Compensation revision rejected for lack of identity of object; prior res judicata ruling stands.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 107 A din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a a respins excepţia tardivităţii, ca nefondată, a admis excepţia lipsei de interes în privinţa capătului doi de cerere, pe care l-a respins ca atare, a respins cererea formulată de reclamantele A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată şi a respins cererea reclamantelor privind cheltuielile de judecată în apel, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în urma soluţionării de către Primarul Municipiului Olteniţa a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a propus prin dispoziţia nr. 1072 din 19 mai 2015 modificată prin dispoziţia nr. 713 din 16 august 2006 acordarea de măsuri reparatorii în favoarea doamnelor B. şi A., pentru imobilul situat în Mun. Olteniţa, jud. Călăraşi.

Prin sentinţa civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată în dosar nr. x/2010 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 232 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Proprietăţilor, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Proprietăţilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, cu motivarea că nu sunt concludente susţinerile pârâtei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv de necesitatea completării dosarului cu anumite documente, un asemenea demers fiind contrar dispoziţiilor legale respectiv art. 16 alin. (4) şi (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în temeiul căruia Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlul de despăgubire până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Prin încheierea din 11.02.2014 pronunţată în dosar nr. x/2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis, în parte, cererea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Proprietăţilor şi a obligat debitoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să plătească în favoarea creditoarei A. penalităţi de 200 RON pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 905 (în prezent 906) alin. (2) C. proc. civ. privind executarea silită a obligaţiilor de a face.

Prin decizia de compensare nr. 1464 din 30 iulie 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor s-a validat Dispoziţia Primarului Municipiului Olteniţa şi s-a emis decizia de compensare prin 27.285 puncte.

Reclamantele au arătat că măsura compensării trebuia să fie conformă cu raportul de evaluare din data de 12.11.2009, întocmit de către C. la cererea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Imobilelor, care a stabilit valoarea despăgubirii la 54.000 RON, deoarece prin sentinţa civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010 se constatase întocmirea acestui raport.

Prin decizia intermediară nr. 40A/26.01.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut cu putere de lucru judecat că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Imobilelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, Curtea de Apel a avut în vedere prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi faptul că decizia de compensare a fost comunicată reclamantelor la data de 12.09.2014, contestaţia putând fi depusă cel mai târziu la data de 13.10.2014. Cum aceasta a fost depusă la Tribunalul Bucureşti la data de 08.10.2014, deci înainte de împlinirea termenului, Curtea de apel a respins excepţia, ca neîntemeiată.

Asupra excepţiei lipsei de interes în privinţa capătului doi de cerere, Curtea de Apel a apreciat că, în condiţiile în care pârâta a fost anterior obligată să plătească în favoarea creditoarei A. penalităţi de 200 RON pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, reclamantele nu justifică niciun folos practic în formularea unei noi cereri de chemare în judecată pentru obligarea pârâtei la plata aceloraşi penalităţi, dreptul lor corelativ acestei obligaţii a pârâtei fiindu-le deja recunoscut cu putere de lucru judecat, excepţia fiind admisă.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că dacă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010 sub aspectul verificării legalităţii dispoziţiei nr. dispoziţia nr. 1072 din 19 mai 2015 modificată prin dispoziţia nr. 713 din 16 august 2006 emise de Primarul Municipiului Olteniţa (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei şi legalităţii acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantelor de a obţine măsuri reparatorii (compensatorii) în baza dispoziţiei în discuţie.

Curtea de Apel a mai reţinut că în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti, li s-a recunoscut reclamantelor un drept de creanţă împotriva Statului, acela a obţine măsuri reparatorii/compensatorii, ceea ce constituie, chiar fără a i se stabili valoarea, o creanţă privind dreptul la despăgubire", adică cel puţin o speranţă legitimă" să obţină exercitarea efectivă a dreptului de creanţă respectiv, şi deci un bun" în sensul art. 1 din Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea Viaşu împotriva României din 09 decembrie 2008).

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că în privinţa punerii în executare a obligaţiei de emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sub aspectul legii aplicabile măsurilor reparatorii/compensatorii, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 715/2014:

dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată şi nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi, evident, discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc".

Reţinând culpa procesuală a recurentelor-reclamante, Curtea de apel, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a respins cererea privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 107/A din 23 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, A. şi B. au formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 232/2013 pronunţată în dosar nr. x/2010, pag. 7, parag. (5): pe de altă parte în cauză a fost întocmit şi raportul de evaluare necontestat de partea îndreptăţită fiind parcurse practic toate etapele administrative, astfel că se impunea numai emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, o simplă formalitate pentru recurent".

Revizuentele consideră că în caz contrar s-ar ajunge la nepunerea în executare a unei hotărâri irevocabile şi s-ar încălca art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât considerentele, cât şi dispozitivul hotărârii având autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa civilă 167 din 05 februarie 2015) prin deciziile date au validat raportul de evaluare emis de C. S.A. din data de 12.11.2009, în valoare de 54.000 RON. Acest raport a fost solicitat de A.N.R.P., iar evaluatorul a fost desemnat aleatoriu şi necontestat.

La data solicitării evaluării de către C. S.A., precum şi la data evaluării efective,12.11.2009, A.N.R.P. avea deja în posesie Dispoziţia primarului Municipiului Olteniţa, datată 19.05.2005.

