipsa unor documente justificative concludente care să dovedească realizarea producţiei preconizate în planul de afaceri, se reţine că recurenta-reclamantă nu contestă cerinţa de conformitate pentru cererea de plată II, constând în realizarea veniturilor agricole din activităţi agricole pe anul 2010, însă susţine că deţine acte justificative în acest sens, contrar constatărilor pârâtei.

Dintre documentele solicitate de către echipa de control, recurenta a prezentat în copie doar registrele jurnal de încasări şi plăţi, or acestea nu pot fi luate în calcul, având în vedere că sunt redactate electronic şi neînregistrate la organele fiscale. De asemenea, facturile nu respectă caracteristicile OMFP nr. 1040/2004, respectiv nu poartă semnăturile de primire, fiind prezentate doar în copie fără menţiunea conform cu originalul.

Deşi se susţine că sunt nefundamentate aspectele formale invocate prin actul de control, pe baza cărora s-a constatat nelegalitatea actelor contabile prezentate de recurentă, în vederea verificării veniturilor obţinute din activităţile agricole, recurenta nu a depus niciun înscris din care să rezulte că a obţinut venituri din producţie proprie. În cauza de faţă, din înscrisurile existente rezultă că în anul 2010, veniturile din activităţi agricole sunt de 11,66 RON din totalul de 63.556,14 RON, din care 63.544,50 RON reprezintă finanţare nerambursabilă.

Pe de altă parte, nu pot fi reţinute nici argumentele recurentei potrivit cărora reprezentanţii intimaţilor îşi invocă propia culpă, în condiţiile în care, prin verificările efectuate anterior acordării celei de a doua tranşe de plată, s-a constatat existenţa terenului şi a culturilor propuse şi deci, îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractul de finanţare.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi alin. (5) din Contractul de finanţare, autoritatea contractantă este îndreptăţită să facă verificări pe toată perioada de monitorizare, de 5 ani de la data ultimei plăţi, iar în situaţia în care se constată că beneficiarul nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv că nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, se procedează după caz, inclusiv la recuperarea integrală a ajutorului financiar cu rezilierea contractului de finanţare.

Aspectele anterior menţionate dovedesc existenţa unei nereguli în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, este evident faptul că emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecinţa nerespectării de recurentă a dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, beneficiarul fiind singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. PFA împotriva sentinţei nr. 250 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.