Compensation upheld for Natura 2000 logging ban—refusal annulled, interest awarded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2014 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ministerul Mediului"), solicitând anularea adresei nr. x/EGE din 01.04.2014 raportat la anul 2007, ca fiind netemeinică şi nelegală, emisă cu exces de putere, prin care Ministerul Mediului, prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "DAPP"), i-a comunicat refuzul/avizul negativ la solicitările cu privire la avizarea şi acordarea despăgubirilor şi dobânzilor aferente anului 2007, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 4.342,93 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar de pe suprafaţa de pădure de 35,50 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Frumoasa în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Obârşia Lotrului Voineasa în anul 2007, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 4342,93, începând cel puţin cu data de 01.04.2014, dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care ministerul, prin DAPP, a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensaţiilor cuvenite, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 381/2014 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- admite în parte acţiunea;

- anulează adresa nr. x/EGE din 01.04.2014 emisă de Ministerul Mediului - DAPP raportat la anul 2007;

- obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.342,93 RON reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pentru suprafaţa de pădure 35,50 ha situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Frumoasa pentru anul 2007 şi dobânda legală aferentă acestei sume de la 01.04.2014 şi până la plata debitului principal;

- obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.150 RON cheltuieli de judecată.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul DAPP, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi criticile prezentate rezumativ în continuare.

Cu privire la solicitarea de acordare a contravalorii produselor care nu au fost recoltate în anul 2007, dreptul la acţiune este prescris în raport cu termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Obligaţia de plată a dobânzilor aferente debitului principal devine exigibilă la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se constată obligaţia de plată a despăgubirilor şi cuantumul acestora, întrucât până la momentul respectiv nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Adresa a cărei anulare se solicită în cauză nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, astfel că este o operaţiune administrativă. Totodată, adresa respectivă nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât plata despăgubirilor în lipsa normelor metodologice ar încălca prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi nu se poate reţine culpa autorităţii publice pârâte atâta timp cât proiectul normelor respective a fost elaborat şi supus spre aprobare.

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor necesare acordării despăgubirilor prevăzute de art. 10 din Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5226 final din 19 iulie 2012, în ceea ce priveşte depunerea declaraţiei că nu se află în ipoteza de excludere prevăzută de art. 9 din decizie.

Reclamanta nu a făcut dovada întinderii prejudiciului corespunzător despăgubirilor solicitate, iar Normele metodologice din 22 iulie 2009 referitoare la acordarea, utilizarea şi controlul sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier nu conţin dispoziţii referitoare la modul de calcul în ipoteza reglementată de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic. Astfel fiind, se susţine că prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert şi determinat sau determinabil.

Sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 861/2009, însă normele subsecvente acestei hotărâri, respectiv Ordinul comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 625/22507/2006, de care se prevalează reclamanta, sunt aplicabile numai în cazul suprafeţelor mai mici sau egale cu 30 ha, în timp ce demersul reclamantei vizează suprafaţa de 35,50 ha. Totodată, recurentul arată că art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 stabileşte condiţiile acordării despăgubirilor solicitate, conform celor cuprinse în Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5126 final din 15.07.2012 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privaţi din zonele sit-urilor Natura 2000, însă plata despăgubirilor nu se poate face în lipsa norme lor metodologice referitoare la calculul acestora.

III. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 16 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

Prin încheierea din 22 iunie 2016, Înalta Curte a constat că, pe parcursul procedurii de filtrare, în raport cu dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, art. 3 din H.G. nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi art. 38 C. proc. civ., a operat transmiterea legală a calităţii procesuale de recurent-pârât de la DAPP la Ministerul Mediului, motiv pentru care a amânat judecata cauzei la data de 26 octombrie 2016, pentru a fi citat, în calitate de recurent-pârât, Ministerul Mediului.

3. Analiza motivelor de casare

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, refuzul exprimat de DAPP prin adresa nr. x/EGE din 01.04.2014, solicitând recunoaşterea dreptului la plata compensaţiilor aferente anului 2007, pentru restricţiile pe care le-a suportat ca efect al includerii suprafeţei de pădure de 35,5 ha, proprietatea sa, în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Frumoasa în zona/tipul funcţional T2.

În cauză, sunt necontestate următoarele aspecte: (i) dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la suprafaţa în litigiu; (ii) suprafaţa în litigiu este cuprinsă în aria total protejată a Sitului Natura 2000 Situl Frumoasa în tipul funcţional T2, sit care este parte integranta a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, aşa cum rezultă din Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România; (iii) în privinţa raportului juridic dedus judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 861/2009; (iv) considerentele instanţei de fond în sensul că reclamanta nu se poate bucura în totalitate de dezmembrămintele dreptului său de proprietate, fiindu-i interzisă exploatarea sau utilizarea resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor incompatibilă cu scopul de protecţie şi/sau conservare a suprafeţei arătate, conform prevederilor pct. b) din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 57/2007, precum şi în sensul că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998, "statul va aloca anual de la buget fondurile necesare […] pentru sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcţii speciale de protecţie, persoane fizice, prin acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcţii speciale de protecţie".

De asemenea, în speţă este necontestat faptul că, potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic:

"Art. 97. - (1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: […]

b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă".

Potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009:

"Art. 6. - (1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Totodată, în sensul celor reţinute în hotărârea atacată, recurentul-pârât confirmă faptul că a fost emisă Decizia nr. C (2012)5166 final-publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 13.09.2012 (RO).

Analizând chestiunile de drept contestate de recurentul-pârât, instanţa de recurs reţine următoarele:

3.1. Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune

Înalta Curte constată că recurentul-pârât invocă această excepţie pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, deşi nici în procedura administrativă şi nici prin apărările formulate în cadrul litigiului, pârâtul nu neagă dreptul substanţial al reclamantei la acordarea despăgubirilor şi îşi întemeiază manifestarea de voinţă exprimată prin adresa contestată pe împrejurarea că, ulterior deciziei Comisiei Europene, nu a fost adoptată H.G. pentru aprobarea schemei de ajutor şi stabilirea modului de calcul al compensaţiilor.

Din această perspectivă, recurentul-pârât afirmă că nu i se poate reţine vreo culpă în condiţiile în care şi-a îndeplinit atribuţiile de elaborare şi supunere spre adoptare a proiectului hotărârii respective.

Cu alte cuvinte, recurentul îşi fundamentează refuzul de acordare a despăgubirilor solicitate pe faptul că s-a îndeplinit doar unul dintre elementele condiţiei suspensive (prin emiterea deciziei Comisiei Europene), iar nu şi al doilea element, constând în adoptarea de către Guvern a normelor metodologice.

Practic, invocând prescripţia dreptului material la acţiune, recurentul nu se prevalează de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ întemeiată pe refuzul nejustificat al autorităţii publice se soluţionare a cererii reclamantului, ci invocă un nou motiv în justificarea caracterului legal şi temeinic al refuzului exprimat prin adresa contestată, ceea ce este inadmisibil în actualul cadru procesual.

Pe de altă parte, în raport cu susţinerile recurentului-pârât, este de observat că în privinţa termenul de prescripţie a operat o întrerupere legală începând cu data de 18 august 2009, prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009, care au prevăzut expres că "formele de sprijin […] se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat", termenul de prescripţie putând fi considerat ca a continuat să curgă de la data de 13 septembrie 2012 (când decizia Comisiei Europene a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene) şi până la data de 25 iulie 2013 (când a fost înregistrat la Ministerul Mediului demersul administrativ al reclamantei pentru acordarea despăgubirilor - conform celor consemnate în adresa nr. x/MN din 26.08.2013, aflată la fila 16 a dosarului de fond).

În condiţiile expuse, chiar în ipoteza în care ar fi acceptat faptul că termenul de prescripţie pentru acordarea despăgubirilor aferente anului 2007 ar fi început să curgă cel mai devreme la data de 1 ianuarie 2008, prin însumarea perioadelor 01.01.2008-18.08.2009 şi 13.09.2012-25.07.2013 nu se împlineşte termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Totodată, având în vedere corespondenţa administrativă dintre reclamantă şi autoritatea publică pârâtă, reprezentată de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj-Napoca purtată în perioada 25.07.2013-01.04.2014, nu se constată o reluare a cursului prescripţie care să fundamenteze temeinicia excepţiei invocate de recurentul-pârât.

