Limits of extraordinary appeal for nullification: exclusion of factual re-evaluation and legal misinterpretation under Art. 318 C. proc. civ. in VAT deduction disputes

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 544 din 11 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 290/CA din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:

În primul rând s-a constatat că, în cererea de recurs nu se indică vreo critică concretă a soluţiei primei instanţe ci s-au reluat argumentele aduse în faţa instanţei de fond, astfel că s-au aplicat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

Prin Notele scrise depuse la primul termen de recurs recurenta afirmă că "instanţa de fond a ajuns la nişte concluzii greşite nesusţinute de probe, şi cum instanţa de control "nu poate determina care sunt probele şi raţionamentele logice sau juridice avute şi în vedere de judecătorul fondului (...) se impune casarea cauzei şi trimiterea acesteia spre rejudecare".

Procedând la o reanalizare a motivelor indicate de recurentă, în ceea ce priveşte suma de 133.

448 RON reprezentând TVA, aferentă prestărilor de servicii efectuate de CFR Marfă S.A., apreciată ca fiind dedusă în mod eronat, Înalta Curte a reţinut faptul că, refuzul a fost motivat în mod corect de lipsa documentelor justificative, o "chitanţă diverse încadrări", precum cea prezentată, nu se încadrează în documentele cerute de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal). Factura fiscală nr. x din 12 ianuarie 2011 emisă de CFR Marfă nu prezintă condiţiile minime prevăzute de H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, de altfel recurenta nedovedind prin înscrisurile prezentate că situaţia concretă ar fi permis identificarea lucrărilor despre care se face vorbire.

Referitor la suma de 595.482 RON cu titlu de TVA, dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, s-a apreciat că nu s-a făcut dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei.

În lipsa acesteia, în raport de argumentele de fapt invocate - intrarea societăţii beneficiare în procedura insolvenţei, recurenta nu poate beneficia de dreptul de deducere TVA.

Referitor la declararea sumei de 15.049 RON reprezentând TVA aferent achiziţiilor de combustibil, posibilitatea deducerii există doar atunci când s-a făcut dovada utilizării autovehiculelor în scopul realizării de profit a societăţii. Ori, cazul analizat nu se încadrează în prevederile art. 1451 alin. (1) din Codul fiscal pentru a se putea deduce TVA aferent combustibilului achiziţionat, autovehicule utilizate fiind de alt tip şi masă utilă decât impun normele aplicabile.

Interpretarea societăţii recurente în sensul că doar utilizarea autoturismelor în scop personal "nu ar permite" deducerea TVA este eronată, TVA fiind deductibil doar pentru utilizarea autovehiculelor strict în scopul producerii veniturilor, ceea ce nu s-a probat.

În concluzie, instanţa de recurs a apreciat că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei cu referire la toate cele trei sume incidente.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a analizat susţinerile recurentei în ceea ce priveşte factura nr. x din 12 ianuarie 2011, emisă de CFR Marfă comunicată atât Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi instanţei de judecată. Analiza acestui înscris şi a susţinerilor din cererea de recurs erau determinante în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere.

Cu privire la avansurile pentru cumpărarea de utilaje care nu se aflau în proprietatea B. S.A., ci achiziţionate în leasing, susţine că împotriva acestei societăţi a fost deschisă procedura insolvenţei, şi deşi s-a înscris la masa credală cu suma fără TVA, iar suma încasată de către B. S.A. cu titlu de TVA a fost virată către bugetul de stat, contestatoarea apreciază că are drept de rambursare.

Examinând cauza şi decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol:

"contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare şi să răspundă printr-un considerent comun.

Contestatoarea a apreciat că instanţa de recurs nu a examinat motivul de recurs referitor la analizarea capătului de cerere privind factura nr. x din 12 ianuarie 2011, emisă de CFR Marfă, comunicată atât Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi instanţei de judecată.

Deşi contestatoarea a apreciat că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de casare invocate, Înalta Curte apreciază că din conţinutul deciziei nr. 544 din 11 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal rezultă că au fost analizate motivele de casare invocate. Sub acest aspect, instanţa de recurs a concluzionat că referitor la suma de 595.482 RON cu titlu de TVA, dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, nu s-a făcut dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei.

Astfel, motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus-menţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva deciziei nr. 544 din 11 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 noiembrie 2016.