Material jurisdiction for annulling medical service contracts concluded in conflict of interest follows the civil nature of the act, not administrative competence.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a formulat cerere de chemare în judecată şi a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul A. să se dispună anularea contractului de furnizare de servicii medicale din 26.03.2010 şi a actului adiţional din data de 10.05.2010 prin care a fost prelungită valabilitatea contractului în anul 2011, precum şi a facturilor: din 29.10.2010; din 19 mai 2010; din 30 septembrie 2010; din 30.09.2010; din 29 octombrie 2010; din 29.10.2010; din 30 noiembrie 2010; din 30.11.2010; din 31 decembrie 2010; din 31 decembrie 2010; din 31.01.2011; din 30 ianuarie 2011; din 28 februarie 2011; din 08.03.2011; din 31 martie 2011; din 31.03.2011.

La 30.12.2013 pârâtul A. a formulat întâmpinare şi a solicitat, în principal, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 139 alin. (1) C. proc. civ., să se admită excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., să se decline competenţa materială în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş.

În subsidiar, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., să se trimită procesul civil ce face obiectul dosar nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal Judecătoriei Târgu-Mureş pentru ca aceasta să soluţioneze excepţia conexităţii acestuia din urmă cu procesul ce face obiectul dosar nr. x/2013.

Totodată, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 205 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. rap. la art. 36 fraza I C. proc. civ. .civ., să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 36 fraza II C. proc. civ., constatând inexistenţa vreunei obligaţii afirmate faţă de pârât, să se respingă ca nefondată cererea introductivă de instanţă, iar în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să fie obligată reclamanta Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului, constând din onorariul avocatului, în cuantum de 12.400 RON, inclusiv TVA.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., să fie respinsă ca nefondată cererea introductivă de instanţă, iar în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ. să fie obligată reclamanta Agenţia Naţională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului, constând din onorariul avocatului, în cuantum de 12.400 RON, inclusiv TVA.

Prin încheierile din 24.02.2014 şi 10.03.2014 au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale şi conexităţii.

Prin Notele de şedinţă formulate la 14.03.2014 de către ANI au fost citaţi în cauză în calitate de pârâţi spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi S.C. B. S.R.L. pentru combaterea excepţiei inadmisibilităţii invocată din oficiu.

La data de 25.04.2014, pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1653 din 26.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a lipsei de interes şi a lipsei de obiect invocate de pârâtul A. ca fiind neîntemeiate.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş ca fiind neîntemeiată.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., S.C. B. S.R.L. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi s-a dispus anularea Contractului de furnizare servicii medicale din 26.03.2010 şi a actului adiţional din data de 10.05.2010, precum şi a facturilor din 29 octombrie 2010, din 19 mai 2010, din 30.09.2010, din 30.09.2010, din 29 octombrie 2010, din 29.10.2010, din 30.11.2010, din 30 noiembrie 2010, din 31 decembrie 2010, din 31 decembrie 2010, din 31.01.2011, din 30.01.2011, din 28.02.2011, din 08.03.2011, din 31 martie 2011 şi din 31 martie 2011.

Totodată, a fost respinsă cererea pârâtului A. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierilor pronunţate la 24.02.2014, 10.03.2014 şi 28.04.2014 şi a sentinţei civile nr. 1653 din 26.05.2014, toate pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., iar împotriva sentinţei civile nr. 1653 din 26.05.2014 a declarat recurs şi pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă Târgu Mureş.

I. În recursul declarat de pârâtul A. s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate pentru necompetenţă materială şi trimiterea cauzei instanţei competente, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi rejudecând litigiul în fond să fie respinsă acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

Încheierea din 24.02.2014, prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a fost criticată ca nelegală.

Niciunul dintre actele juridice a căror anulare a fost solicitată de ANI, respectiv contractul de furnizare de servicii medicale din 26.03.2010, actul adiţional şi cele 16 (şasesprezece) facturi fiscale nu sunt acte sau contracte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nici nu intră sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, fiind acte juridice de drept comun, fiind aplicabile dispoziţiilor art. 56 C. com.

