Restoration of judicial seniority and salary rights following suspension termination due to criminal case remand

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 aprilie 2016, contestatorii A., B., C. şi D. au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârii nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunţată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând admiterea acţiunii, anularea celor două hotărâri şi dispunerea repunerii in situaţia anterioară suspendării din funcţie, in ceea ce priveşte vechimea in magistratură, drepturile salariale şi dreptul la concediul de odihna, ca urmare a încetării cazului de suspendare din funcţie.

În motivarea acţiunii, sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat că la data de 30 iunie 2014, au fost trimişi în judecată printr-un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Oradea, iar, la aceeaşi dată, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, secţia pentru judecători a CSM a emis hotărârile nr. 679-682 prin care s-a decis suspendarea acestora din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

Prin încheierea penală nr. 333/2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, în dosar nr. x/2014, s-a dispus restituirea cauzei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Oradea, soluţie menţinută prin încheierea nr. 231 din 19 februarie 2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. nr. x/2014, rămânând astfel definitivă.

Prin cererea înregistrată sub nr. x, contestatorii au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii constatarea încetării temeiului de drepţi care a determinat luarea măsurii suspendării, şi totodată, repunerea în situaţia anterioară în ceea ce priveşte vechimea în magistratură, drepturile salariale şi dreptul la concediul de odihnă.

Prin Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016, secţia pentru judecători a CSM a constatat încetarea măsurii suspendării din funcţie a contestatorilor şi a dispus repunerea acestora în funcţia de judecători începând cu 24.02.2016.

Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat însă că aceştia nu pot fi repuşi în situaţia anterioară în ceea ce priveşte vechimea în magistratură, drepturile salariale şi dreptul la concediul de odihnă, reţinându-se faptul că restituirea cauzei către parchet nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, şi prin urmare nu s-ar impune, la acest moment, repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin contestaţia înregistrată sub nr. 7/4684 din 29 februarie 2016, contestatorii au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii anularea în parte a Hotărârii nr. 179 din 24 februarie 2016 cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară în ceea ce priveşte vechimea în magistratură, drepturile salariale şi dreptul la concediul de odihnă, ca urmare a încetării cazului de suspendare din funcţie.

Prin Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea contestaţiei.

Împotriva Hotărârii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul CSM sus - menţionate s-a formulat prezenta contestaţie, prin care hotărârile au fost criticate pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea contestaţiei, în ceea ce priveşte cadrul legal, contestatorii au invocat dispoziţiile art. art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind cele trei cazuri de repunere a magistratului trimis în judecată în situaţia anterioară, respectiv clasare, achitare sau încetare a procesului penal, acestea fiind însă situaţiile în care se dispune şi încetarea suspendării din funcţie.

S-a invocat, totodată, Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 a Plenului CSM prin care s-a decis că, urmare a restituirii cauzei la procuror, situaţia premisă care a determinat măsura suspendării din funcţie a magistratului nu mai subzistă, motiv pentru care suspendarea din funcţie trebuie să înceteze, în acest sens secţia competentă din cadrul CSM urmând a pronunţa o hotărâre. Prin aceeaşi hotărâre, Plenul a hotărât că secţia competentă din CSM trebuie să dispună repunerea în situaţia anterioară suspendării din funcţie.

În raport de această hotărâre, s-a apreciat de către contestatori că la momentul la care dispoziţiile art. 62-63 din Legea nr. 303/2004 au fost extinse şi situaţiei aplicabile acestora, s-au avut în vedere toate efectele pe care încetarea suspendării le are, repunerea în situaţia anterioară prin acordarea drepturilor salariale de care au fost privaţi şi recunoaşterea perioadei ca vechime în muncă.

În acest context s-a arătat că, atât secţia pentru judecători, cât şi Plenul CSM, ignorând complet dispoziţiile legale, deşi au constatat încetarea măsurii suspendării din funcţie, au apreciat că faţă de contestatori nu s-ar impune repunerea în situaţia anterioară, soluţii care contravin flagrant atât normelor legale, cât şi drepturilor contestatorilor, motiv pentru care se impune anularea lor.

În susţinerea acestei solicitări contestatorii au mai considerat că, faţă de dispoziţiile legale imperative şi obligatorii menţionate, la momentul la care secţia competentă a CSM adoptă hotărârea, aceasta nu are un drept de apreciere, ci doar obligaţia de a constata îndeplinirea unor condiţii legale.

Astfel, în urma pronunţării soluţiei de restituire a cauzei la Parchet, secţia pentru judecători nu face altceva decât să verifice încetarea cazului de suspendare din funcţie, respectiv să ia act de hotărârea instanţei de judecată, în speţă a ICCJ, neavând competenţa de a aprecia cu privire la necesitatea sau oportunitatea repunerii magistratului în situaţia anterioară.

Cu referire la cazul admiterii îndreptăţirii secţiei pentru judecători la o evaluare proprie, s-au invocat de către contestatori dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. (ca drept comun în materie civilă) cu care se completează şi Legea nr. 303/2004 şi care trimite judecătorul (interpretul), în absenţa unor norme legale, la principiile generale ale dreptului şi, în cele din urmă, la echitate, în acest sens susţinându-se că hotărârea penală definitivă pronunţată de ICCJ prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală, pentru neregularitatea rechizitoriului, a fost motivată de constatarea deficienţelor intrinseci ale actului de procedură care invalidează efectele acestuia cu începere de la data emiterii sale, astfel că toate consecinţele sale vătămătoare se impune a fi înlăturate atât prin repunerea în funcţie, cât şi prin acordarea tuturor drepturilor de care contestatorii au fost lipsiţi de la data emiterii hotărârii secţiei pentru judecători a CSM elaborate în baza sa, o interpretare contrară lipsind hotărârea de cameră preliminară de efectele sale fireşti.

Concluzionând, contestatorii au apreciat că, prin hotărârile pronunţate, în fapt CSM a efectuat un act de judecată, apreciind că s-ar impune restabilirea drepturilor exclusiv pentru viitor, fără însă a avea o competenţă sau un temei legal în acest sens, art. 134 alin. (2) din Constituţie stabilind în mod expres posibilitatea de a judeca doar în materie disciplinară.

În drept, contestaţia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, precum şi toate dispoziţiile legale invocate în cuprinsul acesteia.

În susţinerea contestaţiei s-au depus, în copie, înscrisuri.

Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat, în prealabil, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea cererii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei formulate.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, acesta a invocat neîndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe esenţiale pentru promovarea unei acţiuni în justiţie, respectiv afirmarea unei pretenţii, un interes (legitim, născut, actual şi personal), calitatea şi capacitatea procesuală a părţilor, neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizând declanşarea sau continuarea acţiunii civile.

S-a susţinut că, în speţă, contestatorii nu se regăsesc în raporturi de muncă cu intimatul CSM, aceştia având calitatea de judecători la Curtea de Apel Oradea şi respectiv la Tribunalul Bihor, sens în care s-au invocat dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind calitatea de ordonatori de credite a acestor instanţe.

Prin raportare la dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ., s-a considerat că identitatea la care acesta face referire nu poate fi reţinută în cauza de faţă în condiţiile în care intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu este angajatorul contestatorilor, angajator care are ca atribuţii stabilirea vechimii în funcţie, recunoaşterea dreptului la concediului de odihnă precum şi plata drepturilor salariale.

Astfel, plata drepturilor salariale pentru contestatori se realizează de către Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Oradea, ca ordonator secundar şi Tribunalul Timiş, ca ordonator terţiar, iar nicidecum de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe fondul contestaţiei, în contextul expunerii situaţiei de fapt, intimatul a invocat prevederile art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care stabileşte în mod limitativ cazurile în care judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie, unul dintre acestea fiind cel prevăzut la alin. (1) lit. a) şi anume când s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

S-a apreciat că argumentele contestatorilor vizează, în esenţă, o interpretare eronată de către secţia pentru judecători şi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a normelor legale incidente situaţiei pendinte, referitoare la restabilirea situaţiei anterioare pe perioada suspendării, cu privire la vechimea în funcţie, drepturile salariale şi concediul de odihnă.

De asemenea, s-a considerat, că, în mod temeinic şi legal, atât secţia pentru judecători, cât şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, au dispus în sensul că restabilirea situaţiei anterioare la acest moment presupune doar repunerea în funcţie a judecătorului, ca urmare a încetării temeiului ce a condus la suspendarea sa, nu şi plata drepturilor salariale, recunoaşterea vechimii în muncă şi recunoaşterea dreptului la concediul de odihnă pentru perioada în care magistratul a fost suspendat ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, reiterând în acest sens dispoziţiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În ceea ce priveşte împrejurarea că Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu prevede care sunt consecinţele soluţiei judecătorului de camera preliminară, de restituire a cauzei la parchet, asupra măsurii suspendării din funcţie a judecătorului sau procurorului trimis în judecată, intimatul a considerat că aceste efecte pot fi deduse din dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, în sensul că efectul unei asemenea soluţii constă în încetarea măsurii suspendării, întrucât temeiul ce a determinat-o nu mai subzistă, judecătorul sau procurorul fiind repus în situaţia anterioară operării suspendării şi anume repus în funcţie.

Cu referire la repunerea în situaţia anterioară în sensul solicitat de contestatori, s-a învederat că Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare reglementează strict şi limitativ cazurile în care judecătorului şi procurorului i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă, printre acestea nenumărându-se şi cel în care s-a dispus restituirea cauzei la procuror de către judecătorul de camera preliminară.

S-a apreciat, aşadar, că situaţiile enumerate sunt de strictă aplicare şi interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie altor situaţii.

De asemenea, intimatul a arătat că, prin hotărârile contestate, secţia pentru judecători şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au exclus de plano dreptul contestatorilor de a beneficia de drepturile pretinse.

Astfel, în ipotezele reglementate de 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi anume în situaţia în care se va dispune faţă de contestatori clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal, aceştia vor fi repuşi în situaţia anterioară în sensul solicitat şi anume li se vor plăti drepturile băneşti de care au fost lipsiţi pe perioada suspendării din funcţie şi li se va recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 1219 din 06.11.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care fac trimitere contestatorii în cuprinsul cererii, s-a învederat că, prin această Hotărâre, s-a statuat că în situaţia în care secţia de judecători/procurori constată că temeiul ce a determinat suspendarea din funcţie a magistratului nu mai subzistă, trebuie dispusă, prin aceeaşi hotărâre şi repunerea magistratului în situaţia anterioară, care priveşte numai reluarea exerciţiului funcţiei de către magistrat, nu şi beneficiul drepturilor pretinse de contestatori, întrucât în afară de situaţiile prevăzute la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu există temei legal pentru acordarea acestora.

Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, intimatul a solicitat respingerea acesteia, prin prisma argumentelor evocate, care relevă netemeinicia contestaţiei, având în vedere prevederile art. 453 din C. proc. civ., republicat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 alin. (2) din C. proc. civ., art. 62 şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La întâmpinare s-au depus, în copie, înscrisuri.

Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare contestatorii au solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a apărărilor invocate, şi pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum aceasta a fost formulată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive s-a susţinut, în esenţă că, independent de lipsa statutului de angajator al contestatorilor, în calitate de emitent al actelor contestate, Consiliul Superior al Magistraturii este subiect pasiv în raportului juridic dedus judecăţii, impunându-se astfel respingerea excepţiei invocate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, în raport de apărările formulate de intimat pe care contestatorii le apreciază drept reiterări ale faptului că Legea nr. 303/2004 reglementează strict şi limitativ cazurile în care judecătorului i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie, situaţia acestora neregăsindu-se printre cazurile menţionate, contestatorii au considerat că Legea nr. 303/2004 nu prevede nici o consecinţă a soluţiei judecătorului de cameră preliminară de restituire a cauzei la parchet, asupra măsurii suspendării din funcţie a judecătorului sau procurorului trimis în judecată, tocmai acesta fiind raţionamentul şi contextul adoptării Hotărârii nr. 1219 din 06.11.2014 a Plenului CSM.

Prin precizarea la acţiune depusă la dosar la data de 21 iulie 2016, contestatorii au suplimentat petitul al treilea din acţiunea introductivă de instanţă, solicitând, în subsidiar, obligarea pârâtului CSM la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, inclusiv în ce priveşte aspectul vechimii în magistratură, drepturile salariale şi dreptul la concediu de odihnă, de care aceştia au fost lipsiţi.

Prin completarea la întâmpinare faţă de precizarea ulterioară a contestaţiei, intimatul a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea cererii, precizate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, apreciind că prin precizarea contestaţiei în sensul arătat, contestatorii nu aduc niciun argument suplimentar celor expuse în cererea iniţială.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare în raport de contestaţia formulată şi precizată, Curtea o va aprecia ca nefondată şi o va respinge pentru următoarele motive.

Prin contestaţia formulată şi precizată având ca obiect Hotărârea Plenului CSM nr. 244 din 17 martie 2016 şi Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 179 din 24 februarie 2016, contestatorii critică în esenţă excesul de putere al autorităţii pârâte care a refuzat să emită în favoarea contestatorilor prin care să dispună restabilirea situaţiei anterioare în sensul dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 respectiv plata drepturilor băneşti şi recunoaşterea vechimii în magistratură aferente perioadei suspendării din funcţie.

În raport de acest petit, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 C. proc. civ. existând identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, care nu este un simplu raport de muncă şi calitatea de debitor al obligaţiei pe care o are intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în prezenta cauză. Aceasta rezultă din faptul că doar în baza hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul CSM prin care să fie admisă cererea contestatorilor privind repunerea în situaţia anterioară pot fi achitate drepturile băneşti de care contestatorii au fost lipsiţi în perioada suspendării din funcţie şi poate fi recunoscută vechimea în magistratură în perioada 30.06.2014-24.02.2016.

Iar emiterea acestei hotărâri în sensul solicitat de contestatori a fost refuzată de intimat care a emis cele două hotărâri contestate apreciind că repunerea în situaţia anterioară în sensul dispoziţiilor art. 62 alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 priveşte numai reluarea exerciţiului funcţiei de magistrat nu şi beneficiul drepturilor pretinse de contestatori, pe motiv că în afara situaţiilor prevăzute expres la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu există temei legal pentru acordarea acestora.

În raport de existenţa a două interpretări diferite privind repunerea în situaţia anterioară s-a născut prezentul litigiu în care intimatul Consiliul Superior al Magistraturii care a emis hotărârile contestate are calitate procesual pasivă.

Pe fondul contestaţiei astfel cum a fost precizată, Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca întemeiată, apreciind ca fiind corectă interpretarea dată de contestatori a normelor legale incidente situaţiei referitoare la restabilirea situaţiei anterioare pe perioada suspendării din funcţie.

Totodată, în cauză Curtea apreciază că există îndeplinite condiţiile existenţei unui exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 deoarece în prezenta cauză intimatul nu a respectat Hotărârea Plenului CSM nr. 1219 din 6 noiembrie 2014, hotărâre prin care s-a apreciat că "prin hotărârea secţiei Consiliului prin are se constată că măsura suspendării din funcţie a încetat trebuie să se dispună repunerea magistratului în situaţia anterioară suspendării din funcţie".

Deşi emisese această interpretare de principiu a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin emiterea hotărârilor contestate în prezenta cauză a dat o interpretare diferită şi nu a aplicat, fără un motiv justificat în concret, pe situaţia contestatorilor interpretarea dată prin Hotărârea Plenului CSM nr. 129 din 6 noiembrie 2014 - filele 51-52 dosar.

Din probele administrate rezultă următoarea situaţie:

În baza art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, la data de 30.06.2014, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, contestatorii au fost suspendaţi din funcţie prin hotărâri ale secţiei pentru judecători, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

Conform art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 "în perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.

Prin încheierea penală nr. 333/2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. x/2014 s-a dispus restituirea cauzei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Oradea în vederea completării şi refacerii urmăririi penale.

Prin Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 a secţiei pentru judecători s-a constatat încetarea măsurii suspendării din funcţie faţă de contestatori, dispunându-se repunerea lor în funcţia de judecător începând cu data de 24.02.2016.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a apreciat că restituirea cauzei la parchet reprezintă temei pentru încetarea măsurii suspendării în raport de dispoziţiile art. 342-348 C. proc. civ.

S-a considerat că efectul unei asemenea soluţii de restituire a cauzei la parchet constă în încetarea măsurii suspendării din funcţie, întrucât temeiul ce a determinat-o nu mai subzistă, judecătorul sau procurorul fiind repus în situaţia anterioară operării suspendării şi anume repunerea în funcţie. În consecinţă în baza acestei hotărâri contestatorii au fost repuşi în funcţie începând cu data de 24.02.2016.

În ceea ce priveşte repunerea în situaţia anterioară în sensul solicitat de contestatori, respectiv plata drepturilor băneşti de care au fost lipsiţi pe perioada suspendării din funcţie şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru această perioadă interpretarea dată de intimat dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost în sensul că în cauză sunt reglementate strict şi limitativ cazurile în care magistratului i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. "Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător ori procuror, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă".

S-a apreciat de secţia pentru judecători că restituirea cauzei la parchet nu este un caz expres prevăzut de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care să justifice refacerea în situaţia anterioară în sensul solicitat respectiv nu numai reluarea exerciţiului funcţiei de către magistrat ci şi beneficiul drepturilor pretinse, pe motiv că acestea nu pot fi acordate în afara situaţiilor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Interpretarea dată prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 179 din 24 februarie 2016 a fost menţinută şi prin Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului CSM prin care a fost respinsă contestaţia apreciindu-se că nu există temei legal pentru acordarea acestora.

Curtea apreciază că interpretarea restrictivă dată de intimat pe cererea de repunere în situaţia anterioară este greşită în raport de interpretarea dată de însuşi intimat cazului de restabilire a situaţiei anterioare în cazul restituirii cauzei la parchet - situaţie neprevăzută expres de dispoziţiile art. 62 alin. (3) şi 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ca temei pentru acordarea beneficiului drepturilor pretinse.

Prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 Plenul CSM a emis o hotărâre în interpretarea consecinţelor pe care situaţia prevăzută de noul cod de procedură penală de restituire a cauzei la parchet o are faţă de situaţia magistratului suspendat din funcţie la data trimiterii în judecată conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Prin această Hotărâre nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 Plenul CSM, pe o situaţie ipotetică având ca premisă restituirea cauzei la parchet, a apreciat că în cazul restituirii la parchet măsura suspendării din funcţie trebuie să înceteze deoarece nu mai subzistă temeiul de fapt care a determinat suspendarea din funcţie şi anume trimiterea în judecată.

Prin aceeaşi hotărâre Plenul CSM consideră că prin hotărârea secţiei Consiliului prin care se constată că măsura suspendării din funcţie a încetat trebuie să se dispună repunerea magistratului în situaţia anterioară suspendării din funcţie.

Ulterior, în situaţia în care cererea contestatorilor a privit repunerea în situaţia anterioară, intimatul a apreciat că prin Hotărârea nr. 1219/2014 intimatul poate restabili situaţia anterioară, care poate avea ca obiect numai reluarea exerciţiului funcţiei de către magistrat nu şi beneficiul drepturilor pretinse pentru care s-a apreciat că nu există temei legal pentru acordarea lor.

Această interpretare restrictivă este apreciată de Curte ca fiind nelegală şi greşită în raport de Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014, intimatul neaplicând cu exces de putere propria hotărâre în interpretare care este deplin aplicabilă contestatorilor.

Curtea apreciază că prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 Plenul CSM a statuat că în situaţia în care secţia pentru judecători sau procurori constată că temeiul ce a determinat suspendarea din funcţie a magistratului nu mai subzistă, trebuie dispusă prin aceeaşi hotărâre şi repunerea magistratului în situaţia anterioară.

Repunerea în situaţia anterioară nu poate avea ca efect numai reluarea exerciţiului funcţiei deoarece aceasta este o consecinţă directă a constatării încetării suspendării din funcţie, deoarece nu mai subzistă situaţia premisă care a determinat suspendarea din funcţie şi anume trimiterea în judecată.

În cazul restituirii la parchet dispoziţia de trimitere în judecată nu îşi mai produce efectele prevăzute de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 fiind necesară refacerea sau completarea urmăririi penale după caz.

Curtea apreciază că prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 intimatul a interpretat repunerea magistratului în situaţia anterioară suspendării din funcţie în sensul solicitat de către contestatori acela că în cazul încetării măsurii suspendării din funcţie trebuie să se dispună repunerea magistratului în situaţia anterioară suspendării din funcţie. Iar această restabilire a situaţiei anterioare presupune înlăturarea efectelor pe care această suspendare le-a determinat pentru perioada 30.06.2014 şi până la data repunerii în funcţie respectiv 24.02.2014.

Iar efectul suspendării din funcţie este prevăzut de art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 "În perioada suspendării din funcţie a judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură". În consecinţă Curtea, în raport de Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 apreciază că în cauză contestatorii repuşi în funcţie ca urmare a încetării efectelor suspendării din funcţie au dreptul de a fi repuşi în situaţia anterioară inclusiv sub aspectul acordării beneficiului drepturilor pretinse - drepturi băneşti de care au fost lipsiţi şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru perioada aferentă suspendării.

În cauză, prin Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 secţia pentru judecători a CSM a constatat încetarea măsurii suspendării din funcţie privind pe contestatori şi a dispus repunerea în funcţia de judecători începând cu data de 24.02.2016 având ca temei faptul că măsura care a justificat suspendarea din funcţie nu mai subzistă cauza fiind restituită la procuror.

Această măsură legală - restituirea cauzei la Parchet nu este prevăzută expres de dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 printre cazurile de încetare a măsurii suspendării dar care a determinat în prezenta cauză şi în raport de dispoziţiile Hotărârii nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 încetarea suspendării din funcţie şi reluarea exerciţiului funcţiei de judecător.

În consecinţă repunerea în situaţia anterioară, în raport de Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 priveşte nu numai reluarea funcţiei de către magistrat ci şi beneficiul drepturilor pretinse respectiv plata drepturilor băneşti de care au fost lipsiţi pe perioada suspendării din funcţie şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru această perioadă neputându-se reţine că aceste drepturi nu pot fi acordate în afara situaţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Curtea apreciază că în cazul contestatorilor repuşi în funcţie ca urmare a aplicării Hotărârii nr. 1219/2014 a existat un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, intimatul apreciind contrar propriei interpretări asupra repunerii în situaţia anterioară. Prin această interpretare contestatorii au avut un drept recunoscut vătămat, în sensul că repunerea în situaţia anterioară priveşte şi beneficiul drepturilor pretinse respectiv drepturile salariale şi vechimea în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie 30.06.2014 şi data repunerii în funcţie respectiv 24.02.2016.

În cadrul drepturilor salariale sunt cuprinse toate drepturile băneşti de care, conform legii, contestatorii au fost lipsiţi şi care nu le-au fost acordate în perioada 30.06.2014 - 24.02.2016.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, pe fond, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi art. 1 din Legea nr. 554/2004 va admite contestaţia astfel cum a fost precizată şi va anula hotărârile contestate, va obliga intimatul să emită o hotărâre prin care să repună în situaţia anterioară pe contestatori în privinţa drepturilor salariale şi a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie 30.06.2014 şi până la data repunerii în funcţie, respectiv 24.02.2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Admite contestaţia, astfel cum a fost precizată, formulată de A., B., C. şi D.

Anulează Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunţată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să repună in situaţia anterioară pe contestatari în privinţa drepturilor salariale şi a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie, 30.06.2014 şi până la data repunerii în funcţie, respectiv 24.02.2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2016.