Accrual cutoff for late-payment interest on misused rural funding: liability for administrative transfer delays in forced execution

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Procesului-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, act emis de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;

- exonerarea sa de obligaţia de plată a sumei de 4.501,41 RON, stabilită în sarcina sa potrivit deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 434 din 8 ianuarie 2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 306 din 12.11.2014, a admis, în parte, acţiunea reclamantului, a anulat Procesul-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 434 din 8 ianuarie 2014, acte emise de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (succesoarea în drepturi a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), care a solicitat casarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Procesul-verbal nr. x din 29 octombrie 2012 a fost executat de către AFP Jimbolia prin poprirea conturilor deschise de A. Întreprindere Individuală la B. - Sucursala Timişoara, conform titlului executoriu nr. 5638 din 12 februarie 2013. Suma executată a fost de 158.764,75 RON, reprezentând debit în valoare de 157.721,20 RON şi dobânda legală în sumă de 1.043,55 RON, calculată până la data de 22.01.2013.

După recuperarea integrală a debitului constituit, prin plăţile efectuate la datele de 14.08.2013, 25.09.2013 şi 25.10.2013, au fost calculate şi stabilite accesorii de întârziere în cuantum de 5.544,96 RON.

Conform Procesului-verbal nr. x din 30 octombrie 2013, suma de 5.544,96 RON reprezintă dobânda legală de 4,25%, calculată de la data scadentă 07.12.2012 până la data recuperării integrale a debitului, respectiv 25.10.2013, adică pentru o perioadă de 322 zile de întârziere.

Ca urmare a recuperării sumei de 86.918 RON la data de 25.10.2013, sumă compusă din 85.874,45 RON (contravaloare debit) şi 1.043,55 RON (o fracţiune din accesoriile aferente debitului), valoarea datoriei beneficiarului rămasă de plată este de 4.501,41 RON.

Aşadar, în mod greşit instanţa de fond a considerat că nu a fost avută în vedere ultima plată şi, pe cale de consecinţă, a fost stabilită obligaţia de plată a penalităţilor până la data de 25.10.2013 când suma a fost virată în contul său.

Prima instanţă avea posibilitatea să cenzureze actul administrativ fiscal contestat pentru accesoriile aferente perioadei 23.09.2013-25.10.2013.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare, precum şi concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 13-15, 24-26 dosar recurs.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25.11.2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.05.2016, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 04.11.2016.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea şi concluziile scrise depuse de intimat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. Întreprindere Individuală a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 434 din 8 ianuarie 2014 prin care a fost respinsă contestaţia depusă de parte împotriva Procesului-verbal nr. x din 30 octombrie 2013, acte emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Soluţia primei instanţe, de admitere, în parte, a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatul a beneficiat de finanţare nerambursabilă prin FEADR pentru proiectul "Achiziţie de utilaje A.", acordată în baza Contractului de finanţare nr. x din 8 iunie 2010. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 octombrie 2012 s-a reţinut că intimatul a utilizat bunurile achiziţionate în alte scopuri decât cele declarate în cererea de finanţare, motiv pentru care s-a stabilit în sarcina acestuia o creanţă bugetară în sumă de 157.721,2 RON, ce urma a fi recuperată prin virarea în contul Direcţiei de trezorerie operativă a municipiului Bucureşti, având cod IBAN x.

Acest titlu de creanţă a fost menţinut în urma respingerii acţiunii judiciare, iar suma nominalizată în cuprinsul său a fost supusă executării silite, sens în care AFP Jimbolia a emis titlul executoriu nr. 5638 din 12 februarie 2013, pentru suma totală de 158.764,75 RON, din care debit principal 157.721,2 RON şi accesorii calculate până la data de 22.01.2013, în sumă de 1.043,55 RON. În procedura de executare silită a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi cu nr. 12587 din 9 aprilie 2013, comunicată de AFP Jimbolia la B. Timişoara la care intimatul avea deschis cont bancar. După cum rezultă din extrasele de cont emise de unitate bancară, contul intimatului a fost debitat, adică au fost operate trei decontări bancare, fiind virate sumele disponibile, intrate în cont, către Trezoreria Jimbolia, în contul indicat în adresa de înfiinţare a popririi.

