Peremption of property compensation claim due to erroneous procedural suspension and defective summons to unauthorized address

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în valoare de 1.500.000 euro.

Reclamanta a invocat că a fost prejudiciată de către pârât prin actele administrative emise de acesta, respectiv Certificatul de Atestare a Proprietăţii seria x/1994, astfel încât în perioada 1993-2011 nu s-a putut bucura de dreptul său de proprietate asupra unei suprafeţe de teren înscrisă în T.P. 41502/18975 din 26 aprilie 1993.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2013, instanţa a constatat lipsa nejustificată a părţilor şi, prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 1563 din 26 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

A reţinut Înalta Curte că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 242 alin. (1) punctul 2 din C. proc. civ., suspendând cauza pentru lipsa nejustificată a părţilor, în condiţiile în care, la data de 6 noiembrie 2012, reclamanta A. depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării, în finalul acestei cereri făcând menţiunea "rog a se judeca în lipsa mea!!!".

La data de 23.09.2014, cauza a fost repusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, acordându-se primul termen de judecată la data de 24 octombrie 2014.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Economiei, punând în vedere reclamantei, lipsă la acel termen, să depună la dosar un exemplar al cererii de chemare în judecată, în vederea comunicării către noul pârât din dosar.

Prin încheierea de şedinţă de la 5 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 1551 din C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei ca urmare a nerespectării de către reclamantă a obligaţiei stabilită în sarcina sa, respectiv aceea de a depune o copie de pe cererea de chemare în judecată în vederea comunicării acesteia către Ministerul Economiei.

La data de 28.01.2016, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării.

Prin sentinţa civilă nr. 914 din 18 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei.

A reţinut instanţa de fond că sunt incidente dispoziţiile art. 416 din C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar în cauză ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă a fost la data de 18.01.2013.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru continuarea judecăţii pe fond.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, având în vedere că după trimiterea cauzei spre rejudecare prin Decizia nr. 1563 din 26 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repunerea acesteia pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu a mai fost legal citată pentru a se putea prezenta la termenele de judecată acordate.

Intimatul - pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Hotărârea Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivul de recurs invocată de recurenta-reclamantă, precum şi de dispoziţiile procedurale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 416 din Noul C. proc. civ., a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de A., reţinând, în esenţă, că aceasta a stat în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni de la îndeplinirea ultimului act de procedură, respectiv din data de 18.01. 2013.

Analizând conţinutul hotărârii recurate, Înalta Curte constată existenţa mai multor aspecte de nelegalitate care au condus la un raţionament juridic greşit şi în final la aplicarea eronată a legii, în raport de elementele de fapt şi de drept rezultate din actele procedurale întocmite în cauză.

În primul rând, motivarea instanţei de fond este confuză şi contradictorie faţă de cele consemnate în practicaua sentinţei cu ocazia dezbaterilor publice asupra cauzei.

Astfel, deşi prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ., în baza cărora s-a desfăşurat întreaga procedură de judecată, în ambele cicluri procesuale, motivarea sentinţei recurate a avut ca temei de drept dispoziţiile art. 416 din Noul C. proc. civ. privitoare la instituţia perimării, deşi acestea, în mod evident, nu erau incidente în cauză.

Dispoziţiile procedurale pe care instanţa de fond ar fi trebuit să le aplice sunt cele prevăzute de art. 248 din vechiul C. proc. civ., al căror conţinut este diferit faţă de cel al art. 416 noul C. proc. civ., reţinut de curtea de apel.

Un alt element care pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a cenzura temeinicia raţionamentului juridic dezvoltat de judecătorul fondului, este acela potrivit căruia, verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru constatarea perimării s-a făcut prin raportare la încheierea de şedinţă din 18.01.2013 prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, pentru lipsa nejustificată a părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1) punctul 2 din C. proc. civ.

Or, încheierea din 18 ianuarie 2013, astfel cum s-a arătat anterior, a fost pronunţată în primul ciclu procesual şi a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1563 din 26 martie 2014, constatându-se nelegalitatea măsurii suspendării judecăţii cauzei, prin prisma faptul că reclamata solicitase judecata cauzei în lipsă.

Prin urmare, instanţa de fond s-a aflat într-o confuzie totală cu privire la situaţia de fapt care a condus, în final, la constatarea perimării cererii de chemare în judecată şi, aceasta, în condiţiile în care, în practicaua sentinţei s-au consemnat următoarele:

"Curtea, în baza rolului activ, învederează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat la 26 martie 2014, după care dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Bucureşti şi a fost suspendată judecata în decembrie 2014" .

În acest context, Înalta Curte, procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului întocmite în cauză după repunerea pe rol a dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, reţine că suspendarea judecăţii cauzei s-a dispus în baza art. 1551 din C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă de la 5 decembrie 2014, acesta fiind ultimul act procedural pe care instanţa de fond trebuia să îl ia în considerare pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor perimării cererii.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că sentinţa instanţei de fond nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept reţinute fiind în totală neconcordanţă cu actele procedurale întocmite, neputându-se exercita un veritabil control judiciar.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi din perspectiva lipsei de rol activ a instanţei de fond în verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare constatării perimării.

Astfel, deşi reclamanta A. a fost prezentă la termenul din 18 martie 2013, când s-a pus în discuţie excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu şi a învederat instanţei că după repunerea cauzei pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu a mai primit nicio citaţie pentru a se prezenta la judecată, prima instanţă nu a analizat această apărare prin prisma actelor procedurale întocmite în dosar şi nu a arătat motivele pentru care a înlăturat-o, procedând la constatarea perimării cererii.

Recurenta-reclamantă a reiterat în cuprinsul cererii de recurs, pentru a susţine nelegalitatea soluţiei de perimare a cererii de chemare în judecată, aspectul necitării acesteia în faza rejudecării cauzei în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Analizând lucrările dosarului Înalta Curte constată că deşi în cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a indicat, pe lângă domiciliul său şi un domiciliu procesual la sediul Cabinetului de Avocatură B., ulterior, până la primul termen de judecată, prin cererea aflată la fila 11 din dosarul de fond, înregistrată la data de 06.11.2012, reclamanta a solicitat, în mod expres, instanţei de judecată ca pentru termenul ce se va acorda să fie citată la adresa de domiciliu, respectiv în comuna Hereclean, sat Badon, nr. 57, judeţul Sălaj.

Instanţa de fond nu a luat act de această precizare, în citativ fiind menţionat, în continuare, domiciliul procesual de la sediul avocatului B., citaţiile fiind trimise reclamantei la această adresă, procedura fiind considerată îndeplinită prin "afişare".

Cu ocazia soluţionării recursului formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de 18 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus citarea reclamantei la domiciliul său, respectiv în comuna Hereclean, sat Badon, nr. 57, judeţul Sălaj, aceasta semnând personal de primire.

După trimiterea cauzei spre rejudecare, repunând cauza pe rol, Curtea de Apel Bucureşti, cu ignorarea cererii reclamantei privind comunicarea actelor de procedură la domiciliul său, unde locuieşte efectiv, a comunicat citaţiile la adresa de la sediul avocatului, deşi acesta din urmă nu a reprezentat niciodată partea în instanţă, neavând depusă la dosar împuternicire în acest sens.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 5 decembrie 2014, când prin încheierea de şedinţă pronunţată, instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 1551 din C. proc. civ., procedura de citare cu reclamanta nu a fost legal îndeplinită, astfel încât aceasta nu a putut lua cunoştinţă efectiv de obligaţia stabilită în sarcina sa, respectiv de a depune un exemplar al cererii de chemare în judecată, spre a fi comunicat pârâtului Ministerul Economiei.

Totodată, Înalta Curte reţine şi aspectul că încheierea de suspendare a judecăţii cauzei nu a fost comunicată reclamantei, cu toate că împotriva acesteia se putea exercita calea de atac a recursului.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază că, deşi la termenul de judecată din 18 martie 2016, când au avut loc dezbaterile asupra excepţiei perimării cererii, procedura de citare a fost îndeplinită prin prezenţa în instanţă a mandatarului reclamantei, totuşi viciul de procedură existent la termenul din 5 decembrie 2014, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei, şi-a extins efectele asupra condiţiilor pe care instanţa de fond ar fi trebuit să le verifice în vederea constatării perimării.

Potrivit art. 248 din C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

Prin urmare, instanţa de fond, în contextul susţinerilor reclamantei formulate prin mandatar, la termenul de judecată din 18 martie 2016, instanţa de fond avea obligaţia să verifice actele de procedură întocmite anterior (citaţiile emise pe numele reclamantei după repunerea pe rol a cauzei) şi care trebuiau îndeplinite din oficiu şi, în continuare, să analizeze dacă, într-adevăr a existat o vină a părţii, mai întâi pentru neîndeplinirea obligaţiei dispusă pentru termenul de judecată de 5 decembrie 2014 şi, ulterior, pentru rămânerea în nelucrare a pricinii timp de 1 an.

Or, în condiţiile în care, judecătorul fondului, cu vădită lipsă de rol activ, nu a procedat la analizarea acestor aspecte, coroborat cu motivarea confuză şi contradictorie a soluţiei de perimare, constatată de Înalta Curte în considerentele anterior expuse, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este afectat de viciul nelegalităţii, care nu poate fi înlăturat decât prin casarea acesteia şi trimiterea la rejudecare a cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond, astfel cum prevede expres art. 315 alin. (3) din C. proc. civ., va dispune efectuarea procedurii de citare a reclamantei A. la adresa de domiciliu indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv, comuna Hereclean, sat Badon, nr. 57, judeţul Sălaj, şi va reaprecia asupra tuturor măsurilor dispuse la termenele de judecată acordate după repunerea pe rol a cauzei, la care procedura de citare cu reclamanta nu a fost legal îndeplinită, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare şi a tuturor regulilor care stau la baza cercetării judecătoreşti.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 914 din 18 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 noiembrie 2016.