Revision of state compensation for communist-era expropriation dismissed as inadmissible due to non-contradictory judgments within the same litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the request for revision filed by a claimant against a final appellate decision, thereby upholding the lower court's ruling which had partially allowed the state compensation commissions' appeals and ordered the re-judgment of the case while dismissing the claimant's appeal. The underlying dispute involved an administrative action seeking to modify a central commission's decision regarding the calculation of monetary compensation for property expropriated during the communist regime, specifically challenging the applicable legal framework (the old law vs. Law No. 165/2013) and the resulting sum. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which allows revision only for contradictory final judgments in different cases; the court held that the conflicting rulings were issued within the same litigation process across different procedural cycles (initial trial and subsequent retrial after cassation), thus not constituting "contradictory judgments" eligible for revision, and consequently also rejected the incidental request to refer a unconstitutionality exception to the Constitutional Court due to the lack of relevance to the admissibility outcome.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) din C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992; Revision of state compensation for communist-era expropriation dismissed as inadmissible due to non-contradictory judgments within the same litigation: The underlying dispute involved an administrative action seeking to modify a central commission's decision regarding the calculation of monetary compensation for property expropriated during the communist regime, specifically challenging the applicable legal framework (the old law vs. Law No. 165/2013) and the resulting sum. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which allows revision only for contradictory final judgments in different cases; the court held that the conflicting rulings were issued within the same litigation process across different procedural cycles (initial trial and subsequent retrial after cassation), thus not constituting "contradictory judgments" eligible for revision, and consequently also rejected the incidental request to refer a unconstitutionality exception to the Constitutional Court due to the lack of relevance to the admissibility outcome.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for declaring the request for revision inadmissible, as the conditions for this extraordinary appeal were not met.
Procedural rule applied to limit the examination to the admissibility of the revision and the facts underlying it.
Full text
Asupra cererii de revizuire;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Procedura derulată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 15.09.2011, sub nr. x/33/2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei CCSD la modificarea Deciziei nr. 9507 din 24 februarie 2011, în sensul acordării de despăgubiri de 1.312.421 RON, în loc de 1.283.906,97 RON, şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la suma stabilită de instanţă, până la acordarea efectivă.
Prin sentinţa nr. 477 din 25 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea acestea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei pe fond sau, în subsidiar, rejudecarea cauzei şi modificarea cuantumului despăgubirilor.
Prin Decizia nr. 4218 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj a admis recursul recurentului-reclamant, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud sub nr. x/112/2013. Reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
Prin încheierea de şedinţă din 27 februarie 2014, Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin sentinţa nr. 95 din 19 februarie 2016, Tribunalul a admis, în parte, acţiunea precizată şi extinsă ulterior, a obligat pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să modifice Decizia nr. 9507 din 24 februarie 2011 emisă de CCSD, în sensul emiterii titlului de despăgubire pentru suma de 2.359.117,6 RON, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la plata dobânzilor legale şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 5.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei nr. 95 din 19 februarie 2016, au declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a acţiunii cu consecinţa obligării pârâtei CNCI, în calitate de succesoare a CCSD, la emiterea titlului de despăgubire pentru 654.212 euro (echivalentul a 2.412.015 RON la data de 27.10.2008) sau echivalentul acesteia în RON la data plăţii efective. În subisidar, a solicitat obligarea titlului pentru suma de 649.517 euro (echivalentul a 2.394.707 RON la data de 27.10.2008) sau echivalentul acesteia în RON la data plăţii efective. A solicitat şi obligarea pârâtei ANRP la plata dobânzilor legale la suma stabilită.
Împotriva aceleiaşi sentinţei şi împotriva încheierii din 27 februarie 2014, au formulat recurs pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
2. Hotărârea supusă revizuirii
Prin Decizia nr. 735 din 30 mai 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva încheierii din 27 februarie 2014 şi împotriva sentinţei nr. 95 din 19 februarie 2015 pronunţate de Tribunalul Bistriţa Năsăud, a casat hotărârile recurate în parte şi, rejudecând în aceste limite, a stabilit termen, pentru rejudecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta CNCI, având ca obiect modificarea Deciziei nr. 9507/2011 emise de CCSD şi cheltuielile de judecată aferente, la data de 27 iunie 2016.
A respins aceeaşi cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitatea procesuală pasivă.
A menţinut sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata dobânzii legale.
A respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
3. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 735 din 30 mai 2016, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei şi respingerea recursurilor formulate de părţile adverse, cu cheltuieli de judecată.
A motivat revizuentul că, prin Decizia nr. 4218 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj i-a admis recursul său, a casat sentinţa nr. 477 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj şi a dispus trimeterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bistriţa Năsăud, instanţa de recurs apreciind că trebuie efectuată o nouă expertiză privitoare la imobil, ţinându-se seama de dispoziţiile legii vechi, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportat la Legea nr. 10/2001.
Tribunalul, conformându-se deciziei de casare, a admis în parte cererea sa.
Prin Decizia nr. 735 din 30 mai 2016, Curtea de Apel Cluj a admis recursul părţilor adverse şi a dispus rejudecarea cauzei în anumite limite, apreciind că, deşi Decizia nr. 4218/2013 a fost pronunţată sub egida legii vechi, trebuia aplicată Legea nouă, Legea nr. 165/2013 şi că îndrumările date de instanţa de recurs, prin Decizia nr. 4218/2013 au rămas fără obiect urmare a intrării în vigoare a legii noi.
Apreciază revizuentul că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru că există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
De asemenea, soluţia a doua a Curţii de Apel Cluj este cea greşită, pentru că Legea nr. 165/2013 nu poate retroactiva, pentru că decizia instanţei de control judiciar este obligatorie pentru instanţa mai mică în grad şi pentru că hotărârea instanţei de control nu poate fi invalidată de nicio lege.
Până la primul termen de judecată, revizuentul a depus şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 din Capitolul I al Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
1. Examinând cererea, în raport cu art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuent, revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În astfel de situaţii, executarea hotărârilor potrivnice nu este posibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, neputându-se soluţiona această situaţie decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul puterii de lucru judecat.
În cauza de faţă, un prim ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 4218 din 12 aprilie 2013, de trimitere a cauzei spre rejudecare, şi nu printr-o soluţie definitivă pe fond a recursului.
În aceeaşi cauză, în rejudecare după casare cu trimitere, al doilea ciclu procesual a fost soluţionat, parţial, prin Decizia nr. 735 din 30 mai 2016 a cărei revizuire se solicită.
Prin urmare, hotărârile invocate de către revizuent a fi contrare sunt pronunţate în acelaşi litigiu, în cicluri procesuale diferite.
Or, revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunţate în acelaşi proces, chiar dacă, după casarea unei hotărâri, rejudecându-se fondul, se revine asupra soluţiei iniţiale pronunţate. În cadrul aceluiaşi proces nu se poate pretinde că au fost pronunţate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
2. Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
3. Referitor la cererea revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 din Capitolul I al Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."
Condiţia legăturii cu cauza nu este îndeplinită, dată fiind soluţia ce se va da asupra revizuirii, de respingere ca inadmisibilă, astfel că, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele textului de lege care reglementează sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, va fi respinsă această sesizare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 Cap. I din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 735 din 30 mai 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal‚ ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2016.