Withdrawal of financial supervisor approval for significant person: quashed and remanded for insufficient motivation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2014 sub nr. x/2/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 66 din 16 ianuarie 2014 privind retragerea aprobării reclamantului, în calitate de persoană semnificativă, Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. SA.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1979 pronunţată în data de 20 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza, pe fond, să se admită acţiunea.

În cuprinsul motivelor de recurs recurentul-reclamant a susţinut următoarele:

- au fost încălcate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este motivată şi este pronunţată cu aplicarea greşită a legii;

- a respectat obligaţiile stabilite prin Decizia nr. 526/2012 a CSA (decizia de autorizare), iar problemele de drept fiind acelea de interpretare a conţinutului acestei decizii vis-a-vis de conţinutul obligaţiei sale de a comunica "soluţia cercetărilor Procuraturii din Marsala", precum şi de legalitate a deciziei atacate sub aspectul măsurii luate;

- sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv Curtea de Apel a apreciat eronat că Directiva C.E. 138/2009 nu este obligatorie speţei, aspect care se circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamantul are obligaţia de a informa, chiar şi cu privire la deciziile nedefinitive ale instanţelor penale, fapt ce ar fi fost stabilit prin Decizia nr. 526/2012 de autorizare;

- judecătorul fondului a apreciat în mod eronat printr-o greşită interpretare a legii, că buna reputaţie poate excede condiţiei ca persoana semnificativă supusă autorizării să nu fie condamnată, de unde interpretarea potrivit căreia comunicarea unei decizii nedefinitive avea importanţă din perspectiva autorităţii. Greşita interpretare a O.U.G. nr. 93/2012 şi a normelor sale de aplicare; ignorarea interpretării sistematice;

- absenţa vinovăţiei ca temei al aplicării sancţiunii contravenţionale a retragerii autorizaţiei, retragerea autorizării fiind excesivă, câtă vreme conduita reclamantului a fost una temeinic justificată.

În concluzie, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond a ignorat atât prevederile legale incidente, cât şi situaţia de fapt, sentinţa atacată fiind netemeinică, nelegală, nemotivată şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cât şi a dispoziţiilor Legii nr. 32/2000 şi ale O.U.G. nr. 93/2012.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, pentru data de 19 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 66 din 16 ianuarie 2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara prin care s-a dispus retragerea aprobării reclamantului, în calitate de persoană semnificativă la societatea B. SA.

În speţă, aşa cum a argumentat şi recurentul-reclamant, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Or, în speţă, reluarea în mod exclusiv a argumentelor uneia dintre părţi, anume ale pârâtei, fără a le însoţi, în mod vădit, de analiza proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, fără a prezenta argumentele proprii privind respingerea motivelor de nelegalitate expuse în acţiunea introductivă de instanţă, nu corespunde exigenţelor textului legal sus-citat.

În egală măsură, sentinţa nesocoteşte jurisprudenţa CEDO în materia art. 6 § 1 din Convenţie, care a statuat constant că dreptul la un proces echitabil presupune ca hotărârea instanţei să cuprindă răspunsuri specifice şi explicite la aspectele esenţiale supuse judecăţii, altfel spus un examen concret, efectiv al aspectelor importante ale cauzei (de ex. în cauza C. împotriva României, 2005 ori în cauza D. împotriva României, 2006).

Nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi, totodată, este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentului-reclamant întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea în fond a cauzei.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1979 din 20 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM