Statutory authority of Ministry of Education to recognize university degrees; presumption of validity of diplomas and rejection of theory of legal appearance.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2014, reclamantele A., D., B., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând următoarele:

1. Să fie obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să le recunoască titlul de licenţiat obţinut în urma susţinerii examenului de licenţă la diferitele specializări din cadrul Universităţii C..

2. Să fie obligat pârâtul la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv onorariul de avocat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1352 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele A., D. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantele A., D. şi B., invocând prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentele au susţinut în esenţă că în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reţinând că nu există nici o dispoziţie legală care să reglementeze obligaţia Ministerul Educaţiei Naţionale de a recunoaşte o diplomă de licenţă. Totodată instanţa a constatat că nu există dispoziţii legale care să confere pârâtului MEN atribuţii privind recunoaşterea diplomelor de licenţă.

Cu privire la faptul că pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale nu are atribuţii privind recunoaşterea diplomelor de licenţă emise de universităţile din sistemul naţional de învăţământ, a examenelor de licenţă, sau a titlului de licenţiat, recurentele au învederat că în conformitate cu art. 5 din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea MEN, acesta exercită în domeniul învăţământului următoarele atribuţii principale:elaborează, aplică, monitorizează, controlează şi evaluează politicile educaţionale naţionale;monitorizează activitatea de evaluare externă; coordonează şi controlează sistemul naţional de învăţământ; etc.

Recurentele au susţinut că Ministerul Educaţiei Naţionale avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea nr. 87/2006, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, de a lua anumite măsuri până la încetarea şcolarizării începând cu anul I de studii.

S-a susţinut în motivele de recurs, absolvenţii acestei universităţi nu pot fi victimele lipsei de acreditare. Teoria aparenţei în drept este o instituţie general admisă în practica şi doctrina juridică din ţara noastră şi nu numai.

În opinia recurentelor, Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să ia măsurile necesare astfel încât toate instituţiile de învăţământ superior, de stat sau particulare, să desfăşoare procesul de învăţământ cu îndeplinirea cerinţelor legale, astfel încât admiterea şi respectiv parcurgerea studiilor universitare, în forma şi coordonatele legale raportate la data înscrierii, dar şi pe parcursul anilor de studiu, să asigure legalitatea şi recunoaşterea publică a studiilor universitare şi fără ca acestea, prin acte normative şi decizii ulterioare, să le fie invalidate retroactiv.

Ideea de aparenţă producătoare de efecte juridice - teoria aparenţei - poate fi definită ca teoria ce constă în a recunoaşte eficacitate juridică unor acte care nu sunt pe deplin conforme condiţiilor strict juridice şi care, din acest motiv, ar trebui să fie nule, dar sunt încheiate cu bună-credinţă şi cu prudenţă sporită.

În fine, s-a mai arătat în motivarea cererii de recurs că o absolvenţii la data înscrierii la facultăţi, au fost de bună credinţă astfel încât au contractat cu credinţa scuzabilă şi legitimă că mandatarul C. are dreptul să organizeze învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Mai mult decât atât, ei s-au aflat într-o eroare comună şi invincibilă, cu toate că în cazul mandatului aparent, practica judiciară şi doctrina juridică admit că nu este nevoie de o asemenea eroare.

Recurentele au solicitat casarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Educaţiei Naţionale a depus întâmpinare la data de 27 octombrie 2014, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 mai 2016, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul Ministerul Educaţiei Naţionale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul -pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu există niciun temei legal în baza căruia să fie legitimată pretenţia reclamantei de a cere recunoaşterea efectelor diplomei pe care o deţine.

II. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele A., D. şi B. au solicitat obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea titlul de licenţiat obţinut în urma susţinerii examenului de licenţă la diferitele specializări din cadrul Universităţii C.

Apreciază Înalta Curte că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi nici de un exces de putere din partea unei autorităţi publice, in sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului în vigoare la momentul eliberării diplomelor de licenţă ale reclamantelor.

Prin urmare, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte reţine că diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.

Prezenta cauză nu are drept obiect analizarea şi stabilirea împrejurării dacă formele de învăţământ ID ale Universităţii "C." erau/nu erau autorizate/acreditate şi constatarea nelegalităţii emiterii diplomelor de licenţă şi a suplimentelor la diplomă.

În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru "recunoaşterea diplomei de licenţă".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A., D. şi B. împotriva sentinţei nr. 1352 din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2016.