Judicial suspension of energy regulator’s price decision based on imminent damage to public thermal energy service

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 2830 emisă de Şeful Departamentului pentru Eficienţa Energetică din cadrul ANRE din 17.12.2014 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestei decizii în Dosar nr. x/2015.

Prin Notele scrise depuse la data de 10.06.2015 Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET Bucureşti a precizat acţiunea în sensul restrângerii acesteia şi a solicitat suspendarea efectelor art. 3 al Deciziei ANRE nr. 2830/2014 până la soluţionarea în fond a cauzei din dosar nr. x/2015, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1742 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii a admis cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost precizată (restrânsă) şi a dispus suspendarea executării art. 3 din Decizia nr. 2830 din 17 decembrie 2014 până la soluţionarea acţiunii în anulare pe fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1742 din 17 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării sentinţei atacate.

În cadrul motivelor de recurs s-a susţinut că hotărârea este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute în legislaţia comunitară şi naţională, respectiv art. 6 paragraf. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 37 alin. (4) lit. a) şi alin. (12) din Directiva 2009/72/CE al Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii, O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale, Legea nr. 121/2014 a eficienţei energetice, Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică.

Cu referire la principiul proporţionalităţii s-a spus că acesta este corolarul marjei naţionale de apreciere, iar cu privire la dreptul la apărare în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului imparţialitatea este definită ca absenţa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces, însă, în speţă, judecătorul fondului cauzei a dat dovadă de parţialitate în examinarea pricinii cu care a fost învestit, acte şi fapte ce vor fi probate.

Sentinţa a fost considerată vădit nelegală pentru că judecătorul fondului, în considerentele acesteia a reţinut susţinerile intimatei-reclamante şi s-a aplecat cu superficialitate asupra afirmaţiilor ANRE invocate în apărare şi a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile suspendării actului administrativ individual, cu toate că intimata-reclamantă nu a depus înscrisuri din care să rezulte paguba iminentă.

Instanţa de fond, susţine recurenta, în mod greşit a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, dând o interpretare greşită dispoziţiilor legale, respectiv a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu ţine seama de raportul dintre C. proc. civ. şi Legea contenciosului administrativ.

Legea nr. 554/2004 este dreptul comun în materia contenciosului administrativ, atât în faza administrativă cât şi în faza judecătorească, în schimb O.U.G. nr. 33/2007 cuprinde dispoziţii derogatorii doar în ceea ce priveşte instanţa competentă şi termenele de introducere a acţiunilor împotriva ordinelor şi deciziilor ANRE în faţa instanţelor de judecată şi nu cuprinde nicio procedură relativă la faza judecătorească de unde rezultă că această din urmă etapă este cârmuită legislativ, exclusiv, de către legea contenciosului administrativ.

S-a arătat că judecătorul fondului, dovedind o vădită superficialitate în analiza temeiului de drept pe care RADET şi-a întemeiat cererea de suspendare, respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cu interpretarea greşită a acestor dispoziţii nu a avut în vedere că temeiul a fost art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea în fond a cauzei ce face obiectul dosar nr. x/2015, or, abordarea reclamantei este făcută cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile legale aplicabile speţei şi a suspendat în mod greşit decizia.

Astfel, s-a susţinut că urmare a Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică a fost înfiinţată ANRE, iar prin decizia acesteia a fost numit dl. G. - Vicepreşedinte ANRE la conducerea şi coordonarea Departamentului pentru eficienţă energetică, iar potrivit art. 3 alin. (4) acesta are prerogativa legală de a emite decizii în sfera departamentului pe care îl coordonează, astfel că nu poate exista o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a Deciziei nr. 2830/2014.

Decizia nr. 2830/2014, în opinia recurentei a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007 iar actul contestat a fost dezbătut în Comitentul de Reglementare, aşa cum prevede art. 5 alin. (2) şi (5) din O.U.G. nr. 33/2007, la 17.12.2014 şi aşa cum rezultă din procesul-verbal, acesta a fost votat în unanimitate de către membrii comitetului de reglementare.

În sfera noţiunii de reglementare ANRE, asupra căreia Consiliul Consultativ poate face propuneri de îmbunătăţire, nu se poate încadra o decizie individuală de aprobare a preţurilor la energie termică care este rezultatul unor metodologii de calcul şi nu era necesară supunerea acesteia dezbaterii Consiliului Consultativ al ANRE ce este alcătuit din membrii de la diverse organizaţii şi asociaţii care sunt concurente.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 33/2007, ANRE stabileşte, prin decizie, preţuri pentru energia termică, produsă în cogenerare, de înaltă eficienţă, într-o centrală ce beneficiază de scheme de sprijin, pe baza prevederilor schemelor de sprijin acordate prin hotărâre a Guvernului, respectiv pe baza metodologiei aprobate de ANRE, iar conform Metodologiei preţurile de referinţă se aprobă prin ordin ANRE, iar preţurile reglementate se aprobă prin decizie ANRE.

În cauză, susţine recurenta, nu este demonstrată paguba iminentă deoarece ANRE nu aprobă preţuri ale RADET-ului, iar decizia se aplică în exclusivitate producătorului de energie A. şi nu RADET care este furnizor de utilităţi publice (apa caldă şi căldură) şi care nu intră în sfera de reglementare a ANRE ci a ANRSC potrivit Legii nr. 325/2006, iar preţurile cu care RADET furnizează energie termică populaţiei sunt stabilite de ANRSC, nu de ANRE.

CET Griviţa vinde energia termică produsă în cogenerare la preţul stabilit de ANRE mai departe utilizatorului RADET ce furnizează utilităţile către CET-uri/populaţie la un preţ stabilit de ANRSC care se calculează astfel: la preţul cu care vinde A. (60% din preţul final) se adaugă preţul cu serviciu de distribuţie, preţul cu serviciu de furnizare şi preţul cu serviciul de transport energie termică, preţuri stabilite şi recunoscute de ANRSC (aproximativ 40% din preţul final care ajunge la populaţie).

Dar ANRE nu este răspunzător de preţurile cu care vinde RADET şi nici de faptul că nu încasează la timp bani.

Susţine recurenta că instanţa de fond nu a analizat gravitatea suspendării deciziei în speţă pentru că se dă posibilitatea ca intimata-reclamantă RADET să plătească către A. un preţ aleatoriu pentru energia achiziţionată ceea ce conduce la intrarea în faliment a producătorului de energie termică şi blochează o piaţă de energie reglementată de ANRE.

Asigurarea continuităţii alimentării cu energie termică se poate realiza doar prin asigurarea unei funcţionari corespunzătoare a capacităţii de producere a energiei în cogenerare, care implică acoperirea costurilor necesare funcţionării (inclusiv plata contribuabilului).

S-a apreciat de către recurentă că Decizia nr. 2830/2014 este motivată, iar instanţa de fonda ignorat cu desăvârşire probatoriile depuse de către ANRE la dosarul de fond, ea fiind rezultatul unor calcule efectuate de ANRE prin aplicarea strictă a prevederilor Metodologiei şi Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 109/2014 şi nu se impuneau alte explicaţii sau justificări.

Pentru că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând pricina în fond, instanţa de recurs să procedeze la respingerea acţiunii formulată de reclamantă.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare şi a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei iar pe fondul cauzei să se respingă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 2830/2014 emisă de ANRE, fiind invocată excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile.

Intimata RADET a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dar fiind invocată şi excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acestuia.

Prin încheierea din 27.04.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de RADET şi a inadmisibilităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul declarat de ANRE, fixându-se termen pentru soluţionarea cauzei cu citarea părţilor, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea cererii reclamantei Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti prin care a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru a se dispune suspendarea executării Deciziei nr. 2830 din 17.12.2014 emisă de Şeful Departamentului pentru Eficienţa Energetică din cadrul ANRE până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestei decizii în Dosar nr. x/2015.

Ulterior a precizat că solicită suspendarea numai a art. 3 din Decizia nr. 2830 din 17.12.2014.

La termenul din 13.05.2015 a fost introdusă în cauză, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004, ca pârâtă, S.C. A. S.R.L.

Prin decizia a cărei suspendare se solicită a fost aprobat bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi limită SEN şi a preţurilor reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centrul A., preţul energiei termice crescând pentru consumatorii casnici de la 169,14 RON/gcal (fără TVA) la 185,36 RON/gcal (fără TVA).

Instanţa de fond a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea executării art. 3 din Decizia nr. 2830 din 17.12.2014 până la soluţionarea acţiunii în anulare pe fond.

Înainte de a analiza criticile recurentei se impune, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a fi analizate excepţiile invocate de către intimatele RADET şi S.C. A. S.R.L., deoarece excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă RADET a fost respinsă prin încheierea din 27.04.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal când s-a apreciat că recursul este admisibil şi că motivele de recurs au fost încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în acest moment vor fi analizate excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare pentru lipsa procedurii prealabile.

Excepţia inadmisibilităţii recursului a fost invocată de intimata-reclamantă RADET şi a considerat că recursul ar fi inadmisibil pentru că în acesta au fost invocate apărări care ţin de fondul acţiunii în anulare, dar această excepţie va fi respinsă pentru că nu se poate considera inadmisibil un recurs numai pentru că intimata consideră greşite motivele de recurs invocate, acestea urmând a fi analizate pe fondul recursului.

Excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare pentru lipsa procedurii prealabile invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007:

" Ordinele şi deciziile emise de preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ de Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţile interesate".

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că ordinele şi deciziile emise de Preşedintele ANRE pot fi contestate direct la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 zile de la data publicării sau de la data notificării părţilor interesate, fără a fi nevoie de formularea plângerii prealabile.

Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, astfel că prin legi speciale, pot fi prevăzute derogări de la regulile stabilite prin această lege.

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că este necesară formularea plângerii prealabile ori de câte ori, într-o lege specială, se prevede că acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ se face potrivit legii sau în condiţiile legii contenciosului administrativ (condiţii între care este prevăzută şi plângerea prealabilă) şi nu este necesară plângerea prealabilă când în norma specială se prevede că sesizarea instanţei de contencios administrativ se face într-un anumit termen.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 precizează dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti şi termenul în care se poate formula, atunci nu este necesară formularea plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, art. 93 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei plângeri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta".

Referitor la recursul declarat de ANRE

Prima critică a vizat greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, dar considerentele pentru care aceste critici sunt nefondate au fost prezentate anterior când a fost analizată excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

A doua critică s-a referit la o interpretare greşită a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că prin aceasta ar lipsi de substanţă prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar această critică este nefondată.

Potrivit art. 15 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004:

" (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

(2) Dispoziţiile alin. (2) şi (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.

(3) Hotărârea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea", iar conform art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ:

" (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Din interpretarea coroborată a prevederilor mai sus precizate rezultă că suspendarea executării unui act administrativ unilateral se poate dispune potrivit art. 15 din legea contenciosului administrativ dacă este dovedit cazul bine justificat şi paguba iminentă. Suspendarea se poate cere fie prin cerere adresată instanţei pentru anulare, în tot sau în parte, a actului, fie printr-o acţiune separată, dar numai până la soluţionarea acţiunii în fond.

În speţă, reclamanta a solicitat suspendarea în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, mai ales că nu era necesară formularea plângerii prealabile, printr-o acţiune separată de acţiunea în anulare şi chiar a precizat că acţiunea în anulare a Deciziei nr. 2830/2014 formează obiectul dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal .

De aceea, nu se poate susţine că instanţa de fond nu a respectat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nici că cererea de suspendare, ulterior formulată cererii de anulare se poate face numai în cadrul dosarului având ca obiect anularea, pentru că s-ar încălca prevederile exprese ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc o singură condiţie în cazul cererii de suspendare formulate separat de acţiunea în anulare, aceea de a fi depusă înainte ca acţiunea în fond să fie soluţionată în primă instanţă, condiţie ce a fost îndeplinită în cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurentei ce vizează motivele pentru care instanţa de fond a considerat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se dispune suspendarea executării (cazul bine justificat şi paguba iminentă) se impune a fi făcute următoarele precizări:

Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului a cărei suspendare se solicită.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, chiar dacă instanţa de fond a analizat unele aspecte ce vizează, de fapt, nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, iar în motivele de recurs au fost formulate critici în privinţa celor reţinute de instanţa de fond, totuşi, având în vedere obiectul cererii (suspendarea executării actului administrativ) nu se impune a fi analizate aceste critici, ci se vor face aprecieri cu caracter general în ceea ce priveşte dovedirea cazului bine justificat. Astfel, aspectele reţinute de instanţa de fond pot fi considerate argumente ce dovedesc această condiţie pentru care se poate dispune suspendarea excepţiei unui act administrativ.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.

Aceeaşi Recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

Referitor la prevenirea pagubei iminente, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, având în vedere că este pusă în discuţie perturbarea unui serviciu public şi această condiţie este îndeplinită.

Serviciul public este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar interesul legitim public, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. r) din acelaşi act normativ sesizează, între altele şi satisfacerea nevoilor comunitare.

În speţă, este de necontestat că prin emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită este influenţat preţul de distribuţie al energiei termice, care este un serviciu public în sensul legii contenciosului administrativ.

În afară de aceste argumente, se impune a fi făcută precizarea că soluţia de menţinere a suspendării executării Deciziei nr. 2830 din 17.12.2014 emisă de ANRE se impune şi din alte considerente. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 797 din 20.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2015 s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 2827 din 17.12.2014 emisă de ANRE privind aprobarea bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare şi livrată în B. şi a preţurilor reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centralele C., D., E. şi F., sentinţă definitivă prin Decizia nr. 172 din 26.01.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal .

O cerere a suspendării aceleiaşi decizii a fost menţinută de instanţa supremă şi prin Decizia nr. 1348 din 3.04.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. x/2015.

În raport de aceste soluţii ce vizează tot preţurile pentru energia termică (serviciu public) livrată în municipiul Bucureşti, chiar dacă se referă la alţi producători decât A., nu s-ar putea dispune o altă măsură decât cea dispusă deja în alte cauze pentru că s-ar ajunge la situaţia în care preţurile energiei termice pentru anul 2015, până la soluţionarea acţiunii în anulare a deciziilor emise de ANRE, să fie stabilite diferit pentru producătorii de energie termică din Bucureşti, respectiv pentru A., potrivit preţurilor stabilite prin Deciziile nr. 2830/2014, iar pentru ceilalţi producători măsura stabilirii noilor preţuri să fie suspendată.

Aşa cum s-a subliniat în hotărârea CEDO, cauza Beian, divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanţe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei (Zielinski şi Pradal şi Gonzales şi alţii împotriva Franţei [GC], nr. 24846/94 şi 34165/96 la 34173/96, parag. (59), CEDO 1999-VII) şi că în loc să-şi îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casaţie a devenit ea însăşi sursa nesiguranţei juridice, micşorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, parag. (97), CEDO 2002-VII şi Păduraru parag. (98), în cazul în care s-ar pronunţa soluţii contrare în speţe identice.

Având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 1742 din 17 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2017.