3.2. Cu privire la calificarea juridică a actului contestat

Susţinerile recurentului-pârât în sensul că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ceea ce ar fundamenta soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii, nu pot fi primite.

Se constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004 cu o acţiune întemeiată pe refuzul nejustificat materializat în cuprinsul adresei nr. x/EGE/01.04.2014, prin care este exprimată manifestarea de voinţă a autorităţii publice de a nu soluţiona cererea reclamantei privind acordarea despăgubirilor în litigiu.

Contrar argumentelor invocate de recurent, Înalta Curte reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său […] prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri", cum este refuzul materializat în cuprinsul actului contestat în litigiu.

În cadrul controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ se analizează dacă refuzul exprimat de autoritatea publică a fost emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

3.3. Cu privire la criticile formulate de recurent pe fondul cauzei

Prin criticile aduse hotărârii instanţei de fond, recurentul-pârât invocă în susţinerea legalităţii şi temeiniciei refuzului de soluţionare a cererii reclamantei exprimat prin adresa contestată, faptul că nu a fost adoptată H.G. pentru aprobarea schemei de ajutor la care se face referire în decizia Comisiei Europene.

Însă, această chestiune de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010."

În circumstanţele prezentului litigiu, care vizează dreptul de acordare a compensaţiilor aferente anului 2007, sunt edificatoare următoarele considerente ale deciziei menţionate:

"54. […] pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, pentru considerentele arătate în continuare.

55. Măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

56. Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale.

57. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum şi cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).

58. Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 - Agricultura lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente, în înţelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării.

59. Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.

60. Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat existente până la sfârşitul anului 2009.

61. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora."

În raport cu soluţia şi considerentele expuse ale deciziei pronunţate în procedura hotărârii prealabile, se reţine per a contrario că, pentru acordarea compensaţiilor anterioare datei de 1 ianuarie 2010, nu este necesară îndeplinirea condiţiilor referitoare la decizia favorabilă a Comisiei Europene şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora şi nici cerinţa referitoare la neîncadrarea în ipoteza de excludere prevăzută de art. 9 din decizia Comisiei Europene, aşa cum susţine fără temei recurentul.

Pentru aceste argumente, nu au suport real argumentele recurentului în sensul că cererea reclamantei nu poate fi soluţionată favorabil în absenţa hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţiile de tipul celor în litigiu, întrucât pentru perioada anterioară sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 861/2009. Raportat la circumstanţele litigiului care vizează compensaţiile aferente anului 2007, sunt elocvente şi considerentele de la pct. 75 al deciziei menţionate a Înaltei Curţi, conform cărora "[…] nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensaţiilor cuvenite proprietarilor de suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea".

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la cuantumul despăgubirilor, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod corect a avut în vedere cuantumul determinat potrivit calculului întocmit de ocolul silvic ce administrează fondul forestier, aspect necontestat de către pârât. De altfel, este de observat faptul că recurentul-pârât formulează critici numai cu privire la reglementarea în funcţie de care se determină cuantumul despăgubirilor. Or, potrivit celor expuse anterior, despăgubirile se calculează conform prevederilor H.G. nr. 861/2009.

Susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora dobânzile se calculează de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se constată obligaţia de plată a despăgubirilor şi cuantumul acestora sunt neîntemeiate. Sub acest aspect, cu just temei a reţinut instanţa de fond că dobânzile sunt datorate în acord cu dispoziţiile art. 1084 din C. civ. şi se calculează de la data la care pârâtul a fost pus în întârziere ca urmare a refuzului exprimat prin adresa nr. x/EGE din 01.04.2014, act ce formează obiectul prezentei acţiuni în contencios administrativ, refuz apreciat ca fiind unul nejustificat, exprimat cu exces de putere, în sensul considerentelor anterioare.

4. Temeiul legal al soluţiei pronunţate

La pronunţarea prezentei decizii, instanţa de control judiciar are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 946 din 25 martie 2016 şi nr. 1643 din 26 mai 2016.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 381/2014 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2016.