Cum valoarea obiectului cererii este 82.729,36 RON, deci până la 200.000 RON, competentă după valoare şi după materie este Judecătoria Târgu Mureş, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nefiind competentă să soluţioneze cererea, iar după domiciliul pârâtului, trimiterea cauzei se impune a fi făcută către Judecătoria Târgu Mureş.

Chiar şi dacă s-ar aprecia că litigiul este de competenţa funcţională a instanţei de contencios administrativ, după valoarea cererii şi pentru că actele nu sunt încheiate cu o autoritate publică centrală (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş), competenţa ar aparţine tribunalului şi nu curţii de apel.

De aceea, în baza art. 132 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă se impunea să admită excepţia necompetenţei materiale, să stabilească instanţa competentă şi să decline cauza.

Încheierea din 10.03.2014, prin care a fost respinsă excepţia conexităţii a fost criticată întrucât, contrar opiniei instanţei de fond, între dosar nr. x/2013 şi cauza pendinte există o strânsă legătură şi se impune aplicarea art. 139 alin. (1) C. proc. civ.

În dosar nr. x/2013 s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi contract de furnizare de servicii medicale, iar Judecătoria Târgu Mureş este instanţa mai întâi investită şi se impune trimiterea dosarului pendinte la această instanţă conform art. 139 alin. (3) Teza I C. proc. civ.

Încheierea din 28.04.2014 prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii a fost considerată nelegală întrucât la termenul de judecată din 10.03.2014, la interpelarea expresă a instanţei, reprezentantul ANI a arătat că nu solicită introducerea în cauză a pârâtei B. S.R.L. şi a pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, motiv pentru care a rămas în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii.

Ulterior, prin Notele scrise depuse la 14.03.2014, intimata-reclamantă a solicitat introducerea în cauză a celor doi pârâţi, iar instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii.

Sentinţa civilă nr. 1653 din 26.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost criticată ca nelegală atât în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A., cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă de către instanţa de fond prin interpretarea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dar recurentul consideră că nu este parte a contractului de furnizare de servicii medicale din 26.03.2010, ci părţi au fost Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi B. S.R.L. şi, de aceea, apreciază că se impune admiterea acestei excepţii.

Pe fondul cauzei, recurentul critică soluţia instanţei de fond şi consideră că acţiunea reclamantei este lipsită de obiect şi de interes.

Instanţa de fond a respins aceste excepţii dar a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1246 şi urm. C. civ., ce reglementează regimul nulităţii deoarece efectele nulităţii actului juridic constau în desfiinţarea retroactivă a raportului juridic civil născut din actul lovit de această sancţiune, indiferent de cauza care a atras nulitatea.

Este lipsit de relevanţă juridică atât împrejurarea că motivul pentru care Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş şi B. S.R.L. au semnat acordul de constatare a nulităţii absolute a contractului de furnizare de servicii din 26.03.2010 este diferit faţă de motivul pentru care reclamanta ANI a solicitat anularea aceluiaşi contract, întrucât, indiferent de cauza nulităţii, aceasta a fost desfiinţată încă de la momentul încheierii sale.

O altă critică priveşte contradicţia dintre considerente şi dispozitiv privind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

II. În recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost criticată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de definiţia calităţii procesuale pasive ce constă în identitatea între persoana pârâtului şi cel care este obligat în raportul juridic supus judecăţii.

Or, spitalul nu face parte din raportul juridic care a cauzat introducerea acţiunii introductive de către intimata-reclamantă, raport juridic născut din procedura desfăşurată de către recurenta ANI în raport cu intimatul-pârât A., care a dus la constatarea conflictului de interese în sarcina acestui intimat-pârât, unitatea sanitară având calitatea de terţ faţă de respectivul raport juridic.

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare atât la recursul declarat de pârâtul A., cât şi la cel formulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi s-a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Recurentul-pârât Spitalul clinic a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul A.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinări şi a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul A. şi respingerea recursului formulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

A fost întocmit raportul privind admisibilitatea recursurilor, iar prin încheierea din 9.03.2016 au fost admise în principiu recursurile declarate şi s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, astfel cum au fost invocate, Înalta Curte va admite recursurile declarate, dar pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în baza art. 23 din Legea nr. 176/2010, pentru anularea contractului de furnizare servicii medicale din 26 martie 2010, a actului adiţional din 10.05.2010 prin care a fost prelungită valabilitatea contractului din anul 2011 şi a unui număr de 16 facturi emise în baza acestora în perioada 2010-2011.

Acţiunea a fost formulată în urma rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost respinsă acţiunea formulată de A. împotriva Raportului de evaluare nr. x din 13.07.2011 emis de Agenţia Naţională de Integritate, respectiv sentinţa nr. 1632 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 7129 din 6 noiembrie 3012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Raportul de evaluare nr. x din 13.07.2011 emis de ANI s-a constatat conflict de interese pentru că în perioada 26.03.2010 - prezent dl. A. a încheiat Contractul de furnizare de servicii medicale din 26.03.2010, prelungit prin Actul adiţional încheiat la data de 10.05.2010, în condiţiile în care acesta deţinea funcţia de şef secţie Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Tg. Mureş şi asociat la S.C. B. S.R.L.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul A. a fost invocată, între altele, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, motivat de faptul că actele a căror anulare se solicită nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nici nu intră sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi s-a solicitat declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, ca instanţă competentă.

Instanţa de fond, prin încheierea din 24.02.2014, a respins excepţia necompetenţei materiale cu motivarea că, în raport de natura juridică a actelor contestate în speţă, respectiv împrejurarea că aceste acte au ca obiect prestarea de servicii medicale, respectiv servicii publice, faptul că aceste acte sunt încheiate de autorităţile publice, dar şi prevederile art. 22-24 din Legea nr. 176/2010, iar instanţa sesizată este competentă material să soluţioneze cauza.

Având în vedere că problema competenţei materiale a instanţei se impune a fi analizată prioritar, vor fi analizate criticile recurentului A. împotriva încheierii din 24.02.2014, prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale, critici care sunt fondate.

Într-adevăr, potrivit art. 22-24 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice:

Art. 22 - "(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. (2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. (3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile. (4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.

Art. 23. - (1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

(2) Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie.

(3) Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Art. 24 - (1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. (2) Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta".

Reclamanta ANI şi instanţa de fond au considerat că potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instanţa competentă este instanţa de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, însă, din interpretarea prevederilor mai sus amintite rezultă că, în speţă, competenţa materială nu aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, deşi art. 22 din Legea nr. 176/2010 face referire la sesizarea instanţei de contencios administrativ în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese, totuşi, se poate observa că art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ face trimitere la toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută sau că art. 23 alin. (2) vorbeşte despre "acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative".

În aceste condiţii se poate considera că între prevederile art. 22 alin. (1) şi cele ale art. 23 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 nu există corelaţie deoarece dacă s-ar considera că instanţa de contencios administrativ ar fi competentă întotdeauna să soluţioneze litigiile în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese, atunci care ar fi instanţa competentă să soluţioneze acţiunile în anulare a "actelor juridice" la care face referire art. 23 alin. (1).

O altă problemă de necorelare a celor două articole este aceea a sintagmei "acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice", ştiut fiind că în materia contenciosului administrativ legea nu foloseşte noţiunea de "nulitate absolută" sau "nulitate relativă", noţiuni specifice dreptului privat, ci pe cea de "anulare".

Toate acestea pot conduce la concluzia că Legea nr. 176/2010 nu a instituit competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor ce vizează anularea actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interes, ci, competenţa urmează să fie determinată în raport de natura actului ce a fost emis, adoptat, încheiat cu nerespectarea legii în ceea ce priveşte conflictul de interese.

Un alt argument în sprijinul acestei concluzii ar putea fi considerat şi modul de interpretare al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 care precizează că "Acţiunile introduse la instanţa de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător", de unde rezultă că pentru celelalte acţiuni formulate pentru constatatoarea nulităţii absolute a actelor juridice, altele decât administrative, se aplică dispoziţiile dreptului comun.

În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care în soluţia de principiu adoptată în cadrul şedinţei din 11 februarie 2016 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:

"În raport de dispoziţiile art. 22 - 24 din Legea nr. 176/2010 instanţa competentă material să judece litigiile având ca obiect anularea altor acte juridice decât cele administrative, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese, se determină în funcţie de natura juridică a actului contestat."

Pentru că, în raport de prevederile art. 22-24 din Legea nr. 176/2010 nu se poate considera că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile pentru anularea actelor emise, adoptate, încheiate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese, ci competenţa materială se determină în funcţie de natura actului a cărui anulare sau constatare a nulităţii absolute se solicită, este important de stabilit dacă actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză sunt sau nu acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi competentă instanţa de contencios administrativ.

Contractul de furnizare de servicii din 26.03.2010 a fost încheiat între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi S.C. B. S.R.L., iar cele două părţi s-au obligat să respecte condiţiile prevăzute de Ordinul MS - CNAS nr. 416/428/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, contract-cadru care avea la bază Legea nr. 95/2006.

Actul adiţional a fost încheiat cu privire la acest contract, iar facturile au fost emise în baza acestora.

Contractul de furnizare de servicii medicale a fost încheiat între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi S.C. B. S.R.L. conform dispoziţiilor art. 206 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, dispoziţii potrivit cărora "În situaţia în care spitalul public nu are angajat personal propriu sau personalul angajat este insuficient, pentru acordarea asistenţei medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în condiţiile legii poate încheia contracte de prestări servicii pentru asigurarea acestora."

În funcţie de calitatea părţilor, a obiectului contractului încheiat şi temeiul acesteia se constată că acestea nu pot fi considerate acte administrative sau contracte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii stabileşte o competenţă exclusivă în materia asistenţei medicale asigurată în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi prevede în art. 255 alin. (1) că toate litigiile referitoare la relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale sunt de natură civilă, chiar dacă este vorba de un serviciu public.

Mai mult, chiar în contractul încheiat între părţi, în art. 12 teza ultimă s-a prevăzut că litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti de la sediul prestatorului.

Având în vedere aceste considerente, se constată că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi criticile formulate împotriva încheierii din 24.02.2014, deoarece instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, nici nu putea soluţiona celelalte excepţii invocate şi nici cauza pe fond.

Conform art. 132 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. (2) Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză".

Cum art. 132 alin. (2) C. proc. civ., teza ultimă prevede că încheierea prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declarat competentă să soluţioneze acţiunea reclamantei, poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză, în mod corect s-a solicitat şi casarea sentinţei atacate, tocmai pentru că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, fiind nemulţumit recurentul de modul de soluţionare al excepţiei necompetenţei materiale, astfel că recursul său împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond va fi admis.

Fiind soluţionate celelalte excepţii invocate de către părţi tot de către o instanţă necompetentă, nici încheierile pronunţate în privinţa acestora nu pot fi menţinute.

De aceea, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile declarate de pârâtul A. împotriva încheierii din 24 februarie 2014, a încheierii din 10 martie 2014, a încheierii din 28 aprilie 2014 şi a sentinţei civile nr. 1653 din 26 mai 2014, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş împotriva aceleiaşi sentinţe.

Vor fi casate toate aceste hotărâri şi va fi trimisă cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgu Mureş, având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006 şi în raport de valoarea litigiului (82.729,36 RON).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 1653 din 26 mai 2014, a încheierii din 24 februarie 2014, a încheierii din 10 martie 2014 şi a încheierii din 28 aprilie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1653 din 26 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2016.