Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3135/2017 AI generated

Judicial inspection resolution: appeal allowed, suspension quashed and case remanded

Case Number Decizia nr. 3135/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal, quashed the lower court's order suspending the proceedings, and remanded the case to the Court of Appeal for continuation, thereby ruling in favor of the appellant judge. The dispute involved an administrative challenge by a judge against a Judicial Inspection resolution concerning the conduct of another judicial officer; the case was halted at the first-instance level because the initial judge failed to comply with a court order to clarify whether to join the investigated officer as a defendant and to provide copies for service. The decisive legal basis was Article 149(3) of the Civil Procedure Code, which permits the court to ex officio produce necessary copies for service at the expense of the party responsible, combined with Article 488(1)(5) and Article 496 of the Code, establishing that the initial judge's failure to process the subsequent compliance (which included payment of the necessary fee and designation of the service address) constituted a legal error justifying the suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) din C. proc. civ, art. 78 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 149 alin. (3) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Judicial inspection resolution: appeal allowed, suspension quashed and case remanded: Analizând actele şi lucrările cauzei, în raport cu hotărârea pronunţată şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi casată şi cauza va fi restituită instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.

Keywords

AI generated
judicial inspection Civil Procedure Code administrative error service of process suspension of payments appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din data de 17.03.2016 (comunicată prin adresa din 29.03.2016).

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea de la 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. x/2016, a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa prin încheierea de şedinţă de la 3.11.2016, respectiv nu a precizat expres dacă solicită, în temeiul art. 78 din C. proc. civ., introducerea în cauză a persoanei vizate de rezoluţia atacată în cauză, a numitei B. Ştef, în calitate de pârât, şi nu a comunicat un exemplar al cererii de chemare în judecată, precum şi înscrisurile necesare pentru comunicare.

Cererea de recurs

Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală, fiind invocate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul arată că şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă, în sensul că a depus la dosar taxa de timbru în valoare de 50 RON pentru realizarea copiilor solicitate şi comunicarea acestora persoanei fizice vizate. De asemenea, prin cererea depusă la instanţa de fond la data de 15.11.2016, recurentul a arătat că solicită citarea pârâtei, fiind indicată adresa de citare a acesteia.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Inspecţia Judiciară a apreciat că argumentele invocate de recurent în susţinerea recursului nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate a hotărârii, întrucât obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina reclamantului nu au fost îndeplinite. Se arată că depunerea dovezii privind achitarea taxei de 50 RON, pentru realizarea de copii ale înscrisurilor pentru comunicare către pârâtă, nu reprezintă motive care să poată fi reţinute de instanţă în calea de atac formulată, ci, dimpotrivă, se arată că recurentul are posibilitatea de a solicita instanţei de fond repunerea cauzei pe rol, cu îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările cauzei, în raport cu hotărârea pronunţată şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi casată şi cauza va fi restituită instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă de la data de 3.11.2016 instanţa de primă jurisdicţie a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei B. Ştef, respectiv a persoanei vizate de rezoluţia atacată de reclamant. De asemenea, s-a pus în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei un exemplar al cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor necesare pentru comunicare, în situaţia în care solicită introducerea în cauză a acestei părţi.

Prin serviciul registratură al instanţei de fond, la data de 15.11.2016 (conform datei aflată pe plicul de corespondenţă, fila 197 dosar fond), reclamantul a depus la dosar taxă judiciară în valoarea de 50 RON şi o cerere intitulată "Răspuns la solicitarea instanţei", în care se arată că depune dovada taxei judiciare de 50 RON, astfel încât să se poată efectua copie pentru comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtei, fiind indicată şi adresa de citare pentru această parte.

Or, instanţa de control judiciar constată că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă prin încheierea de la data de 3.11.2016, întrucât reclamantul a precizat faptul că solicită citarea pârâtei la adresa indicată în cererea precizatorie, ceea ce echivalează cu acordul introducerii în cauză a acesteia.

Având în vedere dispoziţiile art. 149 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că instanţa poate îndeplini din oficiu obligaţia de a face exemplare necesare pentru comunicarea cererii, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie.

Astfel, Înalta Curte constată că deşi reclamantul a depus la dosar precizările solicitate, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale arătate mai sus şi, fără temei, a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse la un termen precedent.

Având în vedere cele arătate, recursul reclamantului va fi admis cu consecinţa casării încheierii atacate şi reluarea judecării cauzei la instanţa de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 15 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2017.