Import of biodiesel under invalid Canadian origin certificates: appeal against dismissal of annulment of customs duties and late payment penalties rejected.

Deliberând, constată că prin sentinţa civilă nr. 234 din 27 ianuarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ANAF - Direcţia Generală a Vămilor, ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Regională Vamală Bucureşti având ca obiect:

- anularea totală a Deciziei nr. 39046 din 02 august 2012 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal şi anularea totală a obligaţiilor stabilite suplimentar în sarcina A. S.A. prin Decizia nr. 39046 din 02 august 2012, respectiv a taxelor antidumping şi compensatorii, în cuantum de 1.714.182 RON; a majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente taxelor antidumping şi compensatorii, în cuantum de 1.251.010,02 RON;

- anularea totală a Procesului-verbal de control nr. x din 01 august 2012, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 39046 din 02 august 2012 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal;

- anularea totală a Deciziei nr. 61 din 07 martie 2013, care reprezintă răspunsul autorităţii la contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 39046 din 02 august 2012 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal;

- anularea totală a Deciziei nr. 11475 din 05 martie 2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anii precedenţi şi anularea totală a obligaţiilor stabilite suplimentar în sarcina A. S.A., respectiv a sumei de 6.171 RON, impusă cu titlu de dobânzi de întârziere;

- anularea totală a Deciziei nr. 165 din 31 mai 2013, care reprezintă răspunsul autorităţii la contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 11475 din 05 martie 2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anii precedenţi.

1. Motivele de casare invocate în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În primul rând, susţine că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 2913/1992 privind Codul vamal comunitar deoarece a considerat că buna sa credinţă nu este relevantă în raport cu autorităţile vamale. Or, arată recurenta, buna credinţă reprezintă un element decisiv de natură să justifice anularea actelor administrative în temeiul dispoziţiilor legale amintite.

În opinia recurentei, buna credinţă rezultă din următoarele împrejurări:

- la data când a întocmit declaraţia vamală de punere în circulaţie a produsului biodisel (09.10.2009) nu exista nicio suspiciune privind originea mărfii, fapt care rezultă chiar din actele dosarului; toată documentaţia care sprijină originea SUA a produsului este ulterioară lunii aprilie 2010;

- dacă nu ar fi fost de bună credinţă, pe lângă actele administrativ fiscale contestate în prezenta cauză, autorităţile vamale ar fi aplicat şi sancţiuni contravenţionale, ceea ce nu s-a întâmplat;

- certificatul de origine a fost emis de Camera de Comerţ a Canadei şi nu conţine niciun element care să dea naştere vreunei suspiciuni privind validitatea sa sau originea reală a produsului la care se referă;

- în sensul celor de mai sus consideră că este decizia nr. 7458 din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se impune cu putere de lucru judecat.

În al doilea rând, susţine că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 120 şi art. 1201 Cod de procedură fiscală deoarece, acţionând cu bună credinţă, nu poate fi obligată la plata de dobânzi şi majorări de întârziere. Instanţa nu a sancţionat comportamentul pârâtelor care au încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (spre ex., în cauzele Bendenoun contra Franţei, Silvester's Horeca Service contra Belgiei, Mamidakis contra Greciei).

2. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte constată că ambele critici sunt circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010) potrivit căruia casarea unei hotărâri pentru "motive de nelegalitate" se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Referitor la apărarea bazată pe buna credinţă a reclamantei recurente în importul produsului biodisel, invocată şi în faţa primei instanţe şi întemeiată pe dispoziţiile art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (CVC), Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă următoarele fapte:

- investigaţia Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi informaţiile furnizate de Canada Boarder Services Agency (CBSA) confirmă originea SUA a produsului importat de reclamantă;

- certificatele care atestă, contrar realităţii, originea canadiană a produsului nu sunt eliberate de o autoritate a statului canadian şi s-au bazat exclusiv pe declaraţia solicitantului deoarece autoritatea emitentă nu are capacitatea să verifice originea reală a produsului; în acest context, nu există un sistem de cooperare administrativă pentru atestarea originii produsului.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă în baza probatoriului administrat în cauză nu poate face obiectul recursului, care poate fi exercitat doar pentru "motive de nelegalitate". Totuşi, în limitele dispoziţiilor art. 492 C. proc. civ. (2010), recurentul poate dovedi o stare de fapt diferită în baza unor înscrisuri noi, neadministrate de prima instanţă.

În speţă, recurenta pretinde că certificatele care atestă originea canadiană a produsului importat sunt eliberate de o autoritate a statului canadian şi, în considerarea acestui fapt coroborat cu împrejurarea că acestea nu conţin niciun motiv de suspiciune, buna sa credinţă este dovedită. Cererea de recurs nu este însoţită de niciun înscris nou de natură să dovedească cele pretinse.

Aşa fiind, concluzia instanţei de fond referitoare la lipsa de relevanţa apărării întemeiate pe bună credinţă a reclamatei este legală deoarece art. 220 alin. (2) lit. b) CVC se referă expres la două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru scutirea de plată a datoriei vamale (în litera CVA, "înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă"), respectiv: 1) existenţa unei erori din partea autorităţilor vamale şi 2) buna credinţă a debitorului.

Or, în condiţiile care certificatul de origine nu a fost eliberat de o autoritate a statului canadian şi nu există un sistem de cooperare administrativă pentru atestarea originii produsului, nu poate fi imputată nicio eroare autorităţilor vamale.

Distinct de cele de mai sus, Înalta Curte observă că apărarea recurentei este neîntemeiată şi dintr-un alt punct de vedere.

Astfel, se poate invoca bună-credinţă a debitorului atunci când acesta probează că în timpul operaţiunilor comerciale în cauză a depus toate diligenţele pentru a se asigura că toate condiţiile pentru tratament preferenţial au fost respectate. În lipsa unei astfel de dovezi, autoritatea vamală intimată nu poate suporta consecinţele prejudiciabile ale faptelor ilicite săvârşite de furnizorii importatorilor.

Or, în speţă, nu s-a făcut dovada unor astfel de diligenţe.

În ce priveşte decizia nr. 7458 din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că această hotărâre judecătorească se întemeiază pe o stare de fapt opusă celei din prezenta cauză, respectiv pe împrejurarea că suspiciunea de fraudă nu s-a confirmat. Nu există chestiuni de drept dezlegate diferit în acea cauză.

De asemenea, este lipsit de relevanţă lipsa aplicării de sancţiuni contravenţionale.

Se va înlătura şi cea de-a doua apărare formulate în cauză, respectiv cea întemeiată pe faptul că buna credinţă şi consecinţele acesteia, protejate în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului aşa cum este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reprezintă temei pentru scutirea de plata obligaţiilor accesorii.

Într-adevăr, dobânzile reglementate de art. 120 C. proc. fisc. (varianta în vigoare la data emiterii actelor) reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă astfel încât, buna sau reaua credinţă a debitorului fiind lipsite de relevanţă.

Penalităţile de întârziere, reglementate de art. 1201 Cod de procedură fiscală, reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi, ca orice sancţiune, îşi au temeiul în culpa debitorului.

Pentru motivele deja arătate la discutarea apărării întemeiate pe buna credinţă a recurentei, Înalta Curte constată că penalităţile de întârziere au fost legal aplicate în condiţiile în care recurenta, beneficiind de un tratament fiscal preferenţial, nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei corelative de diligenţă privind îndeplinirea condiţiilor care să justifice acest tratament.

În ce priveşte cuantumul penalităţilor (257.127,3 RON), se apreciază că principiul proporţionalităţii este respectat, obligaţia principală fiind de 1.714.182 RON (cf. procesului-verbal întocmit de autoritatea vamală, fila 31 vol. 1 dosar fond).

3. Soluţia Înaltei Curţi

În consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva sentinţei civile nr. 234 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2016.