Appeal dismissed; action to sanction Government for non-enforcement of penal judgment held inadmissible under administrative execution law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 3 aprilie 2014, sub nr. x/2/2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, sancţionarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În drept, au fost invocate disp. art. 24 Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1880 pronunţată în data de 13 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 6 şi 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

În cuprinsul motivării a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru, următoarele argumente:

instanţa de fond i-a confiscat proprietatea, transformându-l în victimă, fapt ce aduce atingere dreptului său de acces liber la justiţie;

instanţa a schimbat obiectul cereri de chemare în judecată din "acordare titlu executoriu" în "acordare titlu de proprietate";

judecătorul fondului a schimbat temeiul juridic al acţiunii, respectiv din "art. 24 din Legea nr. 554/2004" cu " C. proc. civ.", fiindu-i încălcat astfel dreptul de acces liber la justiţie;

instanţa a încălcat cu rea-credinţă autoritatea de lucru judecat spre dauna intereselor sale legitime.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă l-a admis în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 19 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul A. a solicitat sancţionarea pârâtului Guvernul României pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, temeiul de drept al cererii fiind art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală au fost obligate părţile responsabile civilmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare la plata unor despăgubiri civile către un număr de 130.

798 părţi civile constituite în respectivul dosar, printre care şi reclamantul.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât din dispozitivul Deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009 rezultă că respectiva hotărâre nu este pronunţată de o instanţă de contencios administrativ, ci de o instanţă penală, iar prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 vizează modalitatea specifică de executare a hotărârilor pronunţate în contenciosul administrativ.

Mai mult, prin decizia penală nu s-a stabilit în sarcina autorităţii pârâte obligaţia plăţii unei sume de bani, ci a altor instituţii ale statului (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare).

Astfel, conform celor reţinute în mod corect de judecătorul fondului, pârâtul Guvernul României nu poate răspunde pentru neîndeplinirea obligaţiilor altor persoane juridice (chiar dacă acestea se afla în subordinea sa) şi nici nu are competenţa legală de a aplica, în numele Statului Român, procedura de executare silită a titlurilor executorii, care potrivit Legii nr. 188/2000 revine numai executorilor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte temeiurile de drept invocate în susţinerea recursului, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a precizat incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., singurele critici formulate constau în faptul că instanţa de fond a schimbat cu rea-credinţă obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul de drept al acţiunii, încălcând "cu rea credinţă" autoritatea de lucru judecat şi dreptul fundamental privind accesul liber la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de control judiciar va înlătura aceste critici, întrucât instanţa de fond a reţinut întocmai temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, fără a schimba conţinutul sau denumirea acesteia, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar faptul că soluţia pronunţată nu corespunde aşteptărilor sau intereselor părţii nu înseamnă că i se încalcă dreptul fundamental de acces la justiţie, pentru executarea hotărârii penale, al cărei beneficiar este, recurentul având la îndemână căile prevăzute de lege, astfel cum s-a menţionat anterior.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţei este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de reclamantul A. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1880 din 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM