Quashed for insufficient motivation: failure to address statute of limitations exception in administrative debt recovery

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată de prima instanţă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 2.809.827 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de dezinsecţie - combatere a gripei aviare efectuate în perioada mai - iunie 2006 în judeţul Vrancea;

- sumei de 578.543,37 RON, reprezentând reactualizarea sumei datorate în raport cu indicele preţurilor de consum, calculat pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2010;

- dobânzii legale, calculate asupra sumei de 2.809.827 RON, pentru intervalul noiembrie 2007 şi până la plata efectivă a acesteia;

- cheltuielilor de judecată.

2. Soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual

2.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5906 din 19.10.2012, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 3597 din 02 octombrie 2014, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:

- pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are legitimare procesuală pasivă în cauză, întrucât, în calitate de debitor cedat, este ţinută de obligaţia de plată a creanţei cedate de către cedenta S.C. "B." S.R.L.;

- nu a intervenit nicio cauză de stingere a creanţei, iar aceasta este certă, lichidă şi exigibilă;

- pentru reactualizarea cuantumului creanţei cesionate şi a dobânzii legale este necesară efectuarea unei expertize contabile, probă ce nu poate fi administrată în recurs.

3. Soluţia pronunţată de prima instanţă în fond după casare

3.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3141 din 24.11.2015, a admis, în parte, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată, şi a obligat pârâta la plata către aceasta a sumelor de 3.796.076 RON, reprezentând debit actualizat, şi de 1.304.260 RON, reprezentând dobânzi, pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2015.

În motivarea sentinţei, instanţa a precizat următoarele:

Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, valoarea actualizată a creanţei de 2.809.827 RON, stabilită prin decizia de casare, este de 3.796.076 RON, ţinând seama de indicele preţurilor de consum pe perioada 06.11.2007 - 10.02.2015. Pentru acelaşi interval de timp, dobânda aferentă debitului principal este de 1.304.260 RON.

Reclamanta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la 3.796.076 RON - debit principal - şi 1.900.059 RON - dobândă legală penalizatoare.

În raport de considerentele deciziei de casare, acţiunea va fi admisă, în parte, astfel cum a fost modificată, iar pârâta va fi obligată la plata sumei de 3.796.076 RON, cu titlu de debit principal.

O.G. nr. 13/2011 - indicat de reclamantă ca temei legal pentru acordarea dobânzii legale penalizatoare - nu este aplicabilă în cauză, deoarece este ulterioară contractului în baza căruia este solicitat debitul principal.

Ca atare, pârâta va fi obligată la plata sumei de 1.304.260 RON, cu titlu de dobândă.

3.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 675 din 01 martie 2016, a admis cererea reclamantei S.C. "A." S.R.L., a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, în sensul că a obligat pârâta la 85.862,05 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

4. Recursurile declarate în cauză

4.1. Reclamanta a solicitat modificarea sentinţei nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, în sensul obligării debitoarei CNADNR la plata penalităţilor în sumă de 1.900.059,01 RON.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Creanţa pe care o are împotriva debitoarei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este purtătoare de dobânzi, întrucât rezultă dintr-o obligaţie comercială; în raport de împrejurarea că părţile nu au stabilit prin convenţie un cuantum al dobânzii, pentru perioada 29.08.2011 - 04.04.2013, se va aplica dobânda legală, conform prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 3, 4, art. 2 şi art. 3 alin. (3) din actul normativ anterior arătat, rezultă că intimata-debitoare trebuie să plătească o dobândă legală penalizatoare, deoarece obligaţia de plată a dobânzii este una legală, iar nu contractuală.

Prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a fost calculată în mod corect dobânda legală penalizatoare pentru intervalul de timp mai sus arătat, având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, adică dobânda de referinţă a BNR plus 4 puncte procentuale.

Începând cu data de 05.04.2013 şi până la zi, în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 13/2011, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 72/2013.

4.2. Prin memoriul de recurs aflat la filele 8-34 dosar, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a solicitat, în principal, modificarea în tot a sentinţei nr. 3141 din 24 noiembrie 2015 şi respingerea acţiunii reclamantei ca fiind prescrisă, neîntemeiată şi nefondată. În subsidiar, partea a solicitat casarea hotărârii judecătoreşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru cercetarea sa sub toate aspectele.

De asemenea, recurenta a arătat că contestă şi încheierea de şedinţă din data de 12.05.2015 prin care instanţa i-a respins cererea de probatorii.

4.2.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată de instanţă, fapt ce constituie încălcarea cerinţelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În concret, recurenta a susţinut că prima instanţă nu a analizat argumentele pe care le-a prezentat în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi apărările făcute pe fondul cauzei.

4.2.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate:

Dreptul la acţiune al reclamantei împotriva CNADNR s-a născut la data de 06.11.2007, când reclamanta a comunicat că a avut loc cesiunea de creanţă, şi s-a stins la data de 08.01.2008.

Reclamanta a introdus acţiunea în contencios administrativ la Tribunalul Bucureşti la data de 19.04.2010, cu depăşirea termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

CNADNR a avut doar calitatea de terţ care, în situaţie de necesitate, trebuia să instituie bariere artificiale pentru dezinfecţie în anumite puncte limită de judeţ. Prin urmare, Compania nu poate fi obligată să suporte din fondurile proprii efectele unei acţiuni guvernamentale

În atare situaţie, prezenta acţiune este inadmisibilă, iar prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în mod clar faptul că finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar se asigură doar din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.

4.3. Prin memoriul de recurs aflat la filele 148-150 dosar, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a solicitat modificarea sentinţei nr. 675 din 01.03.2016 şi respingerea cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, întrucât aceasta a fost depusă cu depăşirea termenului de 15 zile de la pronunţare, instituit de art. 2812 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor promovate de recurenta-pârâtă, ca nefondate, pentru argumentele prezentate la filele 167-171 dosar.

5.2. Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului părţii adverse, pentru motivele arătate la filele 171-179 dosar.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând încheierea de şedinţă din data de 12.05.2015, precum şi sentinţele atacate, prin prisma criticilor formulate de părţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la plata sumelor de 3.796.076 RON - debit principal - şi 1.900.059 RON - dobândă legală penalizatoare.

Prin sentinţa nr. 3141 din 24.11.2015, instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să plătească reclamantei S.C. "A." S.R.L. sumele de 3.796.076 RON, reprezentând debit actualizat, şi de 1.304.260 RON, reprezentând dobânzi, pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2015, pentru argumentele prezentate la pct. 3.1 din prezenta decizie.

Prin sentinţa nr. 675 din 01 martie 2016, prima instanţă a admis cererea reclamantei S.C. "A." S.R.L., a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, în sensul că a obligat pârâta la 85.862,05 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Înalta Curte nu poate împărtăşi soluţia judecătorului fondului pentru că nu este corespunzător motivată, ceea ce conduce la necercetarea cauzei sub toate aspectele şi la incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

În acelaşi timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, examinând considerentele sentinţei nr. 3141 din 24.11.2015, instanţa de control judiciar apreciază că, într-adevăr, acestea nu îndeplinesc cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concret, judecătorul fondului nu a analizat admisibilitatea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de recurenta-pârâtă şi reiterată în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la data de 09.11.2015.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei, în condiţiile art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de motivul de recurs anterior prezentat, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de părţi în cadrul motivelor de recurs încadrate în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3141 din 24 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi recursurile formulate de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (în prezent Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA) împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 mai 2015, sentinţei civile nr. 3141 din 24 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a sentinţei civile nr. 675 din 01 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2016.