Tax exemption scope for disabled persons: distinction between passenger cars and utility vehicles precludes extension of statutory benefits to non-target vehicles

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Decizia atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 3574 din 14 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1647 din 9 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, este de necontestat faptul că reclamantul face parte din categoria persoanelor cu handicap, cât şi că acesta solicită acordarea scutirii în considerarea faptului că deţine în proprietate o autoutilitară adaptată handicapului său. Or, prin Reglementările aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1147/2009 se face distincţie între autoturism şi autoutilitară, astfel că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, prin actele contestate, în mod corect a reţinut că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 448/2006 se aplică autoturismelor, nu şi autoutilitarelor.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3574 din 14 decembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare prin care a solicitat anularea actelor administrative emise de către pârâţi, recunoaşterea dreptului pretins, în raport cu hotărârile irevocabile pronunţate de instanţele naţionale, precum şi cu prevederile dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, obligarea pârâţilor, în solidar, să-i plătească o sumă echitabilă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, apreciind că este o problemă de drept îndoielnică, imperfectă (lacunară) şi neclară, în temeiul art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării neconstituţionalităţii art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006, modificată prin Legea nr. 193/2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 13 iulie 2015.

Susţine că a solicitat eliberarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. a rovinietei rutiere gratuită, potrivit art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 89/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Prin urmare, menţionează că instanţa de recurs, care a respins acţiunea, cât şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., nu înţeleg adevăratul sens al art. 28 din Legea nr. 448/2006, care nu vizează autovehiculele, ci face referire expresă la persoanele cu handicap, astfel, dreptul de a beneficia de scutirea de la plată atât a rovinietei cât şi de la plata peajului, respectiv tariful de trecere peste poduri este al persoanei cu handicap şi nu al unei maşini.

În susţinerea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale, arată că art. 146 lit. d) din Constituţia României consacră competenţa Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

În materializarea acestei competente, prevederile art. 29 alin. (1)-(6) din Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992 reglementează modalitatea practică de realizare a controlului de constituţionalitate, părţile implicate în acest proces, procedurile de urmat, limitele în care pot acţiona instanţele judecătoreşti şi obligaţiile legale ale acestora.

De aceea, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării neconstituţionalităţii textelor de lege menţionate, respectiv, art. 28 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006, modificată prin Legea nr. 193/2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 13 iulie 2015.

Apreciază că de aceste dispoziţii legale depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept care se ridică se referă la aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul de a se stabili dacă facilitatea fiscală privind scutirea de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale din România, instituită, decurge din situaţia persoanei cu handicap şi nu al unui autoturism.

Pe de altă parte, este necesar a se stabili modul de aplicare a sintagmei "autoturism" în raport cu sintagma "autovehicul" şi a se acorda scutirea de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, a persoanelor cu handicap necondiţionată, în raport cu prevede alin. (1) şi (2) al art. 28 din Legea nr. 448/2006.

Referitor la critica de neconstituţionalitate, apreciază că facilităţile fiscale conferite de legiuitor şi cu privire la rovinietă şi taxa peaj, au fost acordate tocmai în considerarea calităţii de persoana cu handicap grav sau accentuat şi nu în funcţie de maşină, astfel încât de aceste facilităţi fiscale ar trebui să beneficieze toate persoanele aflate în această situaţie.

Precizează că art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006 încalcă prevederile art. 11 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) art. 20 alin. (2), art. 50, art. 75 - 76, art. 1 alin. (5) şi art. 124 din Constituţia României.

Totodată, învederează că dispoziţiile contestate sub aspectul constituţionalităţii, care fac obiectul excepţiei, nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În drept, a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014, art. 126 alin. (3), art. 29 din Constituţia României, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. (1865).

3. Soluţia Înaltei Curţi

Examinând actele şi înscrisurile cauzei, prin raportare la susţinerile contestatorului şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

3.1. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi de posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006.

În speţă, obiectul cauzei în care s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îl reprezintă o contestaţie în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură şi prin care se urmăreşte desfiinţarea acestora.

Judecarea contestaţiei în anulare este limitată la examinarea hotărârii criticate prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., fără a permite analiza fondului pretenţiilor pe care partea le urmăreşte prin cererea cu care a învestit, pe fond, instanţa de judecată.

În acest context, se observă că actul normativ a cărui neconstituţionalitate o invocă contestatorul nu are legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate contestaţia în anulare şi nu poate fi de natură a influenţa soluţia ce s-ar pronunţa cu privire la admisibilitatea sau temeinicia acesteia.

O asemenea cerere ar prezenta relevanţă strict în situaţia în care cadrul procesual i-ar conferi instanţei de judecată posibilitatea examinării pe fond a pretenţiilor contestatorului.

Pentru aceste motive, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006 va fi respinsă.

3.2. Contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3574 din 14 decembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este nefondată şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (1865) - contestaţia în anulare obişnuită şi ale art. 318 C. proc. civ. (1865) - contestaţia în anulare specială.

Conform art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. (1865):

"Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

În cauză, se observă că susţinerile cuprinse în contestaţia în anulare se referă la judecata cauzei în fond, la exercitarea drepturilor procesuale şi la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor incidente cu privire la raportul juridic dedus judecăţii, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei.

Totuşi, Înalta Curte observă că, deşi prin cererea formulată nu s-au invocat prevederile art. 317, art. 318 şi urm. C. proc. civ. (1865), din motivarea contestaţiei în anulare rezultă că temeiul legal al contestaţiei în anulare l-ar constitui prevederile art. 318 alin. (1) teza I, respectiv hotărârea contestată este rezultatul unor greşeli materiale.

În practica judiciară, cu referire la noţiunea de "greşeală materială" în sensul prevederilor art. 318 teza I din C. proc. civ. (1865), s-a reţinut, că sunt avute în vedere aspecte formale ale judecăţii, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greşeli materiale celor menţionate anterior - greşita anulare a cererii, ca netimbrată; greşita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absenţa cărora dezlegarea dată de instanţă ar fi fost cu totul alta.

În cauză, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de "greşeală materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. (1865), întrucât, în realitate, prin motivele invocate, acesta tinde să obţină o reapreciere a probelor şi o nouă judecată sub aspectul aplicării dispoziţiilor incidente în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Se mai constată că, în cuprinsul contestaţiei în anulare contestatorul pune în discuţie modul de interpretare a prevederilor legale şi a probelor pe baza cărora instanţa de recurs a apreciat că se confirmă atât temeiul de drept reţinut prin actele emise de intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cât şi faptul că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 se aplică doar autoturismelor, nu şi autoutilitarelor. Or, aceste aspecte exced noţiunii de greşeală materială care, prin ipoteză, vizează exclusiv aspectele formale ale judecăţii, iar nu interpretarea probelor şi dezlegările date în drept de instanţa de recurs.

Constatând astfel că pe calea contestaţiei în anulare nu au fost invocate motive prin care să se susţină "greşeli materiale" în sensul considerentelor enunţate, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 teza I C. proc. civ. (1865).

Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (1865) potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, întrucât prin decizia pronunţată în recurs au fost analizate toate criticile aduse.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 318 din C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată prin Legea nr. 193/2015.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3574 din 14 decembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă, în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei în anulare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM