Repayment of rural development funds for payment application delay: failure to prove contractual force majeure and automatic recovery under OUG 66/2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi solicitând să se dispună:

(i) în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ reprezenta de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03.12.2013 prin care s-a stabilit obligaţia de restituire a sumei de 63.930 RON, precum şi a Deciziei de respingere a contestaţiei formulate de PFA A. nr. 7359 din 04.03.2014;

(ii) în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea actelor administrative mai sus enumerate; şi (iii) achitarea de către intimata APDRP a cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 207 din 17 noiembrie 2014 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03 decembrie 2013 şi a deciziei de respingere nr. 7359 din 04 martie 2014 şi, totodată, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi şi Agenţia de Plăţi pentru dezvoltare Rurală şi Pescuit, actualmente ca urmare a reorganizării, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 207 din 17 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, structurat şi înfăţişat sub forma a două cereri distincte, în continuare denumite "Recursul", prin care au fost susţinute criticile privind respingerea cererii de suspendare şi respectiv cele referitoare la acţiunea în anularea actelor atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a capătului de cerere vizând cererea de suspendare, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. x/2004, a actelor administrative atacate (Procesul-verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 3.12.2013, prin care s-a stabilit obligaţia reclamantei-recurente de restituire a sumei de 63.930 RON şi Decizia de respingere a contestaţiei formulate de PFA A., nr. 7359 din 4.03.2014) recurenta-reclamantă a susţinut următoarele critici în raport cu soluţia primei instanţe, pe acest aspect:

• nu au fost expuse în hotărârea atacată motivele pentru care a fost respinsă cererea de suspendare, instanţa limitându-se la a face trimitere la considerentele pentru care a fost respinsă cererea de anulare a actelor administrative atacate;

• în cauză, în raport de probatoriul administrat, era însă demonstrată existenţa cazului bine justificat, suspendarea solicitată fiind chiar un instrument procedural eficient pentru asigurarea principiului legalităţii;

• intimata avea obligaţia de a efectua verificări ca urmare a sesizării pe care a trimis-o intimatei iar rezultatul acestora trebuia transmis în termen de 7 de zile calendaristice de la finalizarea verificărilor, conform art. 22 din O.G. nr. 66/2011, însă intimata a ignorat cu desăvârşire memoriul justificativ şi nota explicativă, depuse la 26.06.2013;

• pretinsa neregulă imputată, nu este o "neregulă" în sensul legii, mai cu seamă, dată fiind imposibilitatea sa obiectivă şi lipsa culpei pentru nedepunerea cererii de plată a tranşei a II-a, împrejurarea adusă la cunoştinţa intimatei cu 2 luni înainte de expirarea termenului pentru depunerea cererii, ceea ce atrăgea exonerarea de răspundere;

• şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită, dat fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil pe care urmează să-l suporte dacă actul emis îşi va produce efectele, plata sumei de 63930 RON fiind, fără îndoială, o pagubă materială considerabilă; prejudiciul iminent se raportează şi la specificul activităţii desfăşurate în prezent, care nu aduce profit, întrucât recurenta este judecător stagiar, PFA-ul fiind dizolvat din anul 2013.

3.2. Cu referire la soluţia dată asupra fondului cererii de anulare a actelor atacate, recurenta-reclamantă, în contextul reiterării argumentelor faptice şi teoretice ce au stat la baza declanşării prezentului litigiu, a susţinut, în esenţă, următoarele:

• cu privire la reţinerea "neregulii" în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a art. 16 alin. (1) din contract, deşi aceasta s-a fundamentat pe împrejurarea că până la data de 5.09.2013 nu a fost depusă cererea pentru tranşa a doua de plată, instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că reclamanta a trimis intimatei, la data de 26.06.2013, un memoriu justificativ şi o notă explicativă prin care a solicitat rezilierea contractului ca urmare a unor motive obiective;

•motivat de existenţa cazului de forţă majoră, în acord cu dispoziţiile art. 17 şi art. 11 alin. (1) din Contractul de finanţare, recurenta a solicitat încetarea contractului de finanţare, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile tranşa II şi fără a se recupera tranşa I, însă intimata i-a notificat neacceptarea rezilierii fără recuperarea tranşei I de plată, ceea ce însă în opinia sa, este nelegal, câtă vreme exista posibilitatea de luare la cunoştinţă de faptul că există o imposibilitate de continuare a relaţiilor contractuale;

• instanţa de fond a omis cu desăvârşire să ia în considerare faptul că intimata AFIR nu a respectat procedura legală de constatare a neregulilor şi cea de stabilire a creanţelor bugetare, conform art. 29 din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul de a efectua un control, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011;

• greşit a reţinut prima instanţă că nu constituie un eveniment de forţă majoră o calamitate naturală, în condiţiile în care este vorba de un eveniment imprevizibil, fără implicare de natură umană, ale cărui efecte provoacă indubitabil o imposibilitate de executare;

•eronată este şi susţinerea primei instanţe în sensul că recurenta ar fi încălcat prevederile contractului de finanţare, câtă vreme a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale (art. 1, 3 şi 4 din Anexa nr. 1 a contractului de finanţare) fiind eronată şi interpretarea în sensul generării unui conflict de interese, situaţia în care a ajuns fiind una de incompatibilitate;

•instanţa de fond a omis să se pronunţe şi asupra principiului proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi invocat în cuprinsul acţiunii introductive, scopul contractului fiind atins iar beneficiarul îndeplinindu-şi în totalitate obligaţiile contractuale, situaţie în care obligarea la restituirea tranşei nr. 1 de plată este excesivă şi constituie totodată o încălcare a principiului proporţionalităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 9 martie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 20.10.2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, prin cererea transmisă prin fax de recurentă la data de 22 martie 2016 aceasta, în mod expres a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra incidenţei art. 493 alin. (6) sau alin. (7) C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei şi faţă de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 3 decembrie 2013 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 7359 din 4 martie 2014, solicitând totodată şi suspendarea executării aceloraşi acte administrative.

Instanţa de fond, prin hotărârea dată, a respins acţiunea reclamantei atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative cât şi cu referire la cererea de suspendare a executării acestora, considerentele în susţinerea soluţiei adoptate, care nu se impun a fi reluate în contextul recursului de faţă, fiind expuse în manieră clară şi cuprinzătoare, raportat la cazul concret dedus judecăţii, conform art. 425 C. proc. civ.

6.1. Înalta Curte, analizând mai întâi motivele de recurs vizând cererea de anulare a actelor administrative arătate, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în urma propriului demers de verificare şi evaluare a susţinerilor părţilor dar şi a probatoriului administrat, reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile arătate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei în sensul că nu-i putea fi imputată neregula identificată, se reţine că prima instanţă, contrar celor înfăţişate de recurentă, a realizat în cauză o justă aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului …".

În acord cu cele reţinute în cuprinsul actelor atacate ca şi prin hotărârea primei instanţe, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a stabilit în cauză existenţa unei nereguli, raportat la contextul factual, concret, ca şi la contractul de finanţare.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de forţă majoră, se reţine că în art. 17 alin. (1) din Anexa 1 - Prevederi Generale la Contractul de finanţare se prevede că:

"prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor contractante, intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului şi care exonerează de răspundere partea care o invocă. Pot constitui cauze de forţă majoră calamităţile naturale cum ar fi: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, război, revoluţie, embargou etc.", iar conform art. 17 alin. (2) "Partea contractantă care invocă Forţă Majoră are obligaţia de o notifica celeilalte părţi, in termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţa majoră, să transmită acte doveditoare emise de autorităţile competente în termen de cel mult 15 zile de la data producerii acesteia şi este obligată să-i comunice data încetării cazului de forţă majoră, în termen de 5 zile, şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor."

Susţinerile recurente-reclamante nu sunt fondate atâta vreme cât aceasta, iniţial, a adus la cunoştinţă despre existenţa aşa zisei forţe majore unor autorităţi care nu sunt părţi în contractul de finanţare, respectiv Primăriei comunei Rediu şi DADR Iaşi, iar intimatei AFIR, abia la data de 26.06.2013, prin memoriul justificativ indicat, adică abia după circa un an de la eveniment (seceta din 2012).

