Claw-back tax base including VAT unconstitutional as tax on tax; binding effect of constitutional decision on pending cases

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.06.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea actului administrativ emis de CNAS, reprezentat de adresa din 31 octombrie 2012, referitoare la valorile vânzărilor trimestriale de medicamente necesare pentru determinarea taxei de claw-back aferentă trimestrului III 2012; restituirea sumei 5.029.230 RON achitată de către reclamantă la data de 21.11.2013, cu titlu de contribuţie trimestrială pentru trimestrul III 2012; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 633 din 25 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a anulat actul administrativ nr. MS/FD/2401 din 31 octombrie 2012 emis de pârâtă, a respins capătul 1 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar capătul 2 al cererii, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, ca neîntemeiat, şi a obligat pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata către reclamantă a sumei de 4,3 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 633 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în esenţă, pentru următoarele motive:

1. Referitor la reţinerile instanţei de fond cu privire la includerea TVA-ului în valorile transmise de CNAS către reclamantă pentru trimestrul III 2012

Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că pentru calculul contribuţiei trimestriale valoarea consumului nu trebuie să includă TVA, având în vedere prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/5.02.2013.

Deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt generale şi obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României, adică produc efecte numai pentru viitor, ca o expresie a principiului neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.

Drept urmare, nu poate interveni sancţiunea nulităţii, atâta timp cât, la momentul emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită, acesta a respectat cadrul juridic incident, iar dacă deciziile Curţii Constituţionale s-ar aplica retroactiv, atunci ar fi posibil să producă efecte şi asupra actelor administrative emise anterior publicării acestora în Monitorul Oficial al României.

Pentru notificarea aferentă trimestrului III 2012 erau aplicabile prevederile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevedeau că prin valoarea vânzărilor se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoare adăugată.

Ulterior, prin O.G. nr. 17/2012 s-a prevăzut expres că începând cu trimestru IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi Bat nu includ TVA.

În consecinţă, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, la data emiterii Notificării contestate, reclamanta avea obligaţia legală de a face aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011.

Totodată, excluderea acestei taxe din consumul centralizat de medicamente, având în vedere consumul de medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate înregistrat la nivelul CNAS, ar fi echivalat cu încălcarea prevederilor legale speciale din legislaţia naţională, întrucât mecanismul claw-back presupune includerea TVA-ului în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS, care este calculat în baza preţului de referinţă suportat din FNUASS. Acest preţ include şi TVA, şi în mod firesc şi consumul înregistrat va include şi TVA.

Prin urmare, CNAS avea obligaţia de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate (care include şi TVA) şi nu există obligaţia legală a CNAS de a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii comunicat deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă, care pot proceda la deducerea TVA-ului în conformitate cu prevederile legale.

2. În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că CNAS a refuzat să depună la dosar, în integralitate, înscrisurile care au stat la baza actului atacat

CNAS a adus la cunoştinţa instanţei de fond faptul că deţine doar situaţiile centralizate. Toate informaţiile legate de datele de consum puse la dispoziţia instanţei de judecată au fost extrase din baza de date electronică centralizată la nivel naţional, constituită din datele de consum raportate lunar de canalele de eliberare şi validate de casele de asigurări de sănătate judeţene şi CASMB în SIUI/PIAS şi datele raportate de CASA OPSNAJ.

Datele primare furnizate de spitale, centre de dializă şi farmacii referitoare la consumul de medicamente, se regăsesc la casele de asigurări de sănătate, şi aceste documente nu sunt relevante pentru dezlegarea pricinii, contribuind doar la dimensionarea foarte mare în volum a dosarului de instanţă.

În conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1518/890/2011 pentru aprobarea structurii fişierului consumului de medicamente, acestea cuprind doar situaţia consumului de medicamente, iar potrivit Ordinului preşedintelui CNAS nr. 927/2011, singura posibilitate de identificare a medicamentelor se realizează prin consultarea bazelor de date raportate şi validate de către casele de asigurări de sănătate în sistemul informatic integrat, aceste date fiind deja depuse la dosarul cauzei.

