Exclusion of judicial authorities from Competition Council jurisdiction regarding non-recognition of professional status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.10.2013 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu, pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat obligarea acestuia din urmă la declanşarea unei investigaţii în sensul art. 41 din Legea concurenţei cu revocarea adreselor de răspuns ale Consiliului Concurenţei, la declanşarea investigaţiei în vederea constatării săvârşirii unor fapte, respectiv, încurajarea abuzului de poziţie dominantă de autoritatea statului Judecătoria sector 1 precum şi exercitarea abuzului de poziţie dominantă de către "întreprinderea" Baroul Bucureşti-str. Dr. Râureanu.

Prin precizarea acţiunii, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 5, art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 21/1996, precum şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 544/2001.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a- VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Consiliul Concurenţei să investigheze potenţiale abuzuri de poziţie dominantă reclamate în plângerile nr. RG 10019 din 02 august 2013 şi nr. 10279 din 12 august 2013.

Totodată, a respins cererea privind daunele morale, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 3538 din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând casarea sentinţei şi, rejudecând, în fond, respingerea acţiunii, ca nefondată, invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la Legea nr. 21/1996, republicată(denumită în continuare Legea concurenţei, arătând că în ceea ce priveşte aspectele reclamate de doamna A. cu privire la Baroul Bucureşti - structura din teritoriu a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu sediul in Bucureşti, acestea nu intra sub incidenţa Legii concurentei, întrucât nu a fost sesizat/semnalat niciun aspect concret referitor la activitatea Baroului Bucureşti din str. B. care sa se reflecte/regăsească în conţinutul practicilor anticoncurenţiale prevăzute la art. 5 sau 6 din Legea Concurentei, pentru care Consiliul Concurentei are competenta de analiza/investigaţie;

În fapt, a fost reclamata exclusiv acţiunea/comportamentul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti care nu i-a recunoscut doamnei A. calitatea de avocat, nicidecum o actiune/demers/comportament posibil anticoncurenţial al Baroului Bucureşti;

de altfel, prima instanţa nu a analizat in hotărârea recurata un potenţial "abuz de poziţie dominanta" al Baroului Bucureşti, întreaga motivare a sentinţei centrându-se pe acţiunea/inacţiunea "restrictiva de concurenta" a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (din perspectiva art. 8 din lege-fostul art. 9 din lege);

Judecătoria Sectorului 1 nu poate fi subiect activ al încălcării regulilor de concurenta, in condiţiile in care art. 8 din lege se refera explicit la actele autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale, prin urmare, in mod evident, art. 8 din Legea concurentei nu se aplica autorităţilor judecătoreşti. Consiliul Concurentei neavând competenta de a declanşa investigaţii în acest sens.

II. Analiza recursului

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond şi-a întemeiat în drept soluţia pe dispoziţiile art. 5-8 din Legea nr. 21/1996 apreciind că petenta Consiliul Concurenţei "poate să examineze acţiunea/inacţiunea Judecătoriei Sector 1 dintr-un punct de vedere al legii concurenţei".

Pe de altă parte, pornind de la premisa că Uniunile Naţionale ale Barourilor, între care şi cel în care figurează reclamanta, au primit coduri de înregistrare fiscală (CIF) acestea sunt recunoscute "de facto" de ANAF, deci de către autoritatea publică, şi astfel ar funcţiona în mod legal.

Ambele aprecieri apar ca eronate după cum rezultă din analiza motivelor de recurs.

Cât priveşte aprecierea că o instanţă judecătorească să fie subiect activ al încălcării regulilor de concurenţă, articolele 5-7 din Legea concurenţei privesc întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi definiţii în care în niciun caz o instanţă judecătorească nu poate fi inclusă.

Articolul 8 din aceeaşi lege se referă exclusiv la autorităţile sau instituţiile administraţiei publice centrale ori locale, după cum rezultă şi din alineatele următoare ale acestui articol, unde este reglementata acţiunea in contencios administrativ pe care o poate introduce Consiliul Concurentei la Curtea de Apel Bucureşti împotriva acestor autorităţi, in cazul in care acestea nu se conformează deciziei acestuia.

În concret, in urma unei investigaţii declanşate in temeiul art. 8 din lege (fostul art. 9) împotriva unei autorităţi/instituţii administrative, in cazul in care se constata incalcarea art. 8 din lege, Consiliul Concurentei poate impune, prin decizia in care constata încălcarea legii, masuri pentru restabilirea mediului concurenţial; în situaţia in care autorităţile/instituţiile vizate de decizie nu se conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse Consiliul Concurenţei în scopul restabilirii mediului concurenţial, acesta poate introduce acţiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un act administrativ ori să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Or, toate aceste prevederi legale indica, faptul că autoritatea de concurenţă nu poate investiga autorităţile judecătoreşti şi că nu poate impune masuri împotriva acestora.

În afara acestei analize asupra aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 26/1996, în legătură cu situaţia repartizării de către o instanţă judecătorească a solicitărilor unor avocaţi din oficiu doar din cadrul unui singur Barou din cele trei identificate de judecătorul fondului ca funcţionând legal, acesta a fost în eroare, interpretând acest lucru doar prin prisma faptului că toate au primit coduri de înregistrare fiscală din partea Ministerului Finanţelor.

Ceea ce era de esenţa speţei, îl constituie dreptul membrilor unor barouri de a reprezenta ori asista o parte în instanţă şi nu funcţionarea din punct de vedere fiscal al acelei "întreprinderi".

Or, în această materie problema a fost tranşată în principal prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 a ÎCCJ - Completul competent să judece Recursul în intersul legii, în ale cărei considerente s-a reţinut:

Apare ca fiind evident faptul că singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă.

Această condiţie nu este îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi paralele cu cele care fiinţează în mod legal şi sunt succesoare în drepturi ale celor existente anterior, chiar dacă aceste entităţi ar utiliza, contrar dispoziţiilor legale exprese, denumiri identice.

Simpla invocare a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în deciziile emise de aceste entităţi, nu poate să conducă la concluzia dobândirii calităţii de avocat în mod legal, în condiţiile în care emitentul nu are abilitatea conferită de lege de a organiza examenul de accedere în profesia de avocat, fiind în realitate doar o structură paralelă înfiinţată pentru eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004".

De altfel, situaţia supusă analizei este identică cu cea tranşată prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 pronunţată de ÎCCJ - Secţiile Unite, în sensul că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţa şi reprezentare juridică sunt inadmisibile".

Cum, până la data publicării acestei decizii fuseseră constituite şi înmatriculate societăţile comerciale cu atare obiect de activitate - deci care funcţionau legal, posibilitatea reprezentării în instanţă prin intermediul acestei entităţi, a fost tranşată prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a ÎCCJ - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, statuându-se ca "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice, în faţa instanţei de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică nici prin consilierul juridic acu avocatul acesteia din urmă.

Concluzionând în raport de argumentele mai sus expuse, cererea reclamantei nu apare ca întemeiată.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele preced, Înalta Curte apreciază că recursul fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) îl va admite, va casa în tot sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei nr. 3538 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2016.