Tax reimbursement challenge: revision for extra petita judgment on subsidiary claim in administrative fiscal proceedings

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de la data de 27 decembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Inspecţia Muncii, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (ANAF) şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 (AFP Sector 2), a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 373 din 19 septembrie 2011 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia de soluţionare a contestaţiei"), ca urmare a Deciziei de impunere nr. F-S2 73 din 28 februarie 2011 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia de impunere") emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 28 februarie 2011 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Raportul de inspecţie fiscală") încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul AFP Sector 2, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea în totalitate a contestaţiei formulate şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea Deciziei de soluţionare a contestaţiei şi Deciziei de impunere şi obligarea pârâtei AFP Sector 2 să returneze suma de 1.582.085 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată plătită de Inspecţia Muncii.

Prin cererea modificatoare, reclamanta Inspecţia Muncii a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere doar în ceea ce priveşte obligaţiile de plată accesorii stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3132 din 11 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea modificată, formulată de reclamanta Inspecţia Muncii în contradictoriu cu pârâtele ANAF şi AFP Sector 2, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei şi Decizia de impunere şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 5192 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Inspecţia Muncii privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 3132 din 11 mai 2012 a aceleiaşi instanţe, în sensul obligării pârâtei să achite reclamantei suma de 1.582.085 RON, cu titlu de restituire TVA, în condiţiile legale.

3. Recursurile declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. I.2

Împotriva sentinţei civile nr. 3132 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Inspecţia Muncii.

Împotriva sentinţei civile nr. 3132 din 11 mai 2012 şi a sentinţei civile nr. 5192 din 21 septembrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele ANAF şi AFP Sector 2.

Prin Decizia nr. 1358 din 18 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- admite recursurile declarate de pârâtele AFP Sector 2 şi ANAF;

- casează sentinţele atacate şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare;

- ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 3132 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

4. Hotărârile pronunţate de instanţa de rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 839 din 24 martie 2015 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Sentinţa nr. 839/2015"), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Inspecţia Muncii în contradictoriu cu pârâtele AFP Sector 2 şi ANAF, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei şi Decizia de impunere şi a suspendat executarea Deciziei de impunere.

Prin sentinţa civilă nr. 1830 din 23 iunie 2015 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Sentinţa nr. 1830/2015"), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei Inspecţia Muncii privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 839/2015 a aceleiaşi instanţe, în sensul obligării pârâtei AFP Sector 2 să restituie reclamantei suma de 1.582.085 RON, având în vedere capetele de cerere din acţiunea introductivă.

5. Recursurile declarate împotriva hotărârii menţionate la pct. I.4

Împotriva sentinţei nr. 839/2015 au declarat recurs pârâtele AFP Sector 2 şi ANAF

Împotriva sentinţei nr. 1830/2015 a declarat recurs pârâta AFP Sector 2.

6. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 423 din 17 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- admite excepţia nulităţii parţiale a recursului declarat de AFP Sector 2 împotriva sentinţei nr. 839/2015 şi excepţia nulităţii recursului declarat de AFP Sector 2 împotriva sentinţei nr. 1830/2015;

- constată nulitatea recursurilor declarate de AFP Sector 2 împotriva sentinţelor nr. 839/2015 şi nr. 1830/2015;

- respinge, ca nefondat, recursul declarat de AFP Sector 2 împotriva soluţiei de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate;

- admite recursul declarat de ANAF împotriva sentinţei nr. 839/2015;

- modifică în tot sentinţa nr. 839/2015, completată prin sentinţa nr. 1830/2015, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

7. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei civile nr. 423 din 17 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire Inspecţia Muncii, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând modificarea dispozitivului hotărârii atacate în limitele obiectului recursului declarat de ANAF.

În esenţă, revizuenta susţine că instanţa de recurs s-a pronunţat extra petita, în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât ANAF a declarat recurs numai împotriva sentinţei nr. 839/2015, fără a fi indicată în cererea de recurs sentinţa nr. x/2015 şi fără a fi formulate critici cu privire la ultima sentinţă.

Totodată, revizuenta învederează faptul că cele două sentinţe pronunţate în dosar nr. x/2011* vizează capete de cerere distincte, admise de instanţa de fond, iar instanţa de recurs a admis individualitatea celor două sentinţe atacare, deoarece a constatat nulitatea recursului declarat de AFP Sector 2 împotriva sentinţei nr. 1830/2015, deşi această parte nu a declarat recurs împotriva sentinţei respective, astfel că instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii cu privire la ceea ce nu s-a formulat.

