Admissibility of revision based on new evidence for procedural judgments and violation of EU law primacy

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.03.2015 sub nr. de dosar nr. x/2015, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaţilor, revizuirea sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că ulterior pronunţării sentinţei atacate, respectiv la data de 12.02.2015, a descoperit un înscris nou, anume fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi că trebuie reţinută în speţă incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privitoare la încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de revizuire.

Prin sentinţa civilă nr. 954 din 3 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

1. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaţilor, împotriva sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că în cazul acestui motiv de revizuire trebuie să fim în prezenţa unei hotărâri care evocă fondul, adică o hotărâre prin care s-a examinat raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, situaţie neincidentă sentinţei civile supusă revizuirii şi prin care instanţa a admis excepţia lipsei de obiect şi a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

2. a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaţilor, împotriva aceleiaşi sentinţe, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că revizuentul nu a indicat concret motive de revizuire care să reliefeze încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar în cauza dedusă judecăţii şi în considerarea obiectului strict al acestei cauze şi nu doar o serie de referiri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau referiri la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în esenţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate, înlăturarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată în temeiul art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de revizuire şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.

Recurentul, reiterând considerentele cuprinse în cererea de revizuire, arată, în esenţă, că instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, prin care s-a înlăturat judecarea cauzei pe fond; că instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului; că prin respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă instanţa a pronunţat o hotărâre vădit nelegală, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Mai arată recurentul că fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, este, în conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un înscris nou, care îndeplineşte pe deplin condiţiile de admisibilitate prevăzute în mod expres şi limitativ de acest text de lege, înscris pe care instanţa de revizuire a omis să îl examineze.

În cuprinsul cererii de recurs, revizuentul a expus pe larg situaţia de fapt şi de drept din mai multe cauze pendinte pe rolul instanţelor de judecată, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

În continuare, recurentul a expus consideraţiuni privind incidenţa art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul încălcării normelor de drept comunitar de către instanţa a cărei decizie este supusă revizuirii, precum şi neaplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.

La data de 25.09.2015, recurentul a depus la dosar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, solicitând suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate.

I. Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006.

De asemenea, dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispoziţiile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceste condiţii, fiind în prezenţa unor dispoziţii abrogate la data de 1 ianuarie 2011, în prezenta cauză devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. l, 2 sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar capătul de cerere privind suspendarea cauzei devine lipsit de obiect în raport de inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii abrogate.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, ca inadmisibilă.

II. Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Obiectul litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză, constă în cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, prin care s-a admis excepţia lipsei de obiect şi s-a respins cererea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaţilor, ca lipsită de obiect.

Revizuentul A. şi-a întemeiat cererea de revizuire pe:

1. dispoziţiile art. 322 alin. (1) teza I pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscris nou fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014;

2. dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Prin sentinţa recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de acesta împotriva aceleiaşi sentinţe, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, pe de o parte, recursul care face obiectul prezentului dosar este declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) teza II pct. 5 C. proc. civ., prima instanţă verificând corect admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurent şi de soluţia supusă revizuirii, dispusă prin sentinţa civilă nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cu alte cuvinte, revizuirea priveşte doar acele hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii, atâta vreme cât motivele de revizuire vizează, ca regulă, situaţia de fapt.

Este unanim admis, în doctrină şi în jurisprudenţă, că, în cazul unei sentinţe, adică a unei hotărâri pronunţate de prima instanţă, pot constitui obiect al revizuirii doar acele hotărâri care evocă fondul, adică acelea prin care s-a examinat raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză.

În consecinţă, hotărârile prin care se admite excepţia lipsei de obiect şi este respinsă cererea de chemare în judecată ca lipsită de obiect, neevocând fondul, nu sunt susceptibile de revizuire.

Or, în speţă, hotărârea atacată cu cerere de revizuire în prezenta cauză este o sentinţă dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca primă instanţă, prin care s-a admis excepţia lipsei de obiect şi a fost respinsă cererea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaţilor, ca lipsită de obiect.

Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de apel a reţinut că, fiind vorba de o hotărâre pronunţată de instanţa de fond, care nu evocă însă fondul, în sensul de soluţionare a pretenţiei deduse judecăţii, ci doar soluţionează cauza în temeiul unei excepţii procesuale, sunt incidente dispoziţiile textului de lege menţionat anterior, cererea revizuentului fiind inadmisibilă.

Totodată, pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se cere ca înscrisul doveditor pe care se sprijină cererea de revizuire să fi existat la data soluţionării fondului, dar să fi fost imposibil de procurat de către revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, respectiv să fi fost reţinut de partea potrivnică şi să fie determinant pentru soluţia ce urmează a se da în cauză, adică să fie apt să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată.

În speţă, înscrisul pretins nou, care se referă la o perioadă ce se încheie în decembrie 2014 şi despre care recurentul afirmă că l-a descoperit în 12 februarie 2015, nu are relevanţă asupra lipsei de obiect reţinute prin sentinţa civilă supusă revizuirii, neîntrunind cerinţele legale prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a-i fi admisibilă revizuentului A. cererea de revizuire formulată.

De asemenea, în cauză nu este îndeplinită nici cerinţa prevăzută de art. 322 pct. 5 ca înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată, deoarece revizuentul nu a expus o teză probatorie relevantă în raport de soluţia pronunţată prin sentinţa criticată, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între soluţia de respingere a cererii sale ca fiind lipsită de obiect şi înscrisul nou pe care şi-a întemeiat cererea de revizuire.

Raportat la prevederile legale incidente cauzei, criticile recurentului-revizuent sunt nefondate, sentinţa civilă nr. 954 din 3 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cererii de revizuire, menţinându-şi credibilitatea şi suportul probator, întrucât, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. formulată împotriva sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010.

Înalta Curte apreciază, procedând la verificarea sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2011 în raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că cererea de revizuire nu se încadrează în cerinţele specifice acestei căi extraordinare de atac şi, în raport de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, în mod corect curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe aceste dispoziţii legale.

Revizuentul A. şi-a întemeiat cererea de revizuire şi pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislaţiei interne.

Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar şi, astfel, curtea de apel nu a putut reţine existenţa unei incompatibilităţi între acesta şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul nu a indicat concret cazurile de încălcare a principiului priorităţii dreptului comunitar, ci a facut o serie de referiri la hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a se putea discerne incidenţa acestora în cauza de faţă.

Or, pe calea revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie indicate concret motive de revizuire care să reliefeze încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, neîntrunind aceste cerinţe referinţe generice la jurisprudenţa instanţelor de la Luxembourg.

Pe de altă parte, din considerentele sentinţei recurate nu rezultă aspecte care să conducă la concluzia încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca lipsită de obiect a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, iar funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţii irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile, condiţiile şi termenele prevăzute în mod expres de lege.

De altfel, întreaga procedură de judecată a revizuirii are un caracter limitat la motivele de revizuire, în acest sens prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dispunând că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, în mod temeinic şi legal a reţinut netemeinicia cererii de revizuire, având în vedere chiar prevederile invocate de recurentul-revizuent şi anume prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerinţele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conţinând doar nemulţumirile părţii faţă de soluţia reţinută de instanţa de fond.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondată.

Înalta Curte apreciază, astfel, că recursul este nefondat, întrucât aprecierea instanţei de fond asupra cererii de revizuire şi soluţionarea acesteia s-a realizat conform normelor care reglementează revizuirea, având în vedere că funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

Or, soluţia instanţei în soluţionarea cererii de revizuire care a format obiectul dosar nr. x/2015 a vizat ambele motive de revizuire invocate de revizuent, respectiv atât prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cât şi ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Înalta Curte concluzionează că în mod corect a apreciat Curtea de apel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar nici condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluţia dată de instanţa de revizuire este legală şi temeinică, iar susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 şi va respinge recursul declarat de revizuent ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de revizuentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 954 din 3 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, pe soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă, pe soluţia de respingere a recursului ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2015.