3. Referitor la reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că datele CNAS au fost emise cu încălcarea principiului transparenţei, certitudinii şi predictibilităţii fiscale

Sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată.

Mecanismul claw-back, astfel cum este reglementat în legislaţia aplicată, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal şi a fost adoptat în România ca un mecanism de control asupra consumului de medicamente, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente.

CNAS a solicitat Consiliului Concurenţei comunicarea unui punct de vedere, în sensul de a se preciza cât de detaliat pot fi comunicate în mod individual datele de vânzări ale medicamentelor proprii privind fiecare plătitor de taxă claw-back.

Prin adresa din 30 septembrie 2013, înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sub nr. CB/7542 din 20 septembrie 2013, Consiliul Concurenţei a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esenţiale pentru verificarea modalităţii de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal.

Pentru trimestrul III 2012, din bugetul FNUASS au fost decontate integral farmaciilor de către casele de asigurări de sănătate contravaloarea medicamentelor eliberate de către acestea.

Reclamanta a încasat contravaloarea acestor medicamente în urma plăţilor făcute de către farmacii şi nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate şi nici consumul de medicamente aferent.

Având în vedere că sumele plătite de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, deci inclusiv de către reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală, în condiţiile neefectuării plăţii ar rezulta o pagubă pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând susţinerile formulate în faţa instanţei de fond privind excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

4.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului, reiterând argumentele formulate în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5. 1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 ianuarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 11 mai 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile recurentei-pârâte privind greşita anulare a actului contestat pentru includerea TVA în valorile transmise reclamantei, sunt neîntemeiate.

Conform expunerii rezumative a lucrărilor cauzei, este necontestat de către recurentă faptul că în privinţa actului administrativ atacat sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că instanţa de fond, cu just temei şi coerent argumentat, a dat eficienţă considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013, reţinând că stabilirea contribuţiei claw-back aferentă trimestrului III al anului 2012, prin raportare la o bază ce conţine şi TVA, echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

Este adevărat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, deci ulterior emiterii actului contestat în cauză şi că au format obiectul controlului de constituţionalitate prevederile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, introduse prin O.U.G. nr. 110/2011, referitoare la determinarea contribuţiei trimestriale începând cu trimestrul I al anului 2012.

Însă, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

În raport de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, dar şi pentru instanţa de judecată, în cauzele aflate pe rolul acestora la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, iar acestea sunt obligate să le aplice în cazul în care dispoziţiile declarate ca neconstituţionale sunt incidente.

Aceasta nu echivalează cu o aplicare retroactivă, deoarece raporturile juridice în discuţie nu s-au definitivat, fiind contestate de cei interesaţi, astfel că, nu pot fi încadrate în categoria situaţiilor juridice trecute la care nu se aplică legea nouă.

Această interpretare a fost consacrată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că deciziile sale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanţele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, în acest sens fiind Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 a Curţii Constituţionale.

În condiţiile arătate, viciul de constituţionalitate reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013, în ipoteza în care determinarea contribuţiei trimestriale în raport cu valoarea medicamentelor care include şi taxa pe valoarea adăugată, echivalează cu un impozit la impozit şi este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, se răsfrânge implicit asupra dispoziţiilor de care se prevalează recurenta-pârâtă în susţinerea legalităţii actului contestat, care se circumscrie ipotezei avute în vedere de instanţa de contencios constituţional.

În concluzie, în mod întemeiat prima instanţă a constatat existenţa acestui viciu de nelegalitate a actului atacat, decurgând din aplicarea raţionamentului avut în vedere de Curtea Constituţională.

Susţinerile recurentei-pârâte referitoare la dreptul reclamantei de deducere a TVA sunt lipsite de relevanţă, deoarece litigiul vizează legalitatea actului contestat din perspectiva legalităţii stabilirii contribuţiei claw-back, în raport şi de declararea ca parţial neconstituţional a unui text legal care se referă la modul de calcul a acesteia, iar nu problema existenţei ori a legalităţii exercitării de către intimata-reclamantă a dreptului de deducere al TVA, consacrat în dreptul intern ca o reflectare a legislaţiei comunitare.

