Recovery of EU rural funds for use of inauthentic procurement offers: administrative irregularity independent of criminal fraud conviction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 4 februarie 2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (APDRP), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 23863 din 30 iulie 2013 emisă de APDRP privind soluţionarea Contestaţiei nr. 28 din 03 iulie 2013; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de autoritatea pârâtă, nr. x din 05 iunie 2013; anularea măsurii de retragere a ajutorului financiar nerambursabil acordat A., în calitate de beneficiar al contractului de finanţare din 06 aprilie 2011 (denumit în continuare Contractul); anularea măsurii de reziliere a contractului; anularea măsurii de stabilire în sarcina reclamantei a creanţei de 615.538,43 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3174 din 20 noiembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a anulat, în parte, decizia nr. 23863 din 30 iulie 2013, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 05 iunie 2013, precum şi măsurile de retragere a ajutorului financiar nerambursabil, a măsurii de reziliere a contractului şi a măsurii de stabilire în sarcina reclamantei a creanţei de 615.538,43 RON şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

3. Recursul exercitat în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (creată prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că la pronunţarea sentinţei atacate, instanţa de fond a ignorat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, clauzele contractului de finanţare, probatoriul administrat dar şi situaţia de fapt expusă în chiar hotărârea atacată.

S-a susţinut că instanţa de fond a construit un sofism care nu are corespondent nici in clauzele contractuale şi nici in dispoziţiile legale iar adresele S.C. B. S.R.L. indică fără echivoc faptul că această societate nici nu a primit cereri de oferte şi nici nu a trimis nicio ofertă în cadrul procedurii de achiziţii desfăşurate de reclamanta intimată.

În opinia recurentei, motivarea instanţei de fond în sensul că autoritatea pârâtă nu a dovedit producerea unei nereguli cât şi aceea că neconfirmarea de către unul dintre ofertanţi a participării la licitaţie nu este un element suficient în sensul dovedirii producerii unei nereguli, este contrară realităţii şi implicit netemeinică.

A mai susţinut recurenta-pârâtă, faţă de motivarea instanţei conform căreia nu a aplicat anterior emiterii titlului de creanţă, prevederile art. 8 şi respectiv art. 45 din O.U.G. 66/2011, şi nu a procedat la suspendarea de drept a emiterii titlului de creanţă, că prin aceasta instanţa de fond a depăşit limitele investirii sale întrucât reclamanta în cuprinsul acţiunii sale nu are o atare susţinere.

Recurenta a mai arătat că în speţă nu este incidentă situaţia reglementată de dispoziţiile art. 45 din O.U.G. 66/2011 în condiţiile în care existenţa creanţei bugetare stabilită prin emiterea procesului-verbal de constatare atacat nu depinde de existenţa sau inexistenta unei fapte penale. Pe de altă parte, s-a susţinut că în cauză nici nu există certitudinea existenţei unei fapte penale şi tocmai de aceea cauzei îi sunt aplicabile prevederile art. 23 din O.U.G. 66/2011.

A mai arătat recurenta, contrar celor reţinute de prima instanţă, că, în mod evident, încălcarea prevederilor legale sau contractuale reprezintă o neregulă iar potrivit O.U.G. 66/2011 şi contractului de finanţare, existenţa unei nereguli conduce la retragerea finanţării nerambursabile aferente respectivei achiziţii, indiferent de decizia organului penal, deci chiar dacă neregula a fost săvârşită cu intenţie sau nu.

În cauză valoarea sumei rezultate din neregula la achiziţia utilajului semănătoarea de către societatea reclamanta de la S.C. C. reprezintă cca 63,88 % din valoarea plăţilor efectuate pentru societatea reclamantă beneficiară iar justificările acesteia în ceea ce priveşte corectitudinea achiziţiilor efectuate pentru utilajul semănătoare sunt nerelevante şi nesusţinute de probe suplimentare care să infirme neregula constatată.

Referitor la considerentul că intimata-reclamantă nu ar fi avut pârghiile necesare pentru verificarea veridicităţii şi autenticităţii ofertei S.C. B. S.R.L., recurenta-pârâtă a arătat că în contractul de finanţare este stipulată obligaţia beneficiarului de a acţiona cu diligenţă şi profesionalism în îndeplinirea clauzelor contractuale, acesta fiind singurul responsabil pentru legalitatea derulării procedurii de achiziţie.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că în mod corect a apreciat instanţa de fond că este lipsită de importanţă împrejurarea ca S.C. B. S.R.L., nu a confirmat participarea la licitaţia pe care a organizat-o societatea intimată, în vederea achiziţionării utilajului semanatoare, pentru că o atare situaţie nu echivalează cu neautenticitatea ofertei depuse in procedura de achiziţie. A mai arătat intimata reclamantă că nu se poate crea o prezumţie de culpă in ceea ce o priveşte din simplul fapt al neconfirmării participării la licitaţie de către societatea sus arătată, astfel cum susţine recurenta, mai cu seamă că autoritatea recurentă nu a precizat în cuprinsul actelor administrative atacate în ce anume a constat inacţiunea beneficiarului din care rezultă neregula reţinută prin procesul-verbal a cărui anulare se solicită.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din Camera de Consiliu din data de 25 noiembrie 2015, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 9 martie 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta- pârâtă, raportat la normele naţionale şi europene incidente, la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, dar şi la apărările intimatei reclamante, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.

