Recusal Grounds: Insufficiency of Party's Subjective Doubts to Establish Objective Impartiality Defect

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 07.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul Arad, suspendarea executării Deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 2016 emisă de Consiliul Baroului Arad şi, pe cale de consecinţă, păstrarea calităţii de avocat şi menţinerea în tabloul avocaţilor; fără cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 662 din 29.03.2016, pronunţată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Arad a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Baroul Arad şi, în consecinţă, a suspendat executarea Deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 2016 emisă de pârâtul Baroul Arad, având ca obiect constatarea nedemnităţii reclamantului de a fi avocat, încetarea calităţii de avocat şi radierea acestuia din Tabloul avocaţilor, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ de către Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea soluţiei dispuse de instanţa fondului prin sentinţa civilă nr. 662 din 29 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2016, strict cu privire la momentul până la care operează suspendarea Deciziei nr. 11 din 19 ianuarie 20I6 emisă de pârâtul Baroul Arad, respectiv în sensul de a se dispune suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond, în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâtul Baroul Arad, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, în principal cu reţinerea propriei competenţe de a judeca pricina în primă instanţă, iar, în subsidiar, casarea cu reţinere şi, rejudecând procesul în fond, să se respingă integralmente, prin hotărâre definitivă, acţiunea în contencios administrativ; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 23.06.2016, reclamantul A. a declarat că înţelege să formuleze cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ., întrucât a pronunţat sentinţa civilă din dosar nr. x/2016, urmând a preciza în scris motivele de recuzare.

Urmare a acestui fapt, în aceeaşi şedinţă de judecată, doamna judecător B. a formulat oral declaraţie de abţinere, în temeiul art. 48 noul C. proc. civ., iar, în cursul audierii, a arătat că motivul de abţinere îl constituie tot art. 42 pct. 13 noul C. proc. civ., având în vedere îndoielile exprimate de reclamant cu privire la imparţialitatea sa.

La data de 24.06.2016, reclamantul a înaintat în scris cererea de recuzare, în cuprinsul căreia s-a prevalat de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ., solicitând soluţionarea cu prioritate a declaraţiei de abţinere formulate de doamna judecător B., iar, în cazul respingerii acesteia, admiterea propriei cereri de recuzare, învederând că în recursul promovat în cauza pendinte pârâtul Baroul Arad invocă necompetenţa materială a Tribunalului Arad şi autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 38 din 04 martie 2016, pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara, de declinare către secţia de contencios a Curţii de Apel Timişoara, despre care pârâtul recurent afirmă că este definitivă, această opinie fiind împărtăşită de doamna judecător B., care, prin sentinţa nr. 105 din 13 aprilie 2016, a apreciat că secţia civilă a aceleiaşi curţi este pentru aceasta instanţă de apel, astfel încât nu a mai analizat în nici un fel competenţa în cererea având ca obiect suspendarea actului emis de Baroul Arad, opinie considerată ridicolă de către reclamant, care arată că o secţie a unei instanţe nu poate să fie instanţă de apel pentru alta.

S-a mai arătat în susţinerea cererii de recuzare că acelaşi magistrat a solicitat prin rezoluţie exprimarea opiniei cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel, însă a apreciat că este ţinută de soluţia secţiei civile din cadrul curţii, care încalcă flagrant Decizia nr. 1262/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu ocazia soluţionării unui conflict negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti.

A concluzionat petentul că pronunţarea de către doamna judecător B. a sentinţei nr. 105 din 13 aprilie 2016 atrage cazul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 noul C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător B., precum şi cererea de recuzare a reclamantului A. şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la completul iniţial învestit.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi admiterea cererii de recuzare ca întemeiată.

În motivarea recursului declarat se arată că prin recursul promovat de recurentul-pârât Baroul Arad acesta a invocat două excepţii, respectiv necompetenţa materială a Tribunalului Arad şi autoritatea de lucru judecat, ambele excepţii, dar în special ultima, fiind întemeiate pe sentinţa civilă nr. 38 din 04 martie 2016, pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara, o decizie de declinare către secţia de Contencios a Curţii de Apel Timişoara, despre care recurentul-pârât afirmă că este definitivă.