Extrasele de cont menţionate atestă faptul că a fost debitat contul intimatului la datele de 17.04.2013, cu suma de 86.918 RON, la 7.08.2013, cu suma de 24.034 RON şi la 23.09.2013 cu suma de 47.812,75 RON. De asemenea, extrasele aflate în discuţie dovedesc faptul că Trezoreria Jimbolia a virat recurentei sumele obţinute din executarea silită a intimatului cu întârziere, respectiv la 14.08.2013 s-a virat suma de 24.034 RON, la 25.09.2013 - suma de 47.812,75 RON, iar suma de 86.918 RON a fost virată cu O.P. nr. 169 din 15 mai 2013 în contul APIA.

La data de 9.10.2013, C. a solicitat îndreptarea erorii materiale din ordinul de plată anterior menţionat, respectiv pentru virarea sumei încasate de la intimat la destinatarul APDRP, iar, în urma acestei cereri, APIA a virat în contul recurentei suma menţionată la data de 25.10.2013.

După încasarea ultimei sume, recurenta a emis Procesul-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, prin care a impus în sarcina intimatului obligaţia de plată a dobânzilor în cuantum de 5.544,96 RON, prin aplicarea procentului de dobândă prevăzut de art. 42 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv de 4,25% p.a. Cu privire la modul de calcul a dobânzilor, în cuprinsul procesului-verbal s-a indicat că acestea sunt aferente debitului în sumă de 157.721,2 RON, evidenţiat în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 octombrie 2012, că acest titlu de creanţă a devenit executoriu la data de 8.12.2012, că debitul a fost recuperat integral la data de 25.10.2013 şi că de la momentul la care titlul de creanţă a devenit executoriu şi până la încasarea debitului s-au înregistrat un număr de 322 zile de întârziere.

Prin Decizia nr. 434 din 8 ianuarie 2014, recurenta a respins contestaţia administrativă şi a precizat faptul că intimatul trebuia să plătească cu titlu de dobânzi suma de 5.544,96 RON, însă, la momentul emiterii sale, partea mai datora doar suma de 4.501,41 RON, întrucât de la acesta ar fi fost încasate prin executare silită trei sume, respectiv, la 14.08.2013 - 24.034 RON, la 25.09.2013 - 47.812,75 RON şi la 25.10.2013 - 86.918 RON, această din urmă sumă stingând debitul iniţial de 157.721,2 RON în întregime, precum şi o parte din accesoriile aferente acestuia, în limita sumei de 1.043,55 RON, rezultând astfel diferenţa de 4.501,41 RON, prin scăderea acelei sume din totalul de 5.544,96 RON.

Prima instanţă a apreciat că Procesul-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 constituie titlu de creanţă pentru debitul accesoriu aferent sumei de 157.721,2 RON, că în mod corect emitentul său a calculat dobânzile datorate începând cu ziua imediat următoare datei scadentei debitului principal - 08.12.2012 -, indiferent de ce sume ar fi fost executate silit până la acel moment de către organul fiscal căruia i-a fost transmis titlul executoriu pentru debitul principal, în baza art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011. În acelaşi timp, instanţa a considerat că, prin acelaşi titlu de creanţă, a fost stabilit în mod eronat momentul final al perioadei de calcul al accesoriilor ca fiind 25.10.2013.

Recurenta a criticat soluţia instanţei pe acest aspect, însă argumentaţia sa este lipsită de relevanţă juridică.

În mod indiscutabil, nu se poate imputa intimatului culpa unei autorităţi publice, respectiv faptul că organul de executare (AFP Jimbolia) a virat banii în contul altei instituţii a statului.

În concret, banca poprită (B.) a virat banii în contul de trezorerie indicat în adresa de înfiinţare a popririi. Virarea acestor bani de către AFP Jimbolia din greşeală în contul APIA în loc de contul APDRP nu trebuie să producă consecinţe cu privire la finalul perioadei de calcul al accesoriilor, în condiţiile în care debitul a fost achitat integral de către partea debitoare la data de 23.09.2013.

Ca atare, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (succesoare în drepturi a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) împotriva sentinţei civile nr. 306 din 12 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 noiembrie 2016.