Societatea intimată-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 23863 din 30 iulie 2013, prin care Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit a soluţionat contestaţia sa administrativă, formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/5 iunie 2013, prin care în sarcina intimatei- reclamante s-a stabilit o creanţă bugetară în cuantum de 615.538,43 RON, urmare a măsurii de recuperare integrală a ajutorului financiar nerambursabil acordate prin contractul de finanţare din 6 aprilie 2011. De asemenea, ţinând seama de gravitatea neregulii, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit a dispus încetarea valabilităţii contractului de finanţare.

Neregula reţinută prin actele administrative atacate vizează conduita intimatei- reclamante în implementarea proiectului finanţat, constând în încălcarea prevederilor cuprinse în art. 1(2) şi 1(4) din Anexa I şi în art. 4 şi 4.1 din Anexa IV a contractului de finanţare, prin folosirea unei oferte neautentice în procedura de achiziţie a unui utilaj agricol (semănătoare).

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea societăţii reclamante în sensul că a dispus anularea în parte a deciziei nr. 23863 din 30 iulie 2013 şi anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 05 iunie 2013, precum şi a măsurilor de retragere a ajutorului financiar nerambursabil, a măsurii de reziliere a contractului şi a măsurii de stabilire în sarcina intimatei reclamante a creanţei de 615.538,43 RON.

Considerentul decisiv pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de anulare a actelor administrative contestate a fost acela al inexistenţei unei nereguli în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care, după cum a reţinut judecătorul fondului, în speţă nu existau indicii privind neconformitatea, respectiv caracterul neautentic al ofertei prezentate de S.C. B. S.R.L., documentele fiind verificate în cadrul procedurii de achiziţie publică, în condiţiile prevăzute de pct. 4.1 din Anexa IV a contractului de finanţare.

A mai reţinut prima instanţă că autoritatea pârâta a confundat neregula cu suspiciunea de neregulă, indicând totodată că autoritatea a trecut direct la emiterea titlului de creanţă fără a aştepta finalizarea procedurii descrise în dispoziţiile art. 8 şi 45 din O.U.G. nr. 66/2011 şi fără a proceda la denunţarea înscrisurilor menţionate ca fiind false, limitându-se limitat doar la o probă contrară în vederea înlăturării lor, aceasta nefiind însă suficientă câtă vreme existenţa fizică a înscrisului nu a fost contestată.

Înalta Curte, în urma propriului demers de analiză a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei, reţinând însă şi obligativitatea respectării dezlegărilor irevocabile date in litigii anterioare, identice sub aspectul problemelor de drept dar şi de fapt soluţionate, în conformitate cu principiile statuate in jurisprudenţa CEDO, cum în continuare se va mai arăta, constată că susţinerile recurentei-pârâte sunt întemeiate, în sensul că instanţa de fond a interpretat greşit noţiunea de "neregulă" apărută în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, faţă de reglementările naţionale şi europene in materie, dar raportat chiar la conţinutul Contractului de finanţare.

Potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, neregula constă în "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit";

În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

Probele pe baza cărora autoritatea emitentă a constatat neregula au constat în Raportul final al cazului OF/2011/1141, întocmit de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi transmis Agenţiei prin adresa nr. x/2012 a Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) şi adresa din 18 februarie 2013, emisă de S.C. B. S.R.L., prin care aceasta a comunicat că oferta folosită în procedura de achiziţie nu fost emisă de societatea respectivă, care nu a comercializat şi nu comercializează utilajul în discuţie.

Valoarea probatorie a constatărilor OLAF în faţa autorităţilor naţionale este prevăzută în art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999, în speţă verificările efectuându-se într-un cadru mai larg, care a vizat mai multe proiecte finanţate în Judeţul Neamţ, un număr de 19 societăţi fiind suspectate că au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare cu depăşirea pragului permis de Măsura 312 şi au acţionat concertat în derularea procedurilor de implementare a proiectelor.

Prin adresa 1180213 din 18 februarie 2013, S.C. B. S.R.L. a negat autenticitatea ofertelor care apăreau ca fiind emise în numele său către 12 din cele 19 societăţi menţionate în raportul OLAF, între care şi intimata-reclamantă.

