Maritime pilot license validity and administrative competency letters: appeals dismissed as unfounded, maintaining lower court's rejection of annulment and damages claims.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed all appeals, upholding the lower court's decision that rejected the claims of the plaintiff association and company against the national maritime authority and individual officials. The dispute concerned the annulment of administrative letters confirming the continuous competency of maritime pilots, the annulment of specific maritime pilot licenses, and a claim for 6.96 million RON in damages for allegedly illegal issuance of these documents. The Court determined that the contested letters were mere confirmations of factual states rather than administrative acts capable of creating, modifying, or extinguishing legal relationships, and thus did not meet the admissibility requirements for annulment under Law No. 554/2004. Regarding the licenses, the Court found that the authority correctly relied on standard employment certificates to verify the statutory boarding periods required by the relevant maritime regulations, rejecting the plaintiffs' argument that distinct specific documentation was required, and noted that allegations of false data should be pursued through separate civil or criminal procedures. Furthermore, the Court affirmed that individual liability of public officials could only be assessed subsidiarily after the main annulment action failed, which it did, thereby upholding the procedural standing of the defendants and denying the compensation claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 139 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 16 din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 188/1999, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ; Maritime pilot license validity and administrative competency letters: appeals dismissed as unfounded, maintaining lower court's rejection of annulment and damages claims: The dispute concerned the annulment of administrative letters confirming the continuous competency of maritime pilots, the annulment of specific maritime pilot licenses, and a claim for 6.96 million RON in damages for allegedly illegal issuance of these documents. The Court determined that the contested letters were mere confirmations of factual states rather than administrative acts capable of creating, modifying, or extinguishing legal relationships, and thus did not meet the admissibility requirements for annulment under Law No. 554/2004. Regarding the licenses, the Court found that the authority correctly relied on standard employment certificates to verify the statutory boarding periods required by the relevant maritime regulations, rejecting the plaintiffs' argument that distinct specific documentation was required, and noted that allegations of false data should be pursued through separate civil or criminal procedures. Furthermore, the Court affirmed that individual liability of public officials could only be assessed subsidiarily after the main annulment action failed, which it did, thereby upholding the procedural standing of the defendants and denying the compensation claim.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThese provisions served as the legal basis for the final order to dismiss the appeals as unfounded.
This provision was applied to impose court costs on the unsuccessful appellants.
Full text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2013, reclamantele Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi "A." şi B. S.R.L., au chemat în judecată pe pârâţii: Autoritatea Navală Română (ANR), C., D., E., F., solicitând ca prin hotărârea pronunţată să se dispună cu privire la următoarele:
- anularea în întregul său a Adresei nr. 15989 din 06.08.2013 şi a consecinţelor acesteia, respectiv recunoaşterea competentei continue a celor 19 piloţi menţionaţi în aceasta; anularea brevetelor pilot maritim I pentru următorii piloţi maritimi: G., H., I.;
- anularea brevetelor pilot maritim II pentru următorii piloţi maritimi: J., G., H., K., I.;
- obligarea pârâtei Autoritatea Navală Română să comunice actele atacate împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora, precum şi toate lucrările efectuate, ca fiind necesare soluţionării cauzei;
- pronunţarea asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actelor nelegale mai sus indicate, precum şi a efectelor juridice produse de acestea, adică orice alte înscrisuri emise de pârâta ANR către terţi prin care sunt recunoscute brevetele de pilot maritim I, respectiv pilot maritim II către persoanele indicate în petitul cererii despre care nu au cunoştinţă, actele fiind dosite de către pârâta ANR ce refuză să le prezinte;
- obligarea pârâţilor funcţionari publici la plata către reclamante a sumei de 160.000 €, adică 708.800 RON la un curs de 4,43 RON = 1 euro în vederea taxării, plătibili în RON la cursul din data efectuării plăţii, reprezentând repararea pagubei cauzate în solidar cu instituţia publică Autoritatea Navală Română; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pârâta F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
A invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive .
Pârâtul D. a formulat întâmpinare, invocând excepţia necompetentei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia necompetentei funcţională a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în judecarea capătului 1 al cererii de chemare în judecata, respectiv anularea Adresei nr. 15989 din 06 august 2013.
Pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, excepţia lipsei de interes a reclamantelor în formularea cererii introductive de instanţa şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Pârâta Autoritatea Navală Română (ANR) a formulat întâmpinare, invocând următoarele excepţii:
- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
- excepţia lipsei de interes.
- în ceea ce priveşte petitul 1 al acţiunii, ce vizează anularea Adresei nr. 15989 din 06.08.2013 şi a consecinţelor acesteia, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
- referitor la petitele nr. 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată, prin care se solicită anularea actelor administrative ce constau în Brevetele de pilot maritim I şi II, a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii la instanţă.
- faţă de existenţa pe rolul Curţii de Apel Constanţa a Dosar nr. x/2013, a invocat excepţia de conexitate reglementată de dispoziţiile art. 139 alin. (4) C. proc. civ. şi trimiterea prezentei cauze spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa, ca instanţă ce are competenţă exclusivă în domeniul maritim şi fluvial.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a invocat excepţia de conexitate reglementată de art. 139 alin. (4) şi trimiterea prezentei cauze Curţii de Apel Constanţa, ca instanţa ce are competenţă exclusivă în domeniul maritim şi fluvial.
Pârâtul a invocat tardivitatea îndeplinirii procedurii prealabile cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă cu privire la capătul nr. 2 şi nr. 3 din cerere, prin care s-a solicitat anularea actelor administrative ce constau în Brevetele de pilot maritim I şi II.
Prin încheierea din 9.04.2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi A.. De asemenea, a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin încheierea de şedinţă din 28.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi-beneficiari ai actelor administrative care formează obiectul acţiunii în anulare, a numiţilor L., M., N., J., G., H., K. şi I.
Prin încheierea nr. 112/CA din data de 2 iunie 2014 Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea Dosar nr. x/2013 la Dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti.
Ca urmare, la termenul din 25.06.2014, a fost introdus în cauză în calitate de pârât O.
În ceea ce priveşte capătul de cerere, ce vizează anularea Adreselor nr. 15989 din 06.08.2013, nr. 16329 din 14.08.2013 şi nr. 16518 din 20.08.2013 şi a consecinţelor acestora, au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât nu au caracterul unor acte administrative.
Referitor la capătul de cerere, prin care s-a solicitat anularea brevetului pilot maritim II pentru O. emis în luna iulie 2011, au invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile precum şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii la instanţă, aceeaşi apărare fiind valabilă şi în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a brevetelor de pilot maritim grad II pentru: J., G., H., K., I.
Pârâţii au invocat următoarele excepţii:
a) excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor;
b) excepţia lipsei de interes a reclamantelor;
c) excepţia lipsei calităţii procesuale active a Asociaţiei;
d) excepţia lipsei calităţii de împuternicit pentru reclamanta Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi a semnatarului plângerilor prealabile şi a cererii de chemare în judecată;
e) excepţia de necompetenţă teritorială şi funcţională a Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 22.09.2014, reclamanta B. S.R.L. a formulat cerere de majorare a câtimii, solicitând obligarea pârâţilor la plata de daune în sumă de 6.960.000 RON.
Prin încheierea de şedinţă din 24.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată şi a fost respinsă cererea de introducere în cauză a persoanelor menţionate în cuprinsul Adresei nr. 15989/06.08.2013.
2. Prin sentinţa nr. 3047 din 12.11.2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile şi a introducerii acţiunii, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare Adreselor nr. 15989 din 06.08.2013, nr. 16329 din 14.08.2013 şi nr. 16518 din 20 august 2013, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Adreselor nr. 15989 din 06 august 2013, nr. 16329 din 14.08.2013 şi nr. 16518 din 20.08.2013, a respins în rest, ca neîntemeiate, acţiunile conexe privind pe reclamantele Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi "A." şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Navală Română (ANR), C., D., E. şi F. şi I., G., H., J., K. şi O., a respins ca neîntemeiată cererea pârâţilor C. şi E. de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 3047 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti au formulat recurs F. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Asociaţia Piloţilor Maritimi A. şi S.C. B. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. D. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
3.1. Recursul formulat de reclamantele Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi "A." şi S.C. B. SRL
3.1.1. În mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Adreselor nr. 15989 din 6.08.2013, nr. 16329 din 14.08.2013 şi nr. 16518 din 20.08.2013.
Prima instanţă a calificat nelegal adresele a căror anulare s-a cerut ca simple răspunsuri ce nu dau naştere la raporturi juridice, confirmă simple situaţii de fapt şi nu sunt nici operaţiuni administrative, deoarece au fost emise şi comunicare ulterior emiterii brevetelor.
Adresele indicate, susţin recurentele-reclamante sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual emise de o autoritate publică, pârâta Autoritatea Navală Română, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii şi au dat naştere la alte raporturi juridice de drept administrativ, respectiv semnarea contractului de siguranţă - pilotajul navelor maritime în porturile româneşti de la Marea Neagră, administrate de C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A.
Caracterul individual al actului reiese, susţin recurentele-reclamante din cuprinsul acestuia, ce este adresat unui subiect de drept privat, la o cerere adresată de acesta.
S-a solicitat de către S.C. P. S.R.L. emiterea unui act administrativ ce confirmă recunoaşterea competenţei continue a celor 19 piloţi, conform art. 6 alin. (4) din Regulamentul privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi certificare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă aprobat prin OMT nr. 382/2007, sub supravegherea unui pilot maritim cu brevet valabil.
Fără emiterea adreselor atacate, beneficiarul S.C. P. S.R.L. nu putea semna contractul de siguranţă, iar natura administrativă a contractului a fost determinată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4704 din 9.12.2014, ce are autoritate de lucru judecat în prezenta speţă.
Adresele atacate au dat naştere unor raporturi juridice noi, confirmarea competenţei continue a unor piloţi.
Confirmarea competenţei continue nu reprezintă o simplă confirmare a unei situaţii de fapt, ci transformă o stare de fapt într-o stare de drept, pentru că exclusiv pe baza acestor adrese de confirmare, brevetele atacare sunt revalidate iar în lipsa competenţei continue confirmate de ANV, brevetele atacate nu sunt valide şi nu produc efecte juridice pentru lipsa dovezii de competenţă continuă.
Competenţa continuă se dobândeşte prin efectuarea de trei manevre, sub îndrumarea unui pilot maritim cu brevet valabil.
Nu există vreun model sau o altă formă de emitere a actului administrativ, de confirmare a brevetului.
Chiar dacă, aparent, brevetul pilotului este valabil, fiind în cadrul termenului de cinci ani pentru care a fost emis, în caz de absenţă din serviciu pentru o perioada mai lungă de 90 zile, în lipsa efectuării manevrelor de competenţă continuă, pilotul nu poate efectua serviciul la navă.
Lipsa unei adrese de confirmare a efectuării celor trei manevre atrage imposibilitatea de a semna ulterior contractul administrativ pentru asigurarea serviciului de pilotaj unde este necesar un număr minim de piloţi cu brevet valabil, apţi de serviciu.
Competenţa continuă a piloţilor maritimi în discuţie nu poate fi decât ulterioară dobândirii brevetului de pilot maritim, pentru că anterior lipsei calităţii de pilot atrage şi lipsa necesităţii pregătirii continue, prin lipsa brevetului.
3.1.2 Sentinţa de fond este nelegală şi în ceea ce priveşte anularea brevetelor de pilot maritim pentru persoanele chemate în judecată.
OMT nr. 382/2007 prevede la art. 2, 3 din Anexa 1, Cap. B.C., faptul că brevetul se poate obţine dacă aspirantul are un stagiu de îmbarcare confirmat de societatea de pilotaj, cerinţă ce nu este îndeplinită de niciunul dintre piloţii cărora ANV le-a emis brevete.
Stagiul de îmbarcare confirmat este un înscris diferit de cel intitulat adeverinţă de salariat şi presupune, ulterior emiterii, confirmarea stagiului de îmbarcare la solicitarea ANV de către societatea de pilotaj.
Instanţa de fond a respins în mod eronat prezentarea de către ANV a fişelor matricole ale piloţilor ale căror brevete au fost contestate.
Brevetele de pilot maritim I au fost emise fără a exista stagiul de "24 luni pe funcţia de pilot maritim II pentru posturile maritime Constanţa-Mangalia şi Midia", iar brevetele de pilot maritim II au fost emise fără dovedirea "unui stagiu de îmbarcare confirmat de societatea de pilotaj de 12 luni pe funcţia de pilot maritim aspirant pentru posturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia".
Prima instanţă confundă condiţiile de vechime minimă în funcţia de pilot maritim cu stagiul de îmbarcare efectiv şi concret pe care trebuie să îl efectueze obligatoriu aspirantul.
Specificul muncii face ca stagiul de îmbarcare să fie mai lung de 12 luni, pentru că nu se efectuează stagiul, de exemplu, în perioada concediului de odihnă.
3.1.3. În mod nelegal a fost respinsă cererea de reparare a pagubei estimată la 6.960.000 RON şi cea prin care s-a solicitat stabilirea răspunderii delictuale a funcţionarilor persoane fizice, care au contribuit la elaborarea, emiterea, încheierea actelor administrative a căror anulare s-a cerut.
3.2. Recursul formulat de pârâta F.
Recurenta-pârâtă critică sentinţa de fond din perspectiva respingerii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că nu a avut nicio contribuţie la elaborarea, emiterea sau încheierea actelor supuse controlului de legalitate.
3.3. Recursul formulat de pârâtul D.
Recurentul-pârât susţine critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocă încălcarea disp. art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că recurentul-pârât nu a emis actele a căror anulare s-a cerut, că răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici este reglementată de art. 8 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici însă acesta are calitate de angajat în baza contractului individual de muncă încheiat şi nu de funcţionar public, motiv pentru care poate răspunde patrimonial numai în ipoteza în care conducătorul instituţiei emite un ordin/dispoziţie de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru, prin încheierea de şedinţă din data de 2 mai 2017, a admis în principiu recursul formulat şi, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în şedinţa din data de 22 iunie 2017, dispunând citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analiza motivelor de casare.
1. Cu privire la prima critică a reclamantelor referitoare la admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Adreselor nr. 15989 din 6.08.2013, nr. 16329 din 14.08.2013, nr. 16518 din 20.08.2013 şi de respingere ca inadmisibil a acestui capăt al acţiunii.
Prin Adresa nr. 15989 din 6.08.2013, Autoritatea Navală Română a răspuns cererilor formulate de S.C. P. şi a confirmat că piloţii menţionaţi în anexă, în număr de 19, au efectuat manevrele conform prevederilor art. 6 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin OMT nr. 382/2007 în perioada 25.07.2013 - 06.08.2013, în porturile maritime româneşti.
Prin Adresele nr. 16329 din 14.08.2013 şi nr. 16518 din 20.08.2013 s-a confirmat de către Autoritatea Navală Română aceeaşi competenţă continuă reglementată de art. 6 alin. (4) din OMT nr. 382/2007 a altor cinci piloţi.
Instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, reţinând că adresele în cauză nu constituie acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, nu produc efecte juridice în planul dreptului administrativ, fiind doar răspunsuri transmise de ANV către S.C. P. S.R.L., referitor la situaţia manevrelor efectuate, conform art. 6 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin OMT nr. 382/2007.
A mai reţinut prima instanţă că aceste adrese nu au nici măcar natura juridică a unor operaţiuni administrative care stau la baza brevetelor a căror anulare s-a cerut, întrucât au fost emise şi comunicate ulterior emiterii lor.
Prin motivele de recurs se invocă faptul că cele trei adrese au caracterul unui act administrativ deoarece prin acestea se confirmă recunoaşterea competenţei continue a piloţilor, iar fără emiterea lor S.C. P. S.R.L. nu putea semna contractul de siguranţă al pilotajului navelor maritime cu CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., ce este un contract administrativ.
Pe baza adreselor de confirmare, brevetele sunt revalidate, deoarece în lipsa competenţei continue acestea nu sunt validate şi nu produc efecte juridice.
Înalta Curte consideră că motivul de recurs formulat de reclamante este nefondat.
Adresele a căror anulare a fost cerută confirmă efectuarea celor trei manevre în urma cărora, piloţilor în cauză le este recunoscută competenţa continuă, prevăzută de OMT nr. 382/2007.
Adresele confirmă doar o stare de fapt, iar prin emiterea lor nu iau naştere, nu se modifică şi nu se sting raporturi juridice.
Adresele nu au aptitudinea de a produce prin ele însele efectele juridice de natura celor sus-menţionate.
Astfel, ca urmare a emiterii lor, a fost încheiat contractul de siguranţă despre care face vorbire recurentele-reclamante, de unde rezultă că cele trei adrese pot fi anulate odată cu cererea de anulare a contractului administrativ încheiat.
Adresele nu produc consecinţe juridice nici cu privire la brevetele piloţilor, acestea sunt valabile cât timp sunt îndeplinite prevederile legale, inexistenţa competenţei continue fie că nu s-au efectuat cele trei manevre, fie că se contestă efectuarea lor, se poate invoca o dată cu cererea de anulare a brevetelor sau de constatare a acestora ca nefiind valide.
2. Cu privire la cea de-a doua critică formulată de reclamante, se susţine greşita respingere a cererii de anulare a brevetelor de pilot maritim pentru numiţii O., J., G., H., I. şi K.
Recurentele-reclamante susţin faptul că instanţa de fond, în mod greşit a considerat că adeverinţele eliberate de societatea de pilotaj ce confirmă angajarea salariatului pe perioadă nedeterminată este echivalentul stagiului de formare, adeverinţele fiind emise de ANV cu scopul de a se obţine brevetul de pilot.
Conform art. 2.3 din Anexa 1 la Regulament, cap. B, C, arată recurentele, stagiul de îmbarcare confirmat de societatea de pilotaj, desemnează operaţiunea juridică prin care autoritatea publică solicită expres societăţii de pilotaj să confirme, ulterior emiterii adeverinţei de salariat dacă aspirantul, candidat la obţinerea brevetului, a realizat efectiv şi concret stagiul de îmbarcare prevăzut de lege.
Stagiul, consideră recurentele, nu poate fi efectuat în perioada de timp de 12/24 luni, ci este mai lung, deoarece intervin concediile de odihnă, medicale, etc.
Se mai susţine că instanţa de fond a respins în mod eronat proba cu depunerea de către ANV a fişelor matricole ale piloţilor ale căror brevete au fost contestate, deşi acestea sunt probe esenţiale în dosar.
Din actele dosarului, precum şi din cuprinsul OMT nr. 382/2007 reiese faptul că, pentru emiterea brevetelor, nu se impunea eliberarea unui anumit tip de adeverinţă ci doar aceasta să confirme faptul că persoanele în cauză îndeplinesc cerinţele legale pentru certificarea ca piloţi maritimi.
Aşadar, actele normative în vigoare la data emiterii brevetelor contestate, nu cereau eliberarea a două înscrisuri, unul care să dovedească vechimea în muncă şi un altul care să dovedească îndeplinirea stagiului de formare/îmbarcare prevăzut de lege, motivul de recurs urmând să fie respins ca nefondat.
Adeverinţele din dosar au precizat scopul pentru care au fost eliberate, astfel încât nu pot fi apreciate ca dovedind doar vechimea în muncă.
În ceea ce priveşte respingerea probei cu depunerea fişelor matricole ale piloţilor, se constată că prima instanţă a respins motivat această probă deoarece înscrisurile solicitate nu fac parte din documentaţia necesară pentru promovarea piloţilor.
În plus, critica nu se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurente.
Prin urmare, se va reţine respectarea prevederilor legale în vigoare pentru emiterea brevetelor piloţilor în cauză, iar alte susţineri referitoare la înscrierea unor date false în cuprinsul actelor depuse (contracte încheiate formal în scopul asigurării drepturilor sociale, titularii brevetelor erau plecaţi pe mare, etc.), nu pot fi apreciate pozitiv deoarece pentru acestea există o procedură specială civilă sau penală pe care reclamantele ar fi trebuit să o urmeze.
3. Ultima critică a reclamanţilor referitoare la respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat repararea pagubei, estimată la 6.960.000 RON, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, ca urmare a neîntrunirii dispoziţiilor legale prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, capetele principale ale acţiunii fiind respinse ca neîntemeiate.
4. Critica soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive formulată de pârâţii F. şi D., urmează să fie respinsă ca nefondată.
În mod corect a răspuns judecătorul fondului la excepţia invocată de pârâţi, în primul rând pentru că disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu fac referire la funcţionarul public în sensul Legii nr. 188/1999, ci la persoana care a contribuit la elaborarea/emiterea/încheierea actului, indiferent dacă aceasta este personal contractual sau funcţionar public.
În al doilea rând, analizarea răspunderii persoanei fizice chemată în judecată alături de autoritatea publică se face numai după admiterea acţiunii în anulare, ocazie cu care aceasta poate invoca în apărare împrejurarea lipsei oricărei contribuţie a sa la elaborarea/emiterea sau încheierea actului.
Invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în acest caz, nu poate fi soluţionată anterior pronunţării asupra capătului principal de cerere, fiind o pretenţie care se rezolvă numai în subsidiar, dar cu cercetarea fondului pricinii.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., vor fi obligate recurentele-reclamante la 1.010 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C. şi la 2.000 RON către intimatul-pârât E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de recurentele-reclamante Asociaţia Piloţilor Maritimi A., S.C. B. S.R.L. şi recurenţii-pârâţi F. şi D. împotriva sentinţei nr. 3047 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurentele-reclamante la 1.010 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C. şi la 1.000 RON către intimatul-pârât E..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iulie 2017.