Ministry’s appeal rejected for unpaid wastewater co-financing; third-party claim inadmissible; intervener’s award increased for unpaid services.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, obligarea acestuia la achitarea sumei totale de 17.967.703,66 RON, din care 17.298.289,66 RON pentru lucrările executate: suma de 10.361.035,49 RON reprezintă cheltuieli eligibile restante din anii 2009 şi 2010 şi 6.937.254,17 RON reprezintă restanţe aferente facturilor din anul 2012 pentru lucrările executate, iar 669.414 RON reprezintă restanţe 2012 aferente asistenţă tehnică.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat Întâmpinare şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte sumele solicitate la plată şi scadente anterior datei de 01.08.2010 şi a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 3520 din 13.05.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal .

La data de 12.05.2014 a fost formulată cerere de intervenţie de către A. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2013 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3175 din 20.11.2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi intervenienta S.C. A. S.R.L., a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 17.967.703,66 RON reprezentând finanţare conform convenţiei nr. 5546 din 26.10.2006 (nr. 13285 din 26.10.2006), a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă, a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie în favoarea reclamantei, a admis, în parte, cererea de intervenţie voluntară principală, a obligat reclamantul Municipiul Ploieşti să plătească intervenientei principale S.C. A. S.R.L. suma de 669.414 RON, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere calculate, conform art. 14 din Contractul de prestări servicii din 25.08.2008, de la data exigibilităţii fiecărei facturi şi până la data achitării efective şi a respins în rest cererea de intervenţie voluntară principală, ca neîntemeiată.

Intervenienta A. S.R.L. a formulat o cerere de completare a sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa civilă nr. 1061 din 16.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de completare ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi intervenienta S.C. A. S.R.L.

Intervenienta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 1061/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul motivelor de recurs s-a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

A fost prezentată, pe scurt, situaţia de fapt şi s-a arătat că subprogramul "Modernizarea sistemului de colectare şi epurare a apelor uzate în Municipiul Ploieşti" a fost preluat ca obiectiv în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în temeiul art. 14 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 28/2013 dar nu a fost însă inclus în lista obiectivelor ce primesc finanţarea în anul 2013.

Începând cu anul 2013, respectiv de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013, proiectul de investiţii nu mai face obiectul Convenţiei nr. 5546 din 26.10.2016 (care a încetat de drept în conformitate cu art. 7 lit. b), ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013), ci intră sub incidenţa respectivului act normativ, iar potrivit art. 8 şi 9 alin. (1)-(5) din acest act normativ:

" (8)Finanţarea programului se asigură din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe subprogramele prevăzute la art. 3, din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare şi din alte surse legal constituite".

Art. 9 alin. (1):

" În limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice întocmeşte şi aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice repartizarea sumelor pentru program, pe judeţe, pe fiecare subprogram şi pe domenii specifice. (2) Repartizarea sumelor se face pe baza criteriilor de alocare aprobate prin normele metodologice de aplicare a programului, care vor avea în vedere cel puţin următoarele: ponderea obiectivelor de investiţii aflate în derulare pe fiecare judeţ, date demografice şi administrativ-teritoriale, capacitatea financiară a beneficiarilor. (3) Repartizarea sumelor aprobate conform prevederilor alin. (1), precum şi lista obiectivelor de investiţii care sunt cuprinse în program se comunică consiliilor judeţene. (4) În termen de 30 de zile de la comunicarea sumelor aprobate şi a listei obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (3), consiliile judeţene fac propuneri pentru obiective de investiţii în continuare şi obiective de investiţii noi, pe baza criteriilor de prioritizare. Propunerile pentru obiective de investiţii noi pot cuprinde şi alte obiective de investiţii decât cele incluse în lista prevăzută la alin. (3). (5) Criteriile de prioritizare sunt aprobate prin normele metodologice de aplicare a programului pentru obiective de investiţii în continuare şi obiective de investiţii noi şi vor avea în vedere cel puţin următoarele: data semnării contractului, stadiul fizic, populaţia deservită, procentul de cofinanţare de la bugetul local, după caz".

S-a menţionat că alocarea bugetară aferentă PNDL (în care este inclus şi obiectivul de investiţii sus menţionat) a fost de 1.500.000 mii RON pentru anul 2014 şi de 2.500.000 mii RON pentru anul 2015 şi ţinând seama de numărul mare de obiective de investiţii începute în anii anteriori în cadrul diferitelor programe de dezvoltare locală, finanţarea se realizează în funcţie de prioritizarea investitorilor şi în limita bugetului aprobat în acest scop, iar proiectul în cauză nu a fost propus spre finanţare de către Consiliul Judeţean Prahova.

În consecinţă, s-a apreciat că recurentul nu poate fi obligat la plata/decontarea unor sume care exced plafoanelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar în situaţia în care aceste cheltuieli nu mai pot fi finanţate de la bugetul de stat (prin bugetul recurentului) legea permite ca finanţarea să se poată realiza şi de la bugetele locale ale unităţii administrativ teritoriale beneficiare şi din alte sume legal constituite, adică chiar de către intimata-reclamantă Municipiul Ploieşti.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice a fost criticată soluţia instanţei de fond care a respins ca inadmisibilă această cerere pentru că a reţinut că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile faţă de chematul în garanţie.

Recurentul consideră cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prealabilă prevăzută de atr. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este supusă obligaţiei parcurgerii acestei proceduri, prin voinţa legiuitorului.

Rolul şi atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de administrator al bugetului general consolidat, ar îndreptăţi cererea de chemare în garanţie în scopul asigurării opozabilităţii hotărârii care ar urma să se pronunţe în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite şi numai prin admiterea cererii de chemare în garanţie poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurată, deoarece, în situaţia în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ar pierde procesul, s-ar putea îndrepta împotriva chematului în garanţie, propunând un proiect de rectificare bugetară ori includerea sumelor stabilite prin titluri executorii în proiectele de buget.

Recurentul a considerat că, în baza art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în garanţie este admisibilă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării fondului cauzei să fie respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de către Municipiul Ploieşti.

Recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

În motivele de recurs s-a arătat că, faţă de soluţia instanţei de fond, recurenta critică această soluţie numai sub aspectul acordării numai în parte a sumei solicitate cu titlu de contravaloarea serviciilor prestate şi facturate, respectiv din suma totală de 771.589,40 RON a fost admisă cererea numai cu privire la suma de 669.414 RON.

S-a susţinut că instanţa de fond a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ.).

Cu privire la debitul solicitat iniţial de 772.589,40 RON este format din două componente:

- suma de 678.015 RON (achitată de pârât la 29.12.2014) cuprinsă în facturile emise pentru activităţile prestate în perioada mai 2012 - martie 2013 şi pentru care au fost depuse rapoartele de activitate;

- suma de 94.574,40 RON aferentă serviciilor prestate în perioada aprilie - iulie 2013 pentru care au fost depuse rapoartele de activitate, dar nu au fost preluate de achizitor.

Prin sentinţa civilă nr. 2175/2014 instanţa s-a pronunţat numai cu privire la sumele recunoscute de către pârât, dar numai pentru sumele aferente perioadei anului 2012 şi nu s-a pronunţat pentru sumele solicitate pentru perioada ianuarie - martie 2013 şi suma de 94.574,40 RON aferentă perioadei aprilie - iulie 2013.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, însă fără a depăşi limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În speţă, reclamantul Municipiul Ploieşti a recunoscut debitul aferent anului 2012 ca fiind în sumă de 669.414 RON, iar instanţa de fond a admis numai strict cu privire la această recunoaştere, fără să se pronunţe şi asupra sumelor solicitate pentru celelalte perioade.

S-a menţionat faptul că pârâtul a achitat voluntar suma de 678.015 RON aferentă facturilor emise pentru perioada mai 2012 - martie 2013 şi au rămas de achitat 94.574,40 RON aferentă serviciilor prestate în perioada aprilie - iulie 2013, iar instanţa de fond nu a motivat în niciun mod soluţia de neacordare a acestei sume, fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1061 din 16.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin această sentinţă a fost respinsă cererea de completare a sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Motivele de recurs invocate au fost:

- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei

S-a arătat că motivarea instanţei de fond s-a redus la o singură frază şi nu a înţeles să lămurească în ce mod şi-a îndeplinit obligaţia de a se pronunţa pe diferenţa de sumă solicitată.

Au fost invocate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi s-a considerat că motivarea sentinţei este formală şi lapidară, fiind încălcate inclusiv prevederile art. 6 din CEDO.

- art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii

Recurenta susţine că prin motivarea sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 nu s-a făcut nicio trimitere la suma de 94.574,40 RON şi nu au fost analizate pretenţiile sale, ce nu au fost recunoscute de către reclamantă.

S-a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatului Municipiul Ploieşti la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului promovat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi menţinerea soluţiei instanţei de fond de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie a acestuia, iar referitor la recursurile declarate de S.C. A. s-a solicitat respingerea lui şi menţinerea celor două sentinţe atacate.

Recurenta-intervenientă S.C. A. S.R.L. a depus Note scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 20.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Prin încheierea din 30.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise în principiu recursurile declarate şi s-a dispus soluţionarea cauzei cu citarea părţilor, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va admite recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, dar va fi respins recursul declarat de intervenientă împotriva sentinţei civile nr. 1061 din 16.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

I. Recursul declarat e Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul Municipiul Ploieşti împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care solicitase obligarea acestuia la plata sumei de 17.967.793,66 RON reprezentând finanţare conform convenţiei încheiate, a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a cererii de intervenţie formulată de S.C. A. S.R.L.

Criticile recurentului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice vizează soluţia instanţei de fond prin care a fost admisă acţiunea reclamantului Municipiul Ploieşti şi obligat să achite suma de 17.968.703,66 RON către reclamant şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, criticile fiind nefondate.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin convenţia privind finanţarea şi implementare Programului multianual prioritar de mediu şi gospodărire a apelor înregistrată la Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor sub nr. 5546 din 26 octombrie 2006, iar la Consiliul Local al municipiului Ploieşti sub nr. 13285 din 26 octombrie 2006 s-a stabilit modul de finanţare şi implementare a programului multianual prioritar de mediu şi gospodărirea apelor "Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în bazinul Criş, în judeţul Vaslui şi în municipiul Ploieşti" subprogramul "Modernizarea sistemului de colectare şi epurare a apelor uzate în municipiul Ploieşti". De asemenea, prin această convenţie s-a stabilit că subprogramul este finanţat, în proporţie de 75% din totalul cheltuielilor eligibile, din bugetul de stat prin bugetul Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor, iar unitatea administrativ teritorială are obligaţia de a asigura prin bugetul propriu fondurile necesare asigurării cofinanţării subprogramului, respectiv 25% din valoarea eligibilă a acestuia.

În baza O.G. nr. 3/2013 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a substituit în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din convenţiile de finanţare încheiate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (fost succesor al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor).

Recurentul nu contestă, în sine, obligaţia de plată a acestei sume, ci a invocat faptul că finanţarea programului, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013, se asigură din transferul de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele acestora, din fondurile aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale beneficiare şi din alte sume legal constituite, dar aceste prevederi nu pot constitui temei pentru respingerea acţiunii reclamantei.

Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013 recurentul a preluat toate obligaţiile şi drepturile ce decurgeau din convenţiile încheiate de Ministerul Mediului, astfel că a preluat şi obligaţia de plată a acestor sume conform convenţiei încheiate în anul 2006. Mai mult, aceste sume au fost solicitate încă din anul 2011, dar nu au fost plătite, deşi exista această obligaţie, iar faptul că nu ar exista sumele necesare pentru că nu a fost inclus obiectivul în lista celor ce primesc finanţarea ar însemna invocarea unei condiţii potestative simple ce nu a fost inclusă în convenţia încheiată în 2006.

Nu s-a făcut dovada de către recurent că la fundamentarea bugetului său a avut în vedere şi sumele pe care trebuie să le plătească urmare a preluării obligaţiilor rezultate din încheierea convenţiilor de către Ministerul Mediului, deşi avea obligaţia de a face propuneri de buget sau de rectificare bugetară către Ministerul Finanţelor atunci când se elabora proiectul legii bugetului sau rectificării bugetare.

Nu se poate susţine nici că nu a fost propusă spre finanţare această sumă deoarece Consiliul Judeţean Prahova nu ar fi propus acest obiectiv deoarece convenţia încheiată în anul 2006 nu era semnată cu acesta, iar prevederile din O.U.G. nr. 28/2013 nu s-ar putea aplica întocmi şi convenţiilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Nici precizarea recurentei ce se referă la posibilitatea finanţării şi de la bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale beneficiare nu va putea fi reţinută ca argument pentru admiterea recursului deoarece, potrivit clauzelor contractuale înscrise în convenţia încheiată, finanţarea din bugetul propriu al unităţilor administrativ teritoriale a fost fixată la 25%, iar cea de la bugetul de stat la 75%, astfel că numai în aceste limite se poate contribui cu sume din bugetul unităţilor administrative teritoriale. De altfel, în anul 2012 Curtea de Conturi Prahova a constatat că reclamantul nu a evidenţiat suma neîncasată de la Ministerul Mediului în baza Convenţiei nr. 5546 din 26.10.2006.

În raport de aceste considerente vor fi respinse criticile recurentului ce vizează soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 17.967.703,66 RON.

Sunt nefondate şi criticile recurentului referitoare la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, dar pentru următoarele considerente.

Instanţa de fond a motivat această soluţie invocând faptul că pârâtul a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice fără a face dovada că, anterior sesizării instanţei de judecată, a formulat o cerere către acest minister prin care să se solicite alocarea fondurilor necesare finanţării subprogramului, neîndeplinind procedura administrativă prealabilă.

Este adevărat că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice pentru că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă este greşită întrucât, faţă de natura cererii de chemare în garanţie şi de termenele în care aceasta poate fi formulată de către pârât, nu se poate solicita îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind obligatorie numai în cazul acţiunilor principale adresate instanţei de contencios administrativ, iar Legea nr. 554/2004 nu conţine alte prevederi care să vizeze îndeplinirea acestei proceduri şi în cazul cererii de chemare în garanţie, mai ales când aceasta este formulată de pârât, aşa cum este cazul în speţă.

Însă, cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Instituţia cererii de chemare în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire şi poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convenţional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părţi, ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.

Totodată, pretenţiile reclamantului împotriva pârâtului şi ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanţie generează două procese distincte, iar avantajul instituţiei chemării în garanţie este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvă atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie, printr-o singură hotărâre, cu excepţia reglementată de art. 63 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune disjungerea ei spre a fi judecate în mod separat.

Pretenţiile menţionate pe calea chemării în garanţie de către instituţia bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acţiuni ulterioare în instanţă.

Între instituţia pârâtă chemată în judecată pentru plata sumelor de bani (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) şi Ministerul Finanţelor Publice nu există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţia pârâtă respectivă nu există nicio obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiilor ce îi incumbă în baza legii sau a unei convenţii.

Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuţiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 şi 13 din H.G. nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

În plus, art. 3 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul că, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanţă, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

În mod corelativ obligaţiei de diligenţă ce revine instituţiilor publice în temeiul şi în executarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite şi-ar îndeplini atribuţiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plăţii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice, la rândul său, ar întocmi şi ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparţine legislativului.

În consecinţă, din interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1-4 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că acestea nu reprezintă temeiul legal al existenţei unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire ce revine Ministerului Finanţelor Publice în cazul obligaţiilor de plată stabilite în sarcina instituţiilor publice prin titluri executorii.

În concluzie, atât timp cât între debitorul obligaţiei de plată deduse judecăţii, respectiv instituţia publică obligată la plată, şi chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 din C. proc. civ.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - RIL, prin Decizia nr. 10/2011, pronunţată în dosar nr. x/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 04 noiembrie 2011.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca nefondat.

II. Recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3175/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Criticile recurentei-interveniente au vizat numai admiterea în parte a cererii de intervenţie principală formulată deoarece a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 772.589,4 RON, iar instanţa de fond a acordat intervenientei suma de 669.414 RON.

Instanţa de fond a admis cererea de intervenţie principală pentru suma de 669.414 RON, sumă ce era recunoscută de reclamantul Municipiul Ploieşti chiar prin cererea de chemare în judecată şi nu a indicat motivele pentru care a admis, în parte cererea de intervenţie principală şi pentru care a respins parţial această cerere.

Având în vedere că această diferenţă de sumă de 94.574,40 RON reprezintă c/valoarea serviciilor prestate de intervenientă către reclamant în perioada aprilie - iulie 2013, dar care nu au fost plătite, se impune admiterea recursului, casarea parţială a sentinţei atacate şi obligarea reclamantului la plata sumei de 94.570,40 RON, cu penalităţile aferente.

Ar trebui precizat faptul că intimatul-reclamant Municipiul Ploieşti, deşi a formulat întâmpinare, nu a făcut nicio apărare în raport cu recursul declarat de S.C. A. formulat împotriva sentinţei civile nr. 3175/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, şi nu s-a contestat prestarea acestor servicii pentru perioada aprilie - iulie 2013, mai mult, chiar a achitat voluntar suma de 678.015 RON către recurenta-intervenientă.

Pentru că instanţa de fond nu a motivat respingerea cererii de intervenţie principală pentru suma de 94.570,40 RON solicitată de la reclamant este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A fost invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar recurenta nu a indicat normele de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, astfel că acest motiv este nefondat.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul declarat de intervenienta principală împotriva sentinţei civile nr. 3175/2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, va fi casată în parte sentinţa atacată şi rejudecând, va fi obligat reclamantul Municipiul Ploieşti către intervenienta principală S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 94.570,40 RON cu penalităţile aferente.

În raport de soluţia dată recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi recursului declarat de intervenienta principală cu privire la casarea parţială a sentinţei, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respectiv respingerea cererii de chemare în garanţie, ca inadmisibilă, obligarea pârâtului la plata sumei de 17.967.703,66 RON către reclamant şi obligarea Municipiului Ploieşti către intervenienta S.C. A. la plata sumei de 669.414 RON şi a penalităţilor de întârziere.

III. Recursul declarat de intervenienta principală S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1061/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin această sentinţă a fost respinsă cererea de completare a sentinţei civile nr. 3175/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cerere prin care a solicitat instanţei de fond completarea hotărârii, în sensul de a dispune şi asupra diferenţei de 94.570,40 RON.

Instanţa de fond a respins cererea de completare cu motivarea că, după admiterea în parte a cererii de intervenţie principală, au fost respinse ca neîntemeiate restul pretenţiilor formulate prin intermediul cererii de intervenţie principală, inclusiv cu privire a diferenţa dintre suma solicitată de intervenientă - 772.589,40 RON şi cea acordată - 669.414 RON.

Primul motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.:

" (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Din analiza considerentelor sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond a motivat soluţia de respingere a cererii de completare şi chiar a precizat că potrivit art. 429 C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii, instanţa se dezinvesteşte şi niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Se constată că intervenienta solicitase completarea hotărârii, dar, de fapt, solicita să se completeze considerentele hotărârii pentru că, în dispozitivul sentinţei a cărei completare se cerea, instanţa de fond s-a pronunţată asupra cererii de intervenţie principală în sensul că a admis-o pentru suma de 669.414 RON, cu plata şi a penalităţilor de întârziere şi a respins ca neîntemeiată în rest cererea de intervenţie principală.

Al doilea motiv de recurs s-a referit la încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), dar nu au fost indicate regulile de procedură ce au fost încălcate şi care ar atrage nulitatea hotărârii, astfel că şi acest motiv de recurs nu va fi reţinut.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de către intervenienta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1061/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3175 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată în sensul că obligă reclamantul Municipiul Ploieşti către intervenienta principală S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 94.570,40 RON, cu penalităţile aferente.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge recursul declarat intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1061 din 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2017.