Revision of cassation and extraordinary appeal: timeliness and admissibility requirements for non-merits decisions

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârile instanţei de control judiciar

Prin decizia nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 127 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar, verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a constatat că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate şi exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

A argumentat în acest sens că, deşi recurentul a invocat acest motiv de recurs, în cuprinsul căii de atac formulată a prezentat argumente prin care a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat prin recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că pârâtul Ministerul Afacerilor Interne avea dreptul şi totodată obligaţia legală ca, ulterior anulării prin hotărâri judecătoreşti a actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, să iniţieze acţiunea în anularea acestui ordin. Având cunoştinţă de cauza în privinţa anulării actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, era evidentă nelegalitatea ordinului, iar pentru nerespectarea termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, susţinerea recurentului este în sensul că nu are nicio culpă, vina aparţinând pârâtului, în mod exclusiv.

În concluzie, Înalta Curte a reţinut că în ceea ce priveşte, fondul litigiului, prima instanţă a reţinut în mod corect că, potrivit art. 6 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ ilegal are dreptul şi nu obligaţia să solicite în instanţă anularea acestuia, iar obiectul cererii în anulare trebuie să fie un act administrativ ilegal. Această din urmă cerinţă nu a fost îndeplinită, având în vedere că, potrivit probatoriului administrat în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că ordinul de trecere în rezervă a fost declarat sau constatat nelegal.

Prin decizia nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016, Înalta Curte a respins contestaţia în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 03 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosar nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, contestatorul şi-a întemeiat numai în mod formal cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât criticile formulate în cuprinsul contestaţiei în anulare reprezintă veritabile critici referitoare la legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate. A mai reţinut instanţa că analiza acestora excedează cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Conchide instanţa reţinând că, în condiţiile în care criticile formulate de contestator vizează fondul litigiului, acestea nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de art. 503 din C. proc. civ., pentru a fi admisibilă prezenta contestaţie în anulare.

Calea extraordinară de atac exercitată

Contestatorul a promovat la data de 6 iulie 2016 cerere de revizuire, atât împotriva deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2014 cât şi împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016, solicitând schimbarea acestor decizii şi rejudecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 127 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru motivele încadrate în dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne până la data de 28.12.1999, când din cauza unor probleme de sănătate a trecut în rezervă cu drept la pensie de invaliditate, conform Deciziei nr. 121507. Prin acţiunea formulată iniţial s-a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Interne să ceară instanţei judecătoreşti competente anularea Ordinului MI de trecere în rezervă nr. II/010370 din 28 februarie 1999 şi stabilirea situaţiei militare.

A mai arătat revizuentul că a renunţat la pensia de invaliditate, încadrându-se în muncă la o societate privată, iar situaţia sa militară a devenit incertă cu toate că în art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că militării se pot afla în una dintre următoarele situaţii:

"b) în rezervă, când nu ocupa o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate".

3. Excepţiile invocate

În şedinţa publică din data de 26.10.2016 au fost invocate din oficiu două excepţii: excepţia tardivităţii promovării cererii de revizuire declarată împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2014, în raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016, raportat la dispoziţiile art. 509 (1) C. proc. civ.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiilor Cu privire la cererea de revizuire a Deciziei nr. x din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte constată că această decizie a fost comunicată revizuentului A. la data de 23.03.2016 conform dovezii de înmânare aflată la fila 54 din dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1 de la comunicarea hotărârii.

Cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2014, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a fost înregistrată la data de 6 iulie 2016 cu depăşirea termenului legal.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., va admite excepţia tardivităţii promovării cererii de revizuire declarată împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va respinge această cerere de revizuire ca tardiv formulată.

Cu privire la cererea de revizuire a Deciziei nr. x din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016, Înalta Curte constată că prin această decizie s-a respins contestaţia în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 03 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosar nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Admisibilitatea revizuirii se apreciază sub mai multe aspecte, respectiv dacă: hotărârea atacată este definitivă, hotărârea atacată este una prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului sau evocă fondul, iar criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

În cauza de faţă se constată că Decizia nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016 este definitivă, prima condiţie de admisibilitate fiind îndeplinită.

Sub aspectul obiectului revizuirii, art. 509 alin. (1) C. proc. civ. prevede că poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.

În căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios. Drept urmare, hotărîrile prin care se resping căile de atac, păstrîndu-se situaţia de fapt nu sunt susceptibile de revizuire. Numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanţa a schimbat situaţia de fapt, păstrînd totuşi soluţia atacată, revizuirea este admisibilă. În egală măsură, faptul că se admite calea de atac nu înseamnă, numai prin aceasta, că este reanalizată situaţia de fapt, astfel încât să se considere că s-a evocat fondul.

După cum, nu sunt susceptibile de revizuire hotărârile intermediare, respectiv acelea prin care se admite apelul, recursul, contestaţia în anulare sau revizuirea şi se trimite cauza spre rejudecare ori se fixează termen pentru evocarea fondului.

În aceste condiţii, pot constitui obiect al revizuirii hotărârile pronunţate în revizuire şi contestaţie în anulare, prin care s-au admis căile de atac şi s-a şi rejudecat fondul.

Şi de această dată, pentru a verifica dacă s-a evocat sau nu fondul, vor fi avute în vedere aceleşi criterii, distinct după cum hotărârea atacată a fost dată în primă instanţă sau într-o cale de atac.

Or, prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 03 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosar nr. x/2014, fiind mai mult decât evident faptul că nu a fost evocat fondul.

Nici cea de a treia condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită întrucât criticile formulate de revizuent nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016 şi va respinge această cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire a Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2014, ca tardiv formulată.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire a Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosar nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2016.