În ipoteza în care ar fi fost declarate recursuri împotriva sentinţei civile nr. 1830/2015, care nu au fost comunicare Inspecţiei Judiciare, se invocă încălcarea dreptului de acces la justiţie şi la un proces echitabil, prin nerespectarea principiului contradictorialităţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea este nefondată pentru considerentele arătate în continuare.

Cererea de revizuire formulată în cauză este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: […]

2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut."

Din analiza dispoziţiilor citate, rezultă că ipoteza reglementată de textul de lege are în vedere situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe ori s-a pronunţat minus petita sau extra petita în raport cu petitele din cererea de chemare în judecată, astfel că, se reţine, prima facie, că motivul de revizuire nu este aplicabil în circumstanţele expuse ale litigiului de faţă care nu vizează capetele de cerere din acţiunea formulată de reclamantă în sensul celor expuse la pct. I.1.

Pe de altă parte, este de observat faptul că, prin cererea introductivă, astfel cum a fost modificată, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat, în principal, anularea actelor administrative-fiscale contestate (Decizia de soluţionare a contestaţiei şi Decizia de impunere) şi, în subsidiar, obligarea la restituirea sumei, reprezentând taxa pe valoare adăugată, achitată în temeiul actelor administrative-fiscale a căror anulare se solicită.

Or, chiar în condiţiile în care instanţa de recurs a constatat nulitatea recursurilor declarate de AFP Sector 2 împotriva sentinţelor nr. 839/2015 şi nr. 1830/2015, este necontestat faptul că instanţa, ca o consecinţă a caracterului devolutiv al recursului în materia contenciosului administrativ şi fiscal, şi ca efect al admiterii recursului declarat de ANAF împotriva sentinţei civile nr. 839/2015, a rejudecat litigiul în fond, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pronunţându-se cu privire la acţiunea reclamantei, în integralitatea sa.

Astfel fiind, nu poate fi primită susţinerea revizuentei în sensul că, soluţionând calea de atac exercitată de ANAF, instanţa de recurs era ţinută să se pronunţe numai cu privire la sentinţa nr. 839/2015, deci numai cu privire la petitele principale referitoare la actele administrative-fiscale contestate, fără a avea căderea de a se pronunţa şi cu privire la petitul subsidiar referitor la restituirea sumei achitate de reclamantă în temeiul actelor respective, soluţionat prin sentinţa nr. 1830/2015 de completare a sentinţei nr. 839/2015.

Prin raţionamentul expus, revizuenta tinde să obţină menţinerea hotărârii de completare a dispozitivului, prin care instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere subsidiar (restituirea sumei achitate în temeiul actelor contestate). Însă, un asemenea raţionament este eronat, atâta timp cât soluţia dată capătului de cerere subsidiar nu poate fi contrară soluţiei pronunţate - cu ocazia rejudecării în fond a litigiului ca urmare a admiterii recursului - cu privire la capătul de cerere principal (vizând anularea actelor administrative-fiscale).

În circumstanţele expuse, cele două hotărâri pronunţate de instanţa de rejudecare (Sentinţa nr. 839/2015 şi nr. 1830/2015), prin care a fost soluţionat atât petitul principal, cât şi petitul subsidiar, indisolubil legat de capătul principal, reprezintă un act unic de soluţionare în integralitate a acţiunii deduse judecăţii, astfel că nu pot fi tratate, din perspectiva propusă de revizuentă, ca hotărâri cu o individualitate absolut distinctă numai pe baza faptului că sunt supuse recursului în privinţa căruia termenul de declarare se calculează de la momente diferite de timp.

Pentru identitate de raţiune, similar ipotezei actelor normative, în cazul cărora art. 62 din Legea nr. 24/2000 prevede că "dispoziţiile […] de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", şi în situaţia dedusă judecăţii se apreciază că hotărârea judecătorească prin care a fost soluţionată cererea de completare în condiţiile art. 2812 C. proc. civ. şi instanţa s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere subsecvent (omis cu ocazia pronunţării primei hotărâri), se încorporează în hotărârea judecătorească a cărei completare s-a solicitat, identificându-se cu aceasta.

Contrar susţinerilor revizuentei, Înalta Curte constată că AFP Sector 2 a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1830/2015 (aflat la filele 16-22 ale dosarului de recurs), care a fost comunicat intimatei-pârâte Inspecţia Muncii la data de 24 septembrie 2015 (conform dovezii de comunicare a actului de procedură aflată la fila 26 a dosarului de recurs).

Pentru considerentele expuse, se reţine că argumentele invocate de revizuentă nu demonstrează temeinicia motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Inspecţia Muncii. <BR><BR>

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Inspecţia Muncii împotriva deciziei civile nr. 423 din 17 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2016.