În art. 2(8) din contractul de finanţare a fost prevăzută o perioadă de monitorizare de 2 ani, începând cu data ultimei plăţi efectuate de autoritatea contractantă, verificările ex post efectuate în speţă nefiind îngrădite de împrejurarea că anterior proiectul a fost supus unor verificări de eligibilitate a cheltuielilor.

Conform art. 1(3) din contract, "Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate şi monitorizare a contractului, beneficiarul trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil".

Totodată, în art. 1 din Anexa I a contractului se prevede că beneficiarul finanţării nerambursabile este obligat să respecte regulile privind achiziţiile, trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu prevederile contractului de finanţare şi este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului.

Din perspectiva conţinutului reglementărilor sus arătate, dar şi in contextul factual conturat în ceea ce priveşte modalitatea efectivă în care au fost realizate verificările asupra proiectului în cauză, Înalta Curte arată aşadar ca nu poate împărtăşi argumentaţia primei instanţe şi nici evaluarea făcută de aceasta probatoriului administrat.

Astfel, instanţa de recurs retine, in acord cu cele menţionate şi de autoritatea pârâtă recurentă, în ceea ce priveşte pretinsa lipsă de culpă a societăţii intimate, că atare susţineri nu sunt întemeiate în raport de prevederile contractului de finanţare, cu referire directă la conţinutul art. 1 din Anexa I a contractului în care sunt prevăzute obligaţiile beneficiarului finanţării nerambursabile, mai sus enunţate.

În plus, intimata-reclamantă nu a prezentat dovezi cu privire la diligenţele depuse pentru verificarea autenticităţii ofertei contestate "cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă", limitându-se la a face referire la înscrisurile depuse în dosarul de achiziţie, fără precizări legate de modul în care i-a fost transmisă oferta, şi la a prezenta un extras de pe site-ul S.C. B. S.R.L. din 2014.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei, fundamentate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 8 coroborat cu art. 10 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prima instanţă a susţinut inter alia că autoritatea intimată şi-a depăşit atribuţiile atunci când a constatat existenţa unui fals, întrucât în calitatea sa de autoritate investită de lege doar cu competenţe de gestionarea fondurilor europene, era obligată să sesizeze organele competente pentru a face cercetări în acest sens.

Instanţa de recurs arată că nu este întemeiată şi nici reală susţinerea în sensul ca autoritatea recurentă a constatat caracterul fals al înscrisurilor, şi ca atare, actele emise cu depăşirea evidentă a competenţelor acesteia sunt nelegale.

Probatoriul administrat în cauză, şi în mod efectiv analizat, constând în infirmarea de către una dintre societăţile ofertante a participării sale la procedurile derulate, este în mod evident de natură a înlătura prezumţia de autenticitate a ofertelor, de care s-a prevalat şi pe care a susţinut-o recurenta-reclamantă şi totodată un element suficient în sensul dovedirii producerii unei nereguli din perspectiva contractului de finanţare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

În mod evident prezentarea de către beneficiar, cu titlul de documente justificative a unor documente care nu se mai bucură de prezumţia de autenticitate reprezintă o neregulă in sensul definiţiei date neregulii în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 66/2011 ca şi raportat la articolul 16 - Neregularităţi din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanţare şi respectiv art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, iar gravitatea acesteia duce la retragerea ajutorului nerambursabil în conformitate cu prevederile contractul de finanţare, indiferent dacă se dovedeşte că încălcarea prevederilor legale sau contractuale a fost săvârşită cu intenţie şi respectiv, indiferent dacă organele de cercetare penală concluzionează că s-a săvârşit sau nu o infracţiune, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene fiind obligată să ia măsurile prevăzute de lege într-o astfel de situaţie.

De altfel în cuprinsul procesului-verbal de constatare nu se menţionează ca ar fi fost săvârşite fraude ci doar că faptele constatate pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, echipa de control identificând clauzele legale şi contractuale încălcate de recurenta reclamantă care nu au legătură cu legea penală şi care reprezintă o abatere de la legalitate regularitate şi conformitate şi care impun aplicarea de sancţiuni administrative care să conducă la recuperarea ajutorului nerambursabil acordat.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale comunităţilor Europene, ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat şi prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans.

Articolul 5 alin. (1) lit. c) din acelaşi regulament enumeră, printre sancţiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenţionate sau săvârşite din neglijenţă, "retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".

De asemenea, art. 17 din Anexa I a Contractului de finanţare defineşte neregularitatea ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, orice nerespectare acordurilor, memorandumurilor şi contractelor de finanţare, rezultată dintr-o acţiune sau omisiune de către beneficiar, care prejudiciază Comunitatea Europeană sau România, printr-o cheltuială neeligibilă şi prevede că neregularitatea din culpa beneficiarului atrage obligaţia restituirii integrale a valorii finanţării necuvenite.