Rezultă aşadar, după cum bine a reţinut şi prima instanţă, în primul rând, că nu a fost respectat termenul în care se impunea ca recurenta să invoce forţa majoră, în raport de prevederea contractuală arătată, respectiv 5 zile de la data apariţiei respectivului caz exonerator.

În plus, forţa majoră fiind un element de fapt, lăsat la aprecierea instanţei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, cu justeţe şi convingător argumentat a stabilit că "seceta excesivă din cursul verii anului 2012 nu poate fi apreciată a fi un motiv de forţă majoră, raportat deopotrivă la prevederile contractuale ca şi la art. 1351 alin. (2) din C. civ., nefiind un eveniment "absolut invincibil".

Existenţa neregulii se justifică nu doar din această perspectivă, ci şi sub un alt aspect, respectiv starea de incompatibilitate invocată, de asemenea, corect reţinută de prima instanţă, câtă vreme voinţa exclusivă a recurentei a condus la dobândirea calităţii/funcţiei ce nu i-a mai permis desfăşurarea de activităţi comerciale.

Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte reţine că, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în mod corect a fost reţinută neregula, astfel cum a fost ea înfăţişată în cuprinsul actelor atacate, în sarcina recurentei-reclamante.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la controlul efectuat de autoritatea intimată.

După cum a susţinut şi intimata, textele legale invocate, referitoare la termenul de efectuare a unui control, în baza unei semnalări ale unui beneficiar, sunt diferite de cele care privesc suspiciunea de neregulă, şi care se realizează de către autoritatea intimată în momentul în care sunt încălcate numite clauze contractuale.

Or, în condiţiile în care recurenta-reclamantă trebuia să depună cea de-a doua cerere de plată până la data de 05.09.2013 (15.08.2013 plus 15 zile lucrătoare), iar suspiciunea de neregulă, formularul IRD 01, a fost înregistrată, astfel cum reţine şi reclamanta, la data de 10.09.2013 sub nr. 3147, este fără echivoc faptul că au fost respectate termenele dispuse prin actele normative incidente.

În fine, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei în ceea ce priveşte pretinsa aplicare greşită a prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut în considerentele hotărârii aplicabilitatea art. 11 alin. (3) din Anexa I Prevederi Generale.

Conform acestui articol "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti. În aceste cazuri beneficiarul va restitui-integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

Astfel, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recuperarea integrală a prejudiciului stabilit în sarcina reclamantei este obligatorie pentru derularea PNDR prin FEADR în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

În legătură cu aplicarea aceluiaşi text de lege, se reţine că nefondată este şi susţinerea privitoare la pretinsa nepronunţare de către prima instanţă asupra principiului proporţionalităţii. În aprecierea instanţei de control judiciar, prin modalitatea în care au fost analizate criticile de nelegalitate invocate ca şi prin reţinerea expresă a incidenţei dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din contract şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Anexa 1, ce prevăd obligativitatea restituirii sumei integrale primite, la finanţare nerambursabilă, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, rezultă că şi acest aspect a fost examinat, chiar dacă referirea la respectivul principiu nu a fost expresă.

6.2. Cu referire la criticile recurentei-reclamante vizând capătul de cerere privind suspendarea executării actelor atacate de asemenea întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine deopotrivă că acestea nu sunt întemeiate şi ca atare inapte de a conduce la reformarea hotărârii primei instanţe.

Chiar reţinând natura succintă a argumentaţiei înfăţişate de judecătorul fondului, în ceea ce priveşte cerinţa "cazului bine justificat", Înalta Curte constată că, dată fiind natura juridică a unei atare măsuri ca şi caracterul incontestabil sumar al procedurii prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, este evident, că de vreme ce prima instanţă a apreciat că nu sunt probate aspectele invocate de recurentă, referitoare la nelegalitatea actelor emise, nu se mai impunea înfăţişarea unei argumentaţii ample, distincte, cu privire la "aparenţa de nelegalitate".

Examinarea fondului cauzei a făcut ca cererea distinctă suspendare, soluţionată concomitent, să rămână practic fără obiect, fiind absorbită de cererea principală prin care s-a realizat analiza aprofundată a raportului juridic dedus judecăţii.

Concluzionând, aşadar, faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (1) şi a art. 28 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 207 din 17 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2016.