Recurentul reiterează în cuprinsul cererii de recurs argumentele expuse în cererea de recuzare formulată, arătând, în esenţă, că doamna judecător B. nu a mai analizat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, invocată de recurentul-reclamant, apreciind că este ţinută de soluţia pronunţată de secţia civilă din cadrul Curţii.

Recurentul subliniază faptul că ceea ce prezintă relevanţă în soluţionarea cererii de recuzare este faptul că prin pronunţarea sentinţei nr. 105 din 13 aprilie 2016 de către doamna judecător B. devine incident cazul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Baroul Arad a invocat excepţia nulităţii recursului ca urmare a încălcării dispoziţiilor privitoare la forma cererii de recurs, respectiv pentru lipsa totală a indicării vreunui motiv de nelegalitate.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de intimatul Baroul Arad, respectiv excepţia nulităţii recurentului, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecinţă.

Astfel, analizând cererea de recurs formulată, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel cum s-a reţinut anterior, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", chiar dacă recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin cererea de recuzare, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat această cerere, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de instanţă.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului vizând în fapt pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost expuse, nu sunt întemeiate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut Curtea de Apel prin încheierea recurată că declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător B. în temeiul art. 48 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., este neîntemeiată.

În opinia instanţei de fond, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, simplul fapt că una din părţile litigante în proces exprimă îndoieli cu privire la imparţialitatea unui judecător nu constituie temei pentru înlăturarea acestuia din cauză, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la încălcarea principiului continuităţii completului de judecată ce guvernează procesul civil, potrivit art. 19 C. proc. civ., căci ar permite schimbarea componenţei sau chiar schimbarea completului de judecată pe baza unor elemente de ordin subiectiv şi exclusiv la aprecierea părţilor litigante.

S-a avut în vedere la pronunţarea încheierii recurate că, în jurisprudenţa formată în interpretarea art. 6 CEDO, Curtea Europeană a reţinut că imparţialitatea instanţei se analizează nu doar raportat la elementul subiectiv, respectiv la percepţia pe care partea litigantă o are despre instanţă, dar şi la un element obiectiv, necesar a se verifica, pentru a se stabili dacă în mod rezonabil există vreun temei pentru a se naşte astfel de suspiciuni în mintea acelei părţi litigante.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că simpla exprimare a îndoielii cu privire la imparţialitatea doamnei judecător B. în şedinţa de judecată din 23.06.2016 nu este suficientă pentru a se reţine că magistratul poate fi înlăturat de la judecarea cauzei în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., declaraţia de abţinere astfel formulată fiind neîntemeiată.

Instanţa de fond a apreciat, de asemenea în mod corect, că şi cererea de recuzare formulată de reclamant, care clamează existenţa unor elemente care ar da naştere în mod întemeiat unor îndoieli cu privire la imparţialitatea doamnei judecător B., este neîntemeiată, făcând referire doar la modul în care aceasta a interpretat considerentele deciziei civile nr. 38 din 4 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016, împrejurări ce nu pot fi echivalate unor elemente de natură să nască în mod obiectiv îndoieli asupra imparţialităţii magistratului.

În ceea ce priveşte sesizarea disciplinară pretins formulată împotriva doamnei judecător B., în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta este un act ce provine de la reclamant, iar nu o manifestare de voinţă a magistratului recuzat, astfel încât din cuprinsul său nu s-ar putea deduce existenţa unor elemente obiective care să susţină suspiciunile de imparţialitate exprimate de reclamant.

Or, cazurile de recuzare sunt strict şi limitativ reglementate de art. 42 din C. proc. civ., iar în cauză petentul nu a făcut dovada existenţei vreunui motiv de recuzare dintre cele prevăzute de textul de lege menţionat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că motivele invocate de recurent în susţinerea cererii de recuzare sunt neîntemeiate şi nu pot fi încadrate în situaţia reglementată de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, de fapt, pe calea recursului de faţă, recurentul solicită instanţei de control judiciar să cenzureze activitatea de judecător a doamnei B., ceea ce nu este admisibil.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Baroul Arad.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2016.