Drept urmare, recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar şi de singur răspunzător în faţa autorităţii intimate, raportat la prevederile contractului de finanţare, nu se poate prevala de această situaţie pentru a susţine că în cauză nu s-a dovedit producerea unei nereguli. Infirmarea clară, explicită, de participare la procedurile de licitaţie provenind de la una din societăţile pretins ofertante, S.C. B. S.R.L., ca situaţie de fapt premisă a neregulii reţinute, a fost apreciată ca dovedită, prima instanţă considerând, cu justeţe şi în opinia Înaltei Curţi, că justificările recurentei-reclamante sunt nerelevante şi neprobate, în raport şi de natura raporturilor juridice dintre părţi, care nu se încadrează în sfera dreptului privat, ci a dreptului public, caracterizat prin subordonarea interesului privat celui public.

Instanţa de recurs arată totodată că prima instanţă a reţinut greşit că, raportat la prevederile art. 8 şi 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică nu ar fi putut emite titlul de creanţă înainte de finalizarea procedurii penale de cercetare a fraudei.

Din probatoriul administrat în recurs, respectiv încheierea nr. 79/C.P. din 14.09.2016 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, pronunţată în dosar nr. x/2016/a1, rezultă că societatea reclamantă şi reprezentantul legal al acesteia sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri de la UE, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actele materiale pe care se întemeiază trimiterea în judecată fiind săvârşite în legătură cu finanţarea retrasă conform actelor administrative atacate în prezenta cauză.

Autoritatea recurentă arată că s-a raportat la prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011. Si in opinia Înaltei Curţi, conform acestor dispoziţii, autoritatea recurentă era îndrituită să continue activitatea de verificare şi să o finalizeze prin emiterea procesului-verbal de constatate a neregulilor, având în vedere că a constatat o abatere de la regularitate şi conformitate în raport cu prevederile contractului, independent de constatarea săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu utilizarea fondurilor europene.

Intimata-reclamantă a mai susţinut că autoritatea recurentă pârâtă nu putea cerceta şi reţine neregula pe motiv că aceasta îmbracă forma fraudei care, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, se cercetează de organele penale.

Lipsa de autenticitate a ofertelor reprezintă un indiciu de fraudă, acest aspect fiind investigat de organele penale. Însă, în acelaşi timp, atestă derularea de către reclamanta beneficiară a finanţării a unor proceduri de selecţie de oferte neconforme cu prevederile Instrucţiunilor de achiziţii, care constituie anexa IV la contractul de finanţare, ceea ce reprezintă o abatere de la regularitate şi conformitate, a cărei constatare şi sancţionare este atributul autorităţii pârâte, în cadrul controlului ex-post.

Controalele ex-post sunt prevăzute, alături de controalele ex-ante şi de cele intermediare, de art. 84 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20.09.2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Documentaţia procedurilor de selecţie de oferte poate fi examinată ex-post, chiar dacă a făcut şi obiectul controlului formal ex-ante. Scopul controlului ex-post este tocmai acela de a verifica caracterul conform/neconform al acestei documentaţii raportat la modul concret de derulare a procedurilor. În cadrul acestui tip de control, autoritatea pârâtă putea constata lipsa de autenticitate a unora dintre oferte.

De asemenea, autoritatea recurentă a avut dreptul să dispună rezoluţiunea contractului, conform art. 11 alin. (3) din anexa I la contractul de finanţare, conform căruia, în cazul constatării unei nereguli cu privire la executarea contractului, precum şi în situaţia în care autoritatea contractantă constată că documentele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt neadevărate/false/nu corespund realităţii, poate suspenda sau înceta valabilitatea contractului de plin drept, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

Dispunerea rezoluţiunii, cu recuperarea integrală a finanţării intră în sfera de apreciere a autorităţii contractante, care a analizat gravitatea abaterii. Măsurile de rezoluţiune a contractului şi retragere a finanţării nu îmbracă forma excesului de putere câtă vreme s-a constatat, raportat la procentul cheltuielilor afectate de nereguli, caracterul artificial al proiectului finanţat.

În fine, Înalta Curte arată ca prezintă relevanţă şi este de menţionat împrejurarea legată de judecarea prezentului recurs, în sensul că, litigii similare, privind situaţia juridică a altor societăţi dintre cele vizate de raportul OLAF şi de adresa de contestare a autenticităţii ofertei S.C. B. S.R.L au fost soluţionate prin respingerea definitivă a acţiunii societăţilor reclamante, şi o atare situaţie, din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi mai ales a Cauzei Beian contra României, în mod evident nu poate fi nesocotită (a se vedea in acest sens, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1478din 12 mai 2016, nr. 1845 din 9 iunie 2016, nr. 1991 din 16 iunie 2016, nr. 2816 din 16 octombrie 2016 nr. 2841 din 16 octombrie 2016)

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 3174 din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2016.