Validity of unilateral revocation of interim appointment of hospital financial director under administrative law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court's decision which rejected the plaintiff's action, thereby upholding the validity of the challenged administrative acts. The case involved a labor and administrative dispute where the plaintiff, a former interim financial-administrative director of a public psychiatric hospital, sought the annulment of two ministerial orders that revoked her appointment and appointed a successor, arguing that the first-instance court lacked jurisdiction over her labor contract issues, failed to address the "absolute nullity" and retroactivity of the revocation order, and misapplied labor legislation. The court held that the revocation was a valid exercise of the minister's unilateral prerogative under Law no. 95/2006 for interim appointments limited to six months or until unilateral revocation, distinguishing this from a fixed-term administrative contract; it ruled that the lower court properly referenced the plaintiff's labor contract only to clarify its irrelevance to the interim appointment's validity, that administrative annulment does not apply private-law "absolute nullity" concepts, and that the legal requirements for termination of an administrative management contract (Art. 1833 Law no. 95/2006) did not apply to the simple withdrawal of an interim mandate.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 alin. (2) din C. proc. civ, art. 425 lit. b) din C. proc. civ, art. 1833 din Legea nr. 95/2006, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Validity of unilateral revocation of interim appointment of hospital financial director under administrative law: Un alt motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind respectate cerinţele art. 425 lit. b) din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi şi B., în calitate de director financiar-contabil al Spitalului "Socola" Iaşi, anularea Ordinelor 597 şi 598, ambele datate 15.05.2014.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 229 din 15 decembrie 2014, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Spitalu­lui Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi şi a pârâtei B.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Recurenta a susţinut că prima instanţă, cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, s-a pronunţat cu privire la legalitatea şi drepturile izvorâte din contractul său de muncă, încheiat cu pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi, ceea ce este inadmisibil (făcând trimitere la paginile 4 şi 5 din sentinţă), ignorând principiul fundamental prevăzut de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) din acelaşi cod.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind respectate cerinţele art. 425 lit. b) din C. proc. civ.
Astfel, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra nulităţii absolute a Ordinului nr. 597/2014, determinat de faptul că acest act nu este motivat în fapt şi în drept, şi nici asupra nelegalităţii respectivului ordin, în considerarea că este emis retroactiv, în raport cu datarea acestuia (15.05.2014 la minister şi 16.05.2014 la spital) care nu corespunde realităţii şi având în vedere că acest act nu i s-a comunicat la 16 mai 2014 ci la 19 mai 2014, nefiind menţionat nici în adeverinţa eliberată părţii la 16 mai 2014.
Recurenta a mai arătat că în conţinutul Ordinului nr. nr. 597/2014 au fost menţionate Adresa nr. x din 12 mai 2014, emisă de spital, prin care se aduce la cunoştinţă Ministerului Sănătăţii faptul că Agenţia Naţională de Integritate ar fi constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în ceea ce o priveşte, şi Referatul nr. 3018/2014 al Direcţiei resurse umane, acte de care nu a avut cunoştinţă.
În opinia sa, pretinsul temei al emiterii ordinului (raportul întocmit de A.N.I.) nu poate fi avut în vedere, întrucât respectivul act a fost contestat, iar în primă instanţă s-a dispus anularea acestuia.
Recurenta a criticat hotărârea atacată şi pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1833 din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 183 alin. (5) şi (6) din aceeaşi lege.
Astfel, a susţinut că la data încetării mandatului persoanei care exercita funcţia de conducere, în mod automat reintra în aplicabilitate Contractul de muncă nr. 45/2014, urmând să îşi păstreze funcţia până la modificarea sau desfacerea contractului de muncă.
Prin urmare, cele reţinute de prima instanţă, în sensul că mandatul interimar acordat poate fi retras mai înainte de împlinirea termenului limită prevăzut, reprezintă o aplicare greşită a prevederilor incidente, recurenta aflându-se în situaţia prevăzută de art. 183 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 95/2006,
Astfel, termenul de,, prelungire,, înseamnă menţinerea în aceleaşi condiţii a contractului de administrare pentru încă maxim 6 luni, respectivul contract încetând doar în ipotezele prevăzute de art. 1833 din Legea nr. 95/2006, or, nici în ordinul contestat şi nici
În hotărârea atacată nu se arată care din acele ipoteze ar fi incidentă în cauză.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
4. Apărarea intimaţilor-pârâţi
Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Institutul de Psihiatrie "Socola" Iaşi (ca urmare a reorganizării Spitalului Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi) şi B., au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, fiind temeinică şi legală, această din urmă pârâtă reiterând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 16 iunie 2016.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimaţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Ordinelor nr. 597 şi 598 din 15 mai 2014, emise de ministrul Sanătăţii.
Prin Ordinul 597 din 15 mai 2014, ministrul Sănătăţii a dispus revocarea recurentei-reclamante din funcţia vacantă de director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic "Socola" Iaşi", începând cu data de 15 mai 2014, funcţie în care fusese numită, pe o perioada de maximum 6 luni, prin Ordinul nr. R/1 din 06 ianuarie 2014.
Prin Ordinul nr. 598 din 15 mai 2014, pe funcţia rămasă vacantă, ministrul Sănătăţii a dispus numirea intimatei-pârâte B.
În funcţia de director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic "Socola" Iaşi", pe o perioadă de maximum 6 luni sau până la revocarea unilaterală a actului de către minister.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că prima instanţă s-a pronunţat asupra actelor deduse judecăţii, respectiv în privinţa celor două ordine atacate, cu respectarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulteriorare, şi în limitele învestirii, conform art. 22 din acelaşi cod, aşa încât criticile formulate nu pot fi primite.
Faptul că prima instanţă a făcut referire în conţinutul hotărârii şi la Contractul de muncă al recurentei, nr. 45/2014, care, de altfel, formează obiectul altui dosar, s-a datorat ca urmare a susţinerilor părţii, care a invocat respectivul contract drept motiv de nelegalitate a revocării din funcţia deţinută cu titlu interimar.
Or, judecătorul fondului doar a subliniat faptul că încheierea contractului de muncă, concomitent contractului de administrare, nu poate genera vreo înrâurire asupra existenţei şi efectelor acestui din urmă contract, ceea ce nu echivalează cu pronunţarea asupra legalităţii şi drepturilor izvorâte din contractul de muncă şi nu determină competenţa altei instanţe, cum eronat susţine recurenta.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conţinând considerente care corespund cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce este confirmat şi de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze şi critici privind fondul soluţiei adoptate.
Înalta Curte a reţinut, contrar celor susţinute de recurentă, că prima instanţă a răspuns criticilor de nelegalitate invocate în privinţa Ordinului nr. 597/2014, pentru care s-a solicitat anularea acestui act, în sensul că reclamanta a deţinut funcţia de director financiar-contabil interimar pe o perioadă de maximum 6 luni (funcţie vacantă de la data de 6 ianuarie 2014), care poate fi exercitată exclusiv în baza unui contract de administrare, încheiat în baza şi în executarea Legii nr. 95/2006, neintrând în discuţie un altfel de contract.
Nici criticile privind emiterea retroactivă a Ordinului nr. 597/2014 şi necomunicarea acestui act la o anume dată nu pot fi reţinute, de altfel acestea pot forma obiect al recursului doar în condiţiile în care au făcut analiza primei instanţe, neputându-se depăşi limitele învestirii.
De asemenea, nu poate fi primită susţinerea părţii potrivit căreia prima instanţă nu s-a pronunţat asupra nulităţii absolute a ordinului menţionat, determinat de faptul că acest act nu este motivat în fapt şi în drept, având în vedere că în materia contenciosului administrativ legea nu foloseşte noţiunea de "nulitate absolută" sau "nulitate relativă", noţiuni specifice dreptului privat, ci pe aceea de "anulare".
Totodată, nu se poate reţine nemotivarea ordinului menţionat, în raport cu afirmaţiile recurentei, în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă de Referatul Direcţiei resurse umane şi de adresa care a constituit temeiul emiterii Ordinului nr. 597/2014, în care se menţiona despre conflictul de interese ivit, aceasta solicitând, de altfel, anularea raportului întocmit de AgenţiaNaţională de Integritate, act care, în opinia sa, nu poate fi avut în vedere.
Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de recurs referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Criticile recurentei privind revocarea sa din funcţia de director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic "Socola" Iaşi, în care fusese numită pe o perioada de maximum 6 luni sau până la revocarea unilaterală de către ministrul sănătăţii, nu pot fi primite, ordinul de revocare nefiind emis cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Numirea în funcţia vacantă se face pe o perioadă de maximum 6 luni sau până la revocarea unilaterală din funcţie de către ministrul Sănătăţii, fiind exceptată deci condiţia îndeplinirii vreunei formalităţi sau incidenţa unuia dintre cazurile enumerate la art. XI din Contractul de administrare, referitoare la "Încetarea contractului de administrare", cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Ministrul Sănătăţii are astfel drept de apreciere şi, în consecinţă, putea să procedeze la revocarea recurentei din funcţia deţinută cu titlu interimar şi să desemneze o altă persoană pentru a asigura interimatul funcţiei, nefiind vorba despre o competenţă legală, generată de existenţa unei norme imperative.
Legiuitorul nu a prevăzut în mod distinct o anume procedură pentru selecţionarea directorului financiar-contabil interimar, nu au fost stabilite anumite condiţii pe care acesta ar trebui să le îndeplinească, lăsând astfel la aprecierea ministrului Sănătăţii această numire.
Aşadar, este vorba despre o numire bazată pe voinţa unilaterală a ministrului Sănătăţii ce poate fi revocată, plecând de la principiul simetriei actelor juridice, oricând.
Altfel spus, ministrul sănătăţii, cel care are prerogativa numirii în funcţia de manager al spitalului public, are şi prerogativa legală de destituire din această funcţie.
Astfel, funcţia ocupată are un caracter de interimat ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului de emitent, sub condiţia ca mandatul să nu depăşească termenul de 6 luni.
Aşa fiind, Ministerul Sănătăţii a acţionat în limita prerogativelor recunoscute prin Legea nr. 95/2006, recurenta neputându-se prevala de prevederile contractului de muncă, încheiat cu Spitalul "Socola" Iaşi, şi nici de vreuna din clauzele contractului de administrare, al cărui termen de valabilitate a expirat anterior datei emiterii ordinelor contestate.
Mandatul acordat pe perioada interimatului nu generează drepturi, întocmai ca mandatul acordat prin semnarea unui contract ca urmare a ocupării funcţiei prin concurs, din care rezultă drepturi şi obligaţii asumate.
Prin urmare, nu se poate reţine o aplicare greşită a prevederilor art. 183 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 95/2006, având în vedere că recurenta nu avea posibilitatea să exercite funcţia de director financiar-contabil decăt în limitele contractului de administrare sau ale actului administrativ de numire emis de minister.
Or, suspendarea contractului individual de muncă se referă doar la persoanele care ocupă funcţii de conducere, iar anterior au ocupat alte funcţii de execuţie în unităţile sanitare.
Cât priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1833 din Legea nr. 95/2006, se reţine că acestea fac referire la contractul de administrare, nu la încetarea interimatului.
În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 229 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2016.