Lack of identity of cause bars revision for contradictory judgments based on distinct suspension grounds under administrative litigation law

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 ianuarie 2017, Întreprinderea Individuală A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 45 din 18 ianuarie 2017 pronunţată în dosar nr. x/2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Revizuenta a invocat în susţinerea cererii de revizuire cazul prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că la data de 25.04.2014 a formulat cerere de suspendare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 martie 2013, până la pronunţarea instanţei de fond, ce a făcut obiectul dosar nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. A precizat că prin sentinţa civilă nr. 2216 din 7 august 2014 a fost admisă cererea de suspendare formulată, soluţie menţinută prin decizia nr. 86 din 22.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătându-se că fondul cauzei nu s-a judecat, motiv pentru care subzistă suspendarea executării procesului-verbal nr. x din 18 martie 2013 până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru aceste motive se susţine că decizia nr. 45 din 18.01.2017 este o soluţie contradictorie sentinţei civile nr. 2216 din 7.08.2014 rămasă definitivă prin decizia nr. 86 din 22.01.2016 a Înaltei Curţi, pronunţată în dosar nr. x/2014.

Hotărârile invocate ca fiind potrivnice

Hotărârea atacată cu revizuire

Prin decizia nr. 45 din 18 ianuarie 2017 pronunţată în dosar nr. x/2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată hotărârea atacată şi a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prima instanţă, admiţând acţiunea reclamantei, a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 martie 2014 şi a Deciziei nr. 16393 din 19 mai 2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de recurs a constatat că, din analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă, nu au fost dezvoltate în mod concret argumentele pe care societatea le-a avut în vedere când a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, insistând mai mult asupra dovedirii iminenţei producerii unei pagube prin punerea în executare a actelor, ignorând faptul că cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.

S-a arătat că instanţa de fond a reţinut că autoritatea pârâtă nu ar fi constatat că, "prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale Măsurii 312". Or, acest argument, a constatat instanţa de control judiciar că nu are legătură cu motivul pentru care organul de control a dispus retragerea sprijinului nerambursabil, respectiv " nu se respectă declaraţia de încadrare a beneficiarului în categoria întreprinderilor autonome, depusă de acesta ataşat Cererii de finanţare" .

Prin urmare, unicul motiv pentru care prima instanţă a apreciat că este dovedit cazul bine justificat, pe lângă faptul că antamează fondul cauzei, nici nu are corespondent în actele administrative contestate, astfel încât critica recurentei-pârâte vizând neîndeplinirea condiţiei existenţei unui caz bine justificat s-a reţinut ca fiind întemeiată.

Hotărârea invocată ca fiind contradictorie hotărârii atacate

Prin sentinţa civilă nr. 2216 din 7.08.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., soluţie menţinută prin decizia nr. 86 din 22.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 martie 2014, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente şi susţinerile părţilor, Curtea a constatat că cerinţa existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, unele dintre susţinerile reclamantei fiind argumente juridice de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărei suspendare a executării se solicită.

Astfel, fără a antama fondul cauzei, Curtea constată că, în ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale", Regulamentele UE nr. 2988/1995, nr. 1975/2006 şi nr. 65/2011, nu cuprind o definiţie a acesteia, fiind aşadar lăsată în sarcina statelor membre.

Curtea a arătat că, pentru a se reţine abaterea reţinută de pârâtă prin procesul-verbal în litigiu, prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui element obiectiv constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă, precum şi existenţa unui element subiectiv, constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În această ordine de idei, instanţa de control judiciar a reţinut că relevantă este hotărârea preliminară pronunţată de C.J.U.E. în cauza C-434/12 Slancheva, prin care a statuat următoarele: "art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plata în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane. Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare".

Pornind de la această interpretare, instanţa de control judiciara reţinut că reclamanta a invocat implementarea cu succes a proiectului şi realizarea scopului schemei de ajutor. Or, aceste aspecte nu au fost analizate de către pârâtă, deşi ar fi constituit elemente de probă obiective care să permită a se conchide dacă beneficiarul a urmărit să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În altă ordine de idei, chiar dacă s-ar accepta teza pârâtei şi s-ar reţine situaţia unor întreprinderi legate, Curtea subliniază că din jurisprudenţa C.J.U.E. rezultă fără putinţă de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, ci doar în măsura în care ar avea drept consecinţă neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. (ii) din Regulamentul UE nr. 1698/2005.

Astfel, tot prin hotărârea pronunţată în cauza C-434/12, C.J.U.E. s-a stabilit că "o atare împrejurare nu permite în sine excluderea faptului că proiectul de investiţii va contribui la atingerea obiectivelor prevăzute. În această privinţă, dacă se reproşează societăţii că a urmărit să eludeze restricţiile privind mărirea proiectelor eligibile şi suma maximă a ajutorului per beneficiar, este de competenţa instanţei de trimitere să examineze dacă această intenţie are drept consecinţă faptul că obiectivele prevăzute de art. 52 lit. a) pct. (ii) nu pot fi atinse".

Or, la o analiză prima facie, din cuprinsul procesului-verbal a cărei suspendare a executării se solicită nu rezultă că autoritatea pârâtă ar fi constatat că, prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale Măsurii 312. O astfel de constatare era necesară înainte de a se decide rambursarea finanţării, mai ales prin prisma hotărârii C.J.U.E. menţionate, care se impune cu aceeaşi forţă obligatorie şi autorităţilor administrative, nu doar instanţelor de judecată.

În ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, Curtea a apreciat că şi această cerinţă a fost dovedită de reclamantă, prin raportare la următoarele împrejurări: titlul de creanţă devine executoriu de drept în 30 zile de la comunicare; începerea măsurilor de executare prin poprire va conduce la blocarea conturilor reclamantei şi imposibilitatea de a mai face plăţi, cu declanşarea în cascadă a unor dificultăţi pe circuitul comercial, în aval şi în amonte; conform legislaţiei fiscale, sumele poprite şi distribuite autorităţilor fiscale se restituie contribuabilului doar în condiţii speciale, după trecerea unei perioade relativ mare de timp, în general fiind imputate asupra altor obligaţii de plată scadente; iar prejudiciul este iminent, la data de 08.07.2014 fiind emisă somaţia nr. 21/30/1/2014/804 de către AJFP Ialomiţa.

Apărarea formulată de intimată

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi menţinerea hotărârii atacate ca legală, arătând că textul de lege care prevede această cale de atac extraordinară este de strictă interpretare, aceasta neputând fi promovată pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, context în care apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport cu hotărârea atacată, cazul de revizuire invocat şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile mai sus arătate este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, să fie vorba de aceeaşi pricină, aceleaşi părţi, în aceaşi calitate.

În cauza de faţă, din analiza hotărârilor invocate ca fiind potrivnice, în raport de care se analizează motivul de revizuire invocat, se constată că acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, întrucât deşi în ambele cauze obiectul cauzei priveşte suspendarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 martie 2014, litigiul poartă între aceleaşi părţi, nu există identitate de cauză, având în vedere temeiurile juridice diferite ce au fost invocate de reclamantă în cererile introductive de suspendare a actului administrativ fiscal atacat.

Astfel, în timp ce în dosar nr. x/2014, în care a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia nr. 45/2017, cererea de suspendare formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, în dosar nr. x/2014, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2216 din 7.08.2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, soluţie menţinută prin decizia nr. 86 din 22 ianuarie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de suspendare formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere situaţia de fapt prezentată, Înalta Curte constată că nu există hotărâri potrivnice, deoarece nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocate în susţinerea cererii.

Instanţa de revizuire reţine că şi efectele juridice ce rezultă din aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 sunt diferite, întrucât în cazul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 14 efectele suspendării se menţin până la pronunţarea instanţei de fond, în timp ce în cazul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 15 efectele suspendării se menţin până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte reţine că raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziţia art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Având în vedere că instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. procedează strict la verificarea faptului dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată faptul că nu este întemeiat motivul de revizuire invocat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 509 cu referire la art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Întreprinderea Individuală A. împotriva deciziei nr. 45 din 18 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2017.