Deci, după 4 ani de la emiterea Dispoziţiei primarului Olteniţa A.N.R.P. se solicită alt raport de evaluare, iar după încă 5 ani, în 2014, în urma acţionării în instanţă, C.N.C.I. a emis decizia de compensare 1464 din 30 iulie 2014, nesocotind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 232/2013 şi implicit raportul de evaluare al C. S.A., menţionând o despăgubire prin puncte şi mult mai mică, de 27.285 puncte.

Cererea de despăgubire depusă la A.N.R.P. în anul 2005 trebuia aprobată, iar faptul că A.N.R.P., C.N.C.I. sau alte instituţii ce au apărut în aceşti ani, dar ulterior deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 232/2013, au întârziat soluţionarea cererii, tergiversând prin tot felul de tertipuri timp de 11 ani soluţionarea acesteia reprezintă o culpă evidentă, o faptă cauzatoare de prejudicii.

Ori, repararea prejudiciului produs din întârzierea despăgubirii constă tocmai în plata sumei stabilite prin raportul de evaluare C. S.A., raport solicitat şi necontestat ani la rând de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Sentinţa trebuia să fie pusă în executare, potrivit raportului de evaluare, prin plata sumei de 54.000 RON şi nu prin emiterea unei decizii de convertire în puncte, diminuată la jumătate.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forţei lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fie date în aceeaşi pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică A. elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Aşa cum am arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiţie nu este îndeplinită.

Printr-o definiţie cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenţia pe care o formulează şi o susţine reclamantul prin acţiunea sa.

Nu este îndeplinită nici condiţia identităţii cauzei cererilor de chemare în judecată ce formează obiectul celor două litigii, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, care este diferit în cele două litigii.

În cauza de faţă, revizuentele consideră că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 232/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2010, însă acest dosar nu are acelaşi obiect, având în vedere că în acest dosar, reclamanta A. a chemat în judecată ANRP solicitând emiterea titlului de despăgubire şi restituirea drepturilor cuvenite conform dosar nr. x/1277/C.C./2005 cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 232/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 5573 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Înalta Curte a reţinut că intimata-reclamantă A. a investit instanţa de contencios administrativ la data de 10.05.2010, cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în localitatea Olteniţa, judeţul Călăraşi, invocând tergiversarea acordării despăgubirilor stabilite conform raportului de evaluare întocmit în luna decembrie 2009, de evaluatorul S.C. C. S.A.

Astfel, s-a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosar nr. x/1277/C.C./2006, în contextul în care, demersul recurentei-pârâte, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a întârziat în mod nejustificat procedura administrativă.

S-a mai reţinut că, în cauză, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 713/2006 a Primarului municipiului Olteniţa a fost înregistrat la recurentă sub nr. 11277/ C.C./2006 şi a parcurs procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind întocmit la data de 12 decembrie 2009 raportul de evaluare a bunului imobil notificat, iar până la data soluţionării recursului, respectiv 18 ianuarie 2013, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nu există nicio justificare legală pentru întârzierea în soluţionarea dosarului.

Prin decizia nr. 107/A din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins acţiunea reclamantelor A. şi B., prin care au contestat decizia de compensare nr. 1464 din 30 iulie 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând compensarea în bani şi nu în puncte, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

În condiţiile în care pârâta a fost anterior obligată să plătească în favoarea creditoarei A. penalităţi de 200 RON pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, instanţa a constatat că reclamantele nu justifică niciun folos practic în formularea unei noi cereri de chemare în judecată pentru obligarea pârâtei la plata aceloraşi penalităţi, dreptul lor corelativ acestei obligaţii a pârâtei fiindu-le deja recunoscut cu putere de lucru judecat.

Din această perspectivă, s-a apreciat că dacă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010 sub aspectul verificării legalităţii dispoziţiei nr. 1072 din 19 mai 2015, modificată prin dispoziţia nr. 713 din 16 august 2006 emise de Primarul Municipiului Olteniţa (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei şi legalităţii acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantelor de a obţine măsuri reparatorii (compensatorii) în baza dispoziţiei în discuţie.

Deci, din examinarea celor două hotărâri rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire deoarece nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect al celor două cauze.

C. proc. civ., în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.

În legătură cu această condiţie revizuentele nu au precizat dacă este sau nu îndeplinită, ci au făcut referiri numai la elementele autorităţii de lucru judecat.

În cadrul litigiului soluţionat prin decizia nr. 107/A din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins acţiunea reclamantelor A. şi B., prin care au contestat decizia de compensare nr. 1464 din 30 iulie 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a reţinut, aşa cum s-a arătat anterior, că dacă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010 sub aspectul verificării legalităţii dispoziţiei nr. 1072 din 19 mai 2015, modificată prin dispoziţia nr. 713 din 16 august 2006 emise de Primarul Municipiului Olteniţa (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei şi legalităţii acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantelor de a obţine măsuri reparatorii (compensatorii) în baza dispoziţiei în discuţie.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

În condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, nu este îndeplinită nici condiţia cerută pentru admisibilitatea cererii de revizuire potrivit căreia poate fi formulată cerere de revizuire dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie şi, de aceea nu se poate considera că există contrarietate de hotărâri.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii Ţoporoc A. şi B. împotriva deciziei nr. 107 A din 23 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2016.