În ceea ce priveşte criticile recurentei vizând susţinerile instanţei de fond referitoare la refuzul CNAS de a depune la dosar, în integralitate, înscrisurile care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, se constată că recurenta expune procedura de raportare şi centralizare a datelor privind consumul de medicamente şi susţine că nu deţine informaţii detaliate legate de fiecare tranzacţie în parte, pe fiecare furnizor, ci doar situaţii centralizate valoric pe fiecare cod CIM, casă de asigurări de sănătate şi canal de eliberare, situaţii care au fost puse la dispoziţia instanţei de fond şi că depunerea datelor primare furnizate de spitale, centre de dializă şi farmacii referitoare la consumul de medicamente, ar conduce la supradimensionarea dosarului cauzei.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei nu sunt de natură a răsturna aspectele reţinute de prima instanţă, în sensul că, în condiţiile în care CNAS nu a depus la dosar datele primare raportate către casele judeţene de către spitale, centre de dializă şi farmacii, este imposibil atât pentru reclamantă, cât şi pentru instanţa de judecată, să verifice temeinicia şi realitatea datelor comunicate, atât timp cât acestea se întemeiază pe informaţiile primare centralizate de către CNAS, care nu cuprind nici un detaliu în afara medicamentului şi a valorii totale a pretinsului consum trimestrial.

Rezultă astfel că nici intimata-reclamanta, în cadrul procedurii administrative sau judiciare şi nici instanţa de fond, nu au avut posibilitatea obiectivă de a verifica elementele sarcinii fiscale impuse şi corectitudinea valorilor alocate de către CNAS, în baza cărora reclamanta trebuia să determine, să calculeze şi să achite contribuţia trimestrială aferentă trimestrului III 2012, astfel că, în mod corect prima instanţă a hotărât, şi din acest motiv, anularea actului contestat.

Referitor la adresa Consiliului Concurenţei nr. DB/5397 din 19 iulie 2012, depusă de recurentă în faza procesuală a recursului, instanţa de control judiciar constată că aceasta a fost emisă ca răspuns la intenţia reclamantei de a publica pe site-ul propriu o serie de informaţii referitoare la consumul trimestrial de medicamente care stau la baza calculului privind contribuţia trimestrială suportată de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă.

Potrivit opiniei exprimate de Consiliul Concurenţei, doar posibilitatea competitorilor pe piaţă de a vizualiza datele detaliate, reciproce, privind structura vânzărilor, poate fi susceptibilă de efecte neconcurenţiale, nu însă şi furnizarea către contribuabil a informaţiilor care justifică impunerea acestuia pentru pretinsul consum al medicamentelor aparţinând acestuia.

Critica recurentei-pârâte privind încălcarea principiului predictibilităţii fiscale, este fondată, însă nu poate conduce la casarea sentinţei atacate.

Principiul predictibilităţii fiscale, consacrat în art. 3 alin. (1) lit. b) C. fisc., se referă la certitudinea impunerii şi presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite.

Nu se poate reţine că O.U.G. nr. 77/2011 este un act normativ care să fi fost emis cu nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale, deoarece prin acest act normativ au fost stabilite obligaţiile de plată, termenele în care se poate face plata acestora, modul de calcul al taxei claw-back, cei care au obligaţia de plată a acesteia.

De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, a considerat că "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă".

În aceeaşi decizie s-a arătat "că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, parag. (50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49)" şi că "pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin O.U.G. nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP."

Curtea Constituţională a precizat şi că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Susţinerile recurentei-pârâte vizând prejudicierea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor, nu pot fi primite.

În acest sens, deşi taxa claw-back a fost instituită ca un instrument de suplimentare a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, nu se poate reţine o prejudiciere a fondului în condiţiile în care mecanismul de impunere a taxei, utilizat de CNAS, inclusiv prin actul contestat în cauză, a fost declarat neconstituţional, reprezentând o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de către recurentă în motivele de recurs, se constată că acestea nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii atacate, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, se va dispune obligarea recurentei la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, reprezentând onorariul de avocat achitat în recurs, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 633 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2016.