Integrity report challenge appeal dismissed as time-barred; lower court ruling upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare numărul x/14.06.2013, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, care completează dispoziţiile Legii nr. 176/2010, constatarea stării de compatibilitate cu funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 565 din 18.02.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.

În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, recurentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere că această instanţă s-a pronunţat pe excepţie şi nu a intrat în cercetarea fondului.

Arată recurentul că la termenul din data de 03.12.2013, a depus în şedinţă publică o cerere precizatoare a acţiunii introductive şi o cerere de repunere în termen în temeiul dispoziţiilor art. 186 din Noul C. proc. civ., întemeiată pe următoarele aspecte:

- reclamantul a introdus, prin reprezentant legal SCA "B.", la data de 02.07.2013, în termen legal de 15 zile, o contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x din 14.06.2013 al Agenţiei Naţionale de Integritate, care a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.07.2013, formându-se dosar nr. x/2013.

- în acest dosar, cererea a fost anulată ca informă prin încheierea dată în Camera de consiliu la data de 19.07.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Noul C. proc. civ., pentru motivul că reclamantul nu ar fi respectat dispoziţiile instanţei de a conforma cu originalul toate documentele pe care şi-a sprijinit susţinerile din contestaţie, fapt apreciat de către recurent ca fiind neadevărat.

Apreciază recurentul că, şi dacă ar fi fost aşa, sancţiunea aplicată este absurdă, în condiţiile în care există text de lege care reglementează aspectul nedepunerii înscrisurilor la termen, şi anume art. 254 alin. (1) din Noul C. proc. civ., care dispune: "probele se propun sub sancţiunea decăderii de către reclamant prin cererea de chemare în judecată...".

Subliniază recurentul că singurul aspect pentru care se putea dispune anularea cererii ar fi fost pentru netimbrarea acesteia, fapt care nu s-a produs în speţa pendinte, instanţa însăşi reţinând prin încheierea din data de 19.07.2013 că s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în termenul de 10 zile.

- împotriva acestei încheieri reclamantul a formulat cerere de reexaminare, care la rândul ei a fost respinsă prin încheierea de la data de 19.08.2013, nesocotindu-se faptul că la dosar a fost depus în termenul procedural de 10 zile un plic care conţinea toate documentele conformate cu originalul şi neţinându-se astfel cont de faptul că a fost complinită cererea instanţei.

Arată recurentul că instanţa care a anulat ca informă cererea sa nu a respectat termenul procedural de 10 zile, pronunţând încheierea de anulare la data de 19.07.2013 (încheiere care poartă menţiunea că a fost redactată la data de 18.07.2013), anterior expirării termenului prevăzut de art. 200 alin. (2).

Mai arată recurentul că adresa de completare a cererii introductive de instanţă i-a fost comunicată la data de 08.07.2013, potrivit dovezii de înmânare, iar, calculând procedural termenul, conform art. 181 alin. (1) pct. 2, art. 182 alin. (1) şi art. 183 din Noul C. proc. civ., având în vedere că termenul ar fi fost 20.07.2013, zi nelucrătoare, trebuia stabilit termen legal la data de 22.07.2013, şi nu la data de 19.07.2013, astfel cum eronat s-a întâmplat.

Apreciază recurentul că prin încheierea de respingere a cererii de reexaminare, în condiţiile în care la dosar exista plicul depus în termen care dovedeşte respectarea solicitărilor instanţei de judecată, i s-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 6 din CEDO.

- prin cererea precizatoare pe care a depus-o la data de 03.12.2013, reclamantul a arătat că îşi menţine în totalitate motivele invocate în cuprinsul contestaţiei, în sensul că a solicitat instanţei să califice susţinerile privind întreruperea prescripţiei din acţiune, drept cerere de repunere în termen, subliniind că prin acţiunea introductivă a susţinut că a depus contestaţia având în vedere dispoziţiile art. 2548 alin. (3), coroborat cu cele ale art. 2539 alin. (2) teza finală din Noul C. civ.

Recurentul arată că în mod eronat a reţinut Curtea de apel prin sentinţa recurată că acţiunea depusă la data de 10.09.2013 este tardivă, fără a da efectivitate dispoziţiilor art. 2548 alin. (3) şi (2539) alin. (2) teza finală din Noul C. civ.

Subliniază recurentul că cel mai important aspect, pe care l-a învederat instanţei învestite cu cererea introdusă la data de 10.09.2013, este tocmai cel referitor la existenţa plicului care conţinea actele conformate cu originalul, care poartă ştampila poştei 15.07.2013, deci, care fusese transmis cu trei zile înainte de termenul de judecată al primei cereri, şi despre existenţa căruia nu a făcut vorbire nici instanţa învestită cu cererea depusă la data de 03.07.2013, nici instanţa de reexaminare şi nici instanţa a cărei hotărâre a atacat-o prin prezentul recurs.

Apreciază recurentul că în speţa de faţă instanţa a reţinut în mod eronat că motivul cererii de repunere pe rol ar fi cel al anularii cererii de chemare în judecată.

Arată recurentul că instanţa de fond a recunoscut că o repunere în termen ar fi fost posibilă şi admisibilă în condiţiile în care ar fi fost depusă în 15 zile calculate de la data de 19.08.2013, dată pe care în mod eronat a apreciat-o ca fiind data încetării împiedicării promovării cererii.

Recurentul apreciază că termenul de 15 zile a început să curgă din data de 29.08.2013, deoarece la această dată a intrat în posesia motivării încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de reexaminare, situaţie în care cererea de repunere în termen ar fi admisibilă.

Subliniază recurentul că se circumscrie dreptului la apărare şi dreptul de a lua la cunoştinţă de motivarea pe care instanţa de reexaminare a dat-o cererii sale, astfel că instanţa de fond, ca şi precedenta instanţă, i-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, consfiinţite prin Legea Fundamentală a Statului şi prin art. 6 CEDO.

Pe fondul cauzei, recurentul reiterează argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, raportul de evaluare nr. 26595/G/II din 14.06.2013 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, a fost contestat iniţial de către reclamant la data de 03.07.2013, această primă cerere făcând obiectul dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

În acel dosar, prin încheierea din data de 19.07.2013, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant pentru neîndeplinirea obligaţiei de a certifica pentru conformitate înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii şi pentru netimbrarea cererii, obligaţie stabilită în sarcina sa prin rezoluţia administrativă din data de 07.06.2013.

Împotriva închierii din data de 19.07.2013, recurentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din data de 19.08.2013, întrucât Curtea a constatat faptul că un set de înscrisuri certificate au fost înaintate la dosar la data de 24.07.2013 la registratura instanţei, cu 5 zile după pronunţarea încheierii, apreciind că reclamantul nu se poate prevala de faptul că obligaţia certificării nu i-a fost pusă în vedere personal, întrucât lipsurile acţiunii de chemare în judecată au fost comunicate la adresa de domiciliu procesual ales.

Ulterior, la data de 10.09.2013, recurentul s-a adresat din nou instanţei de contencios administrativ, formulând o nouă cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. 6114/2/2013 şi care face obiectul prezentului dosar, solicitând în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea aceluiaşi Raport de evaluare numărul x/14.06.2013, constatarea stării de compatibilitate cu funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 02.10.2013, în faţa instanţei de fond învestite cu soluţionarea celei de-a doua cereri de chemare în judecată, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei, iar la data de 15.10.2013, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate.

La data de 03.12.2013, reclamantul a formulat o cerere precizatoare, prin care a solicitat repunerea în termenul de contestare a Raportului de evaluare, în temeiul art. 186 din Noul C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 11.12.2013, Curtea a pus în discuţia părţilor cererea de repunere în termen şi excepţia de tardivitate, în raport cu care a reţinut că, prin cererea ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013, reclamantul a contestat acelaşi Raport de evaluare numărul x din 14.06.2013 emis de pârâtă, prima cerere de chemare în judecată fiind anulată prin încheierea din data de 19.07.2013, dată în Camera de Consiliu, în temeiul art. 200 alin. (3) din Noul C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru Codificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative:

"persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

În justificarea introducerii celei de-a doua cereri de chemare în judecată peste termenul de 15 zile prevăzut de Legea nr. 176/2010, reclamantul se prevalează de prevederile art. 2548 alin. (3), coroborat cu cele ale art. 2539 alin. (2) teza finală din Noul C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) din Noul C. civ.:

"Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă."

Art. 2548 alin. (3) din Noul C. civ. prevede că: "De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform prevederilor art. 2539 alin. (2) din Noul C. civ. numai instanţa de judecată are competenţa de a admite sau nu noua cerere de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că termenul de 15 zile prevăzut de Legea nr. 176/2010, derogator de la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este un termen procedural de decădere şi nu de prescripţie, nefiind susceptibil de a fi întrerupt sau suspendat, depăşirea acestuia fiind sancţionată cu tardivitatea. Astfel, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2548 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 2539 alin. (2) teza finală din Noul C. civ., astfel cum în mod legal a apreciat prima instanţă în hotărârea recurată.

Nu prezintă relevanţă faptul că recurentul-reclamant ar fi depus contestaţia iniţială la data de 01.07.2013 cu respectarea termenului de 15 zile, în condiţiile în care această primă cerere de chemare în judecată a fost anulată definitiv la data de 19.08.2013.

Recurentul-reclamant mai putea formula o nouă contestaţie în interiorul aceluiaşi termen de 15 zile, calculat de la data comunicării Raportului de evaluare.

Or, această a doua cerere a fost formulată la data de 10.09.2013, la mai mult de două luni de la data formulării primei contestaţii.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, formulată de către recurentul-reclamant în temeiul art. 186 din Noul C. proc. civ. având ca motiv faptul că cererea de chemare în judecată iniţială a fost anulată, nu reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul alin. (1) al acestei dispoziţii, în contextul în care anularea cererii de chemare în judecată s-a produs din culpa reclamantului, care nu a îndeplinit întocmai măsurile dispuse de către instanţă în cadrul procedurii de regularizare, astfel cum în mod temeinic şi legal a apreciat prima instanţă în hotărârea recurată.

Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea recurentului, potrivit căreia reprezintă o recunoaştere de către prima instanţă a faptului că ar fi fost posibilă o repunere în termen menţiunea cuprinsă în considerentele hotărârii recurate, în sensul că şi dacă s-ar aprecia că un nou termen de 15 zile ar curge de la data pronunţării încheierii din data de 19.08.2013, când ar fi încetat împiedicarea, se poate observa că noua cerere de chemare în judecată a fost depusă la data de 10.09.2013, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de alin. (2) din art. 186 C. proc. civ.. Aceasta reprezintă în fapt doar motivarea respingerii cererii de repunere în termen de către instanţa de judecată.

Înalta Curte apreciază că, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată iniţială a fost anulată exclusiv datorită neglijenţei reclamantului prin încheierea din data de 19.07.2013, iar cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă din aceleaşi considerente, nefiind vorba de cauze obiective, cum ar fi fost de exemplu forţa majoră, prin încheieriea din data de 19.08.2013, soluţia instanţei mai întâi sesizată devenind definitivă, admiterea unei noi cereri de chemare în judecată pentru motivele invocate de recurentul-reclamant ar însemna ignorarea şi lăsarea fără nici o eficienţă a celor două încheieri menţionate anterior.

Or, legalitatea încheierii de anulare a primei cereri de chemare în judecată, respectiv a celei de respingere a cererii de reexaminare, pronunţate într-un alt dosar, nu mai pot fi puse în discuţie în prezentul dosar, iar argumentele nu pot fi avute în vedere în susţinerea cererii de repunere în termen, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

Înalta Curte apreciază că, având în vedere, pe de o parte, data comunicării raportului de evaluare, 18.06.2013, iar, pe de altă parte, data formulării contestaţiei, 10.09.2013, în mod corect Curtea a respins contestaţia ca tardiv formulată, ca urmare a depăşirii termenului de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond a procedat în mod întemeiat la examinarea cu prioritate a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii reclamantului, invocată în cauză şi la admiterea acestei excepţii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca tardiv formulată, nemaifiind necesară luarea în discuţie şi analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea actului atacat.

Nu poate fi reţinută critica formulată de recurent, potrivit căreia hotărârea atacată ar încălca dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, contravenind Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că dreptul de a formula cereri şi de a contesta soluţiile primite la aceste cereri este asigurat subiectelor de drept, în condiţiile şi termenele prevăzute expres de lege, iar instituirea acestor termene nu contravine principiului egalităţii în drepturi, atâta timp cât tuturor celor vizaţi de ipoteza normei le este aplicabil acelaşi tratament juridic, fără privilegii şi discriminări.

De asemenea, pierderea posibilităţii valorificării dreptului, ca urmare a neexercitării acestuia în termenul stabilit de lege, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare sau a dreptului la un proces echitabil, aşa cum greşit susţine recurentul, fiind doar consecinţa lipsei de diligenţă a titularului acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 565 din 18 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2015.