Judicial costs: sufficiency of certified copies and timing of submission within the decision deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererile reconvenţionale înregistrate în dosar nr. x/2011* al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele reconvenţionale Asociaţia Vânătorilor şi A., Asociaţia B., Asociaţia C., Asociaţia D. în contradictoriu cu pârâtele reconvenţionale Asociaţia E., Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Asociaţia F. au solicitat să se constate nulitatea de drept a contractului nr. x/107/1987, precum şi a tuturor actelor adiţionale ulterioare anului 2008 (prin cererea din data de 29.09.2015 au fost identificate actele adiţionale a căror anulare se cere, astfel: 1 din 17 martie 2003, 2 din 26 iulie 2006, 3 din 03 martie 2015).

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 25 ianuarie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererile reconvenţionale formulate de Asociaţia Vânătorilor şi A., Asociaţia B., Asociaţia C., Asociaţia D., în contradictoriu cu pârâtele reconvenţionale Asociaţia E., Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Asociaţia F. ca neîntemeiate şi a respins cererea formulată de Asociaţia E. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că între asociaţia pârâtă din prezenta cauză şi asociaţia înfiinţată în anul 1968 există identitate (acest aspect este certificat şi de către Asociaţia G. în cererea de intervenţie admisă de Tribunalul Hunedoara prin sentinţa menţionată anterior).

Hotărârile judecătoreşti depuse de reclamantele reconvenţionale nu au relevanţă în cauză întrucât se referă la Asociaţia G., persoană juridică distinctă de Asociaţie E.

De asemenea, cererea pârâtei reconvenţionale Asociaţia E. privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, reţinându-se pe de o parte faptul că aceasta nu a făcut dovada efectuării lor cu documente de plată originale, iar pe de altă parte copiile documentelor de plată au fost depuse ulterior închiderii dezbaterilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Asociaţia E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că argumentele reţinute de instanţa fondului potrivit cărora, AJVPS Hunedoara nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor cu documente de plată originale sunt lipsite de temeinicie având în vedere că, toate înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor efectuate au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul şi nu în copie simplă, iar acest lucru a fost determinat de faptul că, documentele originale au fost depuse în arhiva contabilă a AJVPS Hunedoara pentru a fi operate în evidenţa contabilă întrucât, în cazul persoanelor juridice, în vederea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare, este necesară depunerea documentelor originale şi nu în copie.

Recurenta consideră că atâta timp cât, în conformitate cu prevederile legale incidente în materia contabilităţii persoanelor juridice, acestea au obligaţia de a înregistra în contabilitate documentele justificative în original, este evident că, nu pot depune aceleaşi documente justificative în original şi pentru dovedirea cheltuielilor de judecată. De altfel, nici dispoziţiile legale procedurale nu impun şi nu prevăd în mod expres necesitatea depunerii acestor înscrisuri doar în formă originală, ele putând fi depuse atât în original cât şi în copie certificată pentru conformitate cu originalul, aspect ce reiese şi din interpretarea dispoziţiilor art. 112 pct. 5 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"…copiile vor fi certificate de către reclamant că sunt conforme cu originalul."

Şi argumentele reţinute de instanţa fondului potrivit cărora, copiile documentelor de plată au fost depuse ulterior închiderii dezbaterilor sunt lipsite de temeinicie având în vedere că aceste documente au fost depuse înăuntrul termenului de pronunţare acordat în cauză, tocmai în vederea depunerii acestor înscrisuri şi a concluziilor scrise, fiind depuse odată cu concluziile scrise, iar acestea nu sunt supuse contradictorialităţii pentru a fi necesară comunicarea lor.

Recurenta mai arată că aceste cheltuieli au fost efectuate strict în interesul cauzei şi la datele la care au avut loc dezbateri în cauză, respectiv la termenele de judecată fixate, iar prevederile procedurale incidente nu prohibesc expres posibilitatea depunerii lor înăuntrul termenului de pronunţare acordat în vederea depunerii de concluzii scrise. Solicitarea acordării cheltuielilor de judecată s-a făcut atât prin întâmpinare cât şi prin concluziile verbale. De altfel, acest aspect a fost cuprins în încheierea din data de 18.01.2016 în care s-a consemnat că, "se solicită de către reprezentantul pârâtei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare şi declară că va anexa documente justificative concluziilor scrise pe care urmează să le depună la dosar", aspect faţă de care instanţa a şi acordat termen în acest sens.

Deci, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii, instanţa a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 25.01.2016, tocmai pentru a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise împrejurare în care argumentele reţinute pentru respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată sunt lipsite de temeinicie. De altfel, chiar instanţa reţine în cuprinsul sentinţei pronunţate faptul că, în interiorul termenului de pronunţare, pârâta AJVPS Hunedoara a depus la dosar, concluzii scrise la care a anexat notă de cheltuieli cuprinzând onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare, respectiv documentele doveditoare ale acestora.

Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea. Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 274 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinţei implică respectarea întocmai a dispoziţiilor procesuale şi justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi. Astfel, se poate vorbi şi de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivităţii excesive a unor justiţiabili.

Art. 274 C. proc. civ., fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiune ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există şi alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

Culpa procesuală nu presupune în mod necesar reaua credinţă, pentru care art. 723 C. proc. civ. prevede alte sancţiuni, iar aceasta nu rezultă implicit din soluţia dată procesului.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanţă nu a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.

În jurisprudenţa CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil şi caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa CEDO sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce nu au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a respins acordarea cheltuielilor de judecată. În virtutea acestor argumente se impune modificarea sentinţei primei instanţe, în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că documentele privind efectuarea cheltuielilor de judecată nu au fost depuse în original, precum şi că au fost depuse ulterior închiderii dezbaterilor.

Chiar instanţa de fond a menţionat în practicaua sentinţei atacate că în interiorul termenului de pronunţare, pârâta Asociaţia E. a depus prin serviciul registratură concluzii scrise la care a anexat notă de cheltuieli cuprinzând onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare, respectiv documentele doveditoare ale acestora.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Asociaţia E., va modifica, în parte, sentinţa atacată în sensul că va obliga intimaţii-reclamanţi Asociaţia Vânătorilor şi A., Asociaţia B., Asociaţia C. şi Asociaţia Pescarilor Sportivi Salmo Carpatica Lupeni la plata sumei de 1.938,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentă. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Asociaţia E. împotriva sentinţei civile nr. 8 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că obligă intimaţii-reclamanţi Asociaţia Vânătorilor şi A., Asociaţia B., Asociaţia C. şi Asociaţia Pescarilor Sportivi Salmo Carpatica Lupeni la plata sumei de 1.938,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta Asociaţia E.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2016.