Social service provider control report: nullity for non-attendance of judicial administrator versus administrative correction act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 07 februarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.RL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L. - în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală De Inspecţie Socială, anularea în tot a Procesului-verbal de control nr. x din 16 martie 2011 şi a Procesului-verbal de monitorizare nr. x din 04 august 2011 întocmite de pârâtă.

Argumentând acţiunea, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal de control nr. x întocmit de Direcţia Generala de Inspecţie Sociala, debitoarea S.C. B. S.R.L. - în reorganziare judiciară a fost obligată sa inteprindă demersuri pentru obţinerea documentelor necesare organizării şi funcţionarii Căminului de bătrâni Sf. Vasile.

Susţine reclamanta că Procesul-verbal de control nr. x din 16 martie 2011 întocmit de către organele constatatoare este, în principal nul absolut şi, în subsidiar, nelegal şi netemeinic. În acest sens a susţinut că reprezentantul legal al societăţii B. S.R.L. la data efectuării controlului i întocmirii procesului-verbal era administratorul judiciar A. SPRL şi nu administratorul C. ce a semnat actul de control.

Din cuprinsul procesului-verbal atacat, nu rezultă că administratorul judiciar A. SPRL a fost notificat pentru a se prezenta la controlul instituţiei şi nici nu a fost prezent la efectuarea aşa zisului control, precum şi la întocmirea procesului-verbal. Mai susţine reclamanta că, dovada acestui aspect o reprezintă şi faptul că administratorul judiciar nu a avut la cunoştinţa de existenta acestui proces-verbal de control până când inspectorii sociali au comunicat debitoarei şi nu reprezentantului legal - administratorul judiciar - adresa din 09 august 2011 prin care s-au stabilit alte masuri.

Aşadar, în condiţiile in care reprezentantul legal al S.C. B. S.R.L. - în reorganizare judiciară, respectiv administratorul judiciar A. SPRL nu a fost prezent la efectuarea controlului, nefiind citat, procesul-verbal este nul de drept fiind întocmit cu nerespectarea legii, respectiv dispoziţiile art. 16 - 17 din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, arată reclamanta că, potrivit art. 16 pct. 6 din O.G. nr. 2/2001 în situaţia în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare in registrul comerţului şi Codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă ".

Or, aceste date aparţin unei alte persoane decât reprezentantul legal al S.C. B. S.R.L., persoana juridică aflată sub incidenţa Legii nr. 85/2006, care după data deschiderii procedurii este reprezentata exclusiv de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic.

Mai invocă reclamanta faptul că există neconcordanţe între măsurile dispuse la data de 16.03.2011 şi constatările din 04.08.2011, în condiţiile în care pe de o parte se propune efectuarea demersurilor şi pe de alta parte se constată ca nu s-a obţinut acreditarea prevăzuta de lege, Cu toate acestea, organele de control nu au luat în considerare aceste documente deşi au fost puse la dispoziţie inspectorilor care nu menţionat nimic despre acestea in procesul-verbal de monitorizare.

Se arată in continuare că, Căminul de Bătrâni Sf. Vasile înfiinţat de reclamantă funcţionează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comercială, şi nu ca furnizor de servicii sociale, cum consideră în mod eronat pârâta, astfel încât reclamanta să fie obligată să-şi înfiinţeze propria fundaţie.

Serviciile sociale sunt considerate servicii non-profit şi ca atare legislaţia nu prevede ca o societate comerciala cu răspundere limitata care este axata pe profit sa fie furnizor de servicii sociale.

Mai departe, reclamanta critică şi solicită anularea masurilor dispuse prin procesul-verbal de monitorizare, respectiv reintegrarea asistaţilor în familie şi obţinerea acreditării, având in vedere faptul ca aceste masuri nu sunt întemeiate in drept.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 7 alin. (2) şi (3), art. 16 alin. (6), art. 17, art. 19 alin. (1), art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001 aprobata prin Legea nr. 180/2002, art. 3 pct. 26, art. 11 alin. (2), art. 36, art. 47 şi din Legea nr. 85/2006, art. 243 pct. 5 C. proc. civ.

2. Apărările formulate în cauză

Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând admiterea acesteia şi introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială iar, în subsidiar, pe fondul pricinii, a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea actelor atacate.

3. Hotărârile pronunţate în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2827 din 30 aprilie 2012 pronunţată de în dosar nr. x/2012 a admis excepţia de netimbrare şi, în consecinţă, a anulat acţiunea, ca netimbrată.

Prin recursul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 70 din 14 ianuarie 2014, a admis recursul, -a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S -a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru", aceste dispoziţii având caracter special, derogatoriu, de la dreptul comun în materia taxelor judiciare de timbru reprezentat de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare, avute în vedere în mod eronat de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei recurate.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2/2012*, prin sentinţa nr. 2772 din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Inspecţie Socială - Agenţia Naţională Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin procesul-verbal de monitorizare s-a reţinut că nu au fost îndeplinite procedurile de acreditare conform art. 11 alin. (5) din O.G. nr. 68/2003, privind Căminul de bătrâni Sf. Vasile, stabilindu-se ca măsuri: reintegrarea asistaţilor în familie, în 10 zile de la primire procesului-verbal; obţinerea acreditării în termen de 60 de zile de la primirea procesului-verbal.

Mai reţine instanţa fondului că este lipsit de relevanţă faptul că reprezentantul legal al societăţii B. S.R.L. la data efectuării controlului şi întocmirii procesului-verbal era administratorul judiciar A. SPRL şi nu administratorul C., care a refuzat să semneze şi nu a semnat actul de control, aşa cum susţine reclamanta, întrucât, procesul-verbal se putea încheia şi în lipsa acestuia, acesta nefiind un proces-verbal de contravenţie nefiind aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001.

Conchide instanţa reţinând că procesul-verbal a fost întocmit de către agenţii constatatori, potrivit dispoziţiilor legale incidente, iar această obligaţie a fost stabilită în sarcina conducătorilor autorităţii, astfel că reclamantei nu i s-a produs nicio vătămare.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta S.C. "B." S.R.L. a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2772 din 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.

Referitor la incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se invocă pe de-o parte neconcordanta dintre cele doua procese-verbale, prin primul proces-verbal punându-i-se în vedere societăţii să facă demersurile pentru obţinerea acreditării, iar prin al doilea constatându-se faptul ca nu a fost obţinută, iar pe de altă parte faptul că nu sunt specificate în procesul-verbal de monitorizare în concret obligaţiile neîndeplinite.

Mai mult decât atât, cu toate ca in considerentele hotărârii sunt precizate susţinerile recurenteiprin care a arătat faptul că este vorba de un cămin de bătrâni care funcţionează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comercială şi nu ca furnizor de servicii sociale precum şi faptul ca petenta poate funcţiona şi sub codul CAEN 8710 "Activităţi ale centrelor de îngrijire medicala", Curtea nu motivează de ce a înlăturat apărarea.

Prin notele scrise a arătat faptul că măsura dispusa la pct. 2 din Procesul-Verbal de Monitorizare nr. 3370 din 04 august 2011, respectiv obţinerea acreditării, a rămas fără obiect, întrucât este înfiinţată în conformitate cu dispoziţiile legale, Asociaţia D., cu sediul în judeţul Ilfov, com. Afumaţi care are următoarele obiective: servicii de asistenta medicala (nursing) oferite de o echipa formata din asistenţi medicali, infirmiere, îngrijitoare şi medici specialişti; servicii de kinetoterapie; consiliere psihologica şi psihoterapieevaluare; evaluare medicala de specialitate geriatrie-gerontologie şi medicina de familie, efectuata de medicul centrului.

Referitor la pct. 8 C. proc. civ. se apreciază că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, necalificându-l ca un proces-verbal de contravenţie, considerând ca nu ii sunt aplicabile prevederile O.G. 2/2001 şi neluând în considerare prevederile O.G. 68/2003 in temeiul căruia a fost sancţionată debitoarea. Astfel, conform art. 57 din O.G. 68/2003 "Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la art. 55 şi 56, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare", de unde rezulta în mod evident ca procesele-verbale ale căror anulare se cere sunt procese-verbale de contravenţie şi prin urmare sunt supuse legislaţiei în materie.

De asemenea, deşi art. 16 alin. (6) din O.G. nr. 2/2001 prevede faptul ca "in situaţia în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi Codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă", nu s-a făcut menţiune in procesul-verbal de administratorul legal al societăţii, care conform prevederilor Legii nr. 85/2006 era adminstratorul judiciar A.RL, desemnat prin sentinţa comerciala nr. 6173 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, in dosar nr. x/2009. Astfel, s-a produs o vătămare societăţii care nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului-verbal, întrucât administatorul judiciar nu a putut să îşi apere societatea şi să poată sa invoce în faţa agenţilor constatatori toate motivele de fapt şi de drept pe care le considera oportune, suprimându-i-se şi dreptul de a face alte menţiuni, drept prevăzut expres in art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, deşi art. 17 din O.U.G. nr. 2/2001 nu prevede drept motiv de nulitate nesemnarea acestuia de către administrator, contrar susţinerilor Curţii, exista o reglementare a nulităţii în art. 105 din C. proc. civ. condiţionată de existenta unei vătămări. Aşa cum am arătat anterior, exista o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, întrucât menţinerea procesului-verbal ar putea însemna încetarea activităţii societăţii şi s-ar cauza un prejudiciu societăţii de neînlăturat, deşi a făcut progrese considerabile în vederea redresării.

Referitor la incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că Curtea a considerat in mod greşit că actul a cărui anulare se cere nu este un proces-verbal de contravenţie nefiind aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 şi faptul că a arătat ca "procesul-verbal a fost întocmit de agenţii constatatori, potrivit dipoziţiilor legale incidente, iar aceasta obligaţie a fost stabilita in sarcina conducătorilor autorităţii, indiferent daca reclamanta se afla in procedura de insolventa", fără a arata exact temeiul legal in baza căruia a fost aplicata sancţiunea debitoarei, precum şi a celui in baza căruia considera ca procesul-verbal nu este unul de contravenţie, rezulta in mod indiscutabil ca hotărârea a fost data cu aplicarea greşita a legii şi fără a avea un temei legal.

S-a mai susţinut că motivarea instanţei este evaziva şi succinta, netransând toate problemele de drept invocate şi nearătând de ce a înlăturat anumite apărări formulate de parti. Or aşa cum se precizează şi in hotărâre, aceasta se da în numele legi, rezultând astfel o obligaţie indiscutabila a instanţei de a îşi argumenta in drept hotărârile pe care le pronunţa.

Ori atunci când instanţa, spre exemplu a arătat ca "obligaţia de efectuare a demersurilor stabilite prin procesul-verbal din data de 16.03.2011, nu presupune doar demararea procedurilor pentru obţinerea documentelor necesare organizării şi funcţionarii Căminului, ci şi finalitatea acestui demers", trebuie sa şi precizeze exact de ce considera acest lucru. Acest aspect se datorează pe de o parte faptului ca exista o obligaţie legala de a-şi motiva susţinerile, prevăzuta de art. 261 din C. proc. civ., iar pe de alta parte noi am argumentat in sens contrar şi pe cale de consecinţa e de datoria instanţei sa arate in baza cărui temei legal a tranşat aspectul sus-mentionat.

Referitor la incidenţa art. 3041 C. proc. civ. se invocă doar textul de lege, neindicându-se care anume "alte aspecte", altele decât cele invocate mai sus, au a fi analizate în concret.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, arată că instanţa de fond în mod corect a apreciat faptul că măsurile dispuse atât prin procesul-verbal de control cât şi în cel de monitorizare nu au produs nicio vătămare recurentului reclamant ci are efect de îndreptare iar actul administrativ emis de inspectorii sociali nu intră sub incidenţa O.G. nr. 2/2001, privind regimul contravenţiilor.

În conformitate cu art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 113/2011, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorul social exercită atribuţii de autoritate de stat, beneficiază de protecţia legii şi este apărat de orice ingerinţă sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influenţeze libertatea de apreciere, de execuţie, de decizie ori de control.

Art. 9 din H.G. nr. 151/2012 prevede: Constatările rezultate în urma activităţii de inspecţie socială şi măsurile propuse de către inspectorii sociali sunt consemnate de către aceştia în procese-verbale de control.

De asemenea, nerespectarea dispoziţiilor legale din domeniul asistenţei sociale rezultate în urma activităţii de inspecţie şi sancţiunile dispuse de către inspectorii sociali sunt consemnate de către aceştia în procese-verbale de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale (art. 10 din H.G. nr. 151/2012).

Astfel se poate lesne de înţeles faptul că recurentul reclamant se află în eroare sau necunoaştere a dispoziţiilor legale atunci când solicită anularea procesului-verbal de control, motivând că acesta intra sub incidenţa O.U.G. nr. 2/2001.

Procesul-verbal de control are natura unui act administrativ care produce efecte juridice sub aspectul obligării recurentului reclamant la intrarea în legalitate, prin respectarea dispoziţiilor legale referitoare la furnizarea serviciilor sociale, şi poate fi atacat în contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, independent de împrejurarea că acest proces-verbal a fost sau nu însoţit sau urmat de un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Mai mult de atât, arătăm instanţei faptul că recurentul reclamant a şi fost sancţionat contravenţional ca urmare a încălcării art. 11, alin. (4) al O.G. nr. 68/2003, contravenţie contestată şi soluţionată de către instanţa de judecată, prin respingerea recursului de Tribunalul Ilfov, in dosar nr. x/2011, declarat de către recurenta reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 143 din 17 ianuarie 2012 pronunţată de către Judecătoria Buftea.

Faţă de susţinerile recurentului reclamat referitor la situaţia de insolventă în care se afla societatea în momentul controlului facem precizarea că nu are nicio relevantă fată de obiectul controlului şi masurile de legalitate dispuse de către inspectorii sociali, dat fiind că reglementările Legii nr. 85/2006 sunt strict aplicate procedurii insolvenţei, definita ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

Scopul legii mai sus menţionate este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventă.

Ori, prin acţiunile de control efectuate la Căminul de bătrâni Sf. Vasile din cadrul S.C. B. S.R.L., nu s-a dorit paralizarea activităţii societăţii aşa cum recurentul reclamant invocă, ci intrarea acesteia în legalitate prin furnizarea serviciilor sociale în condiţiile legii, astfel încât să se asigure drepturile şi securitatea beneficiarilor.

Pentru furnizarea serviciilor sociale, în care constă activitatea descrisă de petentă, printre care: servicii de cazare şi masă, igienă corporală, administrare de medicamente sub supravegherea asistentei medicale, este obligatoriu îndeplinirea standardelor de calitate privind serviciile sociale, aprobate prin Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006, actualmente abrogat prin Ordin nr. 2126 din 5 noiembrie 2014, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 68/2003, furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditaţi în condiţiile legii.

Societăţile comerciale pot furniza servicii sociale numai prin intermediul fundaţiilor proprii înfiinţate în acest scop.

Serviciile sociale, sunt activităţi nonprofit, de interes public, realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.

De asemenea, in condiţiile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii şi sunt îngrijite în căminele organizate potrivit prezentei legi, precum şi susţinătorii legali ai acestora plătesc lunar o contribuţie de întreţinere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreţinere.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin procesul-verbal de control nr. x din 16 martie 2011 întocmit de către organele constatatoare ale intimatei, recurenta a fost obligată să obţină documentele necesare organizării şi funcţionării Căminului de bătrâni Sf. Vasile din cadrul S.C. B. S.R.L. în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 68/2003, în sensul furnizării de servicii sociale numai prin intermediul fundaţiilor precum şi obligativitatea acreditării, având termenul de soluţionare 18.05.2011.

Prin Procesul-verbal de monitorizare nr. x din 4 august 2011 inspectorii sociali ai intimatei au constatat faptul că măsurile dispuse prin amintitul proces-verbal de control nu au fost îndeplinite.

Instanţa de fond a respins cererea de anulare a acestui proces-verbal ca nefondat.

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât a înlăturat nemotivat apărările recurentei, în sensul că respectivul cămin de bătrâni ar funcţiona ca o societate comercială şi nu ca un furnizor de servicii sociale, iar pe de altă parte nu decelează neconcordanţele dintre cele două procese-verbale referitoare la obligaţiile ori demersurile în sarcina reclamantului.

Celelalte aspecte invocate, legate de suspendarea procesului-verbal şi de reorganizarea activităţii recurentei, nu au a se constitui decât în argumente cel mult circumstanţiate ale criticii de analizat.

În realitate modalitatea de constituire a Căminului de bătrâni nu poate fi contestată, acesta derivând din prevederile O.G. nr. 68/2003.

Că recurenta a înţeles acest lucru, rezidă şi din faptul că a efectuat demersuri pentru intrarea în legalitate, care însă nu au fost finalizate nu doar la termenul impus 18.05.2011, ci nici atunci când s-a întocmit procesul-verbal de monitorizare 4.08.2011.

În contextul aceloraşi argumente, nu poate fi vorba, cum pretinde reclamanta, că acest termen a fost acordat pentru efectuarea demersurilor, ci pentru finalizarea lor şi intrarea în legalitate, altfel operaţiunea rămânea fără efect atât în planul legalităţii, dar şi în cel al efectivităţii.

Faptul că în prezent legislaţia a fost modificată nu afectează legalitatea proceselor-verbale în raport de momentul întocmirii lor.

Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se pretinde că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, recalificându-l proces-verbal de contravenţie, cu referire la procesul-verbal de control.

Că nu este aşa rezidă şi din faptul că recurenta nu l-a atacat, cum a procedat cu sancţiunea de 5.000 RON aplicată prin procesul-verbal de monitorizare.

Deosebit de aceasta, procesul-verbal de control impune doar intrarea în legalitate prin efectuarea demersurilor în acest sens de către recurentă, aspect ce nu se poate încadra în prevederile O.G. nr. 2/2001 în timp ce solicitarea anulării actului în temeiul Legii nr. 554/2004, extinde argumentarea câtă vreme chiar reclamanta a solicitat anularea actului pe calea prezentei acţiuni şi nu în procedura plângerii contravenţionale.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică faptul că instanţa de fond nu a tranşat neindicarea în procesul-verbal a temeiului legal în baza căruia a fost aplicată sancţiunea debitoarei. O astfel de analiză nu are a fi realizată în prezenta cauză, întrucât, precum s-a arătat mai sus, procesul-verbal de monitorizare a fost contestat sub aspectul sancţiunii aplicate debitoarei, prin sentinţa cu nr. x din 17 ianuarie 2012 fiind respinsă plăngerea S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar împotriva procesului-verbal nr. x din 4 august 2011, astfel că în acel cadru procesual putea fi analizată o astfel de critică.

Cât priveşte procesul-verbal de control critica soluţiei instanţei de fond în a nu-l considera ca fiind un proces-verbal de contravenţie, nu se susţine, judecătorul fondului argumentând în mod temeinic, cu trimitere la dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2011, de ce nu a apreciat în sensul pretins de către recurentă. Concret, această solicitare nu avea altă finalitate decât aceea de a indica posibilitatea unei nulităţi a actului juridic sub motivul nesemnării lui de către reprezentantul legal al societăţii - respectiv administratorul judiciar.

Nefiind vorba de un proces-verbal de contravenţie, acesta se putea încheia şi în lipsa reprezentantului legal, cum a reţinut şi instanţa de fond.

Cât priveşte analiza recursului în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., recurenta nu a indicat alte "aspecte" pe care instanţa de recurs le-ar putea analiza în raport cu Sentinţa atacată.

Faţă de analiza mai sus efectuată, sentinţa contestată apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

În raport de cele de mai sus, recursul subsumat motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. apare ca nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "B." S